VEZI AICI 37 VIDEO: https://www.youtube.com/watch?v=oUTp6vXvoKE&list=PLOQqVtnkhWmgJeJHoYsl70ZDifgYwvz1A
ÎN DISTRIBUȚIE: IEREMIA: Marius Rogojinschi, MACARIE – NICODIM: Cezar Amitroaei, DOCHIA: Daniela Bucataru, VOICHIȚA – ARGHIR: Lidia Uja, OANA: Irina Mititelu, PANAIT: Gheorghe Frunza, AXINIA: Narcisa Vornicu, ILINCA: Crenola Muncaciu, TINCA: Silvia Raileanu, EFTIMIE – ZAHARIA: Sorin Ciofu, PARASCHIVA: Mirela Nistor, MEFODIE: Mihail Donțu, RUXANDA: Gina Patrascu-Zamfirache, LUCA: Ioan Crețescu, RALUCA: Andreea Popovici, SOFRONIE: Radu Dragos, CHIRA: Lorena Petronela Chiribuță, AXINTE: Razvan Amitroaei, SAFTA: Alexandra Vicol, FINOGHEN: Volin Costin, HORIA: Ioan Ciofu.
27 octombrie 2017. Chiar de la bun început vreau să mă căiesc pentru gândurile pe care le-am avut când am citit afișul că anul acesta la Festivalul „Aplauzele de aur ale Bucovinei” Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani ne va aduce un spectacol întitulat „Bocitoarele vesele”, după William Shakespeare. Nu de aceea că aș avea ceva împotriva marelui clasic al literaturii universale, dar mă gândeam mai mult că românului de la Cernăuți îi trebuie ceva mai românesc, ceva aproape sufletului său modest, dar plin de dragoste față de valorile autentice. Chiar dacă știu că în sală an de an se prezintă mai mulți intelectuali, ei tot de la sate sunt în marea lor majoritate, iar la timpul lor au trecut cu drag prin comedia clasică românească, fie pe băncile școlii sau ale universității, fie în lectura lor particulară. Dar de data aceasta domnul Alexandru Vasilache, care a realizat dramatizarea și regia artistică a „Bocitoarelor vesele”, ne-a demonstrat cât de românesc poate fi William Shakespeare, dacă ar fi să contemplezi cu frumoasele noastre datini și obiceiuri linia de subiect din „Mult zgomot pentru nimic”.
Despre ce e spectacolul? În „Triumful dragostei” din suplimentul la „Caietele Teatrului „Eminescu” directorul acestuia, dl Traian Apetrei, spune: „Personajul principal masculin al spectacolului este tatăl unei cete de feciori, blestemaţi să nu-și găsescă perechea. Necăjit de soarta băieților, tatăl a anunțat că va muri de mâhnire. Lumea din jurul său obosise déjà tot jelindu-l — inclusiv prin dans, trăgând câte un chef de pomină – cheful de pe urmă. Ultima dorinţă a tatălui a fost să fie bocit de o femeie pricepută în săvârșirea acestui ritual, Dochia, cu care avusese o mare dragoste în tinereţe. Dochia a venit cu un grup de bocitoare. Tatăl, aflat pe moarte, își prezintă fiii – momente în care privirile bărbaţilor și ale tinerelor fete s-au întâlnit cu subînțelesuri. Erau clipe de sublimă încărcătură sufletească. Așa au început frumoase povești de dragoste între bocitoare și fiii blestemaţi…
Acele bocitoare triste erau, de fapt, femei vesele, pline de vitalitate, de dorinţă de viață și dragoste, iubitoare de cântece vesele și nu de bocete! Evident, dragostea a învins și în acest rând”.
Regizorul pune într-o ambianță perfectă trecutul nostru îndepărtat cu prezentul folclorului românesc. Cântece aflate în topul zilelor de azi interpretate de geto-daci în felul lor de a se afirma prin cântec și dans parcă ne demonstrează că ultimii două mii de ani au reușit să ne schimbe modul de viață, dar nu și simțirile sufletești, chiar dacă acest lung drum îl parcurgem în scenă prin subiectele englezului Shakespeare. Dacă urmărim cu atenție „Bocitoarele vesele”, care au la bază, după cum spunean mai sus, „Mult zgomot pentru nimic”, cine a mai tras cu ochiul prin comediile lui Shakespeare observă că în lucrarea talentatului regizor basarabean Alexandru Vasilache mai întâlnim câteva subiecte clasice, cu măiestrie puse în scenă de actorii botoșăneni, cum ar fi cele din „Îmblânzirea scorpiei”, „Neguțătorul din Veneția” și „Nevestele vesele din Windsor”. Toate acestea fiind îmbogățite de cântece folclorice românești contemporane. Ce poate fi mai năstrușnic decât să vezi cum geto-dacii interpretează „Ia-ți , mireasă, ziua bună!”, „La portiță la Gheorghiță”, „Și iar verde ca aluna, aș muri, dar nu acuma” din repertoriul lui Liviu Vasilică etc., etc. Iar aici cele mai frumoase cuvinte cred că le merită coregraful și ilustratorul muzical Victoria Bucun și scenograful Mihai Pastramagiu.
Mai pe scurt — o îmbinare perfectă a trecutului cu prezentul (și, de ce nu? — cu viitorul), având pentru această afirmație un singur argument care îmi trece prin minte, fără să mă gândesc prea mult și „filozofic”: dacă am știut să ne păstrăm două mii de ani, de ce să n-o facem măcar încă o mie de acum încolo? Numai să nu ni se bage alții în arătură...
Salutându-l pe domnul director al teatrului botoșănean Traian Apetrei, care își purta pe ici, pe colo emoțiile ascunse având grijă de ultimele momente dinaintea începutului spectacolului și adresându-i întrebarea „de serviciu” a românului „Ce mai faceți, domn director?”, mi-a răspus că „Am venit să ne vindem marfa la Cernăuți”. Și trebuie să spun că noi, spectatorii, am cumpărat-o la cel mai bun preț, dăruindu-i aplauze de aur pe bun merit.
Nicolae ȘAPCĂ
Foto și video de Nicolae Hauca
Despre ce e spectacolul? În „Triumful dragostei” din suplimentul la „Caietele Teatrului „Eminescu” directorul acestuia, dl Traian Apetrei, spune: „Personajul principal masculin al spectacolului este tatăl unei cete de feciori, blestemaţi să nu-și găsescă perechea. Necăjit de soarta băieților, tatăl a anunțat că va muri de mâhnire. Lumea din jurul său obosise déjà tot jelindu-l — inclusiv prin dans, trăgând câte un chef de pomină – cheful de pe urmă. Ultima dorinţă a tatălui a fost să fie bocit de o femeie pricepută în săvârșirea acestui ritual, Dochia, cu care avusese o mare dragoste în tinereţe. Dochia a venit cu un grup de bocitoare. Tatăl, aflat pe moarte, își prezintă fiii – momente în care privirile bărbaţilor și ale tinerelor fete s-au întâlnit cu subînțelesuri. Erau clipe de sublimă încărcătură sufletească. Așa au început frumoase povești de dragoste între bocitoare și fiii blestemaţi…
Acele bocitoare triste erau, de fapt, femei vesele, pline de vitalitate, de dorinţă de viață și dragoste, iubitoare de cântece vesele și nu de bocete! Evident, dragostea a învins și în acest rând”.
Regizorul pune într-o ambianță perfectă trecutul nostru îndepărtat cu prezentul folclorului românesc. Cântece aflate în topul zilelor de azi interpretate de geto-daci în felul lor de a se afirma prin cântec și dans parcă ne demonstrează că ultimii două mii de ani au reușit să ne schimbe modul de viață, dar nu și simțirile sufletești, chiar dacă acest lung drum îl parcurgem în scenă prin subiectele englezului Shakespeare. Dacă urmărim cu atenție „Bocitoarele vesele”, care au la bază, după cum spunean mai sus, „Mult zgomot pentru nimic”, cine a mai tras cu ochiul prin comediile lui Shakespeare observă că în lucrarea talentatului regizor basarabean Alexandru Vasilache mai întâlnim câteva subiecte clasice, cu măiestrie puse în scenă de actorii botoșăneni, cum ar fi cele din „Îmblânzirea scorpiei”, „Neguțătorul din Veneția” și „Nevestele vesele din Windsor”. Toate acestea fiind îmbogățite de cântece folclorice românești contemporane. Ce poate fi mai năstrușnic decât să vezi cum geto-dacii interpretează „Ia-ți , mireasă, ziua bună!”, „La portiță la Gheorghiță”, „Și iar verde ca aluna, aș muri, dar nu acuma” din repertoriul lui Liviu Vasilică etc., etc. Iar aici cele mai frumoase cuvinte cred că le merită coregraful și ilustratorul muzical Victoria Bucun și scenograful Mihai Pastramagiu.
Mai pe scurt — o îmbinare perfectă a trecutului cu prezentul (și, de ce nu? — cu viitorul), având pentru această afirmație un singur argument care îmi trece prin minte, fără să mă gândesc prea mult și „filozofic”: dacă am știut să ne păstrăm două mii de ani, de ce să n-o facem măcar încă o mie de acum încolo? Numai să nu ni se bage alții în arătură...
Salutându-l pe domnul director al teatrului botoșănean Traian Apetrei, care își purta pe ici, pe colo emoțiile ascunse având grijă de ultimele momente dinaintea începutului spectacolului și adresându-i întrebarea „de serviciu” a românului „Ce mai faceți, domn director?”, mi-a răspus că „Am venit să ne vindem marfa la Cernăuți”. Și trebuie să spun că noi, spectatorii, am cumpărat-o la cel mai bun preț, dăruindu-i aplauze de aur pe bun merit.
Nicolae ȘAPCĂ
Foto și video de Nicolae Hauca
MAI MULTE FOTOGRAFII VEZI AICI: