Cu inscripția istorică restabilită de curând pe frontispiciu, Catedrala Ortodoxă din Cernăuţi aduce Slavă Unuia în trei Ipostasuri – Dumnezeu și Dreptmăritorilor ctitori ai săi

Mai bine de 52 de ani (din 1792 şi până în 1843) au luptat românii noștri bucovineni cu autorităţile austriece pentru a obţine permisiunea de a construi în Cernăuţi prima biserică românească de piatră. În acei ani Bucovina se afla sub administația galițiană. Guberniul de la Lemberg (Lvov), în care cuvântul de ordine îl avea Consistoriul catolic, organul provincial al bisericii oficiale, se opunea ideii de a ridica în centrul orașului o catedrală ortodoxă, propunând amplasarea ei într-o mahala a târgului, la Clocucica.

Opoziția prelaților catolici mai era motivată și prin faptul că în capitala districtului existau şi alte confesiuni – romano-catolică, greco-catolică, protestantă (evanghelistă), mozaică – ale căror viitoare reședințe nu puteau fi umbrite de o catedrală a unuia dinre culte, situată într-o poziție centrală. Aceste piedici au întârziat cât au putut începerea construcţiei, guberniul din Lemberg ignorând sistematic cererile Consistoriului ortodox din Cernăuţi.

S-au purtat mereu negocieri pentru locul de construcţie, ales de câţiva boieri români în cea mai frumoasă parte a Cernăuțiului, pe un teren ridicat, alături de artera principală a oraşului. Desigur, atorităţilor austriece nu le prea convenea ca o biserică ortodoxă să domine centrul oraşului, însă la insistenţa dârză a românilor au fost nevoite să cedeze. Astfel, la 15 iulie 1844 s-a pus cu mare solemnitate temelia bisericii, care va fi construită de arhitectul Radoş și inginerii A. Marin şi Ferdinand Roell. Lucrările de construcție au durat până în anul 1852. Dar sfințirea lăcașului a avut loc abia în 1864.

Soborul de preoți care a oficiat slujba de sfințiere l-a avut în frunte pe episcopul Eugen Hacman, cel ca va fi înmormântat în 1873 în altarul bisericii.

Ambiţios şi insistent, episcopul Eugen Hacman, cu influență la curtea imperială din Viena, reușește să sfințească biserica la 5/17 iulie 1864, în fruntea unui impresionant sobor de preoţi. Tot el obține ca toate cheluielile în valoarea de peste 200.000 de florini, care depășeau substanțial suma prevăzută inițial, să fie decontate de Fondul Bisericesc.

Peste mai bine de o sută de ani, sub regimul comunist, când biserica va fi tranformată în sală de expoziţie pentru muzeul de artă din localitate, osemintele episcopului vor fi scoase şi, după mărturiile făcute de unii martori oculari, vor fi duse pe furiş în cimitirul de pe str. Rusă şi aruncate într-o groapă „de lângă gard”. Astfel, locul de veşnică odihnă a rămăşiţelor pământeşti ale mult controversatului episcop este încă necunoscut pentru credincioşii de astăzi. Cum să nu ne amintim aici de necrologul publicat în ziarul „Albina” la moartea arhipăstorului bisericii ortodoxe bucovinene: „Ţărna să-i fie uşoară, să-l sufere în sânul său în pace, nici să nu-l apese, nici să nu-l arunce afară; să-i fie mai bună şi mai blândă decât a fost el bisericii şi naţiunii române!”

E cazul să amintim aici că somtuoasa catedrală cu hramul Pogorârii Sfântului Duh a fost construită pe spezele Fondului Bisericesc ortodox din Bucovina creat din averile Episcopiei de Rădăuți și ale mănăstirilor Putna, Sucevița, Dragomirna, Voroneț, Moldovița, Solca, Horecea ș.a. Iar ca dovadă că e un aşezământ românesc servește inscripția făcută chiar deasupra uşii de la intrare, cu litere chirilice aurite, având următorul text: „Unuia în trei ipostasuri Dmnzeu” („ȢНȢѦ[Ѩ?] Ꙟ ТРЕІ ІПОСТАСȢРІ ДМНЗЕȢ”), iar puţin mai jos, la intrare – „A. D. 1844” („А. Д. 1844”).

Aș vrea să fac aici o precizare. Mai multe persoane au interpretat inițialele de deasupra ușii ca fiind o abreviere a sintagmei latine „Anno Domini”. Dar aceasta este o interpretare eronată. Câtă vreme abreviatura e formată din două litere chirilice (din alfabetul din acele timpuri al limbii române) și nu din două litere latine, „A. Д.” nu poate fi citit nici în latină, „Anno Domini”, nici în slavonă, „Год божий”, ci numai în română: „Anul Domnului”. Căci e vorba de o catedrală ortodoxă, iar ortodoxia în Bucovina, până la mijlocul secolului XIX, era românească. Abia pe la sfârșitul secolului, în unele biserici din Bucovina, în special din nordul provinciei, preoții au început să predice în ruteana locală.

Unele obiecte de cult au fost aduse aici de la alte biserici mai vechi din Bucovina, ca de pildă, de la Voroneţ – între care, o impunătoare cruce sculpată în lemn de cedru şi conţinând scene biblice realizate artistic de „popa Nichifor la 7058 (1550)” în vremea episcopului Grigorie Roşca, ca şi o altă cruce ferecată în argint, purtând inscripţia: „Cu voia Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, binevoi robul lui Dumnezeu, chir Grigore, mitropolitul Sucevei făcu această preţioasă cruce, o înfrumuseţă şi o ferecă pentru sufletul său şi al părinţilor săi şi o dădu pe ea la mănăstirea din Voroneţ, în zilele domnului Io Alexandru (Lăpuşneanu) în anul 7061 (1553), luna august, ziua 20”.

Revenind la istoricul catedralei, trebuie să menţionăm că între 1893 şi 1896, sub îndrumarea mitropolitului Silvestru Morariu-Andrievici, sfântul lăcaș a fost renovat şi pictat cu frumoase fresce de către pictorul bisericesc Karl Iobst din Viena. În 1936, sub păstoria mitropolitului Visarion Puiu, catedrala a fost renovată, iar pictura împrospătată. Ultima renovare a fost efectuată după ce Catedrala a revenit la sânul bisericii ortodoxe, în timpul „perestroicii” gorbacioviste.

Treptat, după construirea bisericii, împrejurul ei au apărut un şir de edificii importante: clădirea Școlii reale superiore (mai târziu Liceul „Mitropolitul Silvestru”, şcoala Nr. 2 de astăzi), clădirea Fondului bisericesc ortodox (Muzeul etnografic regional de astăzi), clădirea administraţiei Bucovinei (unul din corpurile Universității de astăzi), clădirea Conservatorului (actuala Școală de muzică). În parcul din faţa Catedralei, la 7 decembrie 1930 a fost dezvelit bustul lui Mihai Eminescu.

De-a lungul anilor, biserica a fost vizitată de mari personalităţi ale vieţii culturale şi sociale române printre care s-au aflat regii României, Ferdinand, Carol II şi Mihai I, membrii familiei regale, Nicolae Iorga, Vaida-Voievod, Vasile Pârvan, Octavian Goga, Cezar Petrescu, Mihail Sadoveanu, Matei Milo, etc. etc.

Aici, în 1878-1879 Ciprian Porumbescu a dirijat în câteva rânduri corul Facultăţii de Teologie, iar Eminescu, adus de părintele Veniamin Iliuţ, a participat de nenumărate ori la slujbele bisericeşti, precum și la cea oficiată la înmormântarea lui Aron Pumnul.

În timpul unei renovări de după destrămarea URSS-ului, inscripția românească de pe frontispiciul catedralei, care a rezistat perioadei staliniste și celorlalte epoci de tristă amintire, cu corifei comuniști în frunte ca Hrușciov, Brejnev, Andropov, Cernenko, până la perestroica lui Gorbaciov, dintr-odată a dispărut în timpul Ucrainei suverane, lipsind de la locul ei aproape trei decenii. Această absență nu a trecut neobservată de români. Societatea civilă românească din nordul Bucovinei a pus mereu problema repunerii la loc a inscripției istorice, arătând că înlăturarea literelor de pe un monument de istorie și arhitectură știrbește valoarea monumentului și cei care au înlăturat-o trebuie să răspundă în fața legii statului. Or, statul protejează monumentele de istorie și arhitectură.

Au trebuit că treacă aproape trei decenii ca inscripția, sfințită de episcopul Eugen Hacman la 1864, să revine, în ziele de 1-3 Decembrie, în locul ei vechi de pe frontiscipiul bisericii. Se repară astfel o greșeală comisă cu bună știință, nicidecum inconștient, de o persoană sus-pusă, fiindcă nu putem crede că demontarea și dispariția fără urmă a acestor litere poleite cu aur a fost o simplă întâmplare. Ar fi bine să aflăm din pricina cui am fost lipsiți atâta timp de această nevinovată inscripție care exprimă nu altceva decât baza și temelia credinței creștine: Unul în trei ipostasuri – Dumnezeu. E bine să știm, ca în viitor să nu mai comitem astfel de greșeli. Pentru că am văzut că un act de grobianism nepedepsit, atrage după sine un alt act de acest gen. Altfel nu ne putem explica de ce și cele două litere, urmate de patru cifre („А. Д. 1844”), aflate deapupra ușii de la intrarea în catedrală, care scăpaseră ca prin minune de răzuirea din timpul renovări atât de specifice, de după comunism, a sfântului lăcaș, au trebuit să dispară acum 2 ani în urmă, tot în timpul unei „renovări”, la fel de specifice. Ca să știrbim un monument de arhitectură, îl supunem renovării. Asta da protecție a monumentelor arhitectonice! Dar cum se explică oare faptul că Primăria cernăuțeană, care trebuie să vegheze asupra integrității monumentelor de istorie și arhitectură, parcă ar avea ochii legați. Ori i le leagă alte organe care văd mai bine cum trebuie să rămână un monument de istorie și arhitectură. Că unele monumente, oricât de protejate ar fi, vorbesc „ce nu trebuie”, și încă în altă limbă decât în cea care se bucură de protecția lor. Toată lumea vede cum unui monument i se aduc prejudicii, numai „tovarășii” care primesc salarii pentru a veghea asupra integrității acestor monumente nu văd nimic. Sau nu văd nimic rău în aceasta. Oare dacă inscripția de pe catedrală ar fi fost făcută în limba în care au vorbit strămoșii lor, ar fi stat oare tot așa, cu ochii închiși?!

În inscripția nouă, instalată și prin strădania Mitropolitului Cernăuților și al Bucovinei, Î.P.S. Meletie, s-a strecurat, totuși, o mică greșeală. În primul cuvânt al inscripției apare litera и, literă ce nu exista în alfabetul chirilic românesc după 1830, deși, în biserică (în documentele bisericești) s-a folosit încă mult timp. E prea puțin probabil ca pe fațada bisericii au fost puse litere folosite până în 1830. Episcopul Eugen Hacman, ca și arhimandritul Silvestru Morariu Andrievici, erau la curent cu noua transcripție chirilică, și nu cred că ar fi permis amplasarea aceastei litere, inexistentă la acea vreme în alfabet, pe fațada bisericii. Cu atât mai mult că în 1864 biserica ortodoxă din Bucovina deja începea să treacă cu insistență la alfabetul latin. Deocamdată, instalarea acestei litere, nu supără chiar foarte tare, dar mai târziu, când vom avea la dispoziție o poză mai clară a inscripției, ea va trebui totuși înlocuită cu litera originală: Ѧ sau Ѩ.

S-a vorbit și s-a insistat de multiple ori asupra repunerii înscrisului sfințit de primul mitropolit al Bucovinei. Cu durere constatăm că literele de aur de pe frontispiciul catedralei, care au supraviețuit dezmățului ateist al regimului totalitar, s-au făcut nevăzute tocmai după 1991, când așteptam să dispară fărădelegile trecutului. Măcar acum, după atâta amar de ani, am dori să avem un răspuns la mai multe întrebări:

- Cine, când și de ce a dat dispoziție să fie scos înscrisul de pe frontispiciul catedralei?

- Unde sunt literele originale și de ce nu s-au repus la loc tocmai acele litere?

- Cine a fost responsabil de gestionarea acestei situații în toată această perioadă?

- În ce măsură sunt adevărate zvonurile că anumite structuri oculte au contribuit la dispariția înscrisului și tot acestea s-au opus reinstalării lui?

- De ce oare în toată această perioadă autoritățile statului nu și-au făcut datoria legală și nu au intervenit pentru a proteja un monumet de istorie și arhitectură aflat în protecția statului? De ce au lăsat să se aducă prejudicii unui monument în centrul urbei, reprezentativ pentru ortodoxia bucovineană? Nu cumva această atitudine nepăsătoare (dar o fi fost ea doar nepăsătoare?) se explică prin faptul că înscrisul de pe catedradă a fost realizat în limba română?

- În ce condiții a dispărut, acum doi ani, și cel de-al doile înscris (A. Д. 1844) și cum de nu s-au găsit literele și cifrele originale spre a fi puse la loc? Că doar nu au trecut decât doi ani. Unde se vor fi aflând aceste litere și cifre? Că doar nu au fost aruncate în pubela de la marginea străzii...

- Cum se explică tăcerea societății civile ucrainene și a forțelor patriotice locale în toată această perioadă de aproape trei decenii, cunoscut fiind activismul lor în alte situații oarecum asemnătoare?

În toți acești ani de absență a inscripției istorice de pe frontispiciul Catedralei Ortodoxe din Cernăuți, mulți s-au revoltat asupra nedreptății ce i s-a făcut sfântului lăcaș. Probabil unii au încercat să intervină, într-un fel sau altul, pentru înlăturarea nedreptății. Toate împreună au făcut – deși după prea multe așteptări – ca înscrisurile să revină. La fel de adevărat e și că mulți s-au revoltat, dar puțini s-au trudit să facă ceva concret pentru a repune literele la locul lor.

În numele adevărului, vom puncta câteva fapte concrete care, în opinia noastră, au făcut posibilă refacerea, într-un târziu, a sfintei inscripții de catedrală.

În anul 2000, în cadrul unei ceremonii religioase la biserica din suburbia Roșa a orașului Cernăuți, cu ocazia centenarului târnosirii acestui sfânt lăcaș, poetul Vasile Tărâțeanu a dat citirii, în prezența mulțimii de credincioși și prelați, unui pios apel adresat Î.P.S. Onufrie, Arhiepiscopul Cernăuților și Bucovinei, cerând cu evlavie creștinească să dispună repunerea înscrisului la locul lui firesc.

La 29 martie 2016 și la 27 august 2020 mai multe ONG-uri românești din regiunea Cernăuți, în numele comunității românești, i-au adresat Î.P.S. Meletie, Mitropolitul Cernăuților și al Bucovinei, un memoriu cu rugămintea de a repune pe frontispiciul catedralei înscrisul biblic sfințit de primul mitropolit al provinciei.

Dar punctul de cotitură s-a produs la începutul lunii decembrie 2019, când conducerea Centrului Cultural Român “Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți, a cerut Î.P.S. Meletie să fie primită în audiență pentru a discuta concret chestiunea repunerii înscrisului biblic pe catedrala mitropolitană. La 23 decembrie 2019, Centrul „Eudoxiu Hurmuzachi” a depus un memoriu la primăria cernăuțeană în care, printre alte revendicări, a cerut și restabilirea înscrisului pe Palatul Național al Românilor din Cernăuți. Prin adresa nr.12-24-02/31 din 20 ianuarie 2020, primăria înștiința Centrul „Eudoxiu Hurmuzachi” că, din cauza caracterului complex al problemei, perioada de examinare a petiției se amână până la data de 20 martie 2020. Și într-adevăr, la data de 20 februarie 2020, în cadrul ședinței Consiliului științific consultativ în problemele patrimoniului cultural din orașul Cernăuți, am susținut punctul de vedere al Centrului, iar Consiliul a aprobat decizia de a repune înscrisul respectiv pe catedrală. La scurtă vreme, prin adresa nr.01/022-10/502 din 02.03.2020, Primăria Cernăuțiului înștiința Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” că a luat o decizie pozitivă, dând curs solicitării formulate de Centru privind restabilirea inscripției istorice pe frontispiciul Catedralei Ortodoxe din Cernăuți. O dispoziție în acest sens a fost adresată și Mitropoliei. Iar acum, putem să ne bucurăm cu toții că, în sfârșit, ni s-a făcut dreptate, măcar în acest caz.

A mai rămas un lucru sfânt de făcut. Acela de a repeta fapta primului Mitropolit al Bucovinei, Eugenie Hacman, și a sfinți literele repuse pe frontispiciul Catedralei printr-o slujbă oficiată de un sobor de preoți în frunte cu actualul Mitropolit al Bucovinei, I.P.S. Meletie, căruia îi mulțumim pe această cale.

Când poporul cere și Dumnezeu îl ajută. Sfântul Duh s-a coborât peste Catedrala al cărui hram îl poartă, ascultânu-ne rugăciunea și ajutându-ne să izbândim în cererile noastre.

Cu Dumnezeu alături, vom izbândi și de acum înainte!

Dragoș OLARU, pentru Agenția BucPress – www.bucpress.euultură

04 decembrie 2020

Cu inscripția istorică restabilită de curând pe frontispiciu, Catedrala Ortodoxă din Cernăuţi aduce Slavă Unuia în trei Ipostasuri – Dumnezeu și Dreptmăritorilor ctitori ai săi