VASILE
I. SCHIPOR
Gheorghe L. Nimigeanu vede lumina zilei la 3 ianuarie 1938 în
localitatea Tereblecea Veche, judeţul Rădăuţi. Este fiul taranilor Leon si Domnica Nimigeanu, nascuta
Vasilas.
Face şcoala
primară şi gimnaziul, în refugiu, în diferite localităţi din România: clasa I
în comuna Jariştea, judeţul Vrancea (1945–1946); clasele II–VI, în comuna
Grabaţ-Lenauheim, judeţul Timiş-Torontal (1946–1951).
În 1951, familia
sa este deportată în Bărăgan, stabilindu-i-se domiciliu obligatoriu în satul
Salcâmi, comuna Perişoru, judeţul Ialomiţa. Aici face clasa a VII-a (1951–1952).
Clasele a VIII-a şi a IX-a le urmează la Liceul Teoretic din Feteşti-Gară
(1953–1954), învăţământ fără frecvenţă, deoarece, ca fiu de deportat, nu avea
dreptul să urmeze cursurile liceale de zi. Pentru a-și câștiga existența,
lucrează ca muncitor agricol zilier, prestând diverse activități ocazionale. De
pe Bărăgan fuge la Bucureşti, unde reuşeşte al doilea pe listă la Liceul
„Dimitrie Cantemir”. Prins de Miliţie, este dus înapoi în Bărăgan şi predat
părinţilor, la Sfatul Popular, cu proces-verbal, sub ameninţarea trimiterii
tatălui la Canal, în cazul repetării faptei. Face clasa a X-a la Liceul
Teoretic din Cernavodă, astăzi Liceul „Anghel Saligny”, judeţul Constanţa
Din cauza
„domiciliului obligatoriu”, nu-şi poate continua studiile. Timp de doi ani, este
profesor necalificat (1956–1958). Urmează apoi stagiul militar, cu durata de
trei ani, la marină (1958–1961). După lăsarea la vatră, funcționează ca
profesor necalificat (1961–1962). În 1962, este admis la Facultatea de Educaţie
Fizică a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi ţară .
După absolvirea
facultăţii, este profesor la școlile din Mediaș (1965–1999), director de cămin
cultural, director de şcoală, metodist la Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu.
Lucrarea sa de gradul didactic I este recomandată de I.C.E.F. Bucureşti ca
material bibliografic, deoarece prezintă o metodă modernă, activă, de organizare
şi desfăşurare a lecţiei de educaţie fizică, în vederea dezvoltării mai
pregnante a calităţilor fizice ale elevilor în şcoala generală.
Sub pseudonimul George
L. Nimigeanu, debutează în ziarul judeţean „Tribuna Sibiului”, în numărul din 3
august 1968, cu poemul Vârste
incandescente. După această dată, publică în diverse periodice din întreaga
țară și, după 1989, de peste hotare. Dintre acestea: „Amfiteatruˮ, „Apostrofˮ,
„Tribuna”, „Steaua”, „Poesis”, „Transilvania”, „Vatra”, „Târnava”, „Ardealul literarˮ,„Astra”,
„Familia”, „Orizont”, „Discobolulˮ; „Vox Mediensisˮ; „Cafeneaua literară”,
„Convorbiri literare”, „Cronica”, „Dacia literară”, „Revista românăˮ;
„Luceafărul”, „Mișcarea literarăˮ, „Oglinda literară”, „România literară”, „Vatra
vecheˮ; „Bucovina literară” (Suceava), „«Ţara Fagilor». Almanahul
cultural-literar al românilor nord-bucovineni”, „Glasul Bucovinei”, „Plai românesc”,
„Zorile Bucovinei”, „Concordiaˮ, „Libertatea cuvântuluiˮ (Cernăuţi); „Actualitatea canadianăˮ, „Luceafărul
românesc”, „Candelaˮ (Montreal-Canada), „Mioriţa noastră”(New York) ş. a. Este
fondator al „Caietelor de la Mediaş”, revistă lunară editată de Primăria Mediaș
începând din 2001. Tot el este iniţiator şi organizator, la Mediaş, al acţiunii
cultural-literare „Zilele revistelor culturale din Transilvania şi Banat ”, manifestare devenită tradițională.
George L. Nimigeanu debutează editorial cu
volumul de versuri Colinele singurătăţii,
Cuvânt-înainte de Ion Mircea, Cluj-Napoca ,
Editura Dacia
Poetul este
prezent în câteva antologii: Adrian-Dinu Rachieru, Poeţi din Bucovina. Selecţie, studiu introductiv şi profiluri
critice, Timişoara, Editura Helicon, 1996, p. 297–302; Eugeniu Nistor, Iulian
Boldea, Antologia poeților ardeleni
contemporani, Târgu-Mureș, Editura Ardealul, 2003, p. 253; Miron Țic, În pas cu vremea, București, Editura
Amurg sentimental, 2006, p. 122; Societatea Scriitorilor Bucovineni, Sol omnibus lucet, antologie realizată
de Ștefan-Alexandru Băișanu, Carmen-Veronica Steiciuc, Alis Niculică, Suceava,
Editura Lidana, 2012, p. 394–396. În antologia de la Suceava, pe lângă
articolul biobibliografic, sunt reținute cinci texte: Tablou medieval, p. 396; Nedumerire,
p. 396; Răni deschise, p. 397 („M-aș
vrea desculț, copil fugit de-acasă, pe vale, la bu-/ nici... dar cale nu-i!
Trecută, viața mi s-a tras prin/ coasă... dar încă nu știu dat în sama cui mi-a
fost tot/ neamul... și de ce anume? Ce preț a pus pe sângele/ meu ura? Cu
adevărul și dreptatea cum e? Și-n Legea/ Sfântă care ni-i măsura?...// Ziua de
mâine oarbă mi se-arată și-mi fulgeră prin vise/ a... durere... Dinspre
nicicând... mijind spre niciodată.../ se luminează-n mine... a tăcere...ˮ); Vremuri anapoda, p. 397; Istorie personală, p. 398.
George L.
Nimigeanu este membru al Uniunii Scriitorilor din România (Filiala Mureş: 1996–2014;
Filiala Alba-Hunedoara: din 2014), membru al Societăţii Scriitorilor Bucovineni
(din 1996), membru colaborator al Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Quebec–Canada
(ASRLQ): din 2008.
Activitatea
literară a lui George L. Nimigeanu este răsplătită, de-a lungul timpului, cu
mai multe premii, între care: Premiul I al revistei „Transilvania” (1974);
Premiul I al Festivalului „Lucian Blaga”, ediţia I, Sebeş-Alba (1981); Premiul
pentru poezie al revistei „Mioriţa noastră”, New York (1998); Premiul pentru poezie al Societății
Scriitorilor Bucovineni, pentru vol. Tămăduirea
de sine, Suceava, 2003; Premiul
pentru poezie al Editurii Ardealul, pentru vol. Semințele focului, Târgu-Mureș, 2004; Premiul Festivalului „Lucian
Blaga”, ediţia a V-a şi al revistei „Târnava”, pentru organizarea la Mediaş a
evenimentului cultural „Zilele revistelor culturale din Transilvania şi Banat”,
Târgu-Mureș (2005); Premiul „Magna cum amicitie” al Zilelor revistei „Convorbiri
literare”, Iaşi (2005); Premiul „Opera omnia” al Filialei Mureş a Uniunii
Scriitorilor din România, Târgu-Mureş (2007); Premiul pentru memorialistică al revistei „Discobolul” și al
Filialei Alba-Hunedoara, 2011.
Pentru prezenţa sa
în viaţa publică, i se conferă distincția de Cetăţean de Onoare al Municipiului
Mediaş (22 decembrie 2008).
Pseudonim: George
L. Nimigeanu.
George L.
Nimigeanu se stinge din viață la 11 februarie 2018, în Mediaș.
Poetul refugiat în Banat şi deportat în Bărăgan George L. Nimigeanu, într-un text cu
titlu simbolic, publicat la Cernăuţi, Comuna migratoare (1996), trăieşte acut – şi
după cinci decenii – sentimentul dezrădăcinării: „După o viaţă anapoda, trăită
cu ţârâita, cum zice o vorbă din bătrâni, am ajuns să nu ştiu din ce ţară şi
din ce neam mă trag, nici ce limbă au vorbit şi vorbesc părinţii mei şi nici în
ce pământ îşi dorm somnul de veci moşii şi strămoşii, care, de acolo de unde
sunt, mă veghează cum veghează rădăcina pomului fructele de pe ramuri”. George
L. Nimigeanu deapănă aici amintiri dulci-amare din satul natal, Tereblecea, sat
prin care însuşi Dumnezeu ar fi trecut desculţ cândva, sat rămas „după sârma
ghimpată, rupt de neam şi de ţară, pe acelaşi pământ, sub acelaşi cer, dar în
ţară străină, după câte se arată, parcă pentru totdeauna”. Drama satului
Tereblecea, „pribegind în alte legi şi lumi străine”, este drama tuturor satelor româneşti
samavolnic acaparate de imperiul bolșevic: „Jumătate de veac, mare cât un
mileniu, a trecut cu tancurile lui roşii peste inima satului; bătrânii au
devenit memorie, limba a început să-şi uite cuvintele, bâlbâindu-le cu accent
străin în loc să le rostească răspicat şi cu adâncimi de adevăr, credinţei i
s-au pus gratii la uşi şi ferestre, peste suflet s-au povârnit pietroaiele şi
lanţurile unei sclavii apocaliptice, între frate şi soră, între tată şi fiu,
între mamă şi dor, lacrima şi sârma ghimpată
devenind atotputernice. Ani în şir, decenii în şir, parcă veacuri, parcă
milenii…”. Astăzi, când Bucovina „schizoidă” este prezentată lumii ca „model
european”, când se asumă cu atâta uşurinţă noi „sacrificii istorice”, o altă
Bucovină îşi trăieşte, în paralel, cu un sentiment dureros, drama abandonării
şi a condamnării ei la înstrăinare totală: „Bătrânii cad pe rând la rădăcinile
veşniciei, vârstnicii n-au vreme de suflet şi de limba neamului, din cauza
grijilor, tinerii sunt pur şi simplu furaţi de la trebile înalte de conştiinţă
sau sunt mânaţi de frică pe unde nici nu gândeşti şi într-un mod cu totul
împotriva firii; iar intelectualitatea este ostracizată de-a dreptul, împotriva
ei ţesându-se cămăşile de forţă ale strâmbelor legi, făcute după chip şi
interes străin, intenţionându-se ştergerea din conştiinţe a adevărului despre
origini, obiceiuri, tradiţii, limbă, istorie şi aparteneţa la românism” (George
L. Nimigeanu, Comuna migratoare, în „«Ţara
Fagilor». Almanah cultural-literar al românilor nord-bucovineniˮ, V,
Cernăuţi–Târgu-Mureş, 1996, p. 118–121).
Textele refugiului,
precum și cele ale deportării, aparţinând literaturii artistice a Bucovinei,
sunt, în general, documente ale unei experienţe de viaţă tragice şi interesează
istoria prin autenticitate şi forţa lor de expresie. Și un text, aparţinând lui
George L. Nimigeanu, care a traversat în veacul trecut, ca atâţia bucovineni,
experienţa refugiului şi a deportării în Bărăgan, este, credem noi, grăitor:
„Mama locuia într-o lacrimă/ tata mânca/ numai duminică seara cu noi// Şi-am
învăţat căderea păsărilor/ peste marginea lumii/ după lumina pâinii când
adormeam flămând/ echilibrul între durere şi speranţă/ între bucurie şi teamă/
pe buza unei căni cu lapte/ pe care o sărutam foarte des/ dar numai cu
sufletul// Oarbe mi-au fost drumurile/ şi mâinile nu aveau înaintea cui/ să deschidă
uşile zilelor mele pustii/ şi n-aveam în cine să mai cred şi nici de ce/ cu
pâinea şi sarea inimii mele de copil// şi fugeam/ şi mereu fugeam dintr-o
întâmplare tristă/ către alta la fel// Şi mama locuia/ într-o lacrimă/ iar tata/
mânca numai duminică seara” (George L. Nimigeanu, Amintiri din refugiu,
în „Bucovina literară”, serie nouă, Suceava, anul XVI, nr. 10 (188),
octombrie 2006, p. 20. Ulterior, un text dezvoltat din aceste versuri se
publică sub titlul Mama locuia într-o
lacrimă. Jariștea, într-o construcție de șase catrene, în volumul Zodia nedreptății, 2010, p. 54).
Un
întreg ciclu din volumul său de poeme Zodia
nedreptăţii (2010), intitulat Amintiri
dintr-o copilărie interzisă, p. 49–100, este închinat destinului unei
familii de refugiaţi din Bucovina. Poemele
din acest volum – ca „spaţii ale memoriei” – „par holograme ale unui trecut
traumatic, reprezentări ale unor tribulaţii interioare implicând patologia
alienării şi a incertitudinii identitare. În subteranele acestora – observă
Dumitru-Mircea Buda – lucrează mecanica imperturbabilă a istoriei, a cărei
intuiţie aduce de îndată lirismul poetului medieşan la punctul de fierbere,
creând unele dintre cele mai reuşite pasaje vizionare ale cărţii. [...] Zodia
nedreptăţii [...] e un poem-fluviu în a cărui freatică paginaţia, titlurile
şi subtitlurile poemelor nu sunt decât indicaţii vagi ale unui relief de
adâncime. Ele sunt reperele unei memorii torturate de agresiunea istoriei
injuste şi aberante” (Dumitru-Mircea Buda, Cuvânt-înainte
la volumul Zodia nedreptăţii,
Mediaş, Editura „Samuel”, 2010, p. 5).
Al doilea ciclu al volumului, Amintiri dintr-o copilărie interzisă,
„pare să aibă pregnanţa unui nucleu. E spaţiul în care poetul aduce în primul
rând imaginea holografică, vividă, a familiei, figura Mamei şi a Tatălui,
refăcând o mitologie deopotrivă orfică şi cosmogonică. Copilăria interzisă pe
care George L. Nimigeanu o explorează e un Eden
Ilustrative nu doar pentru destinul familiei Nimigeanu
din Bucovina ocupată sunt, mai ales, două texte din acest volum: Satul
furat. Tereblecea (p. 51) şi Ciuma roşie. Vin ruşii (p. 52–53). În general, titlurile poemelor din acest ciclu sunt
sugestive: Satul furat. Tereblecea, p. 51; Ciuma roşie. Vin ruşii,
p. 52–53; Mama locuia într-o lacrimă. Jariştea, p. 54; La
ploşniţărie. Jariştea, p. 55–57; Trenul foamei. Jariştea–Grabaţi, p.
59–61; Coşmar. Grabaţi, p. 62–63; Drum prin iad. Drumul deportării,
p. 64; Vara unui copil deportat. Salcâmi, p. 65; Locul supliciului.
Salcâmi, nr. 368, p. 66–67; Lacrimi cu pâine. Salcâmi, p. 68–69; Probă
de viaţă. Salcâmi, p. 70–71; Copii ai foamei. Salcâmi, p. 72–73; Zodia
ciulinilor. Salcâmi, p. 74–75; Dezgroparea satului. Salcâmi, p.
76–77; Trec trenuri. Salcâmi, p. 78–79; Biserica de lut. Salcâmi,
p. 80–81–82; Mea culpa. Salcâmi, p. 84–85; Drum păzit de spini,
p. 90–91; Sat pribeag. Tereblecea, p. 96.
Pentru exemplificare, din acest ciclu reproducem integral
textul poemului Ciuma roşie. Vin ruşii: „O ciumă roşie s-a-ntins ca
focul/ şi peste neamuri, cum şi peste veac…/ Veni şi-n Satul Meu… şi, după
plac,/ ne-a căsăpit şi viaţa şi norocul.// Şi ne-a prădat, lăsându-ne durerii…/
Şi la Fântâna Albă ne-a ucis…/ Şi-n Limba Noastră, chiar, ne-a interzis…/ Şi-n
lanţ ne-a pus, ducându-ne-n siberii...// Rupându-ne de neam, sârmă ghimpată/ în
Adevărul Nostru a întins…/ Şi pe Iisus în fiecare ins,/ L-a pus pe cruce, între
fiu şi tată…// Cu frica-n sân şi moartea în spinare,/ prin sârme,-n ţară unii
s-au tot dus…/ Şi ne-am rugat şi noi Celui-de-Sus,/ şi am fugit, ziua-n amiaza
mare,// de-a valma, printr-un lan de grâu mănos,/ cu mama şi cu-n frate dus în
braţă…/ cu spaima-n suflet… şi cu moartea-n faţă…/ în noi purtând osânda Lui
Hristos…// Dar ciuma a trecut şi ea hotarul,/ grăbind pe urma noastră şi… ne-a
prins…/ Şi-n urma ei speranţa ni s-a stins…/ Şi timpul a rămas cu minutarul//
în punctul zero, unde, interzise,/ visele mor… iar libertatea nu-i/ decât un
drept: Golgota să ţi-o sui,/ în ciuda Adevărurilor scrise…// Şi ne-au furat
câte un râu din sânge…/ Şi fiii să se nască nu mai vor…/ Şi mamele se frâng de
mila lor…/ Şi Dumnezeu, de mila noastră, plânge…”
Dintre poemele publicate în periodice, construite în aceeaşi
poetică inconfundabilă, Scrisoare din Bucovina se întrupează din datini
şi povestirile străbunilor, luminând vechi cărări ale „eternei reîntoarceri”,
lângă izvorul fremătând al dorului, „primenit”, ritualic, în sufletul său de
copil: „Sunt iar în Bucovina… şi mi-e bine!.../ Lumina din colinde ninge… lin…/
Mi-e sufletul pahar celest cu vin…/ toastând în pragul anului ce vine…// Cu noime
vechi mă dăruie ninsoarea…/ Mi-aud străbunii povestind… bătrâni…/ Visează-n
mine sfintele ţărâni, / iluminând pierdutelor cărarea…// Copil, m-ascund în
datini!... Albul pur/ dezleagă-n rosturi largurile Firii,/ izvor înmugurind
nemărginirii/ şi-nchipuindu-i dorului contur…// Şi-aud – la geamul sufletului
meu –/ precum demult: «primiţi cu pluguşorul?»…/ Şi-n suflet saltă
Complementar, ar trebui
citit și un alt text, Noapte mereu,
reprezentativ, în opinia noastră, pentru poetica acestui pribeag bucovinean:
„Pe marea mea noapte-i mereu şi plouă,/ bat fără tihnă vânturi selenare;/
stelele-n ceruri nu deschid cărare/ teama îmi leagă mâinile-amândouă.// Şi, pâlpâind pe ţărmul de plecare,/ bătrânul far în urmă mi s-a
stins;/ eu ard sub timp, de îndoială nins,/ vremelnicind cu viaţa în eroare.//
Pe marea mea, rătăcitor prin vise,/ încrâncenat ţin valurilor piept,/ dar
nu-nţeleg spre ce liman mă-ndrept/ către ce vămi şi porturi interzise// Unde mă
duc, speranţa n-are nume,/ doar înlăuntrul gândului aprind/ câte-o feştilă-abia
mai pâlpâind/ pe-o nelumească margine de lume.// Pe marea mea - corabia şi
eu.../ şi-n mine şi deasupra - Dumnezeu!ˮ
Format în „respectul canoanelor clasiceˮ, fără a beneficia însă
de „ecoul critic meritatˮ, George L. Nimigeanu se impune în poezia contemporană
prin „virtuozitatea prozodieiˮ. „Poetul-mărturisitorˮ, ispitit mereu de
evadarea din imperiul „luminilor zăvorâteˮ și al „rănilor deschiseˮ, poet de
„stirpe blagianăˮ, el încearcă să purifice cotidianul prin recursul la
„metafora ontologicăˮ și exploatarea oximoronului, potolindu-și, astfel, setea
de înalt și de absolut, într-un timp „măcinat de jocul măștilorˮ și de
„seducția dedublăriiˮ (Adrian-Dinu Rachieru, 1996). Opera sa, „bogată în
sensuri și perspective metafizice și metapoeticeˮ, cuprinde adevărate „piese de
puzzle care se îmbină perfectˮ, configurând o imagine ce se vrea „fața nevăzută
a dureriiˮ (Ionuț Caragea, 2010). În „târgul de fluturiˮ, George L. Nimigeanu,
prins între „mișcătoarele nisipuri ale poemuluiˮ, își „străbate existențeleˮ –
„albe continente ale uimirii/ mereu în derivăˮ, ademenit de muzica stranie din
„labirintul cuvintelorˮ, străbătând printre măști, șoapte, semne, „în galeria
de umbreˮ, și purtând „statuia timpului pe umeriˮ. George L. Nimigeanu este „un
poet care, pe lângă har, are și știința rară a edificării operei sub semnul
ciclic al rigorii liriceˮ. „Integrala [sa] poeticăˮ se edifică pe „o constantă
autodefinireˮ, însoțită de „o ingenuitate orficăˮ, „marcate de sentimente
controlate liricˮ, „rânduite după rigori abstract-meditativeˮ și tutelate de
„un tradiționalism bine strunitˮ (Cassian-Maria Spiridon, 2007).
Și cu plecarea lui George L. Nimigeanu dintre noi, Bucovina zilelor
noastre rămâne mai săracă, împovărată de zădărniciile unei lumi mărunte,
agonizând frivol în deriva idealurilor ce ne-au apropiat cândva, la începutul
anilor ’90 din veacul trecut, și a valorilor abandonate ulterior, cu vinovată
nechibzuință, în bazarul nostru provincial.
De-a lungul anilor, fac referire la viața și activitatea
literară a lui George L. Nimigeanu, între alții: Adrian-Dinu
Rachieru, Poeţi din Bucovina. Selecţie,
studiu introductiv şi profiluri critice, Timişoara, Editura Helicon, 1996, p.
297–299; Iulian Boldea, Metamorfozele
textului. Orientări în literatura română de azi, Târgu-Mureș, Editura
Ardealul, 1996, p. 43; Emil Satco, Enciclopedia
Bucovinei,
II, Iași–Suceava, Editura Princeps–Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbieraˮ, 2004, p. 129–130; A[urel] S[asu], Nimigeanu George L., în Aurel Sasu, Dicționarul biografic al literaturii române
DBLR, vol. II (M–Z), Pitești, Editura Paralela 45, Colecția „Marile
dicționare «Paralela 45»ˮ, [2006], p. 226–227; Cassian-Maria Spiridon, Duminica poetului, în volumul George L.
Nimigeanu, Întotdeauna viața pune
întrebări, Cuvânt-înainte de Cassian-Maria Spiridon, Târgu-Mureș, Editura
Ardealul, 2007, p. 5–14; Dumitru-Mircea Buda, Cuvânt-înainte la volumul George
L. Nimigeanu, Zodia nedreptăţii,
Mediaş, Editura „Samuel”, 2010, p. 5–10; Societatea Scriitorilor Bucovineni, Sol omnibus lucet, antologie realizată de
Ștefan-Alexandru Băișanu, Carmen-Veronica Steiciuc, Alis Niculică, Suceava,
Editura Lidana, 2012, p. 394–396; Vasile I. Schipor, Bucovineni în viața cultural-științifică a României postbelice (IV),
în „Analele Bucovineiˮ, Rădăuți–București, anul XX, nr. 1 (40),
[ianuarie–iunie] 2013, p. 289–292.
Prof. dr. Vasile I. Schipor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu