Ascultă Online Radio Cernăuți

16 sept. 2015

COMUNICAT

   


       Muzeul Judeţean Satu Mare, în parteneriat cu Universitatea de Stat "Universitatea Naţională Ujgorod", Ucraina, implementează în perioada 31.12.2013-30.09.2015, proiectul "Cooperare instituţională interactivă. Istorie, tradiţii şi cultură fără frontiere"- HUSKROUA/1101/140, finanţat din fondurile Uniunii Europene,  prin ENPI - Cross-border Cooperation Programme, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice din România şi Consiliul Judeţean Satu Mare,  sub sloganul "Parteneriat fără frontiere."

       Proiectul este implementat în judeţele Satu Mare, Maramureş şi Regiunea Transcarpatia. Obiectivul proiectului este cercetarea comună a patrimoniului istoric şi etnografic material şi imaterial, evidenţierea relaţiilor multiculturale dintre comunităţile regiunii.

       În cadrul acestui proiect, în zilele de 22 și 23  septembrie 2015,  va fi organizată expoziția foto-documentară ”ÎMPREUNĂ FĂRĂ FRONTIERE”,  la Consulatul General al României de la Cernăuți și la Muzeul Regional din Ivano Frankyvsk.


       De asemenea, vor fi lansate mai multe publicații tipărite în cadrul proiectului european, și anume:

-         „ Episcopia greco-catolică de Mukacevo. Documente”  - volumul III.
-         ”Ghidul cultural – istoric al localității Slatina – Solotvino”.
-         ”Ghidul cultural – istoric al localității Tășnad”.
-         ”Ghidul cultural – istoric al localității Biserica Albă” (Bila Terkva).
-         ”Ghidul cultural – istoric al localității Apșa de Jos” (Dibrova).
-         ”Patrimoniu imaterial transfrontalier. Tradiții și ritualuri” – vol. II.
-         ”Creația tradițională – creația contemporană – ghidul meșterilor populari și creatorilor contemporani” .
Toate publicațiile sunt multilingve: română, ucraineană, engleză.

Dr. Daniela Bălu
Director – Muzeul Județean Satu Mare

Manager proiect

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu