Ascultă Online Radio Cernăuți

27 nov. 2017

Duminică 26 noiembrie 2017, „Mașina cu poeți” a revenit la Cernăuți




Cenaclul „Mașina cu poeți”, o inițiativă a poetului Vasile Tărâțeanu, președintele Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” și a Ginei Puică, lector de română la Universitatea „Yuriy Fedkovych” din Cernăuți, și-a reluat întâlnirile lunare duminică, 26 noiembrie 2017, la Cernăuți, în incinta cafenelei „București”.
Ca de obicei, în fața unui public cernăuțean fidel, și în cadrul acestei a 11-a ediții a cenaclului poeți, prozatori, jurnaliști și artiști cernăuțeni și suceveni au citit poeme vechi și inedite, fragmente de proză, au prezentat recente apariții editoriale, au dezbătut și au emis idei pentru îmbunătățirea formulei acestui cenaclu lunar, organizat alternativ la Cernăuți și la Suceava.
Dintre suceveni, Cezar Straton a venit la Cernăuți cu Struțocămila, cel mai recent volum al său de publicistică, apărut la Iași, în 2015. Cartea și autorul său au fost prezentați de Edmond Neagoe, consul al României la Cernăuți, care a citit în cadrul întâlnirii și un poem inedit din propria creație și a participat foarte activ la dezbateri, demonstrând că se înscrie într-un soi de tradiție a corpului consular românesc de la Cernăuți care, constant în ultimii ani, a numărat în rândurile sale câte un poet.
Poetul, prozatorul și artistul vizual Constantin Severin, membru de bază al cenaclului, a citit un fragment, „Andante”, din amplul său poem „Improvizații pe cifraj armonic”.
Alături de aceștia, tot de la Suceava, prozatorul Mircea Nanu-Muntean a citit un fragment din cartea sa de debut La crâșma lu Ilie. Zburătăcind prin multivers, apărută anul acesta la editura Cygnus, cu o prefață de Alexandru Mironov și o postfață de George Sauciuc, iar George Sauciuc și Cezar Adomniței au participat la dezbateri.
Dintre cernăuțeni, Dragoș Olaru a prezentat două cărți apărute în acest an la Cernăuți, una scrisă de el însuși, consacrată Societății medicale „Isidor Bodea” la cei 20 de ani de activitate, cealaltă datorată lui Dumitru Covalciuc și consacrată Membrilor Consiliului Național Român din Bucovina ales la Adunarea Constituantă din 27 octombrie 1918. Mircea Lutic a prezentat antologia Târgoviște-Chișinău-Cernăuți. O triadă a liricii românești (Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2017), cuprinzând o selecție de texte a 23 de poeți de limbă română din trei țări vecine.
Tot dintre cernăuțenii prezenți, au mai citit, printre alții, Vasile Tărâțeanu, comoderator al evenimentului, Dorin Misichevici, venit cu un text intitulat ironic „Poezia dăunează grav sănătății”, și Maria Bojescu. O intervenție foarte apreciată de istorie și critică „cenaclieră” a avut Ștefan Hostiuc, prezență rară, dar foarte prețuită în cadrul cenaclului.
Elena Nandriș, cunoscutul primar al comunei Mahala, din raionul Noua Suliță, a venit și de această dată la cenaclu, însoțită de Elisabeta Seleţki, o tânără poetă din localitatea sa, ale cărei texte evocă explicit suferințele familiale și naționale, cauzate de convulsiile istoriei.
Fotoreportaj și materiale  video de  Nicolae  Hauca 











































////////////////////////////////////////////////

Mai  multe  foto  aici