Tot mai triste şi amare amintiri

În fiecare an prima zi de prier este una de tristă amintire pentru românii din nordul Bucovinei. Niciodată nu vom putea şterge atât de uşor din inima poporului român acele imagini de groază trăite la 1 aprilie 1941 de oamenii satelor noastre, de adevăraţii români din comunele situate în lunca Siretului, care şi-au dorit să trăiască liberi şi fericiţi în ţara lor, în România, însă, bolşevicii sovietici sau împotrivit voinţei lor şi i-au secerat în pădurea de la Varniţa, în preajma satului Fântâna Albă. Odată cu trecerea timpului şi scurgerea anilor, rămân, totuşi, evenimentele de la Fântâna Albă, ca o enigmă scrisă în istoria poporului român. Din păcate, nici până astăzi nu este cunoscut numărul exact de români împuşcaţi de mitralierele sovietice pe valea Plângerii. Ştim doar că au murit oameni nevinovaţi, români adevăraţi cu frică de Dumnezeu în suflet, care au pornit la drum cu prapore luate din biserici şi cu tricolorul în fruntea coloanei.  Primul martir împuşcat de grănicerii sovietici a fost tânărul de numai 19 ani,  Dragoş Bostan, care se afla în fruntea coloanei şi ţinea în mână tricolorul.

Puţini, foarte puţini martori ai acelor vremuri au mai rămas în viaţă. Chiar şi cei ce mai sunt, ca printr-o minune, printre noi le este foarte greu să-şi amintească de acea zi neagră din istoria poporului român din Bucovina când au văzut moartea cu ochii, zeci de oameni ce zăceau în sânge, rugându-se parcă Celui de Sus să le mai dea o şansă la viaţă. Însă călăii fără inimă în ei, nu au făcut altceva decât să le ia ultima suflare şi să-i ucidă fără milă, lovindu-i în cap cu hârleţul sau lopata. Sunt scene reale, redate de martorii acelor vremuri, care până mai ieri au ţinut în taină aceste amintiri ce le-au umbrit fericirea întregii vieţi.  Îmi amintesc şi astăzi anul 2011, când am fost la Fântâna Albă şi când am întâlnit doi martori prezenţi la locul masacrului, unde este ridicat astăzi un memorial. Unul din ei mi-a spus: “Am ţinut în mine toţi aceşti ani de viaţă amintirile amare, neavând putere să le povestesc nici măcar nepoţilor mei. Astăzi nu-mi mai este frică de nimeni şi de nimic, doar nu mai mi-a rămas chiar atât de mult de trăit, şi e păcat să lăsăm această rană deschisă să sângereze mai departe în sufletul neamului nostru fără a şti cu adevărat ce s-a întamplat cu noi, românii,  atunci, în acea zi de 1 aprilie 1941”, mi-a spus cu o voce tremurândă un biet bătrân din satul Dimca, care avea în spate povara unor ani grei. Regret că nu i-am reţinut numele, însă destăinuirea lui şi teama că se va trece mâine-pomiâne fără să ne spună şi nouă celor mai tineri adevărul despre masacrul de la Fântâna Albă, m-a făcut parcă să mă cutremur...

Acum, însă, când martorii acelor vremuri au rămas atât de puţini, încât pot fi număraţi pe degetele de la o singură mână, recurgem la documentele de arhivă, la cele declarate de către oamenii de ştiinţă şi istoricii noştri bucovineni. Adunaţi în incinta sediului Societăţii pentru cultură românească “Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuţi la invitaţia societăţii orăşeneşti “Golgota”, românii din nordul Bucovinei au participat la conferinţa “Masacrele de la Lunca şi Varniţa din iarna şi primăvara anului 1941”.  Preşedidntele Societăţii “Golgota”, domnul Octavian Bivolaru i-a salutat pe cei prezenţi la conferinţă, făcând o succintă introducere a evenimentelor care au avut loc în anul 1941 şi care ne-au remarcat istoria pentru totdeauna. În lucrările lor ştiinţifice, participanţii la Conferinţă, jurnalistul Vasile Carlaşciuc, domnul Petru Grior, fost şef al Arhivei regionale de stat Cernăuţi, scriitorul, publicistul şi istoricul Dumitru Covalciuc, profesorii Octavian Voronca, Gheorghe Onofreiciuc, Nicolae Hanchevici, Constantin Caterenciuc ş.a. au venit cu exemple concrete despre masacrul sângeros de la Fântâna Albă şi cel din lunca Prutului.  Amintirile de altă dată ale doamnei Eugenia Ciocoboc din satul Tereblecea sunt şi astăzi cutremurătoare. Avea doar 4 anişori când mam sa, Dumnezeu s-o ierte că nu mai este printre noi, a încercat să plece în România, numărându-se şi ea printre mulţimea din coloană, însă a scăpat ca prin minune din ghearele morţii, fiind ajutată de un grănicer basarabean, care a sfătuit-o să se întoarcă acasă şi să nu spună nimănui despre încercările ei de a se refugia în România, de altfel va fi deportată în Siberia. Astfel a scăpat cu viaţă. 

Jurnalistul Nicolae Toma a sugerat o frumoasă ideie ca societăţile româneşti din regiunea Cernăuţi să se adreseze cu o scrisoare autorităţilor locale astfel încât acestea să ia o decizie şi să declare ziua de 1 aprilie ca zi de comemorare a românilor martiri împuşcaţi la Fântâna Albă. După atâtea suferinţe prin câte au fost nevoiţi să treacă şi ce-au văzut românii noştri bucovineni numai într-o singură zi de prier a îndepărtatului an 1941, merită cu adevărat ca în memoria acelor oameni nevinovaţi, care au fost seceraţi de gloanţele grănicerilor sovietici, Ucraina independentă de astăzi  să declare ziua de 1 aprilie Zi de comemorare a românilor martiri împuşcaţi la Fântâna Albă. Măcar prin această decizie ni se va face o oarecare dreptate pentru cele suferite!

Vitalie ZÂGREA

Fotografii de Nicolae HAUCA