Am luat aceste cuvinte nu numai din binecuvântarea Arhimandritului Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna, ci și din privirile oamenilor, dar mai ales ale copiilor, îngenunchiați în rugăciune, din albul imaculat al cămășilor lor de pânză brodate în cruciulițe, cu frunze de stejar, din brâiele tricolore, purtate grațios de tineri și bătrâni, din sobrietatea iluminescenta a veșmintelor călugărilor, din albastrul înalt al cerului, din flacăra candelei ce veghează la mormântul Voievodului...
Alături de dna Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române,
le-am luat cu asupra de măsură din bunăvoința Consulului General al României la
Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu, care ne-a facilitat drumul spre Putna,
Bucovina devenindu-i mai mult decât ”la noi acasă”.
Și aroma trandafirilor, și
fragilitatea ierbii pe care mă temeam să calc, dar nu se putea altfel, -
absolut toate ce respiră și freamătă la Putna topesc sârme, răstoarnă ziduri și
garduri în toate timpurile de când a fost ctitorită de Domnitorul Moldovei
Mănăstirea ce-l adăpostește în veșnicie.
Însă numai pe cele ce ne despart le răstoarnă, căci Putna ne este cetatea
speranței și credinței, după cum spunea Eminescu în pledoaria-i pentru
depunerea urnei de argint cu pământ din toate provinciile românești la
mormântul ”creștinului pios, românului mare”: ”Crist a învins cu litera de aur
a adevărului și a iubirii, Ștefan cu spada cea de flăcări a dreptului. Unul a
fost libertatea, celălalt apărătorul evanghelicului ei”. Ca și acum 150 de ani,
când Eminescu i-a adunat pe români la Marea Serbare a celor patru secole de la
ctitoria mănăstirii, ca și în timpuri mai apropiate, Ștefan poruncește din
mormântu-i de la Putna ”să lupte pentru țară”, neamului său care vine să-i
cinstească numele, întâlnindu-se într-o unică rugăciune și îmbrățișare
duhovnicească, așa cum râurile se îmbrățișează în mare. Știu că la început era
cuvântul, totuși, cuvintele nu mai au putere să exprime ce am văzut și simțit
astăzi, la trecerea a 517 ani de la măreața zi de vară ”când a fost să moară
Ștefan”, acea mare jale în Țara Moldovei.
Imaginile spun mai mult decât cuvintele. La Putna am simțit cum Dumnezeu
pogoară în imagini, în chipurile neprihănite ale copilașilor din brațele
părinților. Erau atât de mulți și de cuminți, mai mulți copii decât oameni
mari, și mai tăcuți, mai liniștiți... N-am auzit un plânset, nu i-am văzut să
zburde, să se uite în telefoane, de parcă ar fi înțeles semnificația divină a
zilei, de parcă ar fi pătruns în mesajul duhovnicesc și excursul istoric rostite
de ÎPS Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.
Vor crește, vor veni și ei cu copilași în brațe ”unde Măria Sa doarme” și
se vor bucura, așa cum ne-am bucurat noi de semeața priveliște (parada
militară, depunerea coroanelor la mormântul Domnitorului, cântările
colectivelor artistice), de pulsul inimilor române, de întâlniri cu oameni
dragi, așa cum ne-a ieșit în cale zâmbind Călin Brăteanu, artist popular
așteptat la Cernăuți, director al Centrului Cultural ”Bucovina”, cum m-a
recunoscut în mulțime și m-a prins de mână profesoara din Râșca, Mihaela
Grădinaru, personalitate fascinantă, poet, dirijor al unui minunat cor
bărbătesc.
Emoții luminoase și de la întâlnirea cu preotul Mihai Cobziuc, care și-a
făcut studiile la Cernăuți. Ce surpriză minunată de a o întâlni la două
săptămâni după participarea la ziua lui Mihai Eminescu și inaugurarea, la
Cernăuți, a sediului Societății ce poartă numele Poetului, pe stareța Sfintei
Mănăstiri Voroneț, de asemenea ctitorie a lui Ștefan cel Mare, stavrofora dr.
Gabriela Platon.
Această zi a lui Ștefan cel Mare la Putna ne înnemurește și cu oameni pe
care nu i-am cunoscut, nu știam că ne sunt dragi. Nu puteam să nu ne apropiem
cu dna Alexandrina Cernov de moș Toader Bordei, o făptură pitorească, din
județul Neamț. De fapt, să mă ierte pentru cuvântul ”moș”, că el se prezintă
drept haiduc din epoca ștefaniană. Când să-i fac o poză, m-a atenționat să-i
prind numaidecât opincile.
În momentul depunerii de coroane, căutând o poziție mai bună pentru a
surprinde în obiectiv clipa, m-am pomenit alături de renumitul actor Florin
Persic.
Doamne, ce povară e să fii Florin Persic! Nu-i dădeau pace admiratorii să
asculte pios cuvântul slujitorilor altarului. Mă mânca și pe mine limba să-l
întreb când mai vine la Cernăuți, unde și-a petrecut copilăria și are o
nestinsă durere – mormântul surorii sale. N-am îndrăznit, văzându-l prea
necăjit de atenția celor din jur.
La trapeza oferită generos de obștea monahală a Mănăstirii am avut bucuria
sentimentului de mândrie pentru preoții din ținutul nostru, uniți în jurul
protopopului Storojinețului, părintele Vasile Covalciuc, care a cântat împreună
cu orchestra Ministerului de Interne din Republica Moldova.
Importanța momentului crește pe măsură ce această orchestră este una model
a carabinierilor basarabeni, dirijor Oleg Cazacu. Republica Moldova, ca țară cu
neamul cel mai apropiat de România și leagăn al lui Ștefan cel Mare, a
manifestat o prezentă impresionantă – cu un colectiv de la Mănăstirea
Marta-Maria, un secretar de stat și alte persoane importante.
Dar și preoții noștri n-au fost mai prejos, arătând că sunt din neamul lui
Ștefan și că un popor răstignit numaidecât renaște.
Ne-am desprins cu greu de aura ce plutește deasupra mănăstirii, dar ne
aștepta și după poartă o bucurie – întâlnirea cu soții Dorina și prof. Dorin
Popescu. Domnul Dorin Popescu, trăiește și azi cu neliniștile noastre, așa cum
l-am cunoscut în perioada cât s-a aflat în misiune diplomatică la Cernăuți. Tot
ce am trăit și am adus acasă de la această zi ”sunt daruri care ne obligă”,
după cum am auzit și am preluat de la ÎPS Calinic, fără să spună totul până la
capăt. Adică, ne-a lăsat să alegem fiecare ce ne este mai de valoare pentru
ziua de azi, pentru ziua de mâine. (Maria TOACĂ)Foto de autoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu