Pro Bucovina Cernăuți: Exod în Verde ... sau Turizmul rustic în Nordul Bucovinei.

Sorocul drumeţiilor: mai ales, lunile de vară. Anotimp consacrat odihniştilor şi, chiar oamenilor de afaceri. Cadrul exotic: poienile, luminişurile, luncile, iazurile. Întrebarea e dacă cineva vrea, ştie şi poate să tragă şi foloase din aceste „descălecări în sânul naturii”? Câştiguri pentru sine? Pentru chiar vatra dată de Dumnezeu pentru convieţuirea omului (şi o vorbă mai bizară, poate: „cu fraţii lui mai mici”? Carpaţii noştri – înţelegând aici, mai ales partea nord-bucovineană a Munţilor – genetic moştenesc „chemarea Verdelui” chiar şi în sezonul de toamnă-iarnă. Acele exoduri în priveliştea de basm a măgurilor, codrilor de conifere – cu adevărat nişte „clinici vindecătoare” pentru concetăţenii hărţuiţi de neregulile ecologice în oraşe şi megapolisuri. Acele exoduri ar putea fi şi nişte „şcoli corecţional-educative” pentru cei care încep să creadă că pădurile, apele (aşijderea şi vieţuitoarele acelui mediu), mă rog, rabdă, orice răutăţi le-ar face omul...
Cumpătatea şi înţelepciunea – marea cuminţenie de convieţuire cu tot ce ne înconjoară pe această mirifică Planetă Pământ – am reîncercat s-o pătrundem foarte şi foarte recent, având fericita ocazie să facem o drumeţie de serviciu prin zona premontană şi montană (raioanele Chiţmani şi Vijniţa) din regiunea Cernăuţi.
Exodul l-am făcut noi, o echipă de jurnalişti de la mediile electronice şi tipărite de limbă ucraineană şi română, invitaţi de Direcţia pentru Infrastructură şi Turism a ARS Cernăuţi. Însoţitor: Roman Leapciuk. Numitul departament a ţinut, mai ales, ca noi „să vedem pe viu” ce s-a făcut, ce se face şi ce mai rămâne de făcut în zona carpatică pentru dezvoltarea zisului „turism verde” („turism rural” sau „rustic”...). S-a mai ţinut ca noi să putem dialoga cu oamenii care vor să facă o afacere din această ocupaţie. Având grijă, totodată – pe lângă crearea unor noi locuri de muncă pentru populaţie – să plaseze cu cumpănire obiectele de distracţie (sălile de sport, „cluburile de noapte” etc., cabanele şi restaurantele), ca ele să nu aducă vreun prejudiciu, vreun rău oarecare terasamentelor, albiilor râurilor de munte. Să nu provoace astfel alunecări de teren, urmări nefaste ale inundaţiilor. De altceva nu vorbesc aici, pentru că „n-am cercetat cazul”. Bunăoară, în ce măsură va fi protejată fauna, care ştim că – legal sau fraudulos uneori – „este pusă sub trăgaci vânătoresc”... În acea zi de început de iarnă – şi în Carpaţi fără nici un fulg de nea! – am fost purtaţi, zic, prin cabane şi hoteluri mai mari, complexe de agrement sau sportiv. Toate cu capital privat. Care asigură clienţilor (deocamdată mai mult virtuali...) confort de categorie „lux”, „medie” sau „socială” (cu preţuri mai reduse pentru clienţi). Fotografiile colegului meu, reporterul foto Nicolae Hauca, sper să facă o imagine deplină a frumuseţii (designului) cu care patronii acelor obiective de turism – clădiri mai ales construite din bârne şi având mai toate serviciile de confort (saună, terasamente, chiar dansante; termoficare, etc.), obişnuite pentru clienţii (din Ucraina, chiar din Canada, Austria, Bielarusi, Republica Moldova, Federaţia Rusă etc.). Mai peste tot s-au amenajat drumuri de acces (ce-i drept, la cabane, mai puţine locuri de parcare a maşinilor).
Mai toate unităţile vizitate de noi au şi adrese electronice, aşadar, ieşire în Internet.
Dar, tot aproape fiecare patron – persoane energice, dar şi cu o anumită experienţă în businessul turistic, ne-au spus: „ Noi nu dăm prea mare ghes cu publicitatea TVR, contând, mai ales, pe faptul că clientul nostru, venit odată pe la noi, să revină numaidecât şi la vară. Cu alţi prieteni, cu rudele!..”.
O altă concluzie trasă de mine, nevrednicul: patronii proprietari şi prestatori de servicii turistice ne-au spus că pun pe masa clienţilor bucate făcute nu din produse de la piaţă, ci, mai ales, cumpărate de la vecini sau chiar obţinute în propriile gospodării. Acestea din urmă – plasate în mediul montan – mici ferme de porcine, păsări şi crescătorii de zarzavaturi. Evident, mici de proporţie.
Culinăria conţinând bucate (exotice pentru turiştii străini, dar tradiţionale pentru huţulii din zonă sau vizitatorii de mai departe: „banuş”, „gusleancă” (lapte dres), „sarmale” şi, să zicem, „zeamă cu bureţi”...
În topul distracţiilor intră, – după sezonul turistic – strânsul bureţilor, pescuitul; călăria şi plimbările cu trăsura (la „Stihjok” din Berhomet, raionul Vijniţa. Directoarea complexului: doamna Olga Savka).
Îmbucurător e faptul că locurile din hoteluri, cabane, respectiv restaurante şi cafenele încep să fie închiriate din timp şi pentru termene convenite. Astfel, patronii au posibilitatea „să joace profitabil” cu gama prestărilor de servicii, cu aprovizionarea din timp cu cele necesare şi, bineînţeles, cu preţurile.
Încă o învăţătură (de fapt, a întreprinzătorilor cu care am vorbit): patronii n-au luat bani cu împrumut de la bănci, investind resurse proprii. Respectiv, ale partenerilor, rudelor, tot persoane private.
Şi altceva. Pentru încălzirea în sezonul rece proprietarii contează pe: gazul natural (acolo unde gazificarea s-a făcut); dar se pregătesc şi stive de lemne uscate.
„N-am cercetat temeinic fenomenul”, dar presupun că în unele cazuri autorităţile lucrează bine cu capitalul privat. În alte cazuri, „turistomanii” sunt supăraţi pe autorităţi. De, cică, acestea din urmă, abuzează de controale, verificări etc.
Potenţialul investitor de capital – străin sau autohton – „ocheşte bine” şi modul în care parteneriatul-tandem business – autorităţi funcţionează cu randament.
Ar merita, cred eu, un sondaj mai detaliat al conlucrării ARS Cernăuţi cu parteneri din regiunile vecine. Ivano-Frankivsk, de-o vorbă, dar şi din ţările învecinate. Acestea – România, Republica Moldova, în particular – fiind implicate în derulări de proiecte transfrontaliere.
Poate, cândva, vă vom putea oferi date concrete şi la acest subiect.
Deocamdată – ca o altă concluzie de încheiere: „turismul verde” văzut de noi, publiciştii, în exodul de care vorbim aici – am vrea să reţineţi, dragi cititori. Complexul sportiv-întremător de sănătate „Bogatyri” din centrul raional Vijniţa, cu patronul Petro Nikorak (dumnealui maestru în sport la luptele orientale) şi soţia sa, Svetlana, au amplasat întreprinderea (o modernă sală sportivă, teren pentru tenis în aer liber, saună, treninguri şi aerobică) le-au pus, aşadar, pe un terasament (acum vecin cu stadionul), care în perioada sovietică... de fapt, se transformase într-o enormă gunoişte...
Patronii evacuaseră de aici, dacă nu chiar 100 camioane de deşeuri. Printre care erau şi... plite funerare din cimitirul evreiesc din Vijniţa.
Plitele au fost duse şi puse cu grijă în acel vechi cimitir iudaic...
Deşi nu şi-a recuperat cheltuielile, domnul P. Nikorak vrea să mai construiască camere hoteliere deasupra sălii sportive. Deocamdată, îl stinghereşte litigiul în instanţă judiciară între două structuri vecine, deţinătoare de terenul pe care contează patronul.
Un complex sportiv (cu pârtii schi)-turistic „Răsărit de soare montan” – enorm şi foarte modern – e amplasat în localitatea montană Migove. Cu 370 de locuri în hoteluri, cabane, restaurante. Clienţii fiind deserviţi cu prestări de servicii „pălăria jos!”.
Aici „am fost purtaţi” prin camere de hotel, în unele dintre care masa era cioplită... dintr-un enorm trunchi rădăcinos. Patul (pentru două persoane) iarăşi cioplit pe la margini din „bârne cioturoase” date cu lac. Toate foarte atrăgătoare, intrigante.
Păcat că la Migove am ajuns seara târziu şi n-am putut vedea pârtiile...

...Poate, „ca o recompensă vizuală ratată”, mi-am amintit de ceea ce văzuserăm – ziua mare, la începutul exodului! – în extraordinarul muzeu zoologic (păsări, ciute, mistreţi, vidre şi câte, câte cele!) creaturi împăiate. Adunate cândva de soţii Ivan Vakarciuk, fie-i ţărâna uşoară, şi soţia Ludmila, dă-i, Doamne, sănătate! – amândoi pedagogi la Zeleniv, raionul Chiţmani. Muzeu condus acum de fiica lor, Olga Dudcenko, şi patronat de Parcul Naţional Vijniţa, care, iarăşi prea poate, va acorda muzeului acel milion de grivne, promis pentru reexpoziţionare...
Doamna directoare ne-a demonstrat lucruri chiar neverosimile: colţi de mamut, descoperiţi cândva – după nişte alunecări de tren – chiar la Zeleniv.
Apoi, ne-a vorbit – poetic, captivant – despre exponatele de aici. Despre privighetori (care, pui fiind, ştiu să cânte, „în traducere păsărească” 8-10 motive, „împrumutate” de la alte cântătoare. Pasărea matură „ştie pe de rost” cam 90 de rulade...).
Apoi, ni s-a vorbit despre „imitatorul de „nechezat”, „miorlăit” etc.: graurul. Despre bursucul, „care îşi şterge picioarele înainte de a intra în vizuină. În vizuina în care – dovedesc analizele de laborator a solului – patrupedul trăieşte pe acelaşi loc sute şi chiar o mie de ani. Evident, dacă nu-l stinghereşte cineva. Mai ales, omul.
În vecinătate cu Zeleniv – pe Prutul cu sectoare de izvoare termale – la Ciortoria – înainte de a zbura în nordul Africii, peste Marea Mediterană cocostârcii „fac stol de rămas bun” pe muntele Sfânta Ana, cu Mănăstirea de maici din Vaşcăuţi.
Pe izvoarele termale din preajmă iernează lebede...
Antuan de Sent-Exupery spunea că trebuie numaidecât să convieţuim armonios cu toate vietăţile de pe această Planetă Pământ – un analog al Arcăi lui Noe – altminteri vom cădea în vâltorile Potopului Dispariţie.
„Un verde ne vede!..”, avea să zică poetul nemuritor Grigore Vieru.
Verdele, care – rugăm Cerurile să fie Corabia noastră izbăvitoare, – am zice noi...
Ilie GAVANOS
Fotografii de Nicolae HAUCA