Nu este ceva metaforic: este vorba despre colonelul (r) Ioan Abutnăriței, un mare profesionist militar la vânători de munte și un pasionat de istoria Bucovinei, care vine în ședințele cenaclurilor literar-culturale cu povestiri din viața provinciei care cuprinde cunoscutul spațiu „din Boian la Vatra Dornei”, unde locuiește de multă vreme, iar azi, 28 octombrie, își sărbătorește jubileul de 70 de ani. O vârstă poate a unor evaluări, dar în mod obligatoriu și al unor planuri de viitor care vor fi realizare ca și întotdeauna militărește, cu maximă punctualitate și precizie. Ce e un militar de rang înalt fără aceste calități?! Nu e militar! Și să te dezici de ele după o viață aflat sub comandă, dar și la comandă, este probabil imposibil din ceea ce observ pe parcursul a ultimilor două decenii și mai bine de când ne cunoaștem. Și nu întâmplător, ori de câte ori îl întreb ce mai faceți, îmi răspunde de parcă cu o nostalgie în suflet după viața militară: ce să fac? mă ocup cu treburi din astea civile...
Adevărul este că aceste treburi le-a cunoscut din fragedă copilărie, pe când își avea obligațiunile sale față de viața familiei: fie că mai întâi a trebuit să păzească gâștele și rațele, apoi să pască vitele sau să înhame caii tatălui Gheorghe care își avea afacerea în Miorcanii de baștină din județul Botoșani prin căratul cerealelor consătenilor la moară. Și cum nu se pleca pe câteva ore și zile, Ionică rămânea acasă ca unul dintre figurile principale în ceea ce peste decenii va numi „treburi civile”.
Dacă în vremurile noastre despre copil se spune că are de abia 14 ani, în vremea lui Ionică Abutnăriței se zicea că are deja 14 ani. Anume la această vârstă iese din casa părintească, fără să-și dea seama că, poate, pentru totdeauna – se înscrie la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc, pe care îl absolvă cu succes în anul 1971, păstrând în suflet dorința de a deveni militar de carieră. Apoi este admis la Școala Superioară de Ofițeri activi „Nicolae Bălcescu” din Sibiu pe care o termină în 1974. Servind în armata română în diferite ranguri și urcând pe scara ierarhică militară, în anul 1985 absolvă la București Academia de Înalte Studii Militare, Facultatea de comandă și Stat Major. S-ar părea, că aici se termină studiile, însă nu și pentru colonelul Ioan Abutnăriței, care face în 1999 Cursuri de Integrare NATO, iar apoi și Cursul de Integrare Europeană (2001). Ca ofițer activ și-a desfășurat activitatea în unități și mari unități mecanizate și de vânători de munte; în comandamente operative: la Corp de Armată – Dej, la Armată – Cluj Napoca.
Însă cândva a venit și ziua retragerii din armată, căci așa sunt legile ei. Dar amintirile despre acei ani trăiți sub comandă, dar și la comandă nu poată să-l părăsească vreodată. Și povestirile lui te copleșesc de ești în stare să-l asculți seri întregi și parcă îți dorești s-o ia de la început.
Principialitatea și poziția fermă de ofițer pe lângă mulțimea de succese îi făcea și pozne câteodată, din care și acum domnul Jean Abutnăriței, așa îi zic prietenii, mai face și haz:
-Pe vremea comunismului fiecare unitate militară, campanie, avea și secretar de partid (la noi, la sovietici – zampolit. N.Ș.). Ne aflam la aplicații, - îmi povestește domnul colonel. Am luat o decizie referitoare unei situații în calitatea mea de comandant. Secretarul de partid a căutat să mă „corecteze” și să mă influențeze pentru a-mi schimba decizia, că așa erau ei, să fie cum vor. La aceasta i-am reproșat: lasă-mă tovarășe în pace, Ștefan cel Mare a câștigat 47 de războaie fără secretar de partid! El s-a schimbat la față, iar eu am înțeles ce am spus cam târziu. Credeam că s-a terminat, însă nu a fost să fie: peste ani, la examenul de la Academia de Înalte Studii Militare, în componența comisiei la București s-a dovedit a fi și fostul meu secretar de partid. La repartiție, îmi doream și eu un loc de serviciu mai bunicel, dar deja domnul general, ironic, mi-a zis: „pleci în sudul Moldovei, că tot te ai bine cu Ștefan cel Mare...”. Slavă Domnului că am scăpat cu atât...
