Ascultă Online Radio Cernăuți

19 apr. 2020

O inimă bună a încetat să mai bată – Florea Șapcă, directorul școlii din Iordănești, regiunea Cernăuți



O inimă bună a încetat să mai bată – Florea Șapcă, directorul școlii din Iordănești, regiunea CernăuțiÎn Sfânta Noapte a Învierii Mântuitorului nostru, Isus Hristos, Tatăl din Ceruri l-a chemat la El pe Florea Șapcă, director al Școlii Medii de cultură generală de gradele I-III din Iordănești, regiunea Cernăuți.
Vestea ce am primit-o în Ziua de Paști era strașnică, dar adevărată. A încetat să mai bată inima celui, care timp de mulți ani ne-a îndrumat, încurajat și susținut eforturile noastre de a face ceva frumos. A plecat din această lume fulgerător, lăsând în sufletele multora cele mai frumoase amintiri despre minunații ani de școală. După absolvirea facultății de istorie a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din capitala Republicii Moldova, timp de decenii a servit fără preget satului natal – o anumită perioadă ca primar al localității, iar apoi ca profesor de istorie și director al școlii, fiind un exemplu de urmat pentru sute de elevi dornici de carte.
„Bunul nostru coleg și îndrumător a plecat în ceruri pentru a ne veghea de acolo, de Sus, toate faptele și a ne apărea în vis ca o plăcută amintire, după cum a făcut-o toată viața aici, pe pământ. Prin trecerea la cele veșnice a domnului Florea Șapcă în aceste zile pascale întregul sat a rămas mai sărac. El va rămâne în inima şi sufletul tuturor celor pentru care a reprezentat un exemplu de profesionalism, de aleasă bunătate și omenie.
Colectivul pedagogic al Școlii Medii din Iordănești regretă mult plecarea prematură la cele veșnice a omului de o aleasă demnitate sufletească și evlavie, care, prin faptele sale, a lăsat o urmă frumoasă în conștiința consătenilor. În aceste clipe de grea încercare suntem alături de întreaga familie și împărtășim durerea cauzată de plecarea în veșnicie a unui bun frate, soț, tată, socru și bunic. Drum lin în Lumină, bunule coleg și îndrumător!”, potrivit unui mesaj al colectivului pedagogic remis Agenției BucPress.
Întreaga echipă BucPress exprimă sincere condoleanțe familiei și rudelor defunctului. /////////////////////////////////////////////////////


În Sfânta Noapte a Învierii Mântuitorului nostru, Iisus Hristos, Tatăl din Ceruri l-a chemat la El pe Florea Șapcă, director al Școlii Medii de cultură generală de gradele I-III din Iordănești. Vestea ce am primit-o în Ziua de Paști era strașnică, dar adevărată. A încetat să bată inima celui, care timp de mulți ani ne-a îndrumat, încurajat și susținut eforturile noastre de a face ceva frumos. A plecat din această lume fulgerător, lăsând în sufletele multora cele mai frumoase amintiri despre minunații ani de școală. După absolvirea facultății de istorie a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din capitala Republicii Moldova, timp de decenii a servit fără preget satului natal – o anumită perioadă ca primar al localității, iar apoi ca profesor de istorie și director al școlii, fiind un exemplu de urmat pentru sute de elevi dornici de carte. Bunul nostru coleg și îndrumător a plecat în ceruri pentru a ne veghea de acolo, de Sus, toate faptele și a ne apărea în vis ca o plăcută amintire, după cum a făcut-o toată viața aici, pe pământ. Prin trecerea la cele veșnice a domnului Florea Șapcă în aceste zile pascale întregul sat a rămas mai sărac. El va rămâne în inima şi sufletul tuturor celor pentru care a reprezentat un exemplu de profesionalism, de aleasă bunătate și omenie.
Colectivul pedagogic al ȘM Iordănești regretă mult plecarea prematură la cele veșnice a omului de o aleasă demnitate sufletească și evlavie, care, prin faptele sale, a lăsat o urmă frumoasă în conștiința consătenilor. În aceste clipe de grea încercare suntem alături de întreaga familie și împărtășim durerea cauzată de plecarea în veșnicie a unui bun frate, soț, tată, socru și bunic.
Drum lin în Lumină, bunule coleg și îndrumător!
***
Ediția online „Libertatea Cuvântului” exprimă sincere condoleanțe rudelor celui ce a fost Florea Șapcă, colectivului pedagogic de la Școala medie din Iordănești în legătură cu această pierdere grea. Publicația noastră deseori a apelat la părerea directorului Florea Șapcă pe parcursul îndelungatei epopei de construcție a noii școli în satul lui de baștină, ne-am bucurat sincer, alături de întregul sat, când acest edificiu modern al științei de carte a fost dat în exploatare, precum și de faptele frumoase ale directorului, istoricului și pedagogului Florea Șapcă.
Fie-i țărâna ușoară și veșnică pomenirea!
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com ////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
...A fost Chemat de Înviere la Domnul ... și Florea Șapcă - Bun Istoric, Pedagog, Primar, Director ... Român...
...
După terminarea studiilor așa și nu a rămas în capitala Moldovei, pentru că pe Valea Siretului la Iordănești era nevoie de ... istorici...
...
....Fiind printre animatorii vieții culturale din nordul Bucovinei a fost printre acei, care au creat condițiile și au pus umărul la renașterea Societății pentru cultură română din Bucovina...
...
...Avea multe planuri încă nerealizate,
dar... a fost “Chemat”...
...
Cei chemați în Sărbătorile Sfintelor Paști pleacă direct ... în Cer pentru a spune de-acolo:
“Hristos a Înviat!”
...
Sincere Condoleanțe Familiei îndurerate.
...
...Istoricul Florea Șapcă va rămâne în inimile și memoria noastră așa cum a fost - Modest, Binevoitor, Înțelegător...
Bunul Dumezeu Să-l Odihnească în Pace!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu