Ascultă Online Radio Cernăuți

18 oct. 2018

Revista presei nord bucovinene de limba română din 19/10/2018

Atenție! Pentru a citi ziarul în mărime reală, 

accesați tastele Ctrl și (+) la mărire; 

Ctrl și (–) la micșorare 



///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////





///////////////////////////////////////////////////////////////////////


15 oct. 2018

Maestrul Eugen Doga, aplaudat la scenă deschisă la Cernăuți


VEZI AICI 25 DE VIDEOCLIPURI: https://www.youtube.com/watch?v=SEeX73DPXBA&index=1&list=PLOQqVtnkhWmibX_vFrIMBnmLrrzcu_u4r







Momente de excepție în după-amiaza zilei de 12 octombrie 2018 la Filarmon
ica de Stat din Cernăuți, unde Maestrul Eugen Doga, acompaniat de Orchestra Unirea din Focșani, a interpretat „Gramofon Vals” în cadrul proiectului cultural „Orchestra Unirea leagă orașele Unirii”.
Artiștii au avut parte de o primire emoționantă în Cernăuți, publicul adunat în fața Filarmonicii de stat aplaudând chiar și sosirea autocarului. Orchestra Unirea, aflată pentru prima dată la Cernăuți, a concertat în fața unei săli arhipline, care a aplaudat îndelung prestația Maestrului Eugen Doga, ce a încântat cu lucrările sale atât comunitatea românească din Cernăuți, cât și pe etnicii ucraineni veniți în număr mare în sala de concerte.
Pe parcursul a peste două ore de concert, publicul a ascultat, aplaudat și ovaționat lucrările simfonice ale compozitorului, dar și compozițiile lui Ciprian Porumbescu, Sigismund Toduță, Paul Constantinescu, Șerban Nichiforși Vlad-Răzvan Baciu.
Supranumit „Maestru în artă, Artist al Poporului şi Om al Mileniului”, compozitorul Eugen Doga a adunat pe parcursul vieții numeroase distincții şi premii naționale şi internaționale, fiind înscris în lista celor 200 de personalități ale lumii, lucruri atât de bine știute în Cernăuți, unde maestrului i s-a cerut bis la „Gramofon Vals”.
Alături de artiștii români și de maestrul Eugen Doga pe scena Filarmonicii de stat din Cernăuți au evoluat o serie de artiști români din Ucraina: soprana Elena Ursuleac, artistă emerită a Ucrainei, și tenorii Gheorghe Posteucă, profesor la Facultatea de Muzicologie a Universității din Cernăuți, precum și Alexandru Tărâțeanu, absolvent al secției de canto a Universității „George Enescu” din Iași.
Fotoreportaj si materiale  video : N.Hauca

Maestrul Eugen Doga a evoluat la Cernăuți în cadrul unui turneu internațional de muzică simfonică românească

La Cernăuți s-a desfășurat un concert inedit de muzică simfonică românească, în cadrul căruia a evoluat maestrul Eugen Doga, care a fost întâmpinat sărbătorește de românii din zonă – informează Agenția BucPress.
Ateneul Popular „Maior Gh. Pastia” și Direcția pentru Cultură Vrancea derulează un proiect internațional „Orchestra Unirea leagă orașele Unirii – turneu internațional de concerte simfonice de muzică clasică românească”, care a fost aprobat și a obținut finanțare din partea Comitetului Interministerial pentru Centenar prin Ministerul Culturii și Identității Naționale. În cadrul proiectului la Cernăuți a avut loc un concert de muzică simfonică românească, invitat special fiind Eugen Doga.
Parteneri locali ai derulării acestui proiect cultural de excepție au fost Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți și Consulatul General al României la Cernăuți. Concertul a avut loc în data de 12 octombrie în incinta Filarmonicii de Stat din Cernăuți. Proiectul cultural în ansamblu însemnă concerte în orașele importante pentru Marea Unirea: Focșani, Iași, Chișinău, Cernăuți, București și Albă Iulia. Concertele sunt  susținute de violonista Diana Jipa, pianistul Ștefan Doniga și Orchestra Unirea. Dirijor: Vincent Gruger.

În capitala Bucovinei istorice, alături de oaspeții din România și Republica Moldova, au evoluat cu piese ale maestrului Eugen Doga interpreţi cernăuţeni –  Elena Ursuleac, solistă a Filarmonicii Regionale din Cernăuți, Gheorghe Posteucă, profesor la Facultatea de Muzică a Universităţii din Cernăuți şi Alexandru Tărâţeanu, absolvent al Facultăţii „George Enescu” din Iaşi.
Cuvinte de mulțumire pentru frumoasa seară de muzică românească la Cernăuți au fost rostite de Vasile Tărâțeanu, președintele Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”, profesoara  Larisa Jar, consulul Aurelian Rugină de la Consulatul General al României la Cernăuți, Aurica Bojescu, secretar responsabil al Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina” ș.a.
Concertul a fost transmis în direct pe pagina Centrului Media BucPress din Cernăuți prin platforma BucPress TV. Vom difuza în curând un interviu cu maestrul Eugen Doga, acordat la Cernăuți în exclusivitate pentru BucPress TV.
Marin GHERMAN pentru Agenția BucPress




























11 oct. 2018

Revista presei nord bucovinene de limba română din 12/10/2018

Atenție! Pentru a citi ziarul în mărime reală, 

accesați tastele Ctrl și (+) la mărire; 

Ctrl și (–) la micșorare 




///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////





///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////


5 oct. 2018

La Consulatul General al României la Cernăuți a fost prezentat noul Consul general, doamna Irina-Loredana Stanculescu

Prima întâlnire a comunității românești din nordul Bucovinei cu Irina-Loredana Stănculescu, noul consul general al României la Cernăuți
În data de 5 octombrie a.c. membrii comunității românești din regiunea Cernăuți au participat la o întâlnire cu Dan Neculăescu, secretar de stat la Ministerul de Externe al României, în timpul căreia a fost prezentată în post Irina-Loredana Stănculescu, noul consul general al României la Cernăuți – informează Agenția BucPress.

La eveniment au participat Ambasadorul României în Ucraina Cristian-Leon Ţurcanu, primul secretar Ion Naval, ministru consilier Ionel Ivan din cadrul Consulatului General al României la Cernăuți, dar și reprezentanții comunității românești din regiunea Cernăuți (jurnaliști, scriitori, artiști plastici, reprezentanți ai primăriilor, analiști, cadre didactice ș.a.).

În discursul său, Irina-Loredana Stănculescu a subliniat importanța pentru statul român a comunității românești din nordul Bucovinei, precizând că este o responsabilitate să preia conducerea instituției diplomatice acreditate la Cernăuți într-un moment istoric deloc simplu. „Vă asigur că împreună cu cei prezenţi aici să ducem ştafeta diplomaţiei române mai departe în cea mai mare comunitate de români de la frontierele României”,  spus noul consul general al României la Cernăuți, adăugând că speră într-o cooperare sinceră cu românii din zonă și într-un dialog pe cât se poate de constructiv.



Cei prezenți la întâlnire i-au urat Irinei-Loredana Stănculescu succes diplomatic, menționând situația dificilă din Ucraina, mai ales în ceea ce privește raporturile dintre Kiev și minoritățile naționale.

În acest sens, a avut loc un dialog sincer cu Dan Neculăescu, secretar de stat la Ministerul de Externe al României, care a conturat pe cât se poate de clar poziția Bucureștiului față de situația comunității românești din regiunile Cernăuți, Transcarpatia și Odesa. Demonstrând că este bine documentat de situația românilor din Ucraina, Dan Neculăescu a solicitat mai multe viziuni și soluții de la fața locului, care ar putea fi preluate de București în timpul dialogului cu Kievul.

Printre problemele discutate s-au numărat: încălcarea dreptului la educație în limba maternă prin art. 7 al Legii Educației, primejdiile proiectului de lege privind limba ucraineană, limba română în bisericile din regiunea Cernăuți în contextul posibilei obțineri a autocefaliei de către Biserica Ortodoxă Ucraineană, problema moldovenismului, afectarea de către descentralizarea din Ucraina a intereselor românilor din comunitățile rurale, situația presei de limba română ș.a.

Dan Neculăescu a vizitat în aceeași zi două școli cu predarea în limba română. Este vorba de Gimnaziul „Alexandru cel Bun” din Cernăuți și Școala de cultură generală din Oprișeni, unde a luat cunoștință de situația învățământului românesc din Ucraina.

Centrul Media BucPress – asociație a jurnaliștilor români din Ucraina îi dorește noului consul general al României la Cernăuți, Irina-Loredana Stănculescu, succes în activitatea diplomatică, identificarea de soluții operative și coerente la multiplele probleme din zonă întru păstrarea, menținerea și dezvoltarea identității lingvistice românești, dar și cimentarea unor relații româno-ucrainene într-un spațiu al încrederii și reciprocității.

Marin GHERMAN pentru Agenția BucPress 
SURSA:http://bucpress.eu/politica/prima-intalnire-a-comunitatii-romanesti-7678

Vizita secretarului de stat Dan Neculăescu în Ucraina, în regiunile Transcarpatia și Cernăuți

Secretarul de stat Dan Neculăescu a efectuat, în perioada 4-5 octombrie 2018, o vizită de lucru în Ucraina, în regiunile Transcarpatia și Cernăuți, inclusiv în perspectiva viitoarei sesiuni a Comisiei interguvernamentale mixte româno-ucrainene privind asigurarea drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale.
Cu acest prilej, secretarul de stat român a avut întâlniri cu liderii minorității române din cele două regiuni în vederea cunoașterii situației din teren privind respectarea dreptului la menținerea identității etnice, culturale, lingvistice și religioase a persoanelor aparținând minorității române. Cu ocazia prezenței în Ucraina, diplomatul român a vizitat școli cu predare în limba română din Transcarpatia și Cernăuți unde a discutat despre procesul de implementare a noii Legi a Educației, precum și despre finanțarea acordată de statul ucrainean pentru modernizarea bazei didactice si materiale și susținerea în condiții corespunzătoare a procesului educațional.
Dan Neculăescu a reiterat mesajul ferm privind necesitatea prezervării drepturilor etnicilor români, în special dreptul la educație în limba maternă, precum și a consultării autentice a acestora cu privire la deciziile care au implicații pentru identitatea lor.
Totodată, a semnalat votarea în primă lectură, în Rada Supremă a Ucrainei, a Legii privind limba de stat și a arătat că partea română analizează cu deosebită atenție impactul asupra minorității române. În acest context, a punctat că este necesar ca negocierile bilaterale româno-ucrainene privind soluționarea chestiunii educației în limba maternă să conducă la un rezultat concret cât mai repede, subliniind așteptările părții române ca partenerii ucraineni să implementeze integral recomandările Comisiei de la Veneția.
Secretarul de stat a reiterat susținerea pe care Ministerul Afacerilor Externe al României o acordă promovării și protecției drepturilor persoanelor aparținând minorității române din Ucraina.
Imagini de la eveniment sunt disponibile la următorul link: http://www.mae.ro/node/47079.



https://www.youtube.com/watch?v=3SeT8SX6doI&feature=youtu.be

FOTOREPORTAJ SI MATERIALE VIDEO DE  NICOLAE  HAUCA