Ascultă Online Radio Cernăuți

31 oct. 2017

„Bocitoarele vesele” au distrat publicul cernăuțean


VEZI  AICI 37 VIDEO:  https://www.youtube.com/watch?v=oUTp6vXvoKE&list=PLOQqVtnkhWmgJeJHoYsl70ZDifgYwvz1A


ÎN DISTRIBUȚIE: IEREMIA: Marius Rogojinschi, MACARIE – NICODIM: Cezar Amitroaei, DOCHIA: Daniela Bucataru, VOICHIȚA – ARGHIR: Lidia Uja, OANA: Irina Mititelu, PANAIT: Gheorghe Frunza, AXINIA: Narcisa Vornicu, ILINCA: Crenola Muncaciu, TINCA: Silvia Raileanu, EFTIMIE – ZAHARIA: Sorin Ciofu, PARASCHIVA: Mirela Nistor, MEFODIE: Mihail Donțu, RUXANDA: Gina Patrascu-Zamfirache, LUCA: Ioan Crețescu, RALUCA: Andreea Popovici, SOFRONIE: Radu Dragos, CHIRA: Lorena Petronela Chiribuță, AXINTE: Razvan Amitroaei, SAFTA: Alexandra Vicol, FINOGHEN: Volin Costin, HORIA: Ioan Ciofu.
27 octombrie 2017. Chiar de la bun început vreau să mă căiesc pentru gândurile pe care le-am avut când am citit afișul că anul acesta la Festivalul „Aplauzele de aur ale Bucovinei” Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani ne va aduce un spectacol întitulat „Bocitoarele vesele”, după William Shakespeare. Nu de aceea că aș avea ceva împotriva marelui clasic al literaturii universale, dar mă gândeam mai mult că românului de la Cernăuți îi trebuie ceva mai românesc, ceva aproape sufletului său modest, dar plin de dragoste față de valorile autentice. Chiar dacă știu că în sală an de an se prezintă mai mulți intelectuali, ei tot de la sate sunt în marea lor majoritate, iar la timpul lor au trecut cu drag prin comedia clasică românească, fie pe băncile școlii sau ale universității, fie în lectura lor particulară. Dar de data aceasta domnul Alexandru Vasilache, care a realizat dramatizarea și regia artistică a „Bocitoarelor vesele”, ne-a demonstrat cât de românesc poate fi William Shakespeare, dacă ar fi să contemplezi cu frumoasele noastre datini și obiceiuri linia de subiect din „Mult zgomot pentru nimic”.
Despre ce e spectacolul? În „Triumful dragostei” din suplimentul la „Caietele Teatrului „Eminescu” directorul acestuia, dl Traian Apetrei, spune: „Personajul principal masculin al spectacolului este tatăl unei cete de feciori, blestemaţi să nu-și găsescă perechea. Necăjit de soarta băieților, tatăl a anunțat că va muri de mâhnire. Lumea din jurul său obosise déjà tot jelindu-l — inclusiv prin dans, trăgând câte un chef de pomină – cheful de pe urmă. Ultima dorinţă a tatălui a fost să fie bocit de o femeie pricepută în săvârșirea acestui ritual, Dochia, cu care avusese o mare dragoste în tinereţe. Dochia a venit cu un grup de bocitoare. Tatăl, aflat pe moarte, își prezintă fiii – momente în care privirile bărbaţilor și ale tinerelor fete s-au întâlnit cu subînțelesuri. Erau clipe de sublimă încărcătură sufletească. Așa au început frumoase povești de dragoste între bocitoare și fiii blestemaţi…
Acele bocitoare triste erau, de fapt, femei vesele, pline de vitalitate, de dorinţă de viață și dragoste, iubitoare de cântece vesele și nu de bocete! Evident, dragostea a învins și în acest rând”.
Regizorul pune într-o ambianță perfectă trecutul nostru îndepărtat cu prezentul folclorului românesc. Cântece aflate în topul zilelor de azi interpretate de geto-daci în felul lor de a se afirma prin cântec și dans parcă ne demonstrează că ultimii două mii de ani au reușit să ne schimbe modul de viață, dar nu și simțirile sufletești, chiar dacă acest lung drum îl parcurgem în scenă prin subiectele englezului Shakespeare. Dacă urmărim cu atenție „Bocitoarele vesele”, care au la bază, după cum spunean mai sus, „Mult zgomot pentru nimic”, cine a mai tras cu ochiul prin comediile lui Shakespeare observă că în lucrarea talentatului regizor basarabean Alexandru Vasilache mai întâlnim câteva subiecte clasice, cu măiestrie puse în scenă de actorii botoșăneni, cum ar fi cele din „Îmblânzirea scorpiei”, „Neguțătorul din Veneția” și „Nevestele vesele din Windsor”. Toate acestea fiind îmbogățite de cântece folclorice românești contemporane. Ce poate fi mai năstrușnic decât să vezi cum geto-dacii interpretează „Ia-ți , mireasă, ziua bună!”, „La portiță la Gheorghiță”, „Și iar verde ca aluna, aș muri, dar nu acuma” din repertoriul lui Liviu Vasilică etc., etc. Iar aici cele mai frumoase cuvinte cred că le merită coregraful și ilustratorul muzical Victoria Bucun și scenograful Mihai Pastramagiu.
Mai pe scurt — o îmbinare perfectă a trecutului cu prezentul (și, de ce nu? — cu viitorul), având pentru această afirmație un singur argument care îmi trece prin minte, fără să mă gândesc prea mult și „filozofic”: dacă am știut să ne păstrăm două mii de ani, de ce să n-o facem măcar încă o mie de acum încolo? Numai să nu ni se bage alții în arătură...
Salutându-l pe domnul director al teatrului botoșănean Traian Apetrei, care își purta pe ici, pe colo emoțiile ascunse având grijă de ultimele momente dinaintea începutului spectacolului și adresându-i întrebarea „de serviciu” a românului „Ce mai faceți, domn director?”, mi-a răspus că „Am venit să ne vindem marfa la Cernăuți”. Și trebuie să spun că noi, spectatorii, am cumpărat-o la cel mai bun preț, dăruindu-i aplauze de aur pe bun merit.
Nicolae ȘAPCĂ
Foto și video de  Nicolae Hauca

















MAI  MULTE   FOTOGRAFII  VEZI  AICI: 
https://www.facebook.com/nicolae.hauca/media_set?set=a.10209499816683871.1073742356.1579975698&type=3&uploaded=25

https://www.facebook.com/diana.postolachicostas/posts/505285866495417

Cea de-a 12-a ediție a Festivalului de comedie "Aplauzele de aur ale Bucovinei" a luat sfârșit. Cele mai multe premii ca şi anul trecut pleacă la Botoșani, cea mai apreciată operă fiind " Bocitoarele vesele" de W. Shakespeare, prezentată de actorii Teatrului "M. Eminescu ". Mult succes pe viitor şi ne-am bucura mult să ne revedem şi la anul. Tot respectul juriului pentru obiectivitate. //////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////http://btonline.ro/2017/10/reportaj-actorii-botosaneni-au-fost-din-nou-ambasadorii-culturali-ai-romaniei-la-cernauti-foto#more-63584

REPORTAJ. Actorii botoşăneni au impresionat la Festivalul „Aplauzele de aur ale Bucovinei” de la Cernăuţi. Sute de oameni în picioare au aplaudat prestaţia extraordinară 

 | 29 octombrie 2017
După o întrerupere de opt luni, am fost din nou prezent la Cernăuţi, în inima Bucovinei istorice, pentru a fi prezent la spectacolul Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoşani din cadrul Festivalului „Aplauzele de aur ale Bucovinei”. Deplasarea a fost făcută la invitaţia conducerii teatrului botoşănean reprezentată de directorul Traian Apetrei care, şi de această dată cu generozitate, a asigurat transportul şi cazarea subsemnatului.


Ca şi la ediţiile trecute, echipa de actori botoşăneni a fost singura trupă de teatru din România invitată la prestigioasa manifestare, semn clar că profesionalismul dovedit la trecutele festivaluri a rămas adânc întipărit în memoria organizatorilor, respectiv a juriului şi conducerii teatrului cernăuţean „Olga Kobîleanskaya” condus de directorul Iuri Marceak.
Prezenţa actorilor botoşăneni la Cernăuţi a fost de bun augur într-un moment în care numeroasa comunitate românească din regiune trece prin momente grele generate de controversatul articol 7 din Legea educaţiei a Ucrainei potrivit căruia şcolile cu predare în limba română din Ucraina ar urma să fie desfiinţate. Iar spectacolul prezentat de teatrul din Botoşani a fost ca o gură de oxigen latină în marea slavă a vestului Ucrainei. Drept pentru care seara zilei de vineri 27 octombrie 2017 a fost una a sărbătorii depline pentru iubitorii dramaturgiei româneşti, moment întregit şi de recitalul de muzică simfonică oferit la intrare de o talentată echipă de instrumentişti.
Peste 800 de spectatori au umplut superba sală a Teatrului „Olga Kobîleanskaya” pentru a asista la spectacolul „Bocitoarele vesele” după William Shakespeare, cu o regie artistică şi dramatizare semnate de basarabeanul Alexandru Vasilache. În lipsa acestuia, de pregătirea spectacolului, până în cele mai mici amănunte, s-a ocupat sufletista Victoria Bucun căreia îi aparţine coregrafia şi ilustraţia muzicală a piesei şi care a ţinut să fie prezentă pe scenă, spre finalul piesei, alături de minunaţii actori botoşăneni.
La ora gongului de început şi pe toată durata spectacolului, printre spectatori s-au aflat şi doamna Eleonora Moldovan – Consul general al României la Cernăuţi însoţită de dl. Ionel Ivan – ministru consilier în cadrul Consulatului român din inima Bucovinei. Şi vreme de două ore actorii:
Marius Rogojinschi, Cezar Amitroaei, Daniela Bucătaru, Lidia Uja, Irina Mititelu, Gheorghe Frunză, Narcisa Vornicu, Crenola Muncaciu, Silvia Răileanu, Sorin Ciofu, Mirela Nistor, Mihail Donţu, Gina Pătraşcu Zamfirache, Ioan Creţescu, Andreea Popovici, Radu Dragoş, Lorena Petronela Chiribuţă, Răzvan Amitroaei, Alexandra Vicol, Volin Costin şi Ioan Ciofu, au dat viaţă personajelor shakesperiene spre mulţumirea totală a unui public încântat de prestaţia artiştilor botoşăneni.
Pentru că, potrivit mesajului transmis de regizorul Alexandru Vasilache către publicul românesc de la Cernăuţi, prin programul tipărit al spectacolului, „Cunoscând trupa Teatrului „Mihai Eminescu” mi-am dorit să aduc în prim plan o echipă de fete care poate trece de la dramatic, de la tragic, aşa cum sunt bocitoarele, la o situaţie comică, plină de viaţă – de unde şi veselia din spectacol… Totul se construieşte pe ideea veşniciei. Am construit un spectacol cu ecouri care vin de la daci, cu felul lor de a fi, cu îndeletnicirile lor, cu cântecele lor. Tot ceea ce am moştenit noi din floclor vine tocmai din măreţia acestui popor! Se află la mijloc, în spectacol, un colaj din cele mai puternice linii de dragoste pe care ni le-a oferit marele dramaturg!”.
Iar la final de piesă au răsunat aplauzele consistente a publicului care, în semn de respect şi nesfârşită preţuire, s-a ridicat în picioare mulţumind astfel pentru lecţia de sublimă limbă română predată din nou de actorii din Botoşani la Cernăuţi.
Domnii consilieri municipali din Botoşani, toţi 21, în frunte cu primarul Cătălin Flutur ar fi trebuit să fie în sala teatrului cernăuţean ca să le crape obrazul de ruşine pentru felul cum îşi bat joc de clădirea teatrului din Botoşani şi faţă de actorii botoşăneni care s-au dovedit, încă odată, că sunt veritabili ambasadori culturali ai Botoşanilor şi ai României!
Un alt moment important al spectacolului botoşănean a fost inevitabila conferinţă de presă de la final unde actorii s-au aflat faţă în faţă cu exigenţii membri ai juriului festivalului. Şi ca o recunoaştere totală, absolut toţi „juriştii” au avut, ca niciodată, numai cuvinte frumoase, elogioase, la adresa întregului spectacol. Într-o traducere din ucraineană în română, asigurată de Vasile Bâcu – preşedintele Societăţii pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu” din Cernăuţi şi asistent universitar la catedra de Filologie din cadrul Universităţii „Iurii Fedkovici” din Cernăuţi, au fost remarcaţi toţi actorii, dar în mod special Sorin Ciofu şi Gheorghe Frunză pentru rolurile Eftimie-Zaharia respectiv Panait, dar şi frumuseţea costumelor realizate de Valerica Benea şi Valentin Moloce care au întregit superb scenografia concepută de Mihai Pastramagiu.
În cuvântul său, directorul Traian Apetrei a mulţumit organizatorilor şi juriului pentru aprecierile aduse actorilor botoşăneni şi a promis că va onora totdeauna invitaţiile teatrului cernăuţean. Pe drumul de întoarcere, sâmbătă 28 octombrie, actorii au ţinut să-i cânte un sugestiv „Mulţi ani trăiască!” colegei actriţe Lorena Petronela Chiribuţă care şi-a serbat ziua de naştere.
Iar ajunşi în Botoşani, autocarul a urmat traseul de odinioară, trecând pe lângă clădirea vechiului teatru, adică pe lângă ruinele unui coşmar peste care s-a aşezat nesfârşita ignoranţă a administraţiei botoşănene. Încă odată ruşine domnilor din administraţia de Botoşani şi parlamentarilor botoşăneni pentru care cultura e la fel de grea şi greu digerabilă… ca şi carnea de porc! (Gabriel BALAŞA)
http://lyberti.com/actorii-teatrul-mihai-eminescu-din-botosani-au-obtinut-4-premii-la-festivalul-international-de-comedie-aplauzele-de-aur-ale-bucovinei/

Actorii Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoşani au obținut 4 premii la Festivalul Internațional de Comedie „Aplauzele de Aur ale Bucovinei”

Actorii Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoşani au obținut 4 premii la Festivalul Internațional de Comedie „Aplauzele de Aur ale Bucovinei”

Un comentariu: