„NICI O STEA NU SE ÎNTOARCE NICIODATĂ DIN DRUMUL EI”
Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoşani a participat al doilea an consecutiv la Festivalul Regional de Comedie „Aplauzele de aur ale Bucovinei”. În anul curent trupa botoșăneană a prezentat publicului bucovinean o comedie-farsă inteligentă – „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, care a fost apreciată cu brio de spectatori.
Reîntâlnirea publicului din ţinutul nostru cu actorii Teatrului din Botoşani a decurs într-o atmosferă de sărbătoare şi visare, căci protagoniştii s-au străduit şi-au reuşit să dezvăluie din plin caracterele personajelor interpretate, fiind desemnaţi cu „aplauzele de aur” ale spectatorilor bucovineni, dornici de a viziona reprezentaţii în limba maternă.
Succesul prezentării piesei respective la Cernăuţi s-a datorat şi alegerii reuşite a actorilor de către regizorul Alexandru Vasilache, muzicii ce răsuna la timpul şi locul potrivit, ilustraţia muzicală aparţinându-i aceluiaşi Alexandru Vasilache, elementelor de dans, interpretate cu măiestrie de eleve de la liceu (coregrafia de Victoria Bucun), decorului simplu, dar sugestiv (autor Mihai Pastramagiu) şi jocului excelent al artiştilor, în consecinţă teatrul botoșănean a oferit publicului bucovinean o fericită ocazie de a viziona un spectacol pe motive clasice, dar, totodată, ancorându-l în actualitate.
Începutul acţiunii piesei se desfăşoară în gara unui orăşel liniştit de pe Valea Prahovei, unde este coborâtă forţat din tren o tânără fără bilet, Mona Cetina, pe care apoi o adăposteşte pentru o noapte în locuinţa sa un tânăr profesor de matematică – Marin Miroiu, timp în care între cei doi se va naşte o relaţie afectivă, de dragoste. După plecarea ei, totul revine la normal, iar pe cer rămâne o stea ce-i poartă numele.
Mona, în interpretarea excelentă a frumoasei Cristinei Ciofu, e o doamnă elegantă ce nimereşte întâmplător, parcă într-o altă lume, în acest târg provincial. Şi dacă la început nu-l înţelege pe profesorul care o adăposteşte în unica sa odaie modestă şi bucşită de cărţi, apoi se îndrăgosteşte de el, însă, fiind pusă de Grig să aleagă între viaţa mondenă de la oraş, bogată şi fără lipsuri, şi traiul plictisitor şi monoton din provincie, alege viaţa uşoară, fără griji, căci nu se poate lipsi nici de luxul, nici de confortul cu care era deprinsă, nici de cazinoul, unde pierdea averi fabuloase.
Marin (Ioan Creţescu) este un bărbat timid şi visător, care duce o viaţă singuratică, poartă aceleaşi haine de 6 ani de zile, îşi cârpeşte singur ciorapii, cheltuiește toţi banii şi mai ia cu împrumut pentru a cumpăra o carte veche de astronomie, cu hărţi. E îndrăgostit în profesia sa şi e mereu aflat în lumea universului, a Ursei Mari, unde descoperă, prin calcule matematice, o stea, căreia, la sfârşitul piesei, îi dă numele Monei. Drama profesorului Miroiu din târgul „unde nu se întâmplă nimic”, constă în pierderea dragostei abia înfiripate, în neînţelegerea forţei banului ce hotărăște totul în ziua de azi. Rămâne până la urmă umilit, convins de adevărul, că: „Nici o stea nu se întoarce niciodată din drumul ei”.
Personajul Domnişoarei Cucu, profesoară în vârsta, jucat strălucit de Dana Bucătaru, o prezenţă vie pe scenă, uneori hazlie şi ridicolă prin faptele sale, calităţi dezvăluite prin expresii şi chiar tonalitate, constituie o reuşită nu numai a actriţei, ci şi a autorului piesei.
Actorul Bogdan Muncaciu s-a evidențiat în rolul profesorului de muzică Udrea, prietenul lui Marin Miroiu, care reuşeşte până la urmă să obţină o sumă mare de bani din partea lui Grig pentru realizarea planurilor sale muzicale. Nu în zadar membrii juriului Festivalului Regional de Comedie „Aplauzele de aur ale Bucovinei” l-am nominalizat pe B. Muncaciu pentru „Cel mai bun rol secundar”.
A excelat în rolul şefului gării şi actorul Marius Rogojinschi, care a scos în evidenţă caracterul unui funcţionar disciplinat ce nu încalcă regulamentul stabilit de ani de zile, însă nu se dă într-o parte când merge vorba de obţinerea mitei din partea lui Grig. Trecerea la limba ucraineană în timpul acestor acte de corupţie parcă confirmă faptul că în prezent şi societatea ucraineană e „bolnavă” de această maladie.
Apărând în scenă la sfârşitul actului trei al piesei în rolul lui Grig, cunoscutul, talentatul şi îndrăgitul actor Volin Costin a înviorat reprezentaţia teatrală din Botoşani prin excelenta-i ţinută artistică, prin frazele sale expresive, susţinute reuşit de gesturi şi mimică, i-a convins pe spectatori că un actor de talie europeană poate cuceri inima publicului spectator, aflându-se pe scenă doar câteva minute. Arogant, cunoscător al puterii banului, Grig e prototipul unui businessman priceput, care ştie să câştige bani, dar se pricepe şi să cheltuiască şi să investească, şi să-i convingă pe cei din jur că anume banul e totul.
Pentru mai multe fotografii click aici
REZULTATELE FESTIVALULUI DE COMEDIE
„APLAUZELE DE AUR ALE BUCOVINEI”-2013:
1. Cel mai bun spectacol – „Grek Zorba”, Teatrul Naţional Academic Dramatic „I. Franko” din Kyiv.
2. Cel mai bun rol principal bărbătesc – Aleksis Zorba (Anatoli Hostikoev), „Grek Zorba” Teatrul Naţional Academic Dramatic „I. Franko” din Kyiv.
3. Cel mai bun rol principal feminin – Baba Manea (Tamara Tymoşko-Goriuşko), „Aşa e fericirea evreiască”, Teatrul Naţional Academic de Operetă din Kyiv.
4. Cel mai bun ansamblu actoricesc – „Morala doamnei Dulkaia”, Teatrul Academic Dramatic „I. Ozarkevyci” din Kolomyia.
5. Cel mai bun rol bărbătesc secundar – Udrea (Bogdan Muncaciu), „Steaua fără nume”, Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoşani.
6. Cel mai bun rol feminin secundar – Iulisevycia (Nadia Komarova), „Morala doamnei Dulkaia”, Teatrul Academic Dramatic „I. Ozarkevyci” din Kolomyia.
7. Cel mai bun tandem scenic – senior Skotti (Mykola Gomeniuk) şi seniora Skotti (Larisa Popenko), „Incident”, Teatrul Academic Muzical-Dramatic „O. Kobyleanska” din Cernăuţi.
8. Cea mai reuşită ilustraţie muzicală a spectacolului – „Iaşii în carnaval”, Teatrul Naţional „V. Alecsandri” din Iaşi.
9. Cea mai reuşită ilustraţie plastică a spectacolului – „Iaşii în carnaval”, Teatrul Naţional „V. Alecsandri” din Iaşi.
10. Cea mai reuşită scenografie a spectacolului – Natalia Tarasenko, „Doamna Ministrului”, Teatrul Naţional Academic Dramatic „M. Zanikoveţka” din Lviv.
11. Cea mai reuşită concepţie regizorală şi realizarea ei – Liudmila Skrypka, „Incident”, Teatrul Academic Muzical-Dramatic „O. Kobyleanska” din Cernăuţi.
Diana TOMA
////////////////// FOTO SI VIDEOREPORTAJ DE NICOLAE HAUCA //////////////////////////// //////////////////////////////////////////******************************************************************************
************************************************************************************************************************************************************
***************************************************************************** *********************************************************************************
**************** ************************************************************************************************************************************************ *****************************************************************************
**************************************************************************************************************************************************************
********************************************************************************* ******************************************************************************* ******************************************************************************* ******************************************************************************* ******************************************************************************* ******************************************************************************** ********************************************************************************************************************************************************** **************************************************************************DR OL ******************************************************************************* ******************************************************************************* ***************************************************************************** ***************************************************************************** ******************************************************************************** ******************************************************************************** *************************************************************************************************************//////////////////////////////////////////////////////////////////////
„Steaua fără nume” a strălucit magnific pe bolta Teatrului din Cernăuţi
0