VEZI VIDEO AICI : https://www.youtube.com/watch?v=5OXxKCkGvnM&t=402s
https://www.facebook.com/100086798444245/videos/3252541111630373
În Țara de Sus a Moldovei, în ținutul mirific pe care-l numim Bucovina, aflat acum, prin jocurile istoriei„ pe două hărți”, după cum spunea poetul Vasile Tărâțeanu, funcționează din 2016, la inițiativa regretatului academician și a prof. univ.dr. Gina Puică de la Universitatea„ Ștefan cel Mare” din Suceava, un cenaclu transfrontalier numit„ Mașina cu poeți”, în cadrul căruia se întâlnesc lunar, la Cernăuți sau la Suceava, iubitorii de poezie, de cuvânt românesc. În decembrie, luna unirii unui neam, din nefericire nu„ pe vecie”, cum au votat membrii Consiliului Național al Bucovinei, întruniți în Sala Sinodală a Palatului Metropolitan din Cernăuți, la 28 noiembrie 1918 și delegații la Marea Adunare de la Alba Iulia,la 1 Decembrie, luna Sfintelor Sărbători ale Crăciunului , românii din cele două părți ale Bucovinei și-au făcut un dar: s-au întâlnit întru rostire frumoasă într-un vechi sat românesc de pe valea Siretului, Iordănești, reg. Cernăuți. Gazda întâlnirii, Liceul din localitate, o impunătoare școală inaugurată în 2018 în prezența a patru miniștri( de externe și ai învățământului , din Ucraina și România), în care sunt instruiți 167 de elevi și 57 de preșcolari.
Participanții la întâlnire, printre care s-au regăsit mai mulți ziariști și fotoreporteri: Felicia Nichita Toma, Vasile Carlașciuc, Vitalie Zâgrea, Nicolae Șapcă, Vasile Bâcu, Doina Bojescu, Nicolae Hauca , reprezentând „Zorile Bucovinei”, Radio Ucraina Internațional, „Libertatea cuvântului”, Monitorul bucovinean”, „Gazeta de Herța”, „Euromedia”, scriitori din cele două părți ale Bucovinei, prof.dr. Vasile Adăscăliței, președintele Asociației„ Prietenii Basarabiei, ai Bucovinei și ai Ținutului Herța”, președintele filialei Vatra Dornei a SCLRB, col.r. Ioan Abutnăriței, Paraschiva Abutnăriței, președinta filialei „ Arboroasa” a ACPBB, cu toții bucuroși de revedere, neglijând frigul de afară, deși zăpada ne ocolește, lipsindu-ne de clinchetul zurgălăilor de la săniile trase de cai și de veselia derdelușurilor pline de copii. Ne-a emoționat căldura primirii de către gazde, directorul Vasile Ioneț, directorul adjunct , Marina Șapcă, primarul Gheorghe Lutic, , mândru că 99% dintre locuitorii satului sunt români, oameni gospodari, vrednici și frumoși la chip și suflet, care prețuiesc valorile, limba română, straiul popular moștenit de la străbuni. Cei doi directori i-au condus pe oaspeți prin școala spațioasă, bine dotată, prin proiecte transfrontaliere și prin sprijinul generos al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
Am vizitat clase amenajate la înalte standarde educative, o sală de festivități ce găzduiește o expoziție de pictură a trei generații, altă expoziție a două surori pictorițe, care au primit premii internaționale, deși nu posedă studii de specialitate, lucrări ale pictorului Radu Bojescu, biblioteca „ Mircea Lutic”, inaugurată anul trecut în prezența regretatului Vasile Tărâțeanu. Emoționantă a fost vizita în cele două săli ale muzeului școlii, în „ Casa cea mare ”regăsindu-se obiecte din lada de zestre a bunicilor, cămăși foarte vechi, una de este 100 de ani, ustensile ale industriei casnice cu ajutorul cărora gospodinele realizau adevărate minuni. La lumina lămpilor( cea electrică fiind întreruptă din cauza bombardamentelor rusești), au răsunat colinde vechi românești, aduse de elevi din cls. a III-a și a IV-a, înveșmântați în splendide costume populare. Ne-am regăsit în atmosfera magică a Crăciunului din copilărie, am colindat împreună cu micii artiști, care au fost răsplătiți pe măsură de către conducerea școlii ( printr-un Moș Crăciun întruchipat de colegul nostru Constantin Bulboacă) și de către poeții din țară.
O a doua sală e istoria vie a satului, vechi de 600 de ani, cu cărți și documente și, mai presus, cu tricolorul sfințit în 1933 de către Societatea„ Arcașii”, condusă de Nicolae Șapcă, bunicul celui de acum, ascuns de invadatorii sovietici în podul bisericii, găsit și arborat pentru o zi, iarăși ascuns, regăsit și așezat la loc de cinste, în muzeu și în inimile oamenilor.
Într-un cabinet de limbă română întâlnim harta personalităților literare din regiune, nu puține, în altul, unde a avut loc întâlnirea de cenaclu, ne-au bucurat sufletele alți colindători din clasa a 5-a, cu glasuri de îngeri, în rostire curat românească. Moderatorii întâlnirii, Nicolae Șapcă, vicepreședinte al Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu” din Cernăuți, Constantin Horbovanu și Vasile Adăscăliței au orchestrat luările de cuvânt, primul fiind Ioan Abutnăriței, care a vorbit despre istoria satului și personalitățile de aici: Mircea Lutic, Florea Șapcă( fost primar, inspector școlar, director de școală), Nicolae Șapcă„ patriot exemplar”, ș.a. Debutul în rostirea poetică i-a revenit Cristinei Tărâțeanu Mihăesi, cu un„ Alt răsunet” al regretatului său tată, cu un cuvânt al soției, Elena Vântu Tărâțeanu, cu asigurarea din partea tuturor că distinsul academician și strălucit patriot nu va fi uitat.
Vasile Adăscăliței a prezentat succint istoria Dorohoiului (care vine din timpul culturii Cucuteni), a reimaginat panoplia marilor personalități născute pe meleaguri botoșănene, simboluri ale culturii naționale și universale, a vorbit despre școala dorohoiană, a apreciat satul Iordănești, vrednicia oamenilor, colectivul didactic al școlii, gingășia copiilor. A vorbit despre cauzele războaielor, despre dramatismul încercărilor prin care trece poporul ucrainean, despre monumentul lui Ștefan cel Mare de la Oprișeni, prilej pentru Doru Aurel Lungu să ne surprindă ca recitator, interpretând poemul „Când a fost să moară Ștefan” (îl ascultasem ca autor de poezie). Au recitat Alexandru Cojocariu-un tânăr talentat, conștient de ieșirea poetului în lume- Valerian Bedrule, amintind de Nichita Stănescu, căruia îi dedică poemul„ În sandala unui înger”, George Sauciuc, Gheorghe Varganici (cu o pledoarie pentru întoarcerea la Eminescu), Luminița Țăran, cu un„ Colind pribeag”, prof. Mihaela Pânzaru, cu un text în franceză și în traducere, Constantin Bulboacă, cu poemul „Bucovina” și o ancorată în prezent „Voce pentru arme”, Paraschiva Abutnăriței, talentații Gheorghe Ungureanu și Gheorghe Botnariuc. Grațiela Țurțu ne-a dezvăluit secretul cunoașterii omului prin simbolurile culorilor (este și pictoriță). Dorin Misichievici a pledat pentru educația prin teatru, pentru realizarea unui proiect în domeniu, prin„ Dragii mei spectatori”, Doina Bojescu a apreciat școala, ospitalitatea oamenilor, a recitat două poeme suave dedicate satului (Iordănești, mai întâi). Este impresionantă activitatea sa de ilustrator de carte, peste 100 de volume. Ziarist și poet, Vasile Carlașciuc ne-a dezvăluit cum se scrie românește în Ucraina, a lecturat un poem dramatic „finalizat la lumina lumânării”, dedicat orașului Bucea, distrus de ruși și un altul, în memoria lui Mircea Lutic. Constantin Horbovanu s-a duelat în epigrame cu Constantin Bulboacă și a lecturat sapiențiale „Însemnări de trecător”, Nicolae Șapcă, poet sensibil , a rostit „Sonetul clopotarului ” și un poem pentru iarnă. Epigramist redutabil, Vasile Bâcu a binedispus asistența cu catrene atent țintite.
Trăiam cu senzația că nu era zăpadă, pentru că s-a topit la căldura sufletelor noastre, încărcate de bucuria reîntâlnirii, de mulțumirea că mai putem pleda împreună pentru valorile ce ne definesc ca neam, că ne cunoaștem mai bine și, pentru cei din țară, că putem admira tenacitatea cu care frații din nord se străduiesc să-și păstreze identitatea națională. Discuțiile au continuat la o masă tradițională, la care ne-au invitat primitoarele noastre gazde. Întâlnirea de la Iordănești va rămâne drept o pagină memorabilă în calendarul activității„ Mașinii cu poeți”.
Paraschiva Abutnăriței,
vicepreședinte al filalei Iași a UZPR
Fotografii de Maestru fotograf Nicolae Hauca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu