

O comunicare cu lux de amănunte despre deportările în masă din anul 1941 în raionul Herţa a prezentat domnul Petru Grior. El, de asemenea, s-a referit şi la Foametea din anii 1946-1947 din Bucovina, citând documente de arhivă şi amintirile unor persoane care au supravieţuit acest calvar. Scriitorul şi publicistul Dumitru Covalciuc a continuat tema foametei, dar s-a referit la momente puţin studiate de la finele Primului război mondial din istoria Bucovinei. Veteranul învăţământului public, Octavian Voronca, a venit cu noi date despre masacrul de la Lunca din iarna anului 1941.
În cadrul conferinţei au mai luat cuvântul Arcadie Opiaţ, Maria Toacă şi Vasile Carlaşciuc, iar poeta populară Elena Fedoreac din Budineţ, raionul Storojineţ, a citit o poezie consacrată tatălui ei, jertfă a regimului totalitar.
În cadrul conferinţei a fost lansată cartea lui Octavian Bivolaru, cu documente oficiale şi publicaţii din presa periodică, despre Complexul comemorativ al ostaşilor români, înhumaţi în Cimitirul evreiesc din Cernăuţi.
Oaspeţii din România au informat despre felul cum reacţionează autorităţile române la doleanţele comunităţii româneşti din Ucraina.
(Cor. nostru)
Foto de Nicolae HAUCA
Societatea „Golgota” din oraşul Cernăuţi, redacţia ziarului regional „Glasul Adevărului” şi Centrul de Cercetări Istorice şi Culturale din centrul regional a organizat pe data de 27 noiembrie 2011, în incinta Societăţii pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu” (Piaţa Centrală, 9), Conferinţa internaţională sub genericul „Represaliile politice în regiunea Cernăuţi în primul an de dominaţie a puterii sovietice şi foametea organizată în ţinut de către regimul stalinist în anii 1946-1947”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu