La 28 mai 1989, într-o zi însorită, dis-de-dimineaţă, se adunau românii la poarta Reşedinţei Mitropolitane, mulţi îmbrăcaţi în costume naţionale, cu mari şi frumoase speranţe că vom avea în viitor o societate care ne va uni într-o singură dorinţă, va apăra drepturile noastre ca popor băştinaş, limba şi tradiţiile. Aveam toţi o singură nădejde, eram veseli şi bucuroşi să ne întâlnim cu prietenii noştri veniţi cu această ocazie din mai multe colţuri ale Ucrainei. Pentru prima dată, după 1945, Societatea a reunit românii din partea de nord a Bucovinei, din ţinutul Herţa şi o parte din fostul judeţ Hotin – actuala regiune Cernăuţi, având ca scop reluarea şi continuarea, în noile condiţii socio-politice, lingvistice şi culturale, a activităţii Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, înfiinţată încă la 1862, la început ca Reuniune Română de Leptură. Adunarea de constituire a avut loc în Sala Sinodală a Mitropoliei, astăzi – Sala de Marmură a universităţii cernăuţene. Au sosit delegaţii din toate satele regiunii, dar şi oaspeţi dragi din regiunile Transcarpatia şi Odesa, din Moldova şi România, Moscova, Letonia, majoritatea fiind bucovineni de origine, scrie Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române, director al Editurii „Alexandru cel Bun” într-un articol pentru revista de istorie și cultură „Glasul Bucovinei”, pe care-l publicăm în continuare.
„Acea duminică de 28 mai 1989 a fost şi va rămâne deocamdată pentru mine, poate, cea mai importantă zi din viaţă, a scris ulterior profesorul Grigore Bostan, şeful Catedrei de Filologie Română, deoarece am avut fericirea să rostesc discursul inaugural, şi după discutarea Proiectului de Statut, să anunţ solemn săvârşirea actului istoric al înfiinţării Societăţii „Mihai Eminescu” menite, după cum se menţiona chiar în primele variante ale Statutului (vezi „Zorile Bucovinei”, 2 aprilie 1989), să contribuie la trezirea conştiinţei naţionale, la cultivarea dragostei faţă de limba, cultura, arta, istoria neamului, să ridice pe o treaptă avansată viaţa spirituală a populaţiei româneşti autohtone pe aceste meleaguri”. (Grigore Bostan, Aspecte din activitatea Societăţii „Mihai Eminescu”, „Glasul Bucovinei”, 1994, nr. 3, p. 150).
Proiectul de statut a fost alcătuit de către profesorii Mircea Druc şi Ştefan Hostiuc, discutat de către colegii de la Catedră, la şedinţa căreia au participat scriitori şi alte personalităţi ale vieţii culturale cernăuţene.
După publicarea Statutului viitoarei Societăţi în ziarul „Zorile Bucovinei” au
apărut, aproape în fiecare număr, păreri şi propuneri, formulând o adevărată cronică a evenimentelor. Vom ilustra impactul pe care l-a avut ideea creării unei astfel de societăţi prin publicaţiile ziarului „Zorile Bucovinei”. Reproducem doar câteva dintre acestea. Pe 14 mai 1989 în „Zorile Bucovinei” (nr. 93, 11441), la rubrica Discutăm proiectul de Satut al Societății pentru Cultură Moldo-Română „Mihai Eminescu”, Nicolae Popescu, șeful secției juridice inter-gospodărești pe lângă asociația agro-industrială din Storojineț scria: „Prin intermediul gazetei „Zorile Bucovinei” doresc să vin cu propunerea de a complecta proiectul Statutului Societății pentru Cultură Moldo-Română „M. Eminescu” cu unele precizări. În general proiectul Statutuluieste bun, sănătos, oglindește atât necesitățile, cât și aspirațiile populației româneşti și moldovenești din Ucraina. Tuturor acelora, care au elaborat acest proiect, le sunt recunoscător, le mulțumesc și le doresc sănătate. Totuși, după părerea mea, ar trebui ca în statut să se acorde atenția cuvenită studierii istoriei Bucovinei și a altor ținuturi cu populație moldovenească și română din RSSU. Mulți, printre care și eu, nu dispunem de cunoștințe clare de unde ne-am luat pe aceste meleaguri și de când dăinuim aici. Pe de altă parte, socot că Societatea „M. Eminescu”, conform legislației în vigoare, ar trebui să aibă organul său de presă, care să-i informeze pe membrii săi despre activitatea organizațiilor primare, despre hotărârile adoptate de adunările generale, să-i pună la curent cu materiale și documente. Acesta ar putea fi un buletin informativ, cu o periodicitate de cel puțin de 4 ori pe an, redactat de consiliul sau prezidiul Societății. Prețul lui de cost va da posibilitatea de a acoperi cheltuielile de redacție. Din aceste considerente propun următoarele precizări la statut:
Capitolul II:
- alineatul 4, punctul 4, să fie completat după cum urmează: studiază moștenirea literară, istoria ținuturilor cu populație moldo-română din Ucraina… (mai departe după text);
- alineatul 10, punctul 4: creează comisii pentru relațiile cu editurile „Carpați”, „Radianska şkola”, „Lumina”, „Cartea moldovenească” și altele…;
- alineatul 12, punctul 4: întrețin relații cu organizațiile analogice, pe baza recunoașterii reciproce, susțin activitatea societăților create în regiune pentru dezvoltarea limbii…
Capitolul III:
- punctul 4: să participe la studierea, cultivarea și extinderea sferei de folosire a limbii materne, a adevărului istoric, la popularizarea științei și artei…
Capitolul VII:
- După punctul 2 să urmeze punctul 3 cu următorul conținut: Organul de presă al Societății este buletinul informativ „Adevărul”.
Pe data de 24 mai 1989 (nr. 100, 11449 ) autorul Ion Chiriliuc, biolog, publică articol O specificare și o completare: „Susțin proiectul Societății pentru Cultură Moldo-Română și le mulțumesc din suflet tuturor acelora care l-au elaborat. În regiunea noastră au fost schimbate unele denumiri de localități nu numai cu populație moldo-română, ci și cu populație ucraineană. De aceea, în alineatul 4, punctul 4 din capitolul II după cuvintele: „revenirea la grafia latină”, ar trebui specificat „la denumirile tradiționale (istorice) de localități”. La acest punct și la acest capitol aș propune să fie introdus și următorul alineat: depun eforturi pentru protecția naturii și păstrarea monumentelor naturii.
Nu sunt de acord cu observația lui Aureliu Rusnac („Zorile Bucovinei”, 14.05.89) referitoare la faptul că membrii Societății pot fi cetățeni care cunosc limba noastră. Societatea trebuie să fie deschisă pentru orice om, indiferent de apartenența sa națională”.
Au fost transmise şi materiale din cele mai îndepărtate colţuri ale URSS-ului. Astfel, Viorel Vieru, locotenent superior de miliție, din oraţul Onega, regiunea Arhanghelsk scrie în articolul: Urări de propășire următoarele: „Bucovina a fost și rămâne un focar al culturii și demnității naționale. Istoria ei este legată nemijlocit de istoria neamului nostru. Îmi exprim încrederea că Societatea pentru Cultură Moldo-Română „M. Eminescu” se va încadra activ în lupta pentru apărarea și înfăptuirea năzuințelor celor mai frumoase ale moldo-românilor. Rog participanții la adunarea de constituire a Societății să păstreze un minut de reculegere în amintirea celor care au avut de suferit în perioada stalinistă”.
A. Ciobanul, doctor în științe filologice, profesor, șeful Catedrei de Lingvistică Generală și Romanică a Universității de stat „V. I. Lenin” din Chișinău, în articolul Exprimăm toată susținereane informează: „Colectivul Catedrei de Lingvistică Generală și Romanică a Universității de Stat „V. I. Lenin” din Chișinău salută cu adâncă satisfacție ideea fondării la Cernăuți a Societății pentru Cultură Moldo-Română „M. Eminescu”, chemate să contribuie, în măsura posibilităților sale, la ameliorarea situației lingvistice, la prosperarea culturii și artei naționale a moldovenilor și românilor ce locuiesc pe teritoriul RSS Ucrainene. Crearea unei asemenea Societăți răspunde unui imperativ din cele mai actuale și importante pentru renașterea culturii și istoriei neamului nostru, oglindind aspirațiile și speranțele lui.
Am luat cunoștință cu multă atenție de proiectul statutului Societății și considerăm că el reflectă și caracterizează bine direcțiile principale de activitate a acestei Societăți și asigură posibilități largi pentru soluționarea unui șir de probleme stringente ale populației moldo-române de pe teritoriul RSS Ucrainene. Proiectul statutului a fost discutat în cadrul unei ședințe a catedrei, la care am hotărât să exprimăm grupului de inițiativă toată susținerea noastră întru realizarea ideii preconizate și de urgență a Societății pentru Cultură Moldo-Română „M. Eminescu” (14 mai 1989, nr. 93, 11441).
Alte păpreri şi sugestii: în articolul Susțin proiectul, autor Petru Posteucă, învățător de limbă engleză la ȘM №1 din Hliboca scria: „Sunt convins că Societatea „M. Eminescu” va putea rezolva cu succes problemele privind înflorirea culturii moldo-române și va contribui la păstrarea și dezvoltarea tezaurului nostru spiritual. Voi fi bucuros să activez în cadrul Societății „M. Eminescu”.
Gheorghe Zegrea, veteran al partidului și muncii pedagogice, satul Stănești raionul Hliboca în „Zorile Bucovinei” din 12 mai 1989 (nr. 91, 11439) publică în articolul Suntem în unanimitate: „Atât pentru mine, cât și pentru toți consătenii mei, ziua de duminică, 2 aprilie 1989, e considerată, pe bună dreptate, sărbătoarea desprimăvăririi graiului și culturii moldo-române. Îmbucurătoarea veste, înserată în pagina a treia a gazetei „Zorile Bucovinei” despre ideea formării la Cernăuți a Societății pentru Cultură Moldo-Română „M. Eminescu”, și a proiectului de Statut al Societății, propus spre discuția publicului cititor, ne-au umplut inimile de bucurie și ne-au inspirat încrederea că adevărul, dreptatea cuceresc spații tot mai largi și în ținutul nostru bucovinean, și în regiunile surori Transcarpatică și Odesa, că restructurarea promovată în țară vine să cuprindă și destinul moldovenilor și românilor ce constituie un procent considerabil al populației băștinașe de pe meleagurile amintite, croindu-le o nouă cale de dezvoltare reală, atât sub aspect economic, cât și social-cultural. E îmbucurător faptul că proiectul statutului îmbrățișează propunerea de a se renunța la concepția cu privire la existența a două limbi est-romanice, recunoscându-se identitatea lingvistică moldo-română, de a fi rezolvată problema grafiei latine, ce corespunde mai adecvat caracterului romanic al limbii moldovenești. Proiectul ne inspiră încrederea că toți împreună, cum s-ar zice, „de la vlădică până la opincă”, ne vom sufleca mânicile și vom purcede la muncă. Căci greul abia acum se arată. Și noi, care am așteptat cu atâta nerăbdare această desprimăvărare a graiului și culturii noastre naționale, trebuie să ne dăm seama că, deși graba strică treaba, nu ne mai poate satisface pasul de melc într-o asemenea chestiune. De acum înainte avem a dovedi că ne iubim limba și celelalte comori naționale nu numai în vorbă, ci și în fapte, în viața de toate zilele: în troleibuz, autobuz, la piață, în magazine, grădinițe, școli, pe schele, în hainele fabricilor, la ședințele de lucru. Într-un cuvânt, peste tot, unde se zbate ori se cuvine să se zbată o inimă de trăitor al populației moldo-române ce dăinuiește în regiunile Cernăuți, Transcarpatică, Odesa, să se includă cu trup și cu suflet în mișcarea de a deveni, de urgență, membri activi ai Societății pentru Cultura Moldo-Română „M. Eminescu”, fondând în fiecare localitate organizații primare și participând activ și efectiv la munca lor.
Știind complicațiile referitoare la efectuarea trecerii la grafia latină, propun ca în capitolul II. Sarcinile și obiectivele Societății, punctul 4, după alineatul al unsprezecelea, să fie introdus un alineat nou: „Creează comisii pentru relații cu organele împuternicite din RSS Moldovenească pentru studierea istoriei și problemelor dezvoltării limbii moldovenești în scopul obținerii ajutorului necesar pentru revenirea la grafia latină”.
Aureliu Rusnac, locțiitor pentru munca extrașcolară al directorului școlii medii din Stălinești, raionul Noua Suliță, apreciază proiectul ca fiind Un act necesar (14 mai 1989, nr. 93, 11441): „Ca persoană, căreia nu-i este indiferentă soarta și înflorirea limbii materne, consider că am dreptul să-mi exprim părerea personală referitor la proiectul statutului publicat. Îl susțin. Cu o singură observație. La punctul 1 din capitolul III ar trebui de adăugat că membri ai Societății pot fi cetățeni care cunosc „limba moldovenească”. Doresc ca viitoarea Societate să contribuie la crearea în instituțiile de învățământ superior și mediu de specialitate din regiune, a unor condiții favorabile pentru studenții și elevii de origine moldo-română, adică să poată studia în limba maternă.
Sunt gata să particip în mod activ la funcționarea Societății”.
Pe 22 mai 1989 (nr. 91, 11439), doar cu câteva zile înaintea adunării de constituire, Iancu Popescu, locuitor al satului Cupca, raionul Hliboca, în articolul Votez pentru proiect, scria: „Cu profundă satisfacție am luat cunoștință de proiectul statutului Societății pentru Cultură Moldo-Română „M. Eminescu”. Aduc cele mai sincere mulțumiri acelora care au lucrat la elaborarea lui. Consider că timpul va demonstra cu mai multă obiectivitate măsura în care actualul proiect va corespunde cerințelor vieții moldovenilor și românilor de pe teritoriul Bucovinei. Eu, însă, votez cu ambele mâini și cu inima-mi deschisă acest proiect de bază. Aș dori, totuși, să propun ca alineatul al unsprezecelea din capitolul II, punctul 4, să fie formulat astfel: Crează comisii pentru relații cu editurile „Carpați”, „Radeansika școla”, „Lumina” și altele din RSSM, cu Institutul de Perfecționare a Cadrelor Didactice, cu conducerea Universității de Stat din Cernăuți, precum și cu conducerile altor instituții de învățământ din regiune și țară… și în continuare după text.
În această scurtă relatare intenționez să-mi întemeiez poziția și propunerile de mai sus, dar consider că o societate de cultură moldo-română nu are dreptul să se izoleze de Republica-soră Moldovenească, care prin eforturi aproape disperate încearcă să revină la limba, scrisul și cultura strămoșilor care azi sunt pe cale de dispariție. Din altă parte, Societatea „M. Eminescu”, fiind recunoscută și înregistrată juridic, nu poate să rămână indiferentă față de actuala situație anormală, când ușile Universității de Stat (cu excepția facultății de filologie, secția de limba și literatura moldovenească) și a Institutului de medicină din Cernăuți practic sunt aproape închise pentru absolvenții școlilor cu limba de predare moldovenească.
P.S. Dacă se face înregistrare a potențialilor membri ai Societății, rog ca respectiva scrisoare să fie considerată ca cerere de a adera la ea”.
Artcole similare au fost publicate aproape în fiecare număr al ziarului.
Peste cinci ani, la 1994, s-a sărbătorit primul jubileu al Societății „Mihai Eminescu”. Ecourile Conferinţei jubiliare au fost dezvăluite în articolul O piatră la temelia conștiinței de neam, semnat de Maria Toacă: „Se împlinesc 5 ani de la memorabila dată de 28 mai 1989 când a avut loc conferința de constituire a Societății pentru Cultură Românească „M. Eminescu”. Societatea și-a marcat aniversarea nu chiar în cele mai bune zile din istoria sa de până acum. Fiind din punct de vedere material mai săracă decât în ziua constituirii. Oaspeții au fost găzduiți la școala № 29 care este una din cele mai motorii realizări din primii ani de activitate a Societății.
Numele și titlurile științifice ale personalităților prezente la manifestări sunt o dovadă a popularității de care se bucură Societatea acasă și peste hotare. Primul președinte al Societății, doctor în științe filologice, Grigore Bostan, a menționat faptele și realizările de la început. În primul an de activitate au fost organizate 30 de filiale, s-au desfășurat primele manifestări solemne de cinstire a marelui Eminescu, a fost inaugurată librăria „Luceafărul”, din care mai târziu au dispărut toate cărțile românești și altele.
Chiar de la început Societatea a înaintat 3 deziderate de bază: dreptul la limba maternă, casa națională și folosirea simbolicii naționale. Din numeroasele probleme s-a acordat prioritate celor cu privire la valorificarea moștenirii culturale. La Chișinău a fost editată o Antologie de folclor din Țara Fagilor, alcătuitori Gr. Bostan și D. Covalciuc. Nu demult au apărut 2 ediții de gală – primele numere ale „Almanahului Societății” și al revistei „Glasul Bucovinei” (redactor-şef Alexandrina Cernov, redactori Ştefan Hostiuc, Ilie Luceac, Vasile Tărâţeanu), tipărită cu sprijinul permanent al Fundaţiei Culturle Române, preşedinte acad. Augustin Buzura.
Prima încăpere în care a activat prezidiul Societăţii avea doar 12 m2.
Scriitorul Ilie Zegrea a preluat conducerea Societății în vara anului 1990. După cum s-a exprimat „era o perioadă de romantism, când multe lucruri se înfăptuiau în virtutea entuziasmului. În septembrie 1990 pentru prima dată s-a desfășurat sărbătoarea „Limba noastră cea română”. A avut loc prima adunare națională a românilor din regiune, a apărut primul număr al ziarului „Plai Românesc”. A luat naștere corul „Dragoș Vodă”.
Doamna Alexandrina Cernov, scria în continuare Maria Toacă, s-a referit la trei perioade din activitatea Societății: organizarea filialelor, căutarea unui dialog constructiv cu administrația ucraineană și perioada criticii, când au început învinuirile că, chipurile, Societatea încalcă legile statului.
În cadrul acestei manifestări la Boian a avut loc dezvelirea bustului cronicarului, omului politic și marelui artist al cuvântului, vornicului Țării de Sus al Moldovei Ion Neculce. S-au rostit cuvântări” („Zorile Bucovinei”, nr. 38, 12401, din 28 mai 1994, rubrica: Viața Societății „M. Eminescu”).
În raportul prezentat la Conferinţa jubiliară a Societăţii „Mihai Eminescu” din 1994, prof. univ. dr.Grigore Bostan, preşedintele fondator al Societăţii, membru de onoare al Academiei Române scria: „S-au împlinit cinci ani de la fondarea Societăţii pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu”, prima (după 1944) societate a românilor din partea de nord a Bucovinei, din ţinutul Herţa şi din o parte a fostului judeţ Hotin din nordul Basarabiei – adică din actuala regiune Cernăuţi – concepută ca o revenire la vechile tradiţii ale vieţii spirituale româneşti din aceste multpătimite locuri, ca o reluare şi o continuare a activităţii „Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina” înfiinţată în 1862 (ca „Reuniune Română de Leptură”). Adunarea de constituire a Societăţii „Mihai Eminescu” a avut loc în istorica Sală Sinodală a Mitropoliei, care aparţine astăzi universităţii cernăuţene, cu participarea a sute de delegaţi din majoritatea localităţilor cu populaţie românească din regiune, a unor oaspeţi din Moldova, România, Moscova, regiunea Transcarpatică, Odesa, Letonia, mulţi fiind bucovineni de origine precum Ion Vatamanu şi Arcadie Suceveanu. Au participat şi alