VEZI AICI 14 VIDEOCLIPURI:https://www.youtube.com/watch?v=1s73nmdXsnA&list=PLOQqVtnkhWmhLY6VAE4DfXBHzNlu2DpX8&fbclid=IwAR0aZjy8DTDVYJc4iKcjDbijqnRq3x4D3Gj5NiNncszK3ZkuMpnK7DN5G8M
Boianul nu-și uită înaintașii, Boianul îi cinstește și-i omagiază. Ori de câte ori se referă la istoria vetrei sale strămoșești, boinceanul accentuează că ea a fost pe timpuri moșia cronicarului Ion Neculce și că până astăzi el se închină în fața altarului din biserica ctitorită de această personalitate ilustră. Ca vrednici români din localitatea amintită în celebra „Doină” a lui Mihai Eminescu, boincenii, printre primii în ținutul nostru, s-au încadrat în opera de renaștere națională, avându-i ca însuflețitori pe regretații profesorul Vasile Bizovi și duhovnicul Boris Țapu, precum și pe agronomul Vasile Botă. Prin străduința lor în centrul Boianului a fost ridicat monumentul lui Ion Neculce. Iar duminica trecută familia Botă a făcut un alt cadou viitorimii Boianului – bustul lui Iraclie Porumbescu, inaugurat și sfințit în curtea Bisericii lui Ion Neculce.
Preotul și scriitorul Iraclie Porumbescu a păstorit la Boian numai doi ani, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, în timpul administrației austriece, în momente decisive când urma să salveze aici credința ortodoxă. Ca râvnitor slujitor al altarului, pentru el au fost suficienți și acești doi ani, ca să fie pomenit aici de-a lungul secolelor de cei care cred „întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică”. Dar și Boianul a rămas în memoria preotului-scriitor. Poate de la genialul său fiu, compozitorul Ciprian Porumbescu, un român cu suflet de vioară și prieten cu Mihai Eminescu, poetul nostru național a aflat mai mult despre Boian, considerându-l ca punct cardinal al spiritualității românești. Aceste trei nume – Iraclie Porumbescu, Ciprian Porumbescu și Mihai Eminescu au fost rostite de parohul Bisericii din Boian, Vasile Nicoriuc, la slujba de sfințire a bustului preotului-scriitor.
Autorul bustului este tânărul sculptor boincean, cu studii universitare făcute la Iași, Cristi Botă. Ideea s-a născut în mijlocul familiei Botă, încurajată fiind și de jurnalista Maria Toacă, ea străduindu-se ca la eveniment să fie două măicuțe de la vestita Mănăstire Voroneț și oaspeți de la Suceava. Pregătirile au durat mai mult decât însuși procesul de creație. „În decurs de două luni am creat bustul”, recunoaște Cristi Botă. Iar pentru postament a fost adusă piatră specială, din ținutul Galiției. Realizarea artistică este minunată. Ministrul consilier de la Consulatul General al României al Cernăuți, Edmond Neagoe, a observat: „Chipul lui Iraclie Porumbescu e surprins în momentul când el vrea să rostească o predică”. O predică din ceruri și de învățătură pentru urmași.
Dl Nicolae Toma, redactor-șef al „Zorilor Bucovinei” și cetățean de onoare al Boianului, precum și veterana învățământului public, dna Eleonora Bizovi, au propus că pentru acest merit tânărului Cristi Botă să i se confirme titlul de „Cetățean de onoare al Boianului”. Domnul primar, Gheorghe Demenciuc, care i-a fost și profesor lui Cristi Botă, a promis că chestiunea dată va fi examinată de deputați.
După 160 de ani de la plecarea sa din Boian, preotul-scriitor Iraclie Porumbescu revine iarăși pe fosta moșie a lui Ion Neculce, dar în chip de bronz. „Nu este un simplu bust, ci o rădăcină adâncă în viața spirituală a Boianului”, a accentuat domnul Vasile Botă, animator al vieții culturale din această străveche vatră de români și unchiul sculptorului, căruia toți îi prezic un mare viitor.
Foto și materiale video de Nicolae Hauca
SURSA TEXT: http://lyberti.com/doi-ani-de-pastorie-si-veacuri-de-recunostinta/?fbclid=IwAR0cvjSR6_4fjdL-J7o1ommANCauSmE_mkv8nWBW9dBOicoXVBD7BE15Bxk
https://www.stiridinbucovina.ro/2019/02/03/tatal-lui-ciprian-porumbescu-preot-in-bisericuta-de-lemn-din-fratautii-noi-satul-fratelui-utei/?fbclid=IwAR1ZLtl7k7qdBGQP7WS4JuBY9mi75OtjzOvBU9xMwudPmuaPrJGupVxH0Pc
MAI MULTE FOTO VEZI AICI:
https://www.facebook.com/nicolae.hauca/media_set?set=a.10212998973520605&type=3
SURSA TEXT: http://lyberti.com/doi-ani-de-pastorie-si-veacuri-de-recunostinta/?fbclid=IwAR0cvjSR6_4fjdL-J7o1ommANCauSmE_mkv8nWBW9dBOicoXVBD7BE15Bxk
https://www.stiridinbucovina.ro/2019/02/03/tatal-lui-ciprian-porumbescu-preot-in-bisericuta-de-lemn-din-fratautii-noi-satul-fratelui-utei/?fbclid=IwAR1ZLtl7k7qdBGQP7WS4JuBY9mi75OtjzOvBU9xMwudPmuaPrJGupVxH0Pc
MAI MULTE FOTO VEZI AICI:
https://www.facebook.com/nicolae.hauca/media_set?set=a.10212998973520605&type=3
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu