Stimată doamnă Secretar de stat OANA URSACHE,
Onorată Comisie DRP de evaluare a proiectelor pe anul 2021
Am aflat de curând că proiectul nostru, „Editarea revistei «Mesager
bucovinean», cu public ţintă Comunitatea românească din Ucraina”, care timp de
6 ani a obţinut finanţare nerambursabilă de la DRP/MRP, fără observaţii
critice, fiind considerat util comunităţii căreia i se adresează, acum nu mai e
la nivelul exigenţelor onoratei Comisii de Evaluare. Prin aceasta înţelegem că
mesajul transmis de revistă în perioada recentă către cititorii săi nu mai este
pe placul finanţatorului şi că, deranjând Kievul prin demascarea scopului final
al politicilor educaţionale, lingvistice, identitare ucrainene faţă de
comunitatea românească din Ucraina, revista deranjează, mai nou, şi Bucureştiul.
Anul trecut, prin editorialul din „Historia” al domnului Remus Georgescu, ni
s-a arătat cu degetul, anul acesta, cu vărguţa. Se vede că aceasta am meritat.
Prin hotărârea dumneavoastră, Comunitatea românească din nordul Bucovinei
rămâne fără încă o publicaţie periodică, unică în sensul grupării materialelor
în ediţii tematice pe probleme de stringentă actualitate pentru românii din
Ucraina, dar şi noi rămânem cu ceva mai mult timp liber pentru celelalte
proiecte mereu amânate. De aceea, vă trimitem acest
CUVÂNT DE MULŢUMIRE, ÎN LOC DE CONTESTAŢIE
prin care redactorul-şef al publicaţiei căzute în dizgraţia Domniilor
Voastre a răspuns la primirea Marelui Premiu Bucovina al Societăţii
Scriitorilor Bucovineni (Suceava) pentru activitatea desfăşurată în vedere
promovării spiritualităţii bucovinene în paginile revistei „Mesager
bucovinean”, eveniment care a avut loc la 27 noiembrie 2020.
Marele Premiu e, pentru mine, o mare surpriză. Sincer, nu mă aşteptam să mi
se facă o asemenea onoare pentru activitatea mea mai curând publicistică, decât
literară. Aici, la Cernăuţi, dacă faci publicistică, aproape că nu-ţi rămâne
timp pentru literatură. Aşa mi-am întârziat toate proiectele literare. Asta îmi
creează o stare de nemulţumire care a devenit cronică.
Ceea ce mă linişteşte un pic, făcându-mă să nu fiu chiar atât de speriat de
această înaltă preţuire, de care parcă nu am dreptul să mă bucur prea tare ca o
încununare a succeselor mele literare, ci mai curând ca un avans pentru
viitoarele cărţi de beletristică şi analiză literară, e că publicistica, ce mă
ţine captiv de câţiva ani buni, e un exerciţiu cultural. Iar unei reviste de
cultură, literatura nu-i este deloc străină. Doar având această convingere m-am
decis să scot la Cernăuţi, după ce „Septentrion literar”, revista pe care o
scoteam împreună cu poetul Ilie T. Zegrea luase o pauză, o revistă cu profil
mai larg, pentru bucovinenii de pretutindeni, cu public ţintă Comunitatea
românească din Ucraina, pe care am numit-o „Mesager bucovinean”. Publicaţia
exista, dar într-o altă formulă, reflectând mai mult viaţa Societăţii pentru
Cultura şi Literatura Română în Bucovina, sub auspiciile căreia apare şi în
prezent. Dacă ar fi mers proiectul „Septentrion literar” poate că „Mesagerul…”
nostru ar fi rămas o pasăre de colivie. Dar de câţiva ani revista „Septentrion
literar” nu mai apare. Nu apare pentru că, practic, nu mai are cine să o facă.
Cernăuţiul a cam rămas fără scriitori români. Generaţia veche dispare uşor,
uşor. Uite că ne-a părăsit de curând poetul Mircea Lutic. Generaţia mai nouă,
care n-ar trebui să fie chiar atât de nouă, s-a lăsat absorbită de
publicistică, de jurnalism, şi cei câţiva reprezentanţi ai ei care ar putea să
producă literatură, produc ştiri, reportaje, relatări, necesare şi ele, chiar
mai necesare, pe termen scurt, decât beletristica, dar, pe termen lung, prea
puţin relevante. Toate acestea sunt simple efemeride pentru care un scriitor
îşi sacrifică activitatea literară. Cărţile lui vor rămâne nescrise, şi cărţile
nescrise sunt goluri în cultura unui popor, iar cum e cazul nostru, la
Cernăuţi, al unei comunităţi istorice.
Totodată, politicile educaţionale şi lingvistice de ultimă oră ale Kievului
bat atât de departe şi de desfiinţător în identitatea naţională a românilor,
atât de cuminţi şi loiali – dintotdeauna loiali! – şi statului austriac, şi
statului sovietic, şi statului ucrainean, şi dintotdeauna răsplătiţi ba cu
interdicţii în folosirea de simboluri naţionale, ba cu înlocuirea denumirii
fireşti a limbii materne, ba cu scoaterea acesteia din sistemul de educaţie, ba
chiar cu smulgerea literelor de aur de pe frontispiciul Catedralei din Cernăuţi
numai pentru că ridicau slavă Mântuitorului în limba română, limba ctitorilor
acestui sfânt lăcaş, toate aceste nedreptăţi ce ni se fac nu la întâmplare, ci,
spre regretul nostru, al tuturor, sunt pritocite de întregi instituţii,
zdruncină atât de puternic stâlpii existenţei noastre pe acest pământ, încât a
te face a nu le observa şi a-ţi vedea de treabă cu scrisul, cu poezia,
lăsându-le altora în seamă datoria de a le dezvălui sensul, de a le arăta
scopul şi dedesubturile, nu e cinstit şi nici nu e cea mai fericită soluţie
pentru un scriitor.
Apoi, revista noastră este ereditar legată de Societatea Scriitorilor
Bucovineni, pentru că e organul de presă al Societăţii pentru Cultura şi
Literatura Română în Bucovina, a cărei secţie a fost, în urmă cu opt decenii,
şi Societatea Scriitorilor Bucovineni. Ea, de fapt, duce mesajul celor două
societăţi, acum oarecum distincte, către românii de dincolo care, în ciuda
liberalizării trecerilor frontierei dintre cele două state, sunt parcă din ce
în ce mai separaţi, mai înstrăinaţi, mai uitaţi.
Am primit vestea primirii premiului în momentul pregătirii pentru tipar a
ediţiei speciale a „Mesagerului bucovinean” dedicată Centenarului Paul Celan,
poetul cel mai important pe care l-a dat capitala Bucovinei în secolul XX. El
este produsul multiculturalismului care încă mai exista în Cernăuţi pe timpul
lui Celan, pe timpul formării lui ca poet. Noi trăim acum cu nostalgia multiculturalismului
de altădată, acelui multiculturalism real, nu a celui clamat retoric de
propagandiştii de astăzi ori de câte ori au ocazia de a se lăuda
occidentalilor, vorbind de la tribuna unor evenimente ca acela din anul acesta,
circumscris împlinirii a o sută de ani de la naşterea poetului. Or, e o mare
diferenţă între Cernăuţiul multicultural care a lansat un mare poet german de
etnie evreiască într-un stat naţional care nu era nici german, nici evreu, şi
Cernăuţiul „multicultural” din zilele noastre, în care un poet aloglot de mare
calibru nu se mai poate produce în niciun fel. Cealaltă epocă, apusă în urmă cu
80 de ani, înfierată mereu de istoricii ucraineni pentru „genocid lingvistic”,
a produs un poet genial, de altă limbă decât cea a naţiunii titulare, în timp
ce astălaltă epocă, lăudată la tot pasul pentru „extraordinara” deschidere
către valorile democraţiei europene, se mulţumeşte doar să celebreze centenarul
unui asemenea poet de altă limbă fără să creeze premisele formării altuia de
acelaşi calibru pentru viitorime. Cei care se mândresc de la tribună cu un
asemenea înaintaş, pentru care n-au făcut practic nimic, uită să spună că, pe
lângă geniul pe care i-l dă natura, un poet de talia lui Celan mai are nevoie,
pentru a se realiza, şi de un mediu multicultural autentic, sănătos, nu de unul
perimat, fardat, viciat prin politici inadecvate şi mumifiat propagandistic
spre a fi scos în faţă de zile mari în discursuri fariseice rostite cu aplomb
de inşi semiculţi, buricaţi pe podiumuri improvizate în pieţe publice. Un mediu
multicultural sănătos, întemeiat pe plurilingvism şi multietnicitate, se
formează nu prin legi orientate către îngrădirea dezvoltării culturale a
minorităţilor, ci tocmai invers, printr-o adevărată deschidere către valorile
democratice europene, deschidere care să demonstreze respect şi sprijin din
partea statului faţă de celelalte etnosuri în dezvoltarea nestingherită a
culturii lor.
Faptul de a putea spune lucrul acesta într-o revistă de cultură mă face să
cred că „devierea” mea dinspre literatură către publicistică nu e chiar o
„dezertare” din tabăra scriitorilor şi că numai în acest sens pot să-mi explic
faptul că onoratul juriu s-a oprit asupra umilei mele persoane în a alege
laureatul acestui prestigios premiu, nedreptăţind poate alţi candidaţi mai
vrednici, premiu pentru care ţin să-i mulţumesc pe această cale.
Cu acest cuvânt de mulţumire, îmi închei activitatea mea de redactor-şef al
„Mesagerului bucovinean”, revistă cu public ţintă Comunitatea istorică
românească din Ucraina. Dacă aceasta a fost răsplata pentru că n-am fost
cuminţi, noi nu ne supărăm şi cu plecăciune sărutăm mâna Patriei-mame, care
ştie să miluiască, dar şi să arate vărguţa celor neascultători.
Cu deosebit respect,
al Dumneavoastră
ŞTEFAN HOSTIUC,
membru al Uniunii Scriitorilor din România,
fost redactor-şef al fostei reviste „Mesager bucovinean”,
cu public ţintă Comunitatea istorică românească din Ucraina
https://www.facebook.com/doru.ropceanu/posts/5683329441742418
RăspundețiȘtergereDoina Cernica
Cei mai loviți de soartă dintre români au primit o nouă lovitură: suprimarea finanțării de către Mama Țară a valoroasei reviste „Mesager bucovinean”:
Nicolae Turtureanu
RăspundețiȘtergereUn mesaj de-o amară ironie la adresa ”Patriei-mame, care ştie să miluiască, dar şi să arate vărguţa celor neascultători”. Respect, Ștefan Hoștiuc!
Nicolae Turtureanu
RăspundețiȘtergereUn mesaj de-o amară ironie la adresa ”Patriei-mame, care ştie să miluiască, dar şi să arate vărguţa celor neascultători”. Respect, Ștefan Hoștiuc!
Coca Maria Udisteanu
Păcat...
Viorica Petrovici
Cutremurător!
Andronachi Carmen
Nu este posibilă o asemenea decizie!Revista și-a câștigat prestigiul în acești ani grei,in care comunitatea românească din Ucraina e tot mai nedreptățită.Stefan Hostiuc este un scriitor român de valoare care s-a dedicat editării acestei reviste a Societății de Cultură.Nu batjocoriți tot ce s-a făcut până acum!
Maria Andries
Trebuie să se găsească o soluție. Nu se poate fără această revistă, care ne-a fost tot timpul aproape, călăuză prin tot ce avem mai bun și mai frumos și ce ne-a mai rămas să păstrăm cu sfințenie.
Octavia Pinzariu
Susținem apelul Doinei Cernica!
Gina Puică
RăspundețiȘtergereDe regulă nu semnez petiții, nu consider că am de dat lecții cuiva (dincolo de actul pedagogic care constituie inima profesiei mele) și îmi exprim foarte rar opiniile politice - în sens larg - pe rețelele sociale (deși nu ezit să apreciez din când în când, pe aceleași rețele sociale, publicații ale altora, care vin în contra ignominiei politice a timpului nostru - pentru a lăsa, astfel, o minimă urmă a unei rezistențe tăcute).
Partajez însă, în mod excepțional, acest link cu scrisoarea deschisă publicată în Crai nou de Ștefan Hostiuc, un text, după părerea mea excepțional, pe care nu-mi voi permite să-l comentez și pe care vă invit să-l citiți (mai ales că secretariatul de stat vizat, ocupat cu frenezie de comunicarea proprie pe rețelele sociale - foarte bună, dar un pic prea abundentă pentru a mai fi luată în serios - sigur nu va avea timp să îl citească și să mediteze la sensurile sale).
Mă leagă de Ștefan Hostiuc o veche prietenie. Cea mai recentă întâlnire a noastră, întâmplătoare, a avut loc în urmă cu exact o săptămână, în seara de marți, 29 iunie 2021, în preziua plecării mele „definitive” din poziția de lector de limbă română la Cernăuți. Treceam, împreună cu două cursante și prietene ucrainene, pe lângă statuia lui Eminescu, când ne-a ajuns din urmă Ștefan. Primise vestea nefinanțării Mesagerului bucovinean, pe care mi-a împărtășit-o în același stil cu cel în care este redactată scrisoarea de mai jos („o veste bună” - până unde merge ironia???).
Va fi deranjat această publicație forurile înalte? Există libertatea de opinie. Iar fiecare număr al Mesagerului bucovinean preciza în litere de o șchioapă îngroșate pe coperta a 2-a: „Conțintul acestei reviste nu reprezintă poziția oficială a Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni/Ministerului pentru Românii de Pretutindeni”.
Nu partajez acest link doar datorită prieteniei mele cu Ștefan. Ci pentru că, așa cum o precizează Ștefan Hostiuc însuși aici, Mesager bucovinean era singura publicație tematică (adică prin excelență de arhivă, pentru memorie) de limbă română din nordul Bucovinei (voi posta copertele câtorva numere în comentariile prezentului post).
Doru Ropceanu
RăspundețiȘtergereCineva ne sapă. Oare cine? Mai citiți o dată editorialul din „Historia” al domnului Remus Georgescu. Acolo se întrevede de partea cui e autorul anonim.
Mă gândesc și eu ca prostul: oare de unde se informează cei de la București de situația românilor din Ucraina? O fi, cred eu, tot de la o structură a statului român, instalată și la Cernăuți în acest scop, adică pentru o informare corectă asupra situației românilor de aici. Atunci cum de apar astfel de editoriale? Atunci de ce se închide, după cum excelent se exprimă lectorul de limbă română Gina Puică, „singura publicație tematică (adică prin excelență de arhivă, pentru memorie) de limbă română din nordul Bucovinei”? Revista apărea PENTRU MEMORIE! Oare nu mai e nevoie de ea la București? Poate în altă parte se poate trăi și fără ea, însă, aici la Cernăuți, fără memorie nu se poate. Pentru memorie scotocesc și eu de ceva timp printre cruci și morminte cernăuțene cu nădejdea de a scoate un album al mormintelor înaintașilor noștri de odinioară. Și altă nădejde era că Patria-Mamă mă va ajuta financiar la editarea albumului. Acum o să renunț la acest ajutor financiar, fiindcă el trebuie să vină în primul rând pentru „Mesager Bucovinean”.
Hostiuc Stefan
RăspundețiȘtergereMaria, mă așteptam să mi se închidă aierul aici, la Cernăuți. Uite că se poate și de unde nu te aștepți. Spor la scris și capul sus!
Octavia Pinzariu
Susținem apelul Doinei Cernica!
Doru Ropceanu
Respect, dragă Ștefan!
Hostiuc Stefan
Dragoș dragă, asta e, n-avem ce face...
Vadim Bacinschi
...toate se duc la vale in cursuri paralele: situatia catastrofala a comunitatii etnice romanesti din Ucrana, generata de pozitia conducerii de la Kiev-- pe de o parte, iar pe de alta-- tot ce nu face (dar ar trebui sa faca) Romania pentru aceasta comunitate...
Hostiuc Stefan
Mulțumesc, Vadim. Tocmai pregăteam o ediție specială „Românii din sudul Basarabiei” și ne pregăteam să-ți facem o vizită la Odesa. Să vorbim și despre procesele românilor moldoveni din regiune cu autoritățile.
Agache Catinca
Ce veste tristă, draga Ștefan! Este inca o mare nedreptate care se face romanilor nordbucovineni si tie, care ai pus suflet, i-ai dedicat atatia ani din viata ta doar pentru a pastra viu interesul pentru literatură română in aceasta zona atât de urgis... Ещё
Corneliu Balan
Ironia este ca aceasta masura este luata de singura bucovineanca din guvern ... este adevarat, traieste in Spania ... o rusine!
Hostiuc Stefan
Domnule profesor Corneliu Balan, nu cunoșteam acest amănunt. Oricum, sunt convins că Teodor Balan, marele cărturar cernăuțean Teodor Balan, ar fi avut, dacă trăia aceste timpuri, aceeași părere despre concetățeanca sa. Dar în timpurile mai vechi plaiur... Ещё
Zinaida Pinteac
Oare cât vom fi lăsaţi în voia soartei de către România. Mesagerul Bucovinean ajungea şi în Basarabia istorică şi ne unea sufleteşte. De acolo sorbeam românismul. Nu pot înţelege de ce suntem trunchiaţi anume atunci când luăm amploare. ..
Hostiuc Stefan
Dragă doamnă Zinaida, când mă gândesc câte nedreptăți vi s-au făcut și vi se mai fac dumneavoasră, eu ar trebui să mă fac mic de tot în fața dumneavoastră cu asemenea necazuri. Nu vedeți cum judecătorii amână termenul sentinței spre a-i scoate la mal p... Ещё
Dima Zaidel
De unde să mai așteptăm nevoia?
Noi vom rămâne tot români
Căci de pe timpul a lui Noie,... Ещё
Hostiuc Stefan
Dumitru, acum chiar că nu voi putea să-ți public încercările poetice. Dar rămânem în legătură. Trecem cu Mașina cu poeți și prin Cotul Ostriței.
· Ответить · 5 ч.
Lucia Olaru Nenati
Am mai scris si repet că sper din suflet că aceasta este doar o eroare involuntară a cuiva care nu cunoaște dramatismul situației si care se va corija imediat ca să nu creadă cineva că se discriminează categoria românilor din Ucraina, căci știm cu toți... Ещё
Hostiuc Stefan
Dragă doamnă Lucia Olaru-Nenati, nu sunt vrednic de atâta laudă. Oricum, nu-i convingeți pe decidenți. Poți să fii de aur, dar dacă ideologic nu te încadrezi în politicile lor, degeaba te străduiești să fii la înălțime.
Hostiuc Stefan
Stimată doamnă Doina Cernica, așa-i făcută lumea ca ceea ce este valoros pentru unii să poată fi fără nicio valoare pentru alții. Altfel n-ar exista confruntare și am cădea într-o cumplită monotonie. Să ne bucurăm că trecem și prin asemenea încercări. Altfel cum s-ar scrie istoria?
MAI MULTE COMENTARII AICI>
https://www.facebook.com/doina.cernica.9/posts/10217066803696643
https://www.facebook.com/doru.ropceanu/posts/5683329441742418
RăspundețiȘtergere