Consulatul General al României la Cernăuţi a găzduit miercuri prezentarea
volumelor IV şi V ale cărţii cu titlul „Cartea
Durerii - Книга Скорботи”, care au văzut lumina tiparului la Editura „DrukArt”
din Cernăuţi. Ultimele două volume, semnate de Petru GRIOR, preşedintele
Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi, împreună cu
alţi coautori, sunt rodul unei munci
asidue de documentare şi cercetare a arhivelor. Volumul IV este consacrat memoriei
victimelor masacrului de la Lunca, celălalt – tragediei de la Fântâna Albă.
Autorii reconstituie numele şi biografiile sumare ale victimelor acestor drame
sângeroase prin care au trecut românii bucovineni.
În cuvântul de bun venit doamna Eleonora Moldovan, Consulul General al
Rămâniei la Cernăuţi, a accentuat importanţa cultivării şi promovării valorilor
trecutului. „Avem astăzi posibilitatea să continuăm seria manifestărilor
comemorative dedicate trecutului şi eroilor neamului. Iunie este luna înălţării
eroilor, este luna când valorile trecutului sunt manifestate într-o altă formă,
implicit şi la biserică. Sacrificiul oamenilor a adus această libertate în
credinţă şi în neam, drept pentru care Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a
instituit o zi specială pentru eroi. O
zi când peste tot sunt aprinse lumânări, peste tot bat clopote şi toată lumea
îşi aduce aminte de rădăcinile şi de greutatea faptelor trecutului”, a
menţionat doamna Eleonora Moldovan.
Domnul Petru Grior, directorul Centrului de Cercetări Istorice şi
Culturale, a evocat parcursul ştiinţific al ultimelor două volume ale „Cărţii
Durerii”, detaliind conţinutul acestora. Potrivit datelor oficiale, circa 22
mii de locuitori ai regiunii Cernăuţi au avut de suferit în perioada
stalinistă. Majoritatea acestora au fost ucraineni. „În cele 5 volume ale
„Cărţii Durerii” sunt scoase din anonimat circa 1.000 de biografii ale persoanelor
persecutate. Perioada stalinistă a fost cea mai straşnică din istoria regiunii
Cernăuţi şi datoria noastră este de a scoate la iveală aceste suferinţe. Noi nu
putem da uitării istoria neamului nostru. Au avut de suferit atât românii, cât
şi ucrainenii, evreii şi celelalte etnii”, a explicat P. Grior.
Invitaţi în premieră la această manifestare au fost şi reprezentanţii
asociaţiilor ucrainene din Cernăuţi. Praful uitării nu trebuie să se aştearnă
peste aceste amintiri dureroase, prin care au trecut românii şi ucrainenii. După cum au declarat
unii dintre invitaţii acţiunii, din păcate, nu am reuşit nici până în prezent
să însuşim lecţiile istoriei, care se
repetă şi în zilele noastre.
(Cor.nostru)Fotoreportaj și materiale video de Nicolae Hauca
MAI MULTE FOTOGRAFII VEZI AICI:
https://www.facebook.com/nicolae.hauca/media_set?set=a.10206039270932390.1073742191.1579975698&type=3¬if_t=like¬if_id=1466665693948810 SI AICI
https://ok.ru/nikolay.gavka/album/835987643927
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu