Ascultă Online Radio Cernăuți

19 sept. 2020

Scriitorul cernăuțean Mircea Lutic s-a stins din viață /// Помер відомий румунський письменник з Буковини




Se duc poeții...

( In memoriam)

Se duc pe drumul neîntoarcerii tot mai mulți oameni talentați.

Nordul Bucovinei a mai pierdut pe unul din cei mai cunoscuți și de valoare poeți ce i-a avut. A plecat spre un alt tărâm poetul, traducătoru, ziaristul Mircea Lutic.

În luna mai anul curent a împlinit frumoasa vârstă de 81 de ani. Avea încă multe planuri, idei, dorințe... dar, s-au spulberat toate.

Mircea Lutic a fost mulți ani secretar responsabil la primul ziar românesc din regiunea Cernăuți „Zorile Bucovinei”. Paralel cu munca de ziarist a tradus din alte limbi versuri și proză, a scris și publicat poezii. S-a învrednicit de multe titluri, Laureat a mai multor premii literare de valoare, membru al Uniunii scriitorilor din Ucraina, Moldova și România, Cetățean de Onoare al Bucovinei. A publicat zeci de cărți cunoscute în tot spațiul românesc. În ultimii ani, fiind deja la odihna binemeritată participa cu multă plăcere șa toate manifestările literar-culturale din ținut, dar și la cele din Moldova sau România, unde era oaspete de Onoare...

Am participat nu odată la ceremoniile unde domnia sa era invitat fie să citească câteva din versurile sale, fie să i-a cuvântul. Avea întotdeauna ceva de spus.

Țin minte cum anul trecut, când a împlinit frumoasa vârstă de 80 de ani, la baștina sa, satul Iordănești de pe Valea Siretului, la Cernăuți, unde a trăit și a muncit, în alte localități i-au fost organizate seri literare, întâlniri cu cititorii și iubitorii cuvântului scris, cu oameni de cultură.

Ne-am întâlnit la finele verii anului trecut la biblioteca raională din Storojineț, unde l-am sărbătorit pe un alt octogenar bucovinean, consăteanul meu, savantul Ilie Popescu. Au fost prezenți oaspeți de la Suceava, deoarece era și Salonul de carte românească, ce derulează cu succes deja de câțiva ani. Atunci, domnul Gabriel Cărăbuș, directorul bibliotecii județene „Ioan Gh. Sbiera” din Suceava, a făcut invitația celor doi octogenari de vază ai ținutului nostru la biblioteca de acolo. M-a rugat să-i însoțesc. Am purces într-o zi de toamnă a anului trecut spre Suceava. Ne-am dus patru persoane din regiunea Cernăuți: octogenarii noștri, domnii Ilie Popescu și Mircea Lutic, președintele Uniunii bibliotecarilor bucovineni, doctorandul Vladimir Acatrini și subsemnata. Dar la întâlnirea cu octogenarii de la biblioteca județeană am ajuns doar trei persoane. În legătură cu niște formalități la frontieră poetul Mircea Lutic n-a putut ajunge la destinație. Ne-a părut foarte rău. Medalia, diplomele, cărțile ce i-au fost pregătite le-am adus noi, cei care am fost prezenți. Atunci l-am văzut se pare că pentru ultima oară. Or, a început carantina asta ce nu se mai termină și așa și n-am mai putut fi prezenți la alte atâtea ceremonii ce trebuiai și n-au mai avut loc.

Vestea ce am primit-o fiecare în aceste zile calde și însorite de septembrie ne-a șocat pe toți, dar realitatea este întotdeauna de obicei, crudă.

A plecat încă o mare personalitate a Bucovinei care ne va lipsi mereu. Dar îl vom pomeni citindu-i cărțile, poeziile, traducerile...

Acum nu ne rămâne decât să exprimăm condoleanțe membrilor familiei și să ne rugăm la bunul Dumnezeu să-i așeze sufletul său în grădina raiului. Zbor lin spre stele, maestre. Faptele și urmele rămân aici pe pământ.  Sunt de neuitat. 

Eleonora Schipor

////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

1 ч. 20    20 09 2020
S-a mai călătorit un prieten. Prietenul mai mare, Mircea. Cred că e ultimul dintre cei care a apucat vremurile de demult, de până la 1940. L-am cunoscut mai bine tot într-o călătorie. Era în primăvara lui 1990 când un prieten din capitala Țării istorice, regretatul eminescolog Victor Crăciun, ne-a invitat pe noi, câțiva cernăuțeni, să ne vedem Țara, fiindcă aici, aflându-ne acasă, nu apucasem să o vedem: ba că n-ar fi frumoasă, ba că nu-i a noastră, ba că nu e voe... Mircea sigur că o cunoștea, o avea în suflet, aproape de inimă, de la Decebal la Regele Mihai, de la versurile lui Varlaam la cele ale lui Nichita, de la munte la mare, „de la Nistru pân-la Tisa”... Dar să-ți vezi Țara cu ochii era mai greu. Și totuși am văzut-o, mulți dintre noi pentru prima dată, cei drept mai mult printre lacrimi, printre lacrimi de bucurie că-i frumoasă, de fericire că e și a noastră, de emoție că se poate și că acolo tot e acasă.
Apoi ne-am revăzut adesea în sala de lectură a arhivei, unde venea să culeagă cu atâta sete adevărate fărâmituri de aur – informații de neprețuit despre oamenii și istoria veridică a acestui meleag atât de drag lui. Îmi mărturisea de multe ori că numai acolo, printre cărți, ziare îngălbenite de vreme și documente vechi se simțea fericit ca nimeni altul. Colinda atunci prin zodii de cuvinte, alcătuind astfel mica enciclopedie a personalităților bucovinene.
Am fost alături de el și atunci când a ajuns în fruntea Societății pentru cultura românească „Mihai Eminescu” (1996). Fiind secretar am avut ocazia să-i apreciez sforțările supraomenești de fiecare zi de a schimba mersul Societății noastre pe un făgaș solid, bazat pe dragoste de limbă, credință și neam. Îi plăcea să spună că „limba este stihia ființei noastre, limba suntem chiar noi înșine și, dacă o pierdem, ne împrersoară uitarea și ne absoarbe neștiutul”.
Ultima noastră călătorie împreună a fost la Suceava. Venisem câțiva inși din Cernăuți să sărbătorim centenarul Unirii. Aici, acasă, se spunea, că nu e bine s-o facem, că n-ar fi frumos, că sărbătoarea (dacă-i sărbătoare!) n-ar fi a noastră. Și iar am văzut lumea printre lacrimi.
Și acum, când prietenul mai mare e pornit într-o călătorie mai lungă, lumea, de asemenea, e în lacrimi. Fie-i țărâna ușoară! Dumnezeu să-l odihnească în pace!
На изображении может находиться: 1 человек, стоит и костюм
Вы, Florin Dyrda, Edmond Neagoe и ещё 29
Комментарии: 4
Сочувствую
Комментировать
Поделиться

 

/////////////////////////////////////////////////////////

Monitorul Bucovinean

 

Negură peste „baștina luminii”

Vestea despre decesul poetului Mircea Lutic a împânzit satul său de baștină Iordănești ca o negură. Ea a căzut, de parcă peste „baștina luminii” sale, întristând fețele consătenilor care l-au cunoscut și a celora care înțeleg cine a fost, dar și va rămâne! acest nume pentru cultura și literatura română, nu numai din Cernăuți sau nordul Bucovinei, ci pentru istoria literaturii române în genere.

Nu țin să scriu aici despre importanța și valoarea operei lui Mircea Lutic. Despre aceasta au scris și încă vor scrie critici literari, academicieni, se vor scrie teze de licență și de doctorat.

Acum câțiva ani scriam despre „visul sacru al unui scriitor” destăinuit de Mircea Lutic la o lansare de carte cu prilejul Sărbătorii Naționale „Limba Noastră cea Română” la Cernăuți: acesta este ca „să fie citit cel puțin de două-trei generații de viitor”. Fără îndoială, că Mircea Lutic va fi citit de zeci de generații, iar versurile sale academice vor fi studiate amănunțit de specialiști în domeniu.

Cu siguranță pot spune, că în istoria sa seculară atestată documentar de aproape jumătate de mileniu, satul nostru Iordănești nu a dat o personalitate mai ilustră în domeniul culturii și literaturii decât Mircea Lutic. Despre aceasta am putut să mă conving încă odată, fiind coautor al volumului „Pagini din istoria satului Iordănești”, în care prezentarea regretatului nostru consătean cuprinde peste douăzeci de pagini.

Chiar dacă a plecat în adolscență din satul natal la studii, iar soarta i-a hărăzit să se stabilească cu traiul la oraș, „baștina luminii” i-a fost mereu prezentă în suflet, în gând, în vis, dar și în poezie. Când scrii despre „mica Patrie” ai o inspirație mai deosebită, mai răscolitoare, iar sentimentele pe care le nutrești le simte mai bine acela care cunoaște lumea și moravurile de aici. Și atunci când lui Mircea Lutic i-a fost înmânată cea mai înaltă distincție în domeniul literaturii române — Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române, dintre operele sale de înaltă valoare literară și filosofică el a ales să citească la ceremonia decernării Premiului poezia „Iodănești”.

În ultimii ani vorbeam mai deseori la telefon, se simțea o nostalgie după satul de baștină. Nu ezita să mă întrebe de fiecare dată ce fac iordăneștenii, mă întreba de colegii săi de clasă printre care se număra și mama. De fapt, nici nu erau străini, cum se zice pe la noi, erau și vecini din copilărie și bunicul meu pe linie maternă, Ichim, îi era naș de botez. Când ne întâlneam, aveam grijă să folosesc întenționat cuvinte și fraze cu accent specific satului nostru. Le observa dintr-o dată și îmi spunea cu un zâmbet izvorât din adâncul sufletului: așa se zice la noi acasă!

Cel mai mult îl durea când îi telefonam să-i spun cine a murit în sat. Se întrista de fiecare dată, dar mai ales dacă acesta era vre-un coleg de clasă. Era o rugăminte a lui pe care o îndeplineam. Până zilele trecute mai erau trei din clasa lor. Acum și fără dânsul...

Era începutul lunii mai, 2019. Se apropia ziua de 29 în care urma să-și sărbătorească jubileul de 80 de ani. L-am telefonat să-i spun că insist ca prima activitate de omagiere să aibă loc acasă, la Iordănești, adică la „baștina luminii”. N-o să uit cât de mult s-a bucurat! Ca un copil! I-am mai spus: domnu‘ Lutic, serbarea trebuie să aibă un generic. Eu propun acesta să fie: „La Iordănești, cu rădăcinile în glie”. Acesta este adevărul, — mi-a răspuns. Un om unde nu ar pleca în viață și cât de bine nu i-ar fi, de la o vârstă tânjește groaznic după locurile de unde se trage, - a mai adăugat.

La școala nr.1 din sat pe care a absolvit-o, a fost primit ca un adevărat fiu al satului. Atât doar că într-o clădire nouă, modernă, cu care ne mândrim. Și el se mândrea, însă cu atâta durere în suflet privea la vechile clase prin care și-a purtat pașii și a făcut carte, cu o nostalgie dulce și copilărească își amintea de învățători și colegi.

Știu din povestite și de la însăși Mircea Lutic, dar și de la tata, că în copilărie micuțul Mircea al lui Sava era numit de părintele Metodie Mânzac, care a fost mai apoi episcop al Cernăuților și Bucovinei, să spună în mijlocul bisericii din Iordănești „Crezul”. Îl spunea frumos, cu intonație, românește, cum îl învățase acasă și fiind îmbrăcat în hăinuțe naționale.

Și iată-ne ajunși să-l vedem adormit pe veci, pus în mijlocul unei biserici din Cernăuți din apropierea cartierului unde locuia. Ce-i drept, nu s-a auzit nici o rugăciune în limba în care el spunea „Crezul”. Mă rog, e dreptul copiilor să hotărască cum să fie înmormântat tata, dar, să-mi fie cu mare iertare și rog copiii îndurerați să nu se supere pe mine, însă merita tata Mircea și o rugăcine în limba lui maternă, în limba pe care a cântat-o în versuri dumnezeiești. Mai mult, Mircea Lutic a fost numit „Patriarhul limbii române la Cernăuți”!

Mi s-a întipărit în minte o discuție a noastră de vreo 15 ani în urmă. Vorbeam despre toate, ca de obicei, însă într-un context mi-a zis: „Nicolae, în cimitirele orășenești e o răceală totală! Am să cer de la ai mei să mă înmormânteze în țintirimul din satul nostru. Acolo e altfel, vine lume, te mai pomenesc...”. Sincer să fiu, vroiam să cred. Însă îmi dădeam seama că o personalitate ca Mircea Lutic, atunci când va fi voia lui Dumnezeu, nu va fi înmormântată în sat. Așa și s-a întâmplat. Și e normal! Copiii, nepoții, îl vor aproape de ei, să vină la mormânt, să aibă grijă de dânsul... Atâta doar, ca om de sat ce sunt, zic că la Iordănești ar fi venit în urma sicriului mai vreo trei sute de iordăneșteni, iar pe crucea de mormânt i se scria în limba părinților săi. Dacă e important aceasta...

Azi, 19 septembrie 2020, trupul neînsuflețit al poetului, publicistului, eseistului, traducătorului Mircea Lutic a fost dat pământului în cimitirul central al orașului Cernăuți, pe aleea centrală, acolo unde își dorm somnul de veci artiști, scriitori, academicieni, savanți... Sunt convins că merită.

Mi-a plăcut nespus de mult un gând pe care l-am auzit azi, mai mult într-un mediu deja privat, exprimat de doamna Irina Loredana-Sănculescu, Consul General al României la Cernăuți: „Cred că Mihai Eminescu și-a lăsat părticele din sine pe aceste plaiuri. Și o părticică de aceasta a fost Mircea Lutic”. Eu cred...

Veșnica lui pomenire!

Nicolae Șapcă

  
Scriitorul român Mircea Lutic din nordul Bucovinei s-a stins din viață la Cernăuți. A fost o figură emblematică pentru cultura română, un scriitor, traducător, ziarist și eseist inegalabil, care a reprezentat năzuințele comunității românești din Țara Fagilor – un  nume ce întruchipează însemnele unei tradiții autentice.  

Născut la 29 mai 1939 în comuna Iordănești, județul Storojineț, într-o familie de țărani români bucovineni, a studiat în satul natal pentru a urma apoi Liceul Pedagogic din Cernăuți. După un an de prestație didactică (învățător în satul natal), urmează Facultatea de Istorie și Filologie a Universității din Cernăuți, devenind profesor (1964) la Școala Medie din Sărata Galbenă, raionul Hâncești (R.Moldova).

În perioada 1967-2003, va fi secretar general de redacție la „Zorile Bucovinei”, ulterior lucrând la „Concordia”, ziarul minorității naționale românești din Ucraina.

A debutat cu versuri (1962), dar s-a făcut cunoscut mai ales cu articole de critică literară, având și o bogată activitate publicistică.

A tradus foarte mult din literatura universală, îndeosebi din marii scriitori ruși (A. Pușkin,, M. Lermontov, F. Dostoievski, Turgheniev, Lev Tolstoi, A.P. Cehov, M. Șolohov, M. Sinclair, C. Amiredjibi, A. Muhtar, A. Upitis, F. Bevk ș.a.). Din literatura ucraineană a tradus apreciate romane scrise de O. Honciar, V. Zemleak, V. Kolodii, dar și proză pentru copii și adolescenți.

Membru al Uniunii Naționale a Scriitorilor din Ucraina (1978), al Uniunii Scriitorilor din Moldova (1990) și al Uniunii Scriitorilor din România (1996). Laureat al unor importante premii naționale și internaționale. Laureat al premiului „Mihai Eminescu” al Academiei Române. Unul din fondatorii Societății pentru Cultura Românească «Mihai Eminescu» din Cernăuți (1989), vicepreședinte (1989-1991) și chiar președinte (1996-1997).

Poezia lui Mircea Lutic este una legată organic de tradiția în care s-a născut și pe care se simte dator a o evoca în versuri calde, nostalgice și elegiace, cu pitorescul specificității dar și cu un anumit fior al dăinuirii etnice în „dulcea Bucovină”, pridvor luminos al românității din care se vede departe peste Țara Moldovei de dincoace și dincolo de Prut.

Echipa Centrului Media BucPress transmite cele mai sincere condoleanțe familiei îndurerate. S-a îmbrăcat în doliu frumoasa Bucovină.

În subsolul acestui text un interviu – recital poetic cu Mircea Lutic, realizat de BucPress TV acum un an.

Material video


https://bucpress.eu/cultura/scriitorul-cernautean-mircea-lutic-s-12864?fbclid=IwAR2BYFFNcoNAxuH_DgUq0bq1fDEhYOLpUtVE5v6u6liSkFJ6oEJRHxdOZ-4  /////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

Maria Andries

 

S-A SFÂRȘIT ”VÂRSTA DE BALSAMURI ȘI DE FLORI”, POETUL A PĂȘIT ÎN VEȘNICIE

Noaptea trecută a încetat să bată inima poetului Mircea Lutic. Dar el demult și-a câștigat un loc în veșnicie prin cuvântul scris, mai ales „Prin logosu-n legământ trinitar,/ Cu transsubstanţiere-n credinţă,/, lirica din ultimii ani fiindu-i pătrunsă de o înduhovnicire sinceră în fiecare vers. Această veste tristă m-a făcut să cobor de pe rafturi cărțile de versuri, proză, traduceri, publicistică, primite în dar cu autograful autorului. Sunt atât de multe și de frumoase și: „În toate Dumnezeu sălăşluieşte./ În artă luminează Duhul Sfânt/ Şi Fiul în osana-şi risipeşte/ Mântuitorul Său binecuvânt”. Le păstrez cu recunoștință, Mircea Lutic fiindu-mi far călăuzitor în universul cuvântului, severul, dar dreptul critic în devenirea-mi de ”slugă a condeiului” la ”Zorile Bucovinei”, ziarul căruia i-a servit cu credință întreaga viață. Și după ce a plecat de la ziar era prezent în viața noastră, dorind să ne aibă alături în momentele sale de grație. I-am împărtășit emoțiile la Iordăneşti, la Baştina Luminii (mica sa Patrie), anul trecut în miez de arminden, când a poposit în pridvorul vârstei octogenare la un alint sentimental în leagănul de minuni al copilăriei. L-am văzut poate mai mult liniştit decât zbuciumat, senin, primenit în verdele şi lumina de acasă, învingător în bătălia cu încercările destinului şi frământările lăuntrice. Mai erau câteva zile, până la finele lui Florar, când ...„marţi după Duminica Mare”, maică-sa îl adusese pe lume. Consătenii, însă, o luaseră înaintea tuturor, grăbindu-se să fie primii la sărbătoarea celui care le purta în lume „virtutea de obcină românească”, definit ca model de dăruire actului de creaţie şi „stâlp de boltă graiului matern”. Atunci iordăneştenii i-au dăruit cele mai fericite momente, întruchipate într-o armonioasă amiază literară, de care au parte puţini din oamenii trecători prin această lume obsedată de bunuri materiale. A trecut doar un an și ceva de atunci, dar astăzi nu mai este printre ei nici directorul Şcolii Medii nr.1, Florea Şapcă, gazda sentimentalei sărbători. Se vor întâlni să-și proslăvească baștina în ceruri...

///////////////////////////////////////////////


Помер відомий румунський письменник з Буковини

Сьогодні, 18 вересня, перестало битися серце Мірчі Лютика.

Про це повідомляє ІА АСС з посиланням на румуномовне видання BucPress.

Мірча Лютик народився 29 травня 1939 р. у селі Йорданешти. Закінчив Чернівецьке педагогічне училище та історико-філологічний факультет Кишинівського університету. Працював вчителем у Молдові.

З 1967 до 2003 році працював в обласній газеті «Зорілє Буковіней».

У 1962 р. Мірча Лютик уперше надрукував вірші румунською мовою. Автор збірок поезій «Вітчизна світла», «Сторожове вікно», «Життєдайність», «Суть», «Відлуння вогню», «Таємничий пілігрим», «Мить благословенна», книжки для дітей «Має осінь трьох синів…», книги публіцистики «У сузір'ї слова».

Переклав на румунську мову твори А. Упіта, Ф. Бевке, Е. Сінклера, О. Гончара, А. Мухтара, Ф. Достоєвського, І. Тургенєва, М. Лермонтова, В. Земляка, А. Чехова, М. Шолохова, В. Колодія, Л. Толстого, П. Палія та ін.

Член Спілки Письменників Румунії, Молдови та України. Лауреат премії «Міхай Емінеску» Академії Наук Румунії – найвищої нагороди на рівні румуномовних літераторів. Один із засновників Товариства Румунської Культури «М.Емінеску» (1989), яке очолив у 1996


///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////// 

S-a împărtăşit mereu din „Potirul Sfânt al limbii materne române”
La 18 septembrie a încetat să bată inima patriarhului scrisului românesc din nordul Bucovinei, Mircea Lutic, distins cu cele mai prestigioase premii literare în Ucraina şi România: Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române şi Premiul Internaţional „Ivan Franko” din Ucraina. În ultimele decenii, poetul Mircea Lutic a scris mai mult poezie religioasă – operă de valoare deosebită, care va rezista timpului. Până în ultima clipă a vieţii sale el a lucrat la un volum bilingv de poezie religioasă (român-ucrainean), care urma să fie editat cu susţinerea Episcopiei Bucovinei. Versiunea ucraineană aparţine confratelui său de condei ucrainean, Vitali Kolodii, plecat la cele veşnice cu câţiva ani în urmă. „Simt foarte mult lipsa prietenului meu, Vitali”, deseori afirma Mircea Lutic, gândindu-se, probabil, la minunatele proiecte pe care puteau să le realizeze doar aceşti doi poeţi şi traducători de marcă – românul Mircea Lutic şi ucraineanul Vitali Kolodii. Datorită susţinerii şi consultărilor lui Mircea Lutic, Vitali Kolodii a tradus în ucraineană poemul eminescian „Luceafărul”, considerată cea mai bună traducere a acestei capodopere în arealul slav. Iar Mircea Lutic, la rândul său, a tradus în română opere de referinţă ale literaturii ucrainene – de la origini şi până în zilele noastre. Nu demult i-a solicitat serviciul scriitoarea Maria Matios, originară din Bucovina, laureată a Premiului Naţional „Taras Şevcenko”. Mircea Lutic i-a răspuns cu regret: „O astfel de propunere trebuia să-mi faceţi cel puţin cu zece ani în urmă”. Mircea Lutic, cel care i-a tradus în română pe corifeii literaturii universale – Fiodor Dostoevski şi Lev Tolstoi, a fost obişnuit să lucreze minuţios asupra fiecărui cuvânt aşternut pe hârtie şi, simţind că-l părăsesc puterile de creaţie, a renunţat la rugămintea Mariei Matios de a traduce în română unul din romanele ei.
Cu acelaşi regret el s-a exprimat cu câteva luni în urmă, spunând că a terminat de recitit „Istoria ieroglifică” de Dimitrie Cantemir, operă care l-a inspirat să scrie un nou ciclu de versuri. Mircea Lutic trăia cu planuri frumoase, împărtăşindu-se mereu, după cum afirma el într-un sonet, „din Potirul Sfânt al limbii materne române”.
Mircea Lutic, perefrazându-l pe Eminescu, spunea: „N-am crezut că am să învăţ a trăi atât de mult vreodată… Este o artă de a-ţi trăi cu demnitate viaţa”. Ceea ce a şi demonstrat marele poet şi om de cultură, Mircea Lutic, în cei 81 de ani ai săi, cât i-a hărăzit Domnul să se afle în această Vale a Plângerii, ca apoi să audă „sonuri noi, izvorâte din veşnicie,/ Versuite pe buze de îngeri şi sfinţi…”.
Fie-i veşnică amintirea, iar Bunul Dumnezeu să-l aibă în dreapta Sa!
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

МИР та Наші Права - Іван Попеску 

Încă un ROMÂN a plecat în lumea celor drepți ...

Azi ne-a părăsit și

Mircea LUTIC - POET, TRADUCĂTOR, ZIARIST, INELECTUAL... și

PATRIOT ROMÂN...


Tolerant și inteligent, sârguincios și pedant în “culegerea cuvintelor potrivite”, Mircea LUTIC, fost secretar de redacție la ziarul “Zorile Bucovinei” și ex-Președinte al Societății “Mihai EMINESCU”... -

azi a hotărât să-i însoțească în ceruri pe cei mai Buni Înaintași ai Neamului...

“Este o artă de a-ți trăi cu demnitate viața” - deseori repeta

domnul Mircea, și a trăit-o cu DEMNITATE..., “împărtășindu-se” doar din “Potirul Sfânt al... Limbii Române”...

Sincere condoleanțe familiei și celor apropiați.

Și Fie ca Bunul DUMNEZEU Să-L odihnească în Pace, iar rudele și

prietenii Să-L Pomenească din Neam în Neam!

Secretariatul executiv

al Uniunii Interregionale

“Comunitatea Românească din Ucraina”

/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

Lucian

Spetcu

Am aflat că a murit scriitorul cernăuțean Mircea Lutic. Era cel mai bătrân participant la manifestările comunității românești de acolo și împăcat pe veșnicie cu divinitatea. Ultima oară am fost la Cernăuți în decembrie 2019, atunci așteptam un troleibuz în stația de lângă autogară. Îl aștepta și el. Ne-am reîntâlnit la scurtă vreme în cafeneaua București. El avea de discutat ceva cu un preot, eu cu doi prieteni din oraș. Vorbea o limbă română foarte frumoasă și curată

////////////////////////////////////////////////////
З неба упала ще одна зірка... А може, навпаки, повернулася туди, куди ідуть найкращі. Ідуть, коли цього не сподіваєшся. Сьогодні, 18 вересня 2020 року, помер Мірча Лютик. Для видавничого дому "Букрек" - це не просто знаний поет, перекладач, лауреат премій Спілки письменників Молдови, Міжнародної премії імені І. Франка, премій імені Д. Загула, імені Мірчі Стреїнул та імені С. Воробкевича. Це людина, яка дарувала нам усім радість та оптимізм, була еталоном стилю та інтелігентності. Його стриманий гумор, тонкі жарти тішили нас щоразу, коли він заходив у видавництво. Ми пам’ятатимемо Вас, Мірче Савовичу!
/////////////////////////////////////////////////////////////////////////
Вчера на 82 году жизни покинул белый свет румынский писатель Мирча Лютик, благодаря которому прошлой осенью у меня вышла в свет двуязычная книга "Ночной диалог" - мои стихи в переводе на румынский Мирчей Лютиком. Общественность города Черновцы скорбит вместе с родными и близкими усопшего. Мирча Савич был настоящим представителем классической школы писателей. Интернет
ему был неведом. Всегда писал только ручкой. Работал, как одержимый. Чего стоит воспоминание о том, как он переводил на румынский язык роман "Дата Туташхия" грузинского писателя Чабуа Амирэджиби, с которым держал связь по телефону во время работы над переводом, задавая автору оригинала много скрупулёзных вопросов, имеющих целью сделать перевод как можно качественней для восприятия
румынских читателей. И со мной лично, переводя "Ночной диалог", Мирча Савич постоянно общался по мобилке, уточняя смысл той или иной строки или слова. А про саму технологию переводов стихов он мне сказал так: - Валера! Главное в переводе - передать атмосферу! И, само собой, философию, которую автор упрятал в своё стихотворение.
Многим будет не хватать Человека, Поэта, Прозаика, Переводчика Мирчи Савича Лютика. Пусть земля ему будет лёгким пухом. А в царстве небесном - слава и покой среди святых и ангелов.
Он был человеком глубоко верующим, и всё его поэтическое творчество пронизано Верой в Бога и в христианские идеалы.https://uk.wikipedia.org/wiki/Лютик_Мірча_Савович?fbclid=IwAR33jNGDBCTcED48jPU6FkhRhbPoMntZBu-u3qHXVCvxYHUSbtYZcOC4VS4
//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
La despărțirea de scriitorul Mircea Lutic, ziditor de primă însemnătate al Istoriei Literaturii Române din Bucovina, câteva imagini care îl surprind la ultimele manifestări care au reunit literați din nordul și sudul Bucovinei, dar mai întâi de toate una care ni-l reamintește într-un gest definitoriu, omagiindu-l (aici împreună cu Ilie Tudor Zegrea) pe Eminescu. Întâmplarea neîntâmplătoare a făcut ca premiul cu care s-a mândrit cel mai mult, al Academiei Române, să poarte numele Poetului Național. Următoarea imagine este de la Centrul Cultural Român „Hurmuzachi” din Cernăuți, în ianuarie 2019, la sărbătoarea Centenarului Marii Uniri. La Biblioteca din Storojineț, aparatul foto l-a descoperit cititor (împreună cu Eleonora Schipor) de „Crai nou” și tot la Storojineț, în bibliotecă, împreună cu oameni ai bibliotecii din Suceava și Cernăuți. Ultima imagine în care îl păstrăm este de la neuitatul Salon de Carte al acad. Alexandrina Cernov, deoarece ultima care ar fi trebuit să-l alăture la Biblioteca Bucovinei din Suceava celorlalți octogenari ai condeiului și a spiritului nu a mai fost posibilă: granița, cu restricțiile ei, l-a împiedicat să ajungă la această sărbătoare. În spațiul celest al vieții de după moarte, astfel de granițe nu mai există. Rămas bun, Domnule Mircea Lutic!
Вы и ещё 1
5 мин. 09     09 09  19 09 020
ПРОЩАЄМОСЬ З ПОЧЕСНИМ ГРОМАДЯНИНОМ БУКОВИНИ
МІРЧЕЮ САВИЧЕМ ЛЮТИКОМ
У ніч з 17 на 18 вересня 2020 року помер у Чернівцях Мірча Савович Лютик – поет, перекладач, публіцист, культуролог, член Національної спілки письменників України, Спілок письменників Молдови та Румунії. Лауреат літературної премії СП Молдови, міжнародної премії ім. І. Франка, премій ім. Д. Загула, ім. С. Воробкевича, ім. М. Стреїнула, ім. М. Емінеску. Почесний громадянин Буковини.
Прощання з покійним відбулось 19 вересня 2020 року о 13-й годині в Соборі Різдва Христового ПЦУ (м. Чернівці, вул.Небесної Сотні, 30 (напроти готелю "Черемош"