CULTURĂ ŞI
TRADIŢIE ROMÂNEASCĂ LA CERNĂUŢI
În perioada 14-17 noiembrie, la Cernăuţi s-au
desfăşurat Zilele Culturii Tradiţionale Româneşti, ediţia a XII-a, o amplă
sărbătoare de suflet a românilor din nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa şi nordul
Basarabiei, organizată de Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi
Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti şi Scoala Populară de Artă şi
Civilizaţie Românească”Ciprian Porumbescu” din Cernăuţi. Având ca scop, după
cum şi-au propus organizatorii”prosperarea naţional-c ulturală a neamului în
aceste ţinuturi istorice, prin valorificarea culturii naţionale şi a tradiţiilor noastre strămoşeşti, propagarea
valorilor culturale româneşti”, manifestarea s-a bucurat de sprijinul Ministerului
pentru Românii de Pretutindeni, a Consiliului Judeţean Suceava ,prin Centrul
Cultural „ Bucovina”respectiv Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii
Tradiţionale, a CCPCT Iaşi, a Asociaţiei” Kulturart” Suceava, a TVR Iaşi.
În cadrul acestei acţuni de amploare s-au
desfăşurat ediţia a XIII-a a Festivalului Internaţional de Folclor Românesc”
Să-mi cânţi cobzar...”, ediţia a II-a a Festivalului concurs”Rapsod Toadere
Captari”, Simpozionul Internaţional „ Vatră dulce strămoşească”, expoziţii de
artă meşteşugărească şi pictură naivă, având ca autori elevii Şcolii Populare
de Artă, expoziţia de fotografie” Bucovina 100”, deschisă la Muzeul Regional de
Arte, caravana filmelor documentare realizate de TVR Iaşi în cadrul
proiectului” TVR Iaşi 28. Iaşi-Chişinău –Cernăuţi”. În mai multe localităţi din
regiune şi la Palatul Tineretului Bucovineiau avut loc spectacole. Ca
spectatori, ne-a impresionat spectacolul desfăşurat la Iordăneşti, susţinut de
Ansamblul „ Dor românesc” din Bistriţa, Călin Brăteanu şi fanfara „ Trandafirul” Calafindeşti, un grup de tineri talentaţi din
cadrul Şcolii Populare de Artă, conduşi de Ana Apetrăchioaie, directoarea
instituţiei, ea însăşi o valoroasă interpretă, de asemenea, spectacolul din
cadru Galei laureaţilor. Ediţia a XII-a
simpozionului menţionat, având ca obiectiv cunoaşterea şi valorificarea
folclorului românesc, promovarea tradiţiilor culturale româneşti, a suscitat an
de an un interes sporit din partea participanţilor. Moderatorii, prof. Iurie
Levcic, preşedintele Centrului
Bucovinean de Artă, sufletul tuturor activităţilor şi prof. Maria Calancea din
Suceava, au invocat, în deschidere, aportul adus în domeniu de iluştrii
înaintaşi Grigore Bostan şi Dumitru Covalciuc. Ministrul consilier Edmond
Neagoe a apreciat activitatea Centrului care”propune o incursiune în sufletul
ancestral românesc...o călătorie pe care vrem să o sădim şi în sufletele
copiilor”. Călin Brăteanu, directorul CCPCT Suceava a subliniat că la asemenea
manifestări sunt prezenţi cei care” au în suflet flacăra românismului” şi a
prezentat o nouă ediţie a CD-ului” Colinde din Bucovina” din Colecţia de
folclor a Bucovinei, care valorifică fondul
special Alexandru Voievidca al
Academiei Române. Materialul este
îngrijit cu acribie de muzicolog dr. Constanţa Cristescu. Drd. Smaranda
Mureşan, de la Centrul Judeţean al Culturii Tradiţionale Bistriţa Năsăud, a
prezentat nr. 1 al revistei „ Spice”,
care conţine articole, studii şi cercetări despre cultura tradiţională din
acest judeţ. Volumul „Temeiul unirii Bucovinei cu România”, semnat de prof. dr
Ion Filipciuc, a fost prezentat de col. r. Ioan Abutnăriţei, intervenţie
apreciată de cărturarul Constantin Hrehor ca o adevărată lecţie de istorie. Din
perspectiva calităţii sale de consultant artistic al CCPCT, vorbitorul a
prezentat „ Ghidul iubitorilor de folclor”, un îndrumător foarte valoros, care
cuprinde studii de muzeografie, etnografie, etnologie, fiind coordonat de
aceeaşi cunoscută specialistă în domeniu, dr. Cristescu. O menţiune specială a
scriitorului Constantin Hrehor s-a referit la sala în care ne aflam, care
poartă numele lui Dumitru Covalciuc şi cuprinde o galerie de voievozi şi oameni
de cultură români” o mărturie tăcută că ţara este păzită de firi vizionare”. Despre refugiul nord bucovinenilor în Vâlcea
a vorbit Ligia Nicolescu care a subliniat în final că” România nu se poate rupe
în două”, iar prof, univ . dr. Vinereanu s-a referit la străvechimea limbii şi culturii
româneşti, pornind de la indoeuropeni şi conchizând că limba română este”
foarte unitară şi de origine traco-dacică”, opinie susţinută cu numeroase
argumente. Prof. Gh. Sobek , preşedintele Asociaţiei „ Actived 2013” din Huedin
s-a referit la colaborarea activă din domeniul promovării folclorului,
realizată cu Centrul Bucovinean de Artă, la înfrăţirea cu Noua Suliţă, la proiectul Chişinău-Cernăuţi-Alba
Iulia.
