Ascultă Online Radio Cernăuți
30 mai 2020
27 mai 2020
Necrolog Ion Sfeclă
ION SFECLĂ 19.11.1941 – 27.05.2020
Primăria și intreaga comunitate din comuna
Boian, reg. Cernăuți,
își exprimă profundul regret în legătură cu trecerea în nefiinţă a cetățeanului de
onoare al acestei localități, artistului plastic, membru titular al Uniunii
Artiştilor Plastici din Republica Moldova, Ion Sfeclă, care
s-a stins din viață la data de 27.05.2020.
Pe parcursul vieţii artistul plastic Ion Sfeclă a
realizat mai multe opere de artă de o înaltă ţinută artistică în diverse
tehnici ale artei grafice, cât şi în pictura de şevalet. În paralel cu munca de
creaţie a activat şi în calitate de profesor la Colegiul de Arte Plastice Alexandru
Plămădeală din Chişinău. Mulţi dintre foştii săi elevi au devenit
artişti plastici consacraţi în diferite domenii ale artelor vizuale.
A organizat mai multe expoziţii personale şi a participat la numeroase
expoziții colective de artă, atât acasă cât și peste hotare. S-a
învrednicit de mai multe premii la concursuri naţionale şi internaţionale.
Ion Sfeclă s-a născut la 19 noiembrie,
1941, în Boian, Noua Suliţa, regiunea Cernăuţi, Ucraina. (Mai tarziu
devine cetățean de onoare al acestei
comune).
A absolvit secţia Grafică a Colegiului
Republican de Arte Plastice Alexandru Plămădeală, Chişinău, iar în 1968-secţia
Pictură. În anul 1973 a absolvit Academia Naţională de Arte Plastice T.
Zalcaln, Riga, Letonia.
În 1978 devine membru al Uniunii
Artiştilor Plastici din Republica Moldova, iar în 2000-membru al AIAP UNESCO.
Funeraliile vor avea loc vineri, 29 mai 2020 la Cimitirul Sf. Lazăr
or. Chişinău, str. Doina, ora:15.00.
Condoleanţe familiei, rudelor, colegilor şi tuturor celor care l-au
cunoscut.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
//////////////////////////////////////////////////////////////////////////
24 mai 2020
Oficierea unui parastas la 80 de ani de la moartea marelui teolog român Valerian Șesan 2020
La 24 mai 2020, cu două săptămâni întârzâiere (pandemia///), în Cimitirul Central din Cernăuți a avut loc oficierea unui parastas la 80 de ani de la moartea marelui teolog român Valerian Șesan. Slujba de pomenire a fost oficiată de părintele Cristofor de la capela mitropolitană la care au participat câțiva reprezentanți ai comunității românești din Cernăuți: Ștefan Broască, vicepreședinte al Asoșiației ştiințifico-pedagogice „Aron Pumnul”, Vladimir Acatrini, președintele Societății Bibliotecarilor Bucovineni, Vasile Răuț, președintele Societății „Golgota” a românilor din Ucraina, Nicolae Costaș, profesor, ghid la Universitate, Dragoș Olaru, arhivist, Nicolae Hauca, jurnalist, blogher, Mihai Grosu, jurnalist-fotograf, Dumitru Fedorcea, membru în conducerea Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu”. Un cuvânt despre marele teolog bucovinean și familia Șesan a rostit arhivistul Dragoș Olaru.
În cadrul ceremoniei religioase au fost pomeniți și Constantin Mandicevschi (ziua de naștere 24 mai 1859), renumit cărturar bucovinean, precum și Miron (Mihai) Călinescu, teolog, profesorul lui Mihai Eminescu.
În cadrul ceremoniei religioase au fost pomeniți și Constantin Mandicevschi (ziua de naștere 24 mai 1859), renumit cărturar bucovinean, precum și Miron (Mihai) Călinescu, teolog, profesorul lui Mihai Eminescu.
ŞESAN, Valerian – n. 28 iunie 1878, în Slobozia Rarancei – Bucovina (azi, Ucraina) – d. 10 mai 1940, Cernăuţi. Studii: Gimnaziul român clasic din Cernăuţi (1888-1896), apoi Facultatea de Teologie din Cernăuţi (1896- 1900), care-i conferă doctoratul în 1901 continuă studiile la Facultăţile de Drept din Cernăuţi, Viena şi Praga, cu doctorat în Drept la Praga în 1916, studii de specializare la Universitatea din Atena şi la lerusalim (1906-1907), apoi la Academiile teologice din Kiev, Moscova şi Petersburg (1907 – 1908). În 1918 Șesan a fost hirotonit preot; în 1920, a fost făcut protopop. Din 1911 până în 1939, a ocupat funcția de traducător ceh pentru curtea locală de apel. Docent pentru Dreptul bisericesc la Facultatea de Teologie din Cernăuţi (1913), profesor titular (1919-1940); decan al Facultăţii (1921/22), rector al Universităţii din Cernăuţi (1923-1925 şi 1927-1930). A studiat la Praga după 1904. Aici a cunoscut-o pe viitoarea lui soţie, Božena Maria Nemcova [Nemec], o mare admiratoare a teatrului de păpuşi. A studiat şi la Viena, Atena, Ierusalim, St. Petersburg. Impreună cu Božena Nemec ii încurajează şi îndrumă pe copiii săi Milan Şesan şi Vera Mora (Carolina Şesan) să creeze un mic teatru de păpuşi. La congresul de înfiinţare a Uniunii Mondiale a Marionetiştilor (UNIMA) (Praga, 1929), la care Valerian Şesan a participat împreună cu copii săi, el a reprezentat România care a devenit astfel una dintre cele şapte ţări fondatoare ale acestei organizaţii internationale. A participat activ în diferite societăţi şi asociaţii cum ar fi Academia ortodoxa (1899-1900), societatea muzicală Armonia (1896), a fost fondator al ziarului Glasul Bucovinei (1918), al societăţii Arboroasa (1921) şi Junimea (1925). Autor a numeroase cărţi, manuale, articole, traduceri în domeniul dreptului bisericesc. Comandor al Ordinului Coroana României – 1922; Răsplata Muncii pentru biserică – 1923; Mare Ofițer al Ordinului Sfântul Mormânt (Ierusalim 1930).
33 FOTO – https://www.facebook.com/nicolae.hauca/media_set?set=a.10215496736923129&type=3
///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
https://www.crainou.ro/2020/06/04/80-de-ani-de-la-moartea-lui-valerian-sesan/?fbclid=IwAR3Qy9QwT-U0GB3oodG0JxJ0Q_Mfnax_SUsH1Tux36fnXP0HVC9l5Tf-hHo
///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
Parastas pentru un renumit teolog român din Cernăuţi
4 IUNIE 2020DE CRAI NOU,
80 de ani de la moartea lui Valerian Şesan
La 24 mai 2020, cu două săptămâni întârziere (pandemia!), în Cimitirul Central din Cernăuţi a avut loc oficierea unui parastas la 80 de ani de la moartea marelui teolog român Valerian Şesan. Slujba de pomenire a fost oficiată de părintele Cristofor de la capela mitropolitană, participând câţiva reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Cernăuţi: Ştefan Broască, vicepreşedinte al Asociaţiei ştiinţifico-pedagogice „Aron Pumnul”, Vladimir Acatrini, preşedintele Societăţii Bibliotecarilor Bucovineni, Vasile Răuţ, preşedintele Societăţii „Golgota” a românilor din Ucraina, Nicolae Costaş, profesor, ghid la Universitate, Dragoş Olaru, arhivist, Nicolae Hauca, jurnalist, blogger, Mihai Grosu, jurnalist-fotograf, Dumitru Fedorcea, membru în conducerea Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu”. Un cuvânt despre marele teolog bucovinean şi familia Şesan a rostit arhivistul Dragoş Olaru.
În cadrul ceremoniei religioase au fost pomeniţi şi Constantin Mandicevschi (ziua de naştere 24 mai 1859), renumit cărturar bucovinean, Grigore Pantazi, înaintaş bucovinean, om de teatru, important scenograf cu realizări artistice la Viena, precum şi Miron (Mihai) Călinescu, teolog, profesor al lui Mihai Eminescu.
ŞESAN, Valerian – n. 28 iunie 1878, în Slobozia Rarancei – Bucovina (azi, Ucraina) – d. 10 mai 1940, Cernăuţi. Studii: Gimnaziul român clasic din Cernăuţi (1888-1896), apoi Facultatea de Teologie din Cernăuţi (1896 – 1900), care-i conferă doctoratul în 1901. Continuă studiile la facultăţile de drept din Cernăuţi, Viena şi Praga, cu doctorat în drept la Praga în 1916, studii de specializare la Universitatea din Atena şi la Ierusalim (1906 – 1907), apoi la academiile teologice din Kiev, Moscova şi Petersburg (1907 – 1908).
În 1918 Şesan a fost hirotonit preot; în 1920 a fost făcut protopop. Din 1911 până în 1939, a ocupat funcţia de traducător ceh pentru curtea locală de apel. Docent pentru dreptul bisericesc la Facultatea de Teologie din Cernăuţi (1913), profesor titular (1919 – 1940); decan al Facultăţii (1921 – 1922), rector al Universităţii din Cernăuţi (1923 – 1925 şi 1927 – 1930). A studiat la Praga după 1904. Aici a cunoscut-o pe viitoarea lui soţie, Bozena Maria Nemcova [Nemec], o mare admiratoare a teatrului de păpuşi. A studiat şi la Viena, Atena, Ierusalim, St. Petersburg. Împreună cu Bozena Nemec îi încurajează şi îndrumă pe copiii săi Milan Şesan şi Vera Mora (Carolina Şesan) să creeze un mic teatru de păpuşi. La congresul de înfiinţare a Uniunii Mondiale a Marionetiştilor (UNIMA) (Praga, 1929), la care Valerian Şesan a participat împreună cu copii săi, el a reprezentat România, ţară care a devenit astfel una dintre cele şapte ţări fondatoare ale acestei organizaţii internaţionale. A participat activ în diferite societăţi şi asociaţii, cum ar fi Academia ortodoxă (1899-1900), societatea muzicală Armonia (1896). A fost fondator al ziarului Glasul Bucovinei (1918), al societăţilor Arboroasa (1921) şi Junimea (1925). Autor a numeroase cărţi, manuale, articole, traduceri în domeniul dreptului bisericesc. Comandor al Ordinului Coroana României – 1922; Răsplata Muncii pentru biserică – 1923; Mare Ofiţer al Ordinului Sfântul Mormânt (Ierusalim 1930).
Drd. VLADIMIR ACATRINI
Foto: NICOLAE HAUCA
1 / 3
valerian sesan 4
Abonați-vă la:
Postări (Atom)