Ascultă Online Radio Cernăuți

29 iul. 2020

Revista presei nord bucovinene de limba română din 30/07/2020

Atenție! Pentru a citi ziarul în mărime reală, 

accesați tastele Ctrl și (+) la mărire; 

Ctrl și (–) la micșorare







//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////







26 iul. 2020

EPIGRAME ... LA MOARTEA POETULUI ILIE MOTRESCU

La 27 iulie se împlinesc 51 de ani de la moartea violentă a poetului Ilie Motrescu, împrejurările căreia nici până astăzi n-au fost elucidate.
EPIGRAME ... LA MOARTEA POETULUI ILIE MOTRESCU
La o lună și jumătate după înhumarea la Crasna a corpului ce a aparținut nefericitului poet Ilie Motrescu, după mai multe săptămâni de căutări în data de 12 septembrie 1969, datorită eforturilor și curajului câtorva colegi ai săi de la redacția ”Zorilor Bucovinei”, într-un mormânt anonim din cimitirul din Cernăuți, unde a fost îngropat în taină drept o persoană neidentificată la un loc cu mai mulți avortoni, în paginile ziarului respectiv din data de 31 octombrie au fost publicate două epigrame intitulate ”Unui poet” și ”Unui amic” semnate de studentul Dumitru Covalciuc. Nu vom insista asupra împrejurărilor dispariției lui Ilie Motrescu, ele sunt cunoscute din ceea ce s-a scris până acum, din ancheta pe care au întreprins-o frații săi Ștefan și Nicolae, concluzia cărora contravine celei oficiale a autorităților respective din acea vreme, ei reieșind din toate dovezile și mărturiile adunate că poetul nu s-a înecat în Prut, unde i-a fost descoperit cadavrul, ci a fost asasinat în mod bestial într-o zonă păduroasă de lângă satul natal, fiind apoi adus și aruncat în râu la marginea Cernăuțiului. Poetul a fost dat dispărut din ziua de 26 iulie 1969 și deîndată în legătură cu soarta lui au prins să se petreacă multe lucruri stranii, în jurul acestui caz suspect și misterios colportându-se fel de fel de zvonuri, supoziții, scenarii și presupuneri. Pentru cei apropiați însă plana temerea cea mai neagră și implacabilă, care și s-a adeverit în ultimă instanță, că lui Ilie Motrescu i s-a întâmplat ceva extrem de rău. Și cu cât aceste presimțiri deveneau tot mai sumbre și mai certe, cu atât mai absurde și mai cinice deveneau versiunile menite să explice (sau să justifice) moartea poetului Ilie Motrescu.
Versiunea oficială a autorităților, potrivit căreia poetul s-ar fi înecat în Prut, se baza pe mărturia unui coleg al său de la redacție, cu care a făcut de serviciu la tipografie în sâmbăta de 26 iulie, precum Ilie Motrescu i-ar fi declarat acestuia că vrea să meargă la scăldat, la Prut, și drept dovadă invoca faptul că, fie, i-ar fi văzut slipul în servietă, fie, chipurile, el însuși i-ar fi spus despre această intenție a sa. Nimeni din apropiații lui Ilie Motrescu nu au dat crezare unei asemenea mărturii, considerând-o pur și simplu absurdă, din cauză că regiunea Cernăuți în acea perioada se confrunta cu cele mai mari inundații din istoria sovietică a ținutului, iar Prutul era umflat peste măsură, volburos și plin de murdării, de aceea nici prin cap nu i-ar fi putut trece cuiva să facă baie în asemenea condiții. Apoi s-a vehiculat versiunea că poetul ar fi avut o dragoste nefericită la Ostrița, din care cauză și-a pus singur capăt zilelor, deși prietenii săi știau prea bine că nu a existat așa ceva. Adică aceste supoziții veneau să explice descoperirea trupului neînsuflețit al poetului în apele tulburi ale Prutului în zona dintre oraș și satul Ostrița, deși hainele lui nu au fost niciodată găsite undeva pe mal în acea zonă, dacă ar fi să admitem prima versiune, care a devenit și cea de bază în ancheta organelor penale. Au fost vehiculate și alte inepții, precum că el ar fi trecut ilegal frontiera în România sau ar fi plecat la mare în Odesa cu o prietenă secretă fără să anunțe pe nimeni etc. Adică se lansau, evident cu premeditare, diferite zvonuri năstrușnice, pentru ca să se camufleze pur și simplu adevărul sau, cel puțin, să-i îndepărteze pe cei care-l căutau de pe urmele adevărate ale sale. De unde proveneau și cine erau promotorii lor acum e cu atât mai greu de spus, iar atunci nici atât, deși au existat și în trecut cu privire la aceștia suficiente bănuieli ... sigure, care odată cu trecerea timpului s-au transformat în certitudini de nezdruncinat, în special pentru frații Ștefan și Nicolae Motrescu – înfăptuitorii unei anchete proprii în stilul Victoriei Lipan din ”Baltagul” lui Mihail Sadoveanu.
Aceste precizări sunt necesare pentru ca să putem înțelege mai bine ce au reprezentat epigramele lui Dumitru Covalciuc în acele zile tulburi de după dispariția lui Ilie Motrescu și căutările urmelor sale, precum și după descoperirea și identificarea cadavrului său în cimitirul Cernăuțiului în pofida comportamentului foarte ciudat al organelor de resort care în mod fățiș mai mult căutau să îngreuieze ancheta decât s-o efectueze cu adevărat. Ba mai mult, înhumarea la Crasna a rămășițelor pământești ale poetului în aceeași zi când au fost ele descoperite s-a făcut în condiții foarte tensionate și sumbre, colegilor săi de la redacția ”Zorilor Bucovinei” interzicându-li-se de către șefi participarea la ceremonia funerară cu amenințarea de a fi concediați din serviciu. La fel s-a procedat și cu studenții de la filologia română, pe atunci moldovenească, de la universitate care intenționau să conducă poetul pe ultimul drum al său. Aceștia, inclusiv subsemnatul, au fost de asemenea preîntâmpinați și amenințați de către profesorul Mihail Dăscălescu că vor avea de suportat consecințe grave în cazul că vor îndrăzni să se ducă la înmormântarea poetului. Sigur că o astfel de conjunctură suspectă și obscură nu era deloc accidentală și ducea pe oricine cu gândul la existența unei mari fărădelegi și nedreptăți față de soarta și memoria celui răposat fără să se știe care ar fi fost vina sa. Astfel că suspiciunea privitoare la existența unei conspirații leviatanice a sistemului, fatidică și monstruoasă, era cât se poate de evidentă și reală. Iar epigramele lui Dumitru Covalciuc apărute la doar 40 de zile după înhumarea grabnică, fără priveghi și respectarea cutumei locului, nu au fost deloc întâmplătoare și oricum trebuie să vedem că au avut o semnificație și un rol neîndoielnic nu în limpezirea adevărului, ci mai degrabă în pervertirea și escamotarea lui.
De ce acum, după jumătate de secol, revenim la aceste epigrame, despre care la timpul lor s-a vorbit destul de mult, dar pe șoptite, între puțini ochi, însă fără să fi fost invocate în vreun fel în discuții sau luări de poziție publice care, dealtminteri, erau pur și simplu imposibile și de neconceput în acele condiții? Zic aceste lucruri, pentru ca să nu se mai repete ”obiecții” de tipul unora recente că, adicătelea, de ce autorul n-a fost tras de mânecă atunci când era în viață, că nu ar fi creștinește să-l criticăm după moarte etc., fiindcă intrăm în derizoriu, de parcă epigramele în cauză, în esență incriminatoare și denunțătoare la adresa ”amicului” răposat doar cu puțin timp înainte, ar corespunde întru totul preceptelor religioase, iar autorul lor ar reprezenta un model de noblețe morală! Reactualizarea acestor epigrame uitate de către intelectualii români nord-bucovineni se datorează nu atât unei întâmplări oarecare, cât unui concurs de împrejurări ... logice atâta timp cât mai sunt în viață rude apropiate ale poetului. Anume fratele mai mare al lui Ilie Motrescu, octogenarul Tatincu, după cum i se spunea în familie, dar mai oficial Constantin, unicul care mai locuiește la Crasna, nici după cincizeci de ani nu-și poate ascunde durerea pe care i-au provocat-o în tot răstimpul dat acele epigrame nu doar lui însuși, ci și tuturor celorlalți membri ai numeroasei familii, durere și nedumerire pe care n-a ezitat să le împărtășească grupului de scriitori cernăuțeni veniți vara trecută la mormântul poetului să-l pomenească la o jumătate de veac de eternitate. Și după cum a mărturisit poetul Mircea Lutic mai târziu, anume acest fapt l-a motivat să caute și să găsească în arhivă epigramele pe care în ziua de Sfântul Ilie, după slujba de la mormântul poetului, Constantin Motrescu, acasă la el, a recitat acestora încă o dată din memorie cele două catrene nenorocite, pe care doar în gând în acei lungi și chinuitori cincizeci de ani le-a rostit de mii și mii de ori, căutând zadarnic un răspuns, dar fără să poată înțelege nici până astăzi care a fost rostul lor din partea celui care se poziționa de obicei drept un prieten al Motreștilor.
UNUI POET
”Un cuțit înfipt în lună,
Mă strecor prin geometrie”
- Oare ce a vrut să spună
Omul ăsta în poezie?
UNUI AMIC
Dacă joci la șapte nunți
Și la toate te petreci,
Nu umbla pe două punți –
Riști mereu să te îneci.
Dumitru COVALCIUC, student
Oricând auzim sau rostim numele lui Ilie Motrescu, imediat ne transpare în conștiință soarta sa tragică. Dar cât de acută și pătrunzătoare trebuia să fi fost această percepție pentru rude, precum și pentru adevărații prieteni ai săi și nu numai, atunci, la patruzeci de zile de la înhumare, dar și în tot restul vieții lor! Dacă poetul ar fi fost în viață, aceste epigrame ne-ar fi lăsat impresia unei tachinării, poate nu chiar inofensife, destul de răutăcioase, însă admisibile între amici, unui reproș șăgalnic și amical ce-ar fi vizat o inconsecvență oarecare de comportament, ar fi părut o parodiere a unui stil poetic nu prea potrivit firii și structurii interioare a autorului de la Crasna. Or, la o lectură mai atentă conștientizăm oripilați că în substratul acestor epigrame, obiectiv, se prefigurează un mesaj deloc abscons și aluziv, ba chiar foarte tranșant. Însă în conjunctura pe care o cunoaștem a tragicului an 1969 nu mai poate fi vorba nici într-un caz de un joc nostim de cuvinte și ironii prietenești. Este cu certitudine un mesaj acuzator, din care desprindem câteva semnificații indubitabile ce vizează discreditarea personalității artistice, umane și morale a lui Ilie Motrescu. Versurile citate dintr-o poezie a sa, precum și poanta din prima epigramă tind să sugereze cititorului că autorul scrie o poezie fără sens, fără valoare, ridicolă, ”omul ăsta” nici măcar nu este poet, fiindcă e lipsit de vocație și nu are nimic de spus. Cealaltă epigramă îl reclamă și sub aspect pur omenesc a fi un oarecare ”petrecăreț pe la nunți”, chefliu și pierde-vară, care în mediul rural național al nostru deloc nu sunt bine văzuți, pe de-o parte, iar în cele din urmă mai este denunțat și de duplicitate, adică ”umblă pe două punți”. Păcatul fățărniciei a fost la poporul nostru întotdeauna blamat și, desigur, nu făcea cinste nici autorului incriminat de Dumitru Covalciuc, dacă ar fi fost obiectiv și drept, însă cititorul nu va afla din acest catren în ce constă ipocrizia sau vina lui de a ”umbla pe două punți” și de ce pedeapsa pentru o asemenea meteahnă banală, să spunem, este atât de drastică, chiar capitală – ”riști mereu să te îneci”, de parcă cineva ar putea să se înece repetat, de mai multe ori! Iar în contextul în care au apărut aceste epigrame se știa că Ilie Motrescu era deja mort, iar versiunea oficială ”stabilea” că el s-a înecat în Prut... Care a fost, ne întrebăm acuma, iar cu atât mai mult își puneau această întrebare și atunci nu doar rudele și apropiații lui Ilie Motrescu, rostul ”mesajului epigramatic” pe care se străduia să-l comunice opiniei publice studentul Dumitru Covalciuc? Nu cred că era adresat poetului decedat, ci reprezenta mai degrabă un avertisment și o amenințare pentru cei vii – să nu umble pe două punți, fiindcă riscă s-o pățească ca și poetul vizat în epigrame! Acesta, așadar, nu era acuzat pur și simplu de o duplicitate morală, ci de una mult mai gravă, probabil, una ideologică, fiindcă numai asemenea păcate puteau comporta pe atunci pedepse atât de crunte.
Să fi fost oare autorul, studentul Dumitru Covalciuc, preocupat de astfel de probleme din proprie inițiaivă? Fiind și subsemnatul student pe atunci, în același an cu el, pot afirma fără reticență că asemenea gânduri ar fi părut destul de stranii și nicidecum nu se încadrau în starea noastră de spirit, mă refer la mediul studențesc românesc al universității cernăuțene din perioada sovietică. De aceea, mai mult decât probabil, ne lăsăm tentați a presupune că i-au fost induse de undeva sau de cineva, dar nu e cazul să insistăm prea mult pe acest făgaș supozițional. Totodată, nu trebuie de scăpat din vedere încă un aspect foarte important al rolului pe care îl îndeplinesc aceste epigrame – confirmarea apriori a faptului că poetul a murit în urma unui accident la scăldat, adică s-a înecat, așa cum a susținut întotdeauna ancheta oficială, deși chiar și atunci, precum și în continuare de-a lungul anilor s-au adunat o grămadă de probe care vădeau contrariul. Într-un mod destul de evident, epigramele lui Covalciuc erau utilizate drept un argument propriu-zis al versiunii oficiale privind mai întâi dispariția poetului, iar apoi a justificării pieirii sale în apele Prutului. Cel puțin, voalat și neforțat, dar suficient de stăruitor și insistent ca să nu se observe acest lucru, se strecura în conștiința publică versiunea respectivă a anchetei, pe care Dumitru Covalciuc a susținut-o și în continuare fără obstinație, descoperind în mai multe articole despre poezia lui Ilie Motrescu motive acvatice .... predestinatoare. Bunăoară, în articolul ”Povara destinului” de la începutul anilor 90, D. Covalciuc scria despre Ilie Motrescu, drept ”poetul ... care a încercat să dezlege misterele din mediul acvatic” (!), iar în altul din anul 1996 afirma:” Misterele din împărăția învolburată a apelor le-a evocat de parcă timpul pentru el era deosebit de grăbit”, precum descoperea în continuare în același articol ”frecvența unor epitete, găsite, înaintea dispariției sale în împrejurări atât de tragice, tulburătorului cuvânt ”apa”. Aceste articole au fost reproduse de către Ion Țâbuleac, prietenul poetului și alcătuitorul volumului ”Hora vieții” din anul 2000, însă în postfața la ediția respectivă conchidea cu tristețe: ”Marea dramă constă într-aceea că Ilie nu a putut să se înece în Prut, iar oficialitățile insistau în versiunea lor și totul se ducea în neștire”. Din păcate, epigramele lui Dumitru Covalciuc au fost neîndoielnic părtașe la această ”neștire„ atunci, deși mai târziu a vehiculat și alte ipoteze.
Referitor la cele ”două punți” trebuie să spunem că, spre deosebire de autorul epigramelor, Ilie Motrescu a avut întotdeauna o singură și sigură punte, ceea ce i-a și determinat sfârșitul său tragic, fiindu-i pângărit până și trupul aruncat într-o ladă cu alte resturi umane și tăinuit într-un mormânt din sectorul anonimilor și celor fără căpătâi și singuratici. Martiriul poetului Ilie Motrescu nu trezește nimănui nici o îndoială, însă, din păcate, și după jumătate de secol de la dispariția sa, nicăieri nu se suflă vreo vorbă cu privire la un bust pe care l-ar merita din plin memoria sa. Și tot aici s-ar cuveni, ca în virtutea dreptului de apărare, să resping acuzele, ce nu vor întârzia să apară din nou, de răvășire necreștinească a oaselor vreunui răposat de mai puțină sau mai multă vreme, de inculpare după moartea cuiva pentru niște păcate, de altfel foarte reale, acuze ce vor fi nule și neavenite din oficiu, fiindcă Dumitru Covalciuc a fost o persoană publică, după cum s-a poziționat el însuși cel puțin în ultimele două decenii și care însuși n-a prea dat dovadă de mult fair-play în relațiile sale cu alte persoane notorii în acest spațiu. Iar cei care nu vor dori să accepte argumentele în cauză ar putea să se consoleze cu aserțiunea că ar fi vorba de o pedeapsă karmică inexorabilă pentru toate păcatele săvârșite voit sau nevoit. Și totuși, în cele din urmă, dacă ar fi să admitem că ar fi vorba de o răvășire oarecare, atunci trebuie să precizăm cu toată convingerea că nu este o răvășire a oaselor cuiva, ci a mormanelor de gunoaie biologice și deșeuri intelectualiste sub care a fost camuflat adevărul istoric și uman timp de mai multe decenii și prin contribuția conștientă și consistentă a diferiților ”epigramatori” de ieri și de astăzi.
Ștefan BROASCĂ

25 iul. 2020

Colegul nostru, NIcolae Hauca, a primit din mâinile domnului Serghei Osaciuc, șeful Administrației regionale de stat Cernăuți, insigna onorifică „Vdiacina Bucovina” (Bucovina recunoscătoare).

Sincere felicitări! Fotografiile domnului Hauca fac parte din categoria celora care înlocuiesc 1000 de cuvinte! Îi mulțumim domnului Guvernator pentru aprecierea muncii colegului nostru!

Mențiunea „Bucovina recunoscătoare” pentru artistul fotograf Nicolae Hauca din Cernăuți
Artistul fotograf Nicolae Hauca din Cernăuți, membru al Uniunii Naționale a Artiștilor Fotografi din Ucraina și Asociației Artiștilor Fotografi din România, a primit de la guvernatorul regiunii Cernăuți, Serghei Osaciuk, mențiunea „Bucovina recunoscătoare”, notează Agenția BucPress din Cernăuți.
Nicolae Hauca s-a născut în 1962 în satul Boian, regiunea Cernăuți. A absolvit Universitatea din Cernăuți, Catedra de Filologie Română și Clasică. A lucrat în presa scrisă din regiune și în audiovizual. A fost implicat în realizarea unor proiecte de afaceri regionale și transfrontaliere. Coordonează blogul Euromedia Bucovina și asociația Pro-Bucovina.
Centrul Media BucPress – asociația jurnaliștilor români din Ucraina – transmite cele mai sincere felicitări artistului fotograf Nicolae Hauca pentru întreaga sa activitate de promovare în spațiul media a evenimentelor culturale organizate de comunitatea românească din regiunea Cernăuți.
Agenția BucPress – www.bucpress.eu
//////////////////////////////////////
ЗНАНИЙ У СВІТІ ПІДПИС: «ФОТО МИКОЛИ ГАВКИ»
А майстер різних подієвих знімків, фоторепортажів, незвичних, лише художником помічених зблисків життя, які зафіксовує на світлинах – це наш земляк-буковинець член Національної спілки фотохудожників України та Асоціації фотохудожників Румунії Микола Петрович Гавка, який народився 23 липня 1962 року в селі Бояни, тоді Садагурського, нині – Новоселицького району. Навчався на кафедрі румунської і класичної філології Чернівецького державного університету, який закінчив у 1984 році. Молодий фахівець був прийнятий на роботу в обласну газету «Zorile Bucuvinei» (м. Чернівці), де працював на творчих посадах: кореспондента, заступника відповідального секретаря редакції газети, відтак був диктором румуномовної редакції Державного комітету по телебаченню і радіомовленню в Чернівецькій області. Довелося вивчати ази бізнесу, працюючи у представництві Сучавської торгово-промислової палати, згодом трудився на різних підприємствах «Укрбинго», «Фаджио», «Вадио» , «Евромедия» (перше казино Бінго в Чернівцях: імпорт-експорт Україна-Іспанія- Румунія).
23.07.2020 голова ОДА Сегій Осачук вручив Микола Гавці відзнаку "Вдячна Буковина".
Юхим ГУСАР,



Знак является наградой от Черновицкой ОГА, глава которой Сергей Осачук вручил лично.23 липня 2020











MAI MULTE  FOTO VEZI  AICI:
https://www.facebook.com/nicolae.hauca/media_set?set=a.10215976802684473&type=3
Cojocaru Ion
DEDICAȚIE LUI NICOLAE HAUCA
Astăzi tot poporul strigă:
Fericire,Nicolae!!!
Că ești Omul cu insignă!!
Și-n oraș e sărbătoare!
Iar de-ți pare că e mică
Și-ai fi vrut un pic mai mare,
Se mărește când se toarnă
Și se vede prin pahare...
Cu stimă: ION COJOCARU
2020

22 iul. 2020

Revista presei nord bucovinene de limba română din 23/07/2020

Atenție! Pentru a citi ziarul în mărime reală, 

accesați tastele Ctrl și (+) la mărire; 

Ctrl și (–) la micșorare



/////////////////////////////

/////////////////////////




////////////////////////////////////////////////////////

16 iul. 2020

Revista presei nord bucovinene de limba română din 17/07/2020




Atenție! Pentru a citi ziarul în mărime reală, 

accesați tastele Ctrl și (+) la mărire; 

Ctrl și (–) la micșorare





////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////



14 iul. 2020

INTERVIU CU VASILE POPOVICI, PREȘEDINTELE FUNDAȚIEI UCRAINENILOR HUȚULILOR DIN ROMÂNIA





Interviu cu Vasile Popovici, președintele Fundației Ucrainenilor Huțulilor din România, o persoană deosebită care nu doar poartă în suflet sentimentul apartenenței la ucrainenii huțuli, ci îl și promovează și susține cu elan prin tot ceea ce face, remarcându-se ca un exemplu și reprezentant marcant  al acestora din România.
Domnule Popovici, va mulțumim pentru faptul că ne-ați oferit posibilitatea să realizăm împreună un interviu despre comunitatea huțulă din România și despre activitățile Fundației Ucrainenilor Huțuli din România.
Corespondent: Vom începe cu o întrebare simplă. Ce sunt hutulii și ce rol au jucat aceștia în istorie? 
Popovici Vasile: Bună ziua. Vorbesc din punct de vedere etnocultural. Huțulii sunt un subgrup etnic al Ucrainei care trăiesc de-a lungul frontierei în Ucraina și România.Cea mai compactă zonă locuită de ucraineni huțuli este în zona Maramureș, respectiv localitățile Repedea, Poienile de sub Munte, Ruscova, iar în zona ucraineană, zona transfrontalieră, raionul Verhovina din regiunea Ivano Frankivsk, respectiv localitățile Zelene, Verhovina, care fac parte tot din raionul Verhovina. S-au făcut foarte multe demersuri pentru a se deschide chiar un punct de frontieră în localitatea Poienile de Munte-sub Maramureș, Copilași și localitatea Zelene din Ucraina, întrucât primarul din localitatea Poienile de sub Munte dorește să dezvolte constant turismul montan din zonă, iar omologii săi din Ucraina doresc si ei acest lucru.
Huțuli trăiesc și în alte localități din județul Maramureș, precum Valea Vișeului, Crasna, Ruscova și Bucovina. Este o zonă compactă. Am înființat Fundația Huțulilor nu în scop politic. A fost o idee care mi-a survenit, deoarece mă deplasam des în Ucraina la activități culturale, fiind și director de cămin cultural. Am văzut, am auzit și am simțit exact că avem foarte multe în comun, spre exemplu, acele cântece pe care le cânta mama mea se cântă în Ucraina. Există un punct comun cu ucraineii huțuli din Zelene și alte localități ucrainene, și așa, încetul cu încetul, am înființat această Asociație.
Corespondent: Știm că, în calitate de președinte al Fundației Ucrainenilor Hutuli din România, sunteți implicat în promovarea minorității hutule, atât în România, cât și la nivel internațional. Ce evenimente ati organizat / organizati periodic în acest sens? 
Popovici Vasile: Fundația Ucrainenilor  Huțuli a fost înființată în 1998 și a purtat inițial numele de Fundația “Popovici”, iar în 2013 am modificat statutul ei și, aproape în totalitate, i-am dat un scop nou, studierea originii și a culturii huțulilor. Datorită evenimentelor culturale, taberelor organizate, lumea începe să simtă și să recunoască faptul că suntem huțuli. De exemplu, după un eveniment cultural, lumea începe să poarte cămașa huțulcă, deja se simt mândri și bine în ea. Dintre evenimente, cele mai importante, le-am realizat împreună cu Consiliul Județean Maramureș, de exemplu trei ediții ale Festivalului Internațional de etnografie și folclor “Huțulii”. Aceste ediții, care sunt realizate prin proiecte, fac parte din programul prioritar al județului Maramures, și, pe această cale, multumesc tuturor oficialităților implicate. Totodată, acest festival a reînviat portul tradițional huțul, muzica și alte valori ale huțulilor.
Am realizat patru ediții de tabere internaționale de pictură la care au participat pictori din România, Republica Moldova, Ucraina. La acest proiect cultural a participat unul dintre pictorii renumiți ai Ucrainei, Andryi Cebekin, care este Președintele Academiei de Artă și Arhitectură din Kiev, Zoltan Micika din Mucacevo și alții.
În fiecare an, în parteneriat cu Primăria Repedea, organizăm un recital de colinde ucrainene la care sunt invitați colindători din localitățile limitrofe și corul bisericii din Repedea.
Corespondent: Prin intermediul cititorilor noștri, am aflat că sprijiniți comunitatea din care faceți parte prin proiecte transfrontaliere pentru dezvoltarea învățământului, culturii și a condițiilor medicale. Care sunt principalele proiecte în care ați fost / sunteți angrenat și ce demersuri mai aveți în plan în următoarea perioadă pentru susținerea persoanelor din Maramureșul Istoric sau din regiunile Transcarpatia sau Ivano-Frankivsk? 
Popovici Vasile: Pe lângă evenimentele menționate anterior, realizate prin intermediul proiectelor, am derulat și alte proiecte în care am făcut cercetări etnografice în colaborare cu Muzeul Național de Artă și Arhitectură din Kolomeea.
Un eveniment foarte important și benefic pentru comunitate a avut loc în 11 noiembrie 2019, inaugurarea unui Muzeu de etnografie huțulă.
În 2019, prin intermediul AFCN am realizat un proiect prin care am reabilitat o gospodărie anexă, respectiv un grajd din lemn, construit în 1973,și acum funcționează o colecție muzeală intitulată “Colecția ucrainenilor huțuli din Repedea”. Valoarea proiectului a fost de 60.000 de lei.
Un alt proiect a fost “Istorie, oameni și granițe”, implementat în anul centenar, 2018. 
Un alt proiect finanțat tot de Consiliul Județean în 2019 și adresat tinerilor este “Tinerii liberi în comunitate.”
Fundația acordă sprijin pentru scrierea și implementarea proiectelor trnsfrontaliere. Un proiect, care este acum în implementare, este un proiect pe învățământ, aplicant fiind Liceul Tehnologic Repedea și Școala nr.1 din Slatina.
Un alt proiect care este preaprobat este un proiect pe sănătate, beneficiar va fi comuna Poienile de sub Munte, comuna Bocicoiu Mare din Ucraina și Spitalul Raional Verhovina, regiunea Ivano-Frankivsk.
Corespondent:  Colaborați cu entități similare din Ucraina pentru implementarea acestor proiecte? 
Popovici Vasile:  Colaborez cu foarte multe entități culturale și autorități publice raionale și regionale. Cea mai bună colaborare pe care o am este cu “Asociația Națională a Tuturor Huțulilor” din Ucraina, condusă de Dmetro Stefliuk, Asociația “Vatra” din Rahiv, Ucraina, Consiliul Raional Verhovina, Administrația Regională și Consiliul Regional din Ivano-Frankisvk, Consiliul Raional Rahiv, Muzeul Huțulilor din Verhovina, Muzeul Magiei din Verhovina, Muzeul Național de Artă Populară din Kolomeea și cu multe alte persoane reprezentative.
Corespondent: Am observat că în România există și alte subgrupuri ale minorității ucrainene, precum rutenii (reprezentați de maramureșeanul Mihai Lauruc) sau cazacii (reprezentați în Satu Mare de către Pavel Prodaniuc – am realizat un interviu și cu acesta anul trecut). Ce ne puteți spune despre acestea? 
Popovici Vasile:  În România există o Organizație reprezentativă a rutenilor condusă de Gheorghe Firczak, cunosc și Uniunea Rutenilor Subcarpatici, condusă de Mihai Lauruc, o asociație fără reprezentare parlamentară, dar nu am niciun parteneriat cu aceste organizații. Activitatea Uniunii Cazacilor nu o cunosc.
Corespondent: Ce relație există în prezent între Uniunea Ucrainenilor din România și Fundația Ucrainenilor Hutuli din România? Luați în considerare o posibilă asociere cu UUR? 
Popovici Vasile:   În prezent, sincer, nu există niciun fel de colaborare. Uniunea Ucrainenilor ar putea să cofinanțeze pentru a se putea organiza anumite evenimente. Totuși, nu le cer ajutor, doar o rugăminte aș avea, să dea voie la oameni, la profesori să participe la evenimentele organizate de fundație, care nu sunt politice. Evenimentele organizate de fundație sunt cu participare numeroasă ucraineană, peste 1000 de oameni, care depășește numărul de participanți la evenimentele organizate de UUR în zona Repedea. Cu Uniunea Ucrainenilor nu se poate vorbi de o asociere, eventual de colaborare, parteneriat, eu sunt deschis oricând. Prin asociere s-ar înțelege o subordonare a Fundației, pe când fundația se identifică prin activități care vin în completare a ceea ce nu face UUR. Sunt încă oameni care știu cine au fost huțulii, iar valorile lor trebuie păstrate și promovate.
Corespondent:  Ce ar putea românii să învețe de la poporul ucrainean?
Popovici Vasile:  Fiecare țară are cultura ei, ucrainenii, respectiv huțulii, au o cultură foarte apropiată, mai ales graiul, bucătăria, obiceiurile. Ar trebui realizate întâlniri culturale, schimburi de experiență pentru a se putea dezvolta mai ales pe linia turismului montan. În Ucraina este foarte dezvoltat turismul montan, ei nefiind în Uniunea Europeană și-au făcut afaceri, există o curățenie extraordinară, o bucătărie foarte apreciată, ar trebui să învățăm de la ei acest lucru, pentru ca tinerii să nu plece din țară.
Corespondent:   Ce mesaj aveți pentru cititorii INTER REGIO NEWS? 
Popovici Vasile:   În primul rând, doresc să vă felicit pe dumneavoastră pentru interesul pe care îl acordați Fundației noastre, iar ca și sugestie vă doresc să vă extindeți pe site, să publicați știri și din regiunea Ivano-Frankivsk.
sursa>
https://interregionews.eu/interviu-cu-vasile-popovici-presedintele-fundatiei-ucrainenilor-hutulilor-din-romania/?fbclid=IwAR1l5ETxeXCnyBTtdrAF3ZOQI-9U53YgVtLLbwEfy3uH9MkZh2NLLMeuuEg