Spectacolul de gală s-a constituit dintr-o
revărsare de frumos, de culoare, de talent, în scenă fiind prezenţi peste
optzeci de copii de la Şcoala Populară
de Artă, din Ansamblul „ Perla”, orchestra
condusă de Nicolae Hacman, solişti( o remarcă pentru talentata Ana Maria
Calancea, de această dată şi din postura de prezentator, alături de Iurie
Levcic), de asemenea, Călin Brăteanu şi fanfara de la Calafindeşti, fanfara
fraţilor Lucan din Chetriş, Iaşi, Ansamblul
folcloric profesionist „ Ţara Vrancei”, condus de Maria Murgoci ( cu o
prestaţie excelentă!), o solistă de excepţie, Natalia Andrieş,vicepreşedinta
Centrului Bucovinean de Artă, gupul
vocal” Fetele din Bucovina”, dansatorii din Horbova , ş.a. Au fost adresate
cuvinte de apreciere din partea Consulului
General Irina Loredana Stănculescu, din partea delegaţiilor din ţară, din
Prahova, Vatra Dornei, Rm. Vâlcea, din Maramureşul istoric. Momentul mult
aşteptat al premierii la concurs a adus în scenă numeroşi copii
talentaţi, remarcaţi de juriul prezidat de cunoscuta şi îndrăgita solistă de
muzică populară Maria Iliuţ. Marele Premiu a fost atribuit solistei Sabrina
Palamaru( după alte două asemenea premii câştigate în Bulgaria şi în Italia).
Menţionăm trei premii cu referire la zona Dornelor: Premiul II, obţinut de
solista Antonia Tătaru din Poiana Stampei şi Premiul I , obţinut de solista
Nicoleta Pralea Spânu, din aceeaşi localitate. Filiala „ Arboroasa” a
Asociaţiei Culturale „ Pro Basarabia şi Bucovina „ din Vatra Dornei a atribuit
un Premiu special solistei Anastasia Opaeţ din Cernăuţi, care a mai obţinut şi
un Premiu I. Au fost recompensate ansamblurile artistice „ Mugurelul” din
Pătrăuţi, „ Ghiocelul” din Horbova, grupul vocal „ Ţărăncuţa” din Marşinţi.
Pentru
sprijinul constant oferit manifestărilor de acest gen, organizatorii au oferit
trofeul „ Omul anului” Consulului General Irina Loredana Stănculescu,
preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, preşedintelui
Consiliului Regional Cernăuţi, Ioan
Muntean, directorului CCPCT Iaşi, Adrian Ardelean, dirijorului Nicolae Hacman.
Zilele
Culturii Tradiţionale Româneşti din
acest an au demonstrat că acolo unde este interes, voinţă, colaborare între
toţi factorii implicaţi, reuşita este asigurată şi valorile sunt respectate.
Paraschiva
Abutnăriţei
VEZI AICI 44 DE VIDEOCLIPURI:
Manifestările au fost organizate de Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Românești și Școala Populară de Artă și Civilizație Românească ”Ciprian Porumbescu” din Cernăuți, în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea şi Promovareа Culturii Tradiţionale Iași, TVR Iași, Centrul Cultural „Bucovina” din Suceava, Centrul pentru Cultură Prahova, Consiliului Regional Cernăuți și Consulatul General al României la Cernăuți. Evenimentul a marcat și 15 ani de activitate a Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Românești din Cernăuți.
În data de 15 noiembrie au avut loc următoarele activități: un vernisaj Expoziției de fotografie ”Bucovina 100”, în incinta Muzeului Regional de Artă din Cernăuți,(https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=10220195454577437&id=1259041716)
urmat de o vizită de documentare la Universitatea de Stat ”Yury Fedkovich” din Cernăuți (fosta reședință a Mitropoliților Bucovinei și Dalamției, monument UNESCO); două Festivaluri Internaționale de muzică populară româneasca, ”Să-mi cânți cobzar”, ajuns la cea de-a XII-a ediție, precum și ,,Rapsod Toadere Captari’’, sub forma de concurs internațional de interpretare, la a doua ediție. Juriul a fost prezidat de Maria Iliuț și compus din Ofelia Florica Haranguş, Natalia Andrieş, Maria Calancea, preşedintele Asociaţiei „Bucovina culturală” din Suceava și Dumitru Pomohaci, directorul Clubului Copiilor și Elevilor din Municipiul Rădăuți, județul Suceava. Concurenților din Ucraina, Republica Moldova și România le-au fost acordate 40 de mențiuni și premii I, II, III. Marele premiu a fost câștigat de Sabrina Palamariu din satul Horbova, Raionul Herța. (Ambele festivaluri, au continuat cu Gala Premiilor și în ziua următoare).
În data de 16 noiembrie, manifestările au continuat cu: Gala ,,Omul Anului’’, al cărei trofeu a fost acordat doamnei Consul General Irina Loredana Stănculescu, drept recunoaștere a sprijinului oferit ”Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Românești” din Cernăuți;
Simpozionul ,,Vatră dulce strămoșească’’, în cadrul căruia cercetători și etnologi din România au discutat despre soluționarea problemelor de revitalizare, conservare și promovare a folclorului autentic românesc;
MAI MULTE FOTO DE LA SIMPOZION VEZI AICI:
https://www.facebook.com/nicolae.hauca/media_set?set=a.10214060844706721&type=3
*** ////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
VEZI AICI 11 VIDEO DE LA SIMPOZION:
https://www.youtube.com/watch?v=izsWYA5DnGI&list=PLOQqVtnkhWmgiufeoh9BqothhuHJnhxMA
”Caravana filmelor documentare”, constând într-o selecție de filme documentare realizate de TVR Iași, în cadrul proiectului ”TVR Iași 28. Iași Cernăuți Chișinău”, care a avut loc în sala Școlii Populare de Artă și Civilizație Românească ”Ciprian Porumbescu”. Ziua s-a încheiat cu o seară culinară tradițională românească.
În ziua de 17 noiembrie am asistat la: lansări de carte: „Adevaruri incomode despre limba română” autor Mihai Vinereanu; „Poveștile Bucovinei”- autor Dragoș Huțuleac; „Ghidul iubitorilor de folclor” 9/2019 – realizat prin colaborarea Consiliului Judetean Suceava , Centrul Cultural ,,Bucovina’’ și Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, precum și un CD cu Colinde din colecția de folclor a Bucovinei- înregistrat la inițiativa Centrului Cultural ,,Bucovina’’ din Suceava; spectacol de folclor organizat în incinta Palatului Academic din Cernăuți, cu titlul ,,TVR Iași - 28 de ani, același prieten”, - proiect transfrontalier București - Cernăuți - Chișinău, cu participarea unor soliști, grupuri vocale și ansambluri de dansuri populare din cele trei state, din care amintim pe Sofia Vicoveanca, Ansamblul ,,Țara Vrancei’’din Focșani, solistul Dan Doboș, Grupul vocal ,,Fetele din Botoșani’’, Ansamblul Profesionist ,,Constantin Arvinte’’ din Iași, Ansamblul ,”Perla” al Școlii Populare de Artă din Cernăuți, etc. Prezent la spectacol, domnul Maricel Popa, Președintele Consiliului Județean Iași, i-a înmânat interpretei de muzică populară Sofia Vicoveanca un trofeu de excelență pentru întreaga sa activitate, 60 de ani în slujba cântecului popular românesc.
Evenimentul a fost mediatizat de TVR Iași, Real TV, Nest TV Suceava, Ziarul ”Zorile Bucovinei” și bloggerul Nicolae Hauca.
La suita de manifestări desfășurate în cadrul evenimentelor prezentate au participat și doamna Irina Loredana Stănculescu, Consul General, precum și domnul Edmond Neagoe, ministru-consilier.

CONSULATUL GENERAL AL ROMÂNIEI LA CERNĂUȚI
FOTO ȘI MATERIALE VIDEO DE NICOLAE HAUCA
MAI MULTE FOTOGRAFII VEZI AICI:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu