Evenimentul care s-a produs de Sf. Maria la Zvoriștea, Suceava, ne îndreptățește să parafrazăm nițel cunoscutul proverb românesc. Dar să pornim mai întâi de la locuri, fiindcă într-adevăr plaiurile din nordul Moldovei sunt exceptional de frumoase și pitorești. Mă refer la spațiul istoric al fostului județ Dorohoi care și-a împărțit mai târziu moșiile între județele Botoșani și Suceava de astăzi. Pentru noi, bucovinenii, și în special pentru cei din partea înstrăinată a ținutului respectiv, aceste plaiuri reprezintă chit că un tărâm necunoscut și fabulos, de unde provin marile spirite ale poporului nostru – Eminescu, Enescu, Iorga și Luchian, dar faimos și prin figura legendarului haiduc Terentie. Acum este un spațiu colinar, cu mult soare care, înaintând domol spre munte, se transfigurează firesc în domesticele noastre obcine, însă farmecul lor enigmatic și legătura sangvinică între locuri și oameni sunt percepute mult mai plenar, dacă nu chiar magistral, prin versurile divine ale lui Benjamin Fundoianu: ”E-așa de calmă ora în suflet și-n coline/ că sângele naturii continuă în tine,/ și țelina arată continuă în noi.” (”Herța, VII”).
Ce-i drept, în ziua de pomină admiram ”priveliștile” fundoiene nu din carul cu boi ”cu pântecele pline de miros de trifoi” și nici de pe ”șoseaua ca o talpă … ruptă de-atâtea ploi”, ci de la bordul unei mașini moderne de teren condusă băiețește pe drumuri de țară … bine asfaltate de vajnicul profesor Ioan Ițco, găzduitorul nostru, adică a celor câțiva reprezentanți ai societăților românești din Cernăuți ”Aron Pumnul” și ”Isidor Bodea” în persoanele președinților acestora, invitați de către domnia-sa pentru a participa la un moment de seamă din viața comunei sale natale Zvoriștea. Țin să-i luminez imediat pe cei nedumeriți și pozitiv cârcotași că, adicătelea, de unde și de când, pe aici și pe dincolo, de acum nici o activitate nu se mai poate produce fără prezența unor oaspeți de pe la numeroasele societăți-clone din urbea de pe Prut. De fapt, cam așa și stau lucrurile, cu precizarea că anume invitații respectivi, spre deosebire de alții, nu prea au beneficiat și prin urmare nici nu prea au avut cum abuza de asemenea posibilități. Or, întrucât s-a ivit un astfel de prilej, datorită oboselilor d-lui Ioan Ițco, care în ultimul timp manifestă o preocupare nu doar pur empatetică față de problemele românilor din Nordul Bucovinei, dar și una foarte pragmatică am hotărât să împărtășim și noi câte ceva din mai puțin impresiile vilegiaturistice și mai mult din gândurile ce ne-au copleșit pe parcurs, ca să nu fim confundați cu tagma vizitatorilor cernăuțeni secretiști și frecventiști prin coclaurile pitorești din patria noastră istorică, care dezvoltă relațiile româno-române cu precauție de ilegaliști inveterați, adică nu suflă o vorbă nimănui unde-au fost și ce-au văzut, deconspirându-și călătoriile ”din întâmplare” cu poze pe Facebook.
Motivul călătoriei noastre a fost unul cu totul deosebit, chiar inedit pentru această extremă estică îndepărtată a spațiului comunitar-european numită România, iar tonalitatea comentariului nu este deloc ironică, ci cât se poate de gravă, dacă nu chiar solemnă. Se întâmplă lucruri frumoase și la margine de țară, fără să ne mai referim încă o data la geniile poporului nostru întruchipate din aceste meleaguri. Acolo unde sunt mulți oameni inimoși se pot întâmpla orice minuni, desi în cazul nostru nici pe departe nu este vorba de vreo minune. În satul Stânca, comuna Zvoriștea, s-a născut regretata interpretă de muzică populară Maria Bararu, care s-a stins din viață acum douăzeci de ani. A fost un talent nativ și autentic, cu un timbru vocal pur, ingenuu și angelic, ducând faima cântecului popular din această zonă departe peste hotarele ei. Pentru generațiile postbelice de bucovineni numele Mariei Bararu nu este unul necunoscut. E și firesc, deoarece cântecul popular românesc niciodată nu a ținut cont de granițe și alte obstacole, în special după ce radioul, iar mai târziu televizorul s-au instalat în casele țăranilor noștri. Îmi amintesc încă din copilăria mea cum duminicile sau în zile de sărbătoare fetele de prin vecini, când se transmiteau ”populare”, puneau radioul la maximum ca să se bucure toată lumea de cântecele Mariei Tănase, Mariei Lătărețu, Ștefaniei Rareș, Sofiei Vicoveanca, de cele ale lui Ștefan Lăzărescu, pe care bahrineștenii mei îl considerau a fi originar din satul nostru, deși nu era, însă faima de care se bucurau interpreții populari era atât de mare încât li se părea că într-un fel participă și ei la această magie a muzicii. În acea perioadă au prins să se transmită la radio și cântecele tinerei interprete de muzică populară Maria Bararu și de atunci i-am reținut și eu numele. Avea o voce plăcută, aproape divină, cu frăzegimi de verde și flori. ”La fântâna cu uluc”, care a devenit cântecul ei emblematic, făcea pur și simplu senzație, dacă ar fi să folosim searbădul limbaj de astăzi.
Și iată că acestei minunate interprete, trecute la eternitate înainte de vreme, consătenii săi din Stânca, unde Maria Bararu a văzut lumina zilei, a crescut și s-a format ca artistă, au hotărât după două decenii să-i ridice un bust în centrul comunei Zvoriștea, chiar în fața căminului cultural care-i poartă și numele, o inițiativă cât se poate de simplă dar și de surprinzătoare, fiindcă, după câte se știe, nimeni din marii cântăreți de muzică populară din România nu s-au bucurat până acum de un asemenea omagiu. Ideea a fost a amfitrionului nostru Ioan Ițco, originar și el din același sătuc cu interpreta, cu care a și copilărit împreună. Fiind un exceptional profesionist în ale turismului, unul dintre puținii experți cu autorizație de la guvern în ceea ce privește atestarea stațiunilor și a unităților respective, domnia sa are în permanență în vedere potențialul cultural al zonelor, obiectivele speciale de atracție, în afară de cele ce vizează pur și simplu gastronomia, adică ceva de genul celor mai bune sarmale, celor mai savuroși cârnăciori, celui mai gustos gulaș etc. Faima locurilor o fac oamenii, se spune, desi de multe ori e data, fără recompensă, de către Dumnezeu. În cazul Zvoriștei locul e sfințit de cântecele Mariei Bararu și este absolut firesc că ideea ridicării unui bust pe aceste meleaguri îndrăgitei interprete i-a venit în gând înainte de toate unui specialist în valorificarea culturală a zonelor turistice, precum este prof. Ioan Ițco. Și pe bună dreptate această inițiativă este menționată pe soclul bustului alături de celelalte persoane importante care au contribuit la realizarea lui – primarul comunei Zvoriștea Constantin Bararu și ziaristul Mircea Sfichi, care cu acest prilej a venit și cu o monografie ”La fântâna cu uluc” privind viața și creația marii interprete.
”Să fi fost oare chiar atât de necesară prezența noastră, a cernăuțenilor, la acest eveniment remarcabil al comunității zvoriștene?” – se vor întreba imediat unii cititori binevoitori, după cum le este feleșagul, și pe bună dreptate îi vor susține și alții. Semnatarul acestor rânduri ar zice că da, fiindcă există un atu destul de concludent de a ne fi adunat destinul și pe noi la această manifestare care semnifică într-un mod frumos, în primul rând, unitatea spațiului nostru spiritual comun, dar și a cântecului popular românesc, care reprezintă o coordonată esențială a acestuia și care, aici sunt obligat să mă repet, nu cunoaște obstacole și nu recunoaște frontiere. Probabil, din aceste considerente, dar poate au existat și altele pe care noi nu le deslușim, Ioan Ițco i-a încredințat importanta misiune de a realiza bustul Mariei Bararu unui tânăr sculptor cernăuțean – Cristi Bota, încă student la Institutul de Arte din Iași. Tânăr-tânăr, dar precoce, fiindcă de acum s-a evidențiat cu câteva lucrări asemănătoare la Boian, Oprișeni și Horbova. Meritul îi revine tot lui Ioan Ițco de a-l fi descoperit și susținut părintește, dând dovadă de multă perspicacitate și în acest sens. De aceea era firesc ca la acest triumf al tânărului creator să asiste și o delegație din partea societăților românești din Cernăuți, care să se bucure cu toată lumea de lucrarea sa extraordinară, aceasta fiind apreciată și elogiată, în mod deosebit nu doar de specialiști, pentru asemănarea operei cu chipul real al interpretei, dar și pentru calitățile artistice de netăgăduit, fapt care a fost evidențiat cu multă emoție chiar de fiica acesteia, Mihaela Simion, prezentă la manifestare.
În cadrul festivalului folcloric care a urmat momentelor solemne de sfințire și dezvelire a bustului Mariei Bararu în sala arhiplină a căminului cultural, cum era și firesc, și-au etalat talentul și au extaziat publicul, care de altfel s-a arătat a fi foarte receptiv, vedete actuale ale cântecului popular, în primul rând din părțile Moldovei și Bucovinei – Daniela Condurache, Anton Achiței, Alexandru Brădățan, Andreea Haisan, Angelica Flutur, dar și din alte zone folclorice ale țării. Însă peste așteptările noastre s-a dovedit a fi prestația grupului folcloric de copii din Stânca, adică chiar din satul Mariei Bararu, ceea ce pentru consăteanul lor Ioan Ițco a constituit un prilej de nedisimulată mândrie. Am rămas impresionați și de școala primară de aici, pe care am vizitat-o în prealabil, cu sediul proaspăt reabilitat, prin osârdia doamnei director Angelica Sfichi, în condiții cu adevărat europene, ceea ce nu poate decât să ne bucure pe toți, dar totodată să ne lase și un gust amar pentru faptul că vor beneficia de un astfel de local excelent doar 26 de elevi, întrucât atâția sunt aici înscriși față de un număr de 3-4 ori mai mare în vremurile mai bune. Din păcate, spectrul depopulării satelor românești de pe ambele laturi ale frontierei, pe lângă alte pericole existențiale, este unul real și deosebit de sumbru pentru destinul românității de mâine.
Și iată că acestei minunate interprete, trecute la eternitate înainte de vreme, consătenii săi din Stânca, unde Maria Bararu a văzut lumina zilei, a crescut și s-a format ca artistă, au hotărât după două decenii să-i ridice un bust în centrul comunei Zvoriștea, chiar în fața căminului cultural care-i poartă și numele, o inițiativă cât se poate de simplă dar și de surprinzătoare, fiindcă, după câte se știe, nimeni din marii cântăreți de muzică populară din România nu s-au bucurat până acum de un asemenea omagiu. Ideea a fost a amfitrionului nostru Ioan Ițco, originar și el din același sătuc cu interpreta, cu care a și copilărit împreună. Fiind un exceptional profesionist în ale turismului, unul dintre puținii experți cu autorizație de la guvern în ceea ce privește atestarea stațiunilor și a unităților respective, domnia sa are în permanență în vedere potențialul cultural al zonelor, obiectivele speciale de atracție, în afară de cele ce vizează pur și simplu gastronomia, adică ceva de genul celor mai bune sarmale, celor mai savuroși cârnăciori, celui mai gustos gulaș etc. Faima locurilor o fac oamenii, se spune, desi de multe ori e data, fără recompensă, de către Dumnezeu. În cazul Zvoriștei locul e sfințit de cântecele Mariei Bararu și este absolut firesc că ideea ridicării unui bust pe aceste meleaguri îndrăgitei interprete i-a venit în gând înainte de toate unui specialist în valorificarea culturală a zonelor turistice, precum este prof. Ioan Ițco. Și pe bună dreptate această inițiativă este menționată pe soclul bustului alături de celelalte persoane importante care au contribuit la realizarea lui – primarul comunei Zvoriștea Constantin Bararu și ziaristul Mircea Sfichi, care cu acest prilej a venit și cu o monografie ”La fântâna cu uluc” privind viața și creația marii interprete.
”Să fi fost oare chiar atât de necesară prezența noastră, a cernăuțenilor, la acest eveniment remarcabil al comunității zvoriștene?” – se vor întreba imediat unii cititori binevoitori, după cum le este feleșagul, și pe bună dreptate îi vor susține și alții. Semnatarul acestor rânduri ar zice că da, fiindcă există un atu destul de concludent de a ne fi adunat destinul și pe noi la această manifestare care semnifică într-un mod frumos, în primul rând, unitatea spațiului nostru spiritual comun, dar și a cântecului popular românesc, care reprezintă o coordonată esențială a acestuia și care, aici sunt obligat să mă repet, nu cunoaște obstacole și nu recunoaște frontiere. Probabil, din aceste considerente, dar poate au existat și altele pe care noi nu le deslușim, Ioan Ițco i-a încredințat importanta misiune de a realiza bustul Mariei Bararu unui tânăr sculptor cernăuțean – Cristi Bota, încă student la Institutul de Arte din Iași. Tânăr-tânăr, dar precoce, fiindcă de acum s-a evidențiat cu câteva lucrări asemănătoare la Boian, Oprișeni și Horbova. Meritul îi revine tot lui Ioan Ițco de a-l fi descoperit și susținut părintește, dând dovadă de multă perspicacitate și în acest sens. De aceea era firesc ca la acest triumf al tânărului creator să asiste și o delegație din partea societăților românești din Cernăuți, care să se bucure cu toată lumea de lucrarea sa extraordinară, aceasta fiind apreciată și elogiată, în mod deosebit nu doar de specialiști, pentru asemănarea operei cu chipul real al interpretei, dar și pentru calitățile artistice de netăgăduit, fapt care a fost evidențiat cu multă emoție chiar de fiica acesteia, Mihaela Simion, prezentă la manifestare.
În cadrul festivalului folcloric care a urmat momentelor solemne de sfințire și dezvelire a bustului Mariei Bararu în sala arhiplină a căminului cultural, cum era și firesc, și-au etalat talentul și au extaziat publicul, care de altfel s-a arătat a fi foarte receptiv, vedete actuale ale cântecului popular, în primul rând din părțile Moldovei și Bucovinei – Daniela Condurache, Anton Achiței, Alexandru Brădățan, Andreea Haisan, Angelica Flutur, dar și din alte zone folclorice ale țării. Însă peste așteptările noastre s-a dovedit a fi prestația grupului folcloric de copii din Stânca, adică chiar din satul Mariei Bararu, ceea ce pentru consăteanul lor Ioan Ițco a constituit un prilej de nedisimulată mândrie. Am rămas impresionați și de școala primară de aici, pe care am vizitat-o în prealabil, cu sediul proaspăt reabilitat, prin osârdia doamnei director Angelica Sfichi, în condiții cu adevărat europene, ceea ce nu poate decât să ne bucure pe toți, dar totodată să ne lase și un gust amar pentru faptul că vor beneficia de un astfel de local excelent doar 26 de elevi, întrucât atâția sunt aici înscriși față de un număr de 3-4 ori mai mare în vremurile mai bune. Din păcate, spectrul depopulării satelor românești de pe ambele laturi ale frontierei, pe lângă alte pericole existențiale, este unul real și deosebit de sumbru pentru destinul românității de mâine.
Ștefan BROASCĂ
În fotografie: sculptorul Cristi Bota și prof. Ioan Ițco împreună cu artiștii amatori din Stânca la bustul Mariei Bararu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu