Oricât ar fi de incredibil, noi, cei care menţinem prezentul şi ne neliniştim pentru ziua de mâine a „Zorilor Bucovinei”, putem spune că suntem fericiţi, deoarece, în pofida greutăţilor de care ne ciocnim zilnic, munca de creaţie, dar şi cea de rutină legată de editarea ziarului, ne aduce satisfacţie sufletească. Suntem fericiţi pentru că reuşim să reanimăm viaţa ziarului, că l-am scos din agonie când era pe patul de moarte spre bucuria multor neprieteni, în primul rând ostili comunităţii româneşti din ţinut. Or, destinul ziarului se interpătrunde cu dramaticele încercări ale neamului românesc din nordul Bucovinei. Bucuria de a-l şti ajuns în casele şi inimile cititorilor acoperă toate sacrificiile şi lipsurile suferite, căzute pe umerii lui Nicolae Toma, succesorul celor trei redactori-şefi de mai înainte.
Şi mai are „Zorile Bucovinei” ceva deosebit: suntem un ziar cu două vârste – cea de 75 de ani, iernatică, încununată de înţelepciunea senectuţii, pe care am sărbătorit-o anul trecut; şi cea primăvăratică, marcată de bucuria românilor din ţinut de a avea o publicaţie numai a lor, cu romanticul, sugestiv şi dătător de speranţe nume „Zorile Bucovinei”. De la 1 aprilie 1967, ziarul, prin denumirea sa, a încetat să le amintească mereu conaţionalilor că Bucovina e iremediabil sovietică, reînviindu-le dorul de Zorii de dincolo de sârma ghimpată.
Acum un an ne-am sărbătorit jubileul cu tot neamul românesc din Bucovina într-o sală şi pe o scenă mare (apoi la o masă şi mai mare, la care colectivul de astăzi al „Zorilor Bucovinei” a invitat toţi oaspeţii prezenţi la manifestare). Dar nici sărbătoarea de acum nu putea trece pe lângă noi. La 15 februarie, ziua când l-am comemorat pe regretatul redactor-şef, Ion Chilaru, cu prilejul împlinirii a 80 de ani de la naştere, dl Nicolae Toma, stând cu foştii colegi Mihai Huţcal şi Gheorghe Isac, într-un cerc mai restrâns, au convenit împreună să încercăm a pune mână de la mână şi să ne întâlnim la semicentenarul „Zorilor Bucovinei”, reîntregind colectivul de altă dată la masa amintirilor. Zis (din partea domnilor) şi făcut (din partea doamnelor). S-au angajat jurnalistele Felicia Toma şi Maria Toacă, pe post de gospodine, să comande masa la restaurant, iar şeful Nicolae Toma cu Mihai Huţcal să i-a legătura cu toţi ai noştri şi să adune zoriştii.
Deoarece 1 aprilie este zi de doliu pentru martirii români şi de pelerinaj la Fântâna Albă, ne-am întâlnit a doua zi, trăind împreună o minunată înserare de duminică. „Mai întoarce, Doamne roata,/ Să-mi mai văd o dată soarta,/ Să-mi văd anii tinereţii,/ Să-mi văd strălucirea vieţii”, - deşi nu s-a cântat,această nostalgică melodie a îndrăgitei Irina Loghin a fost expresia cea mai cuprinzătoare a emoţiilor întâlnirii noastre. Cerându-şi scuze pentru că, neavând datele de contact ale unor foşti colegi, n-a reuşit să-i adune pe toţi zoriştii (unii n-au putut fi prezenţi din motive de sănătate), dl Nicolae Toma a propus să umplem simbolic primul păhar cu tristeţe şi regretul după cei plecaţi într-o lume mai bună – redactorii-şefi Vasile Leviţchi, Ion Chilaru, Gheorghe Mihalcean, jurnaliştii Gheorghe Frunză, Costică Popescu, Vasile Hlopin, Gheorghe Airinei, Teodora Pucaewici... Din păcate, această neagră listă este mult prea lungă ca s-o expunem în acest context, dar nimeni nu e uitat, fiecare a lăsat o amintire luminoasă în sufletele noastre. Ne bucurăm că i-am revăzut în bună dispoziţie şi, mult puţin, sănătoşi pe octogenarul Ilie Olar, Viorel Airinei, sosit împreună cu soţia Vera, Ion Creţu, însoţit de consoarta-i Domnica... Am avut o deosebită plăcere să-i îmbrăţişăm şi să stăm cu domniile lor la un păhar de vorbă. Îi întâlnim mai des şi ni se pare că nu s-au schimbat de loc pe scriitorii Mircea Lutic şi Vasile Tărâţeanu, pe Mihai Huţcal, care e şi preşedinte de onoare al filialei de la „Zorile Bucovinei” a Uniunii Jurnaliştilor Ucraineni, şi împreună cu soţia sa Lidia sunt prezenţi la toate manifestările de la redacţie şi sărbătorile româneşti, pe mereu prosperul Gheorghe Isac, jurnaliştii Vasile Bâcu, Vasile Carlaşciuc, Tudor Andrieş şi Elena Cojocaru. De maestrul fotograf Nicolae Hauca, nici nu mai vorbim, căci e prezent în orice loc unde se respiră româneşte. Şi la această reuniune de suflet, Nicolae Hauca, unul dintre cei mai tineri jurnalişti care au plecat de la „Zorile Bucovinei”, n-a avut timp pentru sarmale şi alte bucate, căutând să ne prindă pe noi cu gura plină. Serios vorbind, a înregistrat depănările veteranilor despre strălucirea vieţii lor de odinioară, când cabinetele redacţiei erau pline de lucrători. Evocările celor care au stat acum 50 de ani la temelia „Zorilor Bucovinei”, îndeosebi cele ale lui Mircea Lutic despre cum „s-a născut” noul nume al publicaţiei, ne-au înveselit, dar nu fără o umbră de tristeţe. Or, după cum a sensibilizat jurnalista Felicia Toma: „Noi, cei patru ziarişti de astăzi nu ştim ce amintiri vom avea peste ani, doar nopţile nedormite în faţa calculatoarelor, neliniştea pentru apariţia ziarului. Totuşi, deşi lucrăm cu salarii minime, avem mare satisfacţie sufletească auzind cuvinte de mulţumire de la cititori. Acestea ne vor încălzi sufletele şi în viitor, inspirându-ne încrederea în mai bine ”. Cei care sunt mai apropiaţi de noi ne înţeleg problemele. Deşi ne dăm seama că în jurul unei mese de sărbătoare se vorbeşte numai de bine, ne-a fost plăcut să auzim cuvinte de laudă pentru munca noastră din prezent de la colegi ca Mihai Huţcal, Tudor Andrieş, Gheorghe Isac, Vasile Carlaşciuc, Vasile Tărâţeanu. Îi suntem recunoscători şi mentorului Mircea Lutic, pentru că ne citeşte cu atenţie şi ne-a rămas îndrumător în universul cuvântului românesc, cum ne-a fost în anii când îndeplinea funcţia de secretar general de redacţie. Am dori şi ne-am bucura să-i avem pe foştii colegi de ajutor şi susţinători la manifestările naţionale ce le organizează redacţia, să-i avem alături cu un cuvânt de încurajare, căci şi aceasta înseamnă mult în clipele grele.
Duminica întâlnirii noastre a zburat mai iute ca vântul şi ca gândul (aripile gândurilor ce ne frământă astăzi sunt cam grele la zbor), căci „Trăim nu cu momentele, ci cu clipele”, vorba Feliciei Toma, către dragii şi stimaţii noştri colegi. Noroc că l-am avut alături pe Nicolae Hauca, cu obiectivul său performant, să ne imortalizeze clipele, şi pe Vasile Bâcu, cu peniţa-i de epigramist, dar şi pe alţi colegi cu limba ascuţită. Iniţiatorul întâlnirii Nicolae Toma mai mult a ascultat decât a vorbit, urmărind cum „se mai întoarce o dată roata” timpului trecut, dar nicidecum pierdut.
Maria TOACĂ
Fotografii şi video de N. Hauca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu