În ziua de 2 noiembrie 2014 la sediul "Societății pentru Cultură
Românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuți ” (Piața Centrală, nr. 9)
conducerea Societății publice „GOLGOTA” a românilor din regiunea Cernăuți - victime ale represiunilor regimului totalitar sovietic” a organizat o conferința cu tema „Societatea regională „GOLGOTA” la un an de activitate.
Urmează un fotoreportaj și materiale
video realizate de Nicolae Hauca de la această manifestare./////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
SE ALEGE GRÂUL DIN NEGHINĂ
9 noiembrie 2014 р. | Categorie: Noutăţi
De foarte mulţi ani n-am asistat, nici n-am scris despre asemenea manifestări, cum ar fi dările de seamă ale societăţilor naţionale româneşti care activează în ţinutul nostru. Şi nu din cauză că nu m-ar interesa subiectul respectiv, ci din simplul motiv că astfel de activităţi au dispărut din agenda preocupărilor liderilor asociaţiilor publice ale românilor nord-bucovineni. A rămas într-un trecut, aureolat de patriotism romantic şi entuziasm dezinteresat, perioada când prezidiile acestor societăţi respectau neabătut statutul, făcând anual bilanţul activităţii, convocând, conform prevederilor statutare, conferinţe de dare de seamă şi alegeri. Cei uituci nu erau lăsaţi în pace de elita intelectuală, care bătea alarma, semnaliza abaterile de la statut, apărea în presă cu obiecţii critice constructive la adresa pasivităţii unor preşedinţi de societăţi.
Acum, se pare, nimănui nu-i pasă ce face ori ce nu face cutare sau cutare preşedinte de societate. Şi la ce bun să-şi încerce careva din ei soarta cu rapoarte de activitate, conferinţe de alegeri, dacă nu sunt „scărmănaţi” de criticii de odinioară. Ţinând frumuşel de zeci de ani ştampila în buzunar, apar cu anumite ocazii în faţa publicului pentru a rosti o cuvântare despre dragostea de neam. N-am avut mare dorinţă să-i deranjez nici eu şi nici n-aş fi abordat această temă, dacă nu mă invita dr. doc. Ilie Popescu, preşedintele Societăţii publice „Golgota” a românilor din regiunea Cernăuţi, la conferinţa de bilanţ al unui an de activitate.
Manifestarea ne-a amintit de timpurile bune de odinioară, fiind organizată după canoanele specifice adunărilor de acest gen. Inaugurată cu răvăşitoarea melodie „Reaprindeţi candela”, pe versurile lui Grigore Vieru, conferinţa a decurs după scenariul tradiţional – prezentarea oaspeţilor (reprezentantul Consulatului General al României la Cernăuţi, ministrul-consilier Ionel Ivan, reprezentantul ARS Cernăuţi, Alexandru Grigorişin, preşedinţi de societăţi naţional-culturale, redactori-şefi şi jurnalişti ai publicaţiilor româneşti din regiune, delegaţi din România), alegerea prezidiului, raportul preşedintelui, dezbateri, momentul artistic…
Dl Ilie Popescu şi-a redus discursul la 20-30 de minute, referindu-se doar la activităţile desfăşurate pe parcursul unui an, deşi ar fi avut despre ce vorbi mai mult timp. Dar şi acestea îi sunt mai mult decât suficiente pentru a-i pune în lumină munca prodigioasă. Desigur, după reînregistrarea societăţii cea mai frumoasă realizare este înălţarea crucilor în memoria românilor martirizaţi de regimul totalitar. Conştientizând că e timpul să-şi zidească bunăstarea în ceruri, Ilie Popescu s-a dedicat cu o adâncă pasiune muncii pentru reabilitarea adevărului în localităţile unde nu existau însemne comemorative în cinstea românilor condamnaţi la chinuri şi moarte prin străinătăţi. Acest aspect creştinesc al activităţii în calitatea-i de preşedinte al „Golgotei” (înălţarea până acum a şase cruci) a fost pe larg oglindit în presă, inclusiv în ziarul nostru. De aceea mă voi opri doar la sesizarea sa că „toţi îl susţin şi-i laudă iniţiativa, dar când vine timpul s-o realizeze rămâne singur, oamenii din localităţile respective motivând că nu au bani, nu dispun de timp”. Un exemplu ilustrativ ne serveşte frumoasa şi bogata localitate Voloca, unde nu există un monument al martirilor, deşi suferinţele au fost nu mai puţine decât în alte sate româneşti. Lui Ilie Popescu îi este incomod să amintească despre donaţia sa de 500 de grivne pentru înălţarea unei cruci, dar o face cu orice prilej, sperând astfel să răscolească prin mândria volocenilor, care au considerat mai prejos de demnitatea lor să le sponsorizeze înveşnicirea memoriei un sărman pensionar şi au promis că vor înălţa un monument. Până la urmă, au convenit la ceva mai modest – o Troiţă, care deocamdată există doar în vorbele lor.
Încălcând succesiunea desfăşurării conferinţei, voi cita în legătură cu cele expuse mai sus opinia scriitorului şi istoricului Dumitru Covalciuc, care crede că Ilie Popescu „ar trebui să oprească această mişcare de înălţare a crucilor pe cont propriu. De fapt, ar trebui să se mai ridice cruci în două sate şterse de pe faţa pământului, pentru că erau populate de români – la Buci de lângă Arboreni, unde a rămas un cimitir orfan, şi în fosta localitate Igeduca, unde se păstrează vestigiile unei biserici”. De aceeaşi părere a fost şi activistul „Golgotei” Octavian Voronca, el lansând ideea că monumentele în memoria românilor deportaţi trebuie înălţate pe mijloacele financiare ale locuitorilor satelor: „Astfel, oamenii poate vor manifesta mai multă grijă de menţinerea ordinii şi curăţeniei în acele locuri. Primăriile localităţilor ar trebui să inventarieze şi să ia sub egida lor aceste însemne comemorative”. Referindu-se la datoriile neîmplinite, dl Octavian Voronca a amintit de tragedia de la Lunca şi de faptul că nici până astăzi nu se cunosc numele eroilor reînhumaţi pe aleea din cimitirul din Mahala. Rămâne să se pună o cruce şi la marginea pădurii din Buda, unde au fost împuşcaţi câţiva tineri, în timp ce se ascundeau de prigonirile bolşevicilor.
Alţi vorbitori au evidenţiat că Ilie Popescu îşi desfăşoară activitatea bazându-se doar pe mijloacele proprii, fără susţinere financiară de la autorităţile locale sau din altă parte. Bunăoară, ministrul-consilier Ionel Ivan, accentuând dubla semnificaţie a zilei de 2 noiembrie, în care clasa politică din România a făcut o dare de seamă în faţa electoratului, l-a apreciat pe Ilie Popescu ca exemplu ce demonstrează că se pot realiza fapte frumoase fără sprijin financiar. Vasile Bâcu, preşedintele Societăţii „Mihai Eminescu”, a completat, menţionând activitatea deosebită a preşedintelui „Golgotei” pe parcursul acestui an, îndeosebi că „a realizat totul cu forţe proprii, spre deosebire de alte societăţi care până nu primesc banul, nu fac pasul”. Iar Ion Broască, preşedintele Societăţii medicilor români „Isidor Bodea”, a recunoscut că din atâtea societăţi nici una până acum n-a convocat o adunare de dare de seamă.
La drept vorbind, mai important decât toate este că „Golgota” condusă de Ilie Popescu are filiale prin localităţile săteşti, în activitatea cărora este încadrat tineretul. Despre influenţa benefică a întâlnirilor organizate cu elevii au vorbit directorul ŞM Oprişeni Nicolae Bodnariuc şi profesoara Eleonora Schipor din Cupca, în muzeele de acolo urmând să fie amenajate secţiuni consacrate martirajului românesc din anii regimului totalitar. La Oprişeni, bunăoară, va fi inaugurată o expoziţie permanentă cu genericul „Golgota neamului românesc”, care va cuprinde mărturii din întregul raion Hliboca. Directorul de şcoală Nicolae Bodnariuc a lansat iniţiativa organizării unei „mese rotunde” a tinerilor activişti ai „Golgotei” cu reprezentanţi mai în vârstă, pentru a completa golul dintre generaţii. Nu se poate spune că activiştii „Golgotei” nu stăruiesc să înlăture această prăpastie, fapt dovedit de tânăra profesoară de la Colegiul Pedagogic, Ala Grosu, vicepreşedinta organizaţiei, şi studentele ei, care au evocat prin versuri patetic tulburătoare trecutul însângerat.
Despre imperativul transmiterii memoriei către tânăra generaţie şi datoria de a educa moştenitori de încredere au vorbit oaspeţii din România – Paul-Mircea Iordache, din partea filialei Botoşani a Asociaţiei „Vatra Românească”, şi Iuliu Laurian Popovici, membru al Asociaţiei Pro Basarabia şi Bucovina, ei menţionând că „pentru tinerii români de aici istoria trebuie predată în familie, ca să nu mai fie suferinţă în viitor”. Dincolo de mesajul religios al activităţii „Golgotei” s-a subliniat că prin readucerea sufletelor celor deportaţi acasă, tineretul are posibilitatea să ia contact cu conştiinţa naţională a celor victimizaţi pentru nemurirea neamului. Referitor la acestea, Petru Grior, directorul Centrului de cercetări istorice şi culturale din Cernăuţi, a punctat sarcini concrete ce-şi aşteaptă realizarea, cum ar fi scoaterea din anonimat a românilor ucişi la Fântâna Albă şi în alte masacre organizate de regimul sovietic. Merită atenţie observaţia dumnealui că noi cercetăm doar un mic segment de timp, iar în România (dovadă fiind conferinţele de la Piteşti) sunt scoase în vileag crimele de pe parcursul întregii perioade comuniste – 1946-1989. „Istoria fără de adevăr nu mai este istorie”, ne-a avertizat P. Grior. Aici aş aminti şi alocaţiunea jurnalistului Vasile Carlaşciuc, care ne-a provocat cu Întrebarea: „De ce numai în Ucraina şi Republica Moldova sunt recunoscute deportările şi foametea organizată drept crime contra umanităţii, iar Rusia nu le recunoaşte?”.
Un detaliu destul de însemnat, care nu putea fi ocolit, semnalat mai întâi de Dumitru Covalciuc, a fost aprofundat de Nicolae Toma, redactorul-şef al ziarului „Zorile Bucovinei” şi preşedintele Societăţii Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi. Abordând subiectul sensibil că avem două societăţi „Golgota” (una condusă de Ilie Popescu şi alta de Octavian Bivolaru), dumnealui a apreciat rolul benefic al amândurora, relevând competiţia sănătoasă dintre ele. Îndeosebi această competiţie se simte în activitatea editorială, Ilie Popescu reuşind să scoată la lumină anul acesta patru cărţi, care au fost prezentate în cadrul conferinţei.
Printre propunerile de reţinut care au răsunat la conferinţă ar fi cea privind organizarea unei demonstrări a peliculelor consacrate genocidului de la Fântâna Albă şi altor masacre, filmate de jurnaliştii de la redacţia românească a televiziunii regionale şi celor de la TV România. Emoţii aparte a imprimat manifestării minutul de reculegere în memoria regretatului dirijor al Corului „Dragoş Vodă”, Mihai Sainciuc, plecat de şapte ani în veşnicie. Pentru el a răsunat cântecul „Ţara Fagilor”, intonat solemn de Gică Puiu, ca să-l audă de pe unde-şi cântă dorurile cel ce a dat, cu aleasă inspiraţie, aripi acestei melodiei şi multor altor cântece nelipsite în repertoriul corului.
Maria TOACĂ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu