A plecat dintre noi Gheorghe Haficiuc, un mare om de cultură, eminescolog, istoric-etnograf, un profund cunoscător al etnogenezei poporului valah.
Dumnezeu să te aibă în pază, Bade Gheorghe.
Câteva gânduri lăsate urmașilor:
- Veşnicia vetrei străbune este un DAT FUNDAMENTAL a legilor genetice care nu se supune voinţei invadatorilor; aceştia pot doar să profaneze moştenirea culturală a neamului autohton şi a sfintelor sale drepturi...
-De n-ar fi fost și de n-ar fi „bătrînii borfași de hotare”, hotare etnice și omenești, astăzi ar domni în lume ordinea dreptății și păcii, ordinea înțelepților druizi celți, iar acest mare, nobil și talentat neam al valahilor, ar fi avut un alt destin.
- Despre starea de ruină în care se află parcul dendrologic din Carapciu şi indiferenţa iresponsabilă a forurilor în sarcina cărora cade îngrijirea şi conservarea acestuia, s-ar putea scrie lungi şi dureroase rînduri. Acestea însă n-ar avea alt rezultat decît să-i enerveze pe unii, sau să-i plictisească, lăsîndu-i impasibili, pe cei cu "nervii mai tari", aşa cum se întîmplă cu multe alte articole ale noastre referitoare la problemele actuale. De aceea, în cele ce urmează, voi încerca să redau imaginea de altă dată al acestui parc, mai precis din perioada interbelică, cînd "civilizaţia" căpătuirii cu orice preţ încă nu dusese la negarea laşă a naturii şi a Ceatorului ei, cînd criteriile frumosului - armonia şi perfecţiunea alimentau confortul spiritual al omului, iar conştiinţa nu putea exista fără darul contemplării.
- Opera de nimicire a vietăţilor pădurilor noastre, începută în 1940-1941, a continuat cu înverşunare după 1944, pentru a se ajunge în anii 70 ca toţi cerbii şi căprioarele să fie exterminaţi în totalitate. Rămăsese doar un singur cerb, şi acela din beton, pus la vedere în pădurea Cosminului ca o glumă sinistră, ca o luare în derîdere a naturii noastre batjocorite...
- LIMBA MATERNĂ
a unui om sau a unui popor, este unica limbă pe care acesta a gîngurit-o la sînul mamei, e limba în care era alintat cînd era scăldat şi înfăşat în scutece, e limba cu care a crescut şi a deprins primele noţiuni despre lumea din jur; este limba pe care a purtat-o în suflet toată viaţa ca pe cea mai scumpă şi sfîntă moştenire...
Cînd i se ia această limbă sau i se interzice s-o folosească, indiferent sub ce pretext, se comite o crimă oribilă împotriva naturii şi umanităţii, crimă care nu poate fi iertată în veci!
George Haficiuc printre prieteni (familia Ioana si Ciprian Bojescu din Suceava și arhivistul Dragos Olaru)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu