Universitatea din Cernăuţi a primit Certificatul de includere în lista UNESCO
Fosta Reşedinţă a mitropoliţilor Bucovinei şi Dalmaţiei, actualmente Universitatea naţională „Iuri Fedkovyci” din Cernăuţi care a fost inclusă în Lista UNESCO la cea de-a 35-a sesiune a Comitetului pentru patrimoniul mondial din iunie anul curent, în cele din urmă a obţinut Certificatul respectiv.
DESCARCĂ DE AICI TOATE FOTOGRAFIILE: https://picasaweb.google.com/101973884105341374821/UniversitateaDeStatDinCernautiIURIIFEDIKOVICIInListaMonumentelorUNESCO?authuser=0&feat=directlink Momentul festiv a avut loc în după amiaza zilei de 15 decembrie în Sala de Marmură a universităţii cernăuţene, la care au participat reprezentanţi ai autorităţilor locale, istorici, savanţi şi oameni de ştiinţă din Ucraina şi România, lideri ai asociaţiilor naţional-culturale din nordul Bucovinei, peste 300 de invitaţi. Şeful Administraţiei Regionale de Stat Cernăuţi, Myhailo Papiev fiind prezent la acest eveniment festiv, care va intra cu siguranţă în istoria Bucovinei, i-a felicitat pe cernăuţeni şi pe oaspeţii oraşului cu acest prilej, înmânând Certificatul care confirmă că Reşedinţa de cândva a Mitropoliei Bucovinei, a fost inclusă în Lista UNESCO, rectorului Universităţii naţionale „Iuri Fedkovyci” domnului Stepan Melniciuk. Printre oaspeţii din România prezenţi la această ceremonie oficială s-a numărat Tatiana Popa, Consul General al României la Cernăuţi, Adrian Graur, rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, istorici şi oameni de ştiinţă din sudul Bucovinei, care au adresat mesaje de felicitare bucovinenilor, împărtăşind bucuria pe care o trăiesc în aceste zile alături de colegii lor cernăuţeni. Amintim că Reşedinţa mitropoliţilor Bucovinei şi Dalmaţiei, actualmente Universitatea naţională „Iuri Fedkovyci” din Cernăuţi, se numără printre puţinele obiective din Ucraina, care a primit acest statut, fiind al patrulea obiectiv, după Complexul Lavra Pecerska şi Catedrala Sfânta Sofia din Kiev, precum şi după centrul istoric al oraşului Lviv. În prezent fosta reşedinţă a mitropoliţilor bucovineni, care şi-a păstrat forma ei iniţială, constituie o adevărată comoară a Bucovinei, fiind considerată cartea de vizită a oraşului Cernăuţi Sursa: Vitalie Zâgrea, Cernăuţi | sursa foto: Nicolae HAUCA ***************************************************************************************** Cernăuţi.15.12.2011.Astăzi în sala de marmură a Universităţii Naționale «Iuri Fedkovych» din Cernăuți a avut loc ceremonia oficială de înmânare a Certificatului cu privire la includerea clădirii centrale a universităţii, fosta reședință a mitropoliţilor de Bucovina şi Dalmaţia, în lista Comitetului patrimoniului mondial UNESCO. Reamintim ca această Hotărâre a fost adoptată la Sesiunea 35-a UNESCO la 28.06.2011. Mihaylo Papyev, şeful Administraţiei regionale de Stat Cernăuți i-a felicitat cu acest eveniment pe toţi participanţii şi oaspeţii la ceremonie şi i-a înmânat pentru «păstrare veșnica» Certificatul UNESCO rectorului Universităţii dlui Stepan Melniciuk . Printre mulții oaspeți prezenți la ceremonie, care i-au felicitat pe cei prezenți în limba română şi care au apreciat în mod deosebit semnificația evenimentului, merită menționați D-na Consul General Tatiana Popa de la Consulatul General al României la Cernăuți şi dl. Adrian Graur, rectorul Universităţii din Suceava. Vivat, Academia! Vivat, Bucovina! VEZI AICI SLIDESHOWUL CU ACESTE DOUÂ CUVÂNTĂRI: Nicolae Hauca Fotografii de autor. DESCARCĂ DE AICI TOATE FOTOGRAFIILE: https://picasaweb.google.com/101973884105341374821/UniversitateaDeStatDinCernautiIURIIFEDIKOVICIInListaMonumentelorUNESCO?authuser=0&feat=directlink
Фото М. Гавки
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
|
Re: http://www.youtube.com/watch?v=4tyMQNbYYp0
RăspundețiȘtergereDE LA : badicioiu laurentiu
CĂTRE: NICOLAE HAUCA
AZI,19,12,2011 00:13
Stimate domnule profesor Nicolae Hauca,
FELICITĂRI, FELICITĂRI, FELICITĂRI!!!
Inima de român tresaltă într-o dulce emoţie de iarnă când "măreţia frigului" luminează şi încălzeşte sufletul ROMÂNIEI oriunde şi oricând ar fi ea.
Închei în spirit înalt românesc: VIVAT, ACADEMIA! VIVAT, BUCOVINA! VIVAT, ROMÂNIA!
Mai adaug doar o invitaţie-rugăminte:
Sprijiniţi-ne vă rog ca informaţia privind FESTIVALUL LITERAR INTERNAŢIONAL DE POEZIE ŞI EPIGRAMĂ pe care-l coordonez, să ajungă la studenţii români de acolo şi la alţi români cu har liric sau epigramatic.
Trimiteţi, aşadar linkul www.romeojulietalamizil.ro celor care credeţi că ar vrea să trimită texte-poezii sau epigrame la festivalul pomenit mai sus. Anunţaţi studenţii/elevii Dvs.
Pot participa românii de pretutindeni.
Înscrierile se fac pe www.romeojulietalamizil.ro si textele se trimit tot acolo.
Invitatul de onoare la premiere este acad.prof.univ.dr. Solomon Marcus. Vor mai participa:
acad.prof.univ.dr. Eugen Simion, prof.univ.dr.Constantin Titus Vîjeu, prof.univ.dr. Ştefan Cazimir, Mihai Stănescu, Corneliu Leu, conf.univ.dr. Daniel Cristea Enache, Efim Tarlapan, prof.univ.dr.ing.Corneliu Berbente etc.
Cu aleasă preţuire,
prof. Bădicioiu, coordonatorul proiectului