Odată cu trecerea în rezervă, Ioan Abutnăriței se înscrie foarte activ în viața civilă, unde îi este inițial mai greu și neobișnuit. Activează ca inspector de specialitate la primăria Vatra Dornei, între anii 2012-2016 este consilier județean la Suceava, unde face parte din comisia pentru cultură, legând strânse prietenii prin activități cu românii din nordul Bucovinei.
Am văzut la el acasă uniforma militară pusă la punct. L-am întrebat odată, acum poate vre-o trei ani: vă închipuiți că primiți un ordin de mobilizare imediată, ce faceți, aveți totuși niște ani... Mi-a răspuns foarte prompt: îmbrac repede uniforma, îmi i-au valiza cu toate cele necesare și mă prezint la ordin. Atunci mi-am zis, că nu mai scoate nimeni milităria din el.
Cea mai mare pasiune a sa din viața post militară este studierea istoriei Bucovinei. Și nu numai cititul cărților, dar studierea documentelor și sistematizarea acestora, scrierea articolelor pentru diverse publicații. Din 2012 Ioan Abutnăriței este membru și președinte al Filialei Vatra Dornei a Societății pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina; membru în Asociația Culturală „Pro Basarabia și Bucovina; membru al Cenaclului „Nectarie” (Vama), filială a Academiei „Păstorel” – Iași. Mai nou – oaspete nelipsit practic de la ședințele Cenaclului Transfrontalier Cernăuți-Suceava „Mașina cu poeți”, participant la multe și diverse activități culturale din Bucovina istorică și din Basarabia. Și dacă la aceste întruniri, liricii vin cu versuri, cu proză, el intră militărește în program având pe cap pălăria de vânător de munte și dă glas documentelor din istoria ținutului pe care îl iubește atât de mult.
Acum vreo cincisprezece ani mi-a spus: atâtea le-am citit despre nordul Bucovinei, dar cum să povestesc despre aceste localități nevăzându-le în realitate? Astfel cinci zile la rând a călătorit cu câte un membru din familia noastră în cinci direcții. Mașina lui, săraca, a fost testată pe drumurile din Putila, apoi Kameneț Podolsk, direcția Noua Suliță, Herța, Fântâna Albă, aici venind cam în fiecare an la 1 aprilie, la locul martirajului român.
Despre prietenia și simpatia colonelului Abutnăriței pentru românii din nord am putea scrie un capitol aparte. A răspuns deseori unor provocări de la care se putea eschiva fără doar și poate, însă nu a făcut-o niciodată, sau cel puțin eu nu cunosc asemenea cazuri. Și ultimul litru de motorină l-a ars pentru românii din Cernăuți, dacă a fost cazul.
Este coautor al Monografiei comunei Poiana Stampei, al Monografiei comunei Coșna, a fost distins cu Premiul F.C.B. pentru monografie. Dar atât aceste monografii cât și întregul car de activități frumoase și fapte lăudabile le face în colaborare, dar mai bine spus alături de consoarta domniei sale, profesoara și scriitoarea Paraschiva Abutnăriței, atât de cunoscută „din Boian la Vatra Dornei”. Este o activitate comună, adică un tot întreg care pe parcursul vieții a dat și încă va da multe roade frumoase și de neuitat pentru cultura și literatura noastră română.
Și am zis: ne-a dat Dumnezeu prieteni la Vatra Dornei. Adevărați! Așa cum își dorește fiecare să aibă. Și ce poate fi mai frumos și mai de preț în viața omului decât o prietenie sinceră? Căci uneori mai dai poate și cu oiștea în gard, dar ei diplomatic te iartă. Și trebuie ca la acest final să-i mulțumim profesoarei Tațiana Vlad-Guga, cu care la vârsta ei de 98 de ani mai schimbăm câte o vorbă, pentru că ne-a întorlocat. Așa se spune la noi.
Și chiar dacă mâine e zi jubiliară pentru colonelul (r), istoricul, cercetătorul Ioan Abutnăriței care merită pe deplin și o zi de odihnă, oricum nu-l vor părăsi gândurile la faptele, pe care trebuie să le îndeplinească, ca un tată față de copil, ca un copil față de mama sa aproape nonagenară, așteptându-l la Miorcaniul copilăriei sale, de unde a plecat să cucerească piscurile munților, adâncurile istoriei, atenția ascultătorilor prin neuitatele sale povești de la cenaclurile bucovinene.
La mulți ani!
Să trăiți, Dom‘le colonel!
Nicolae ȘAPCĂ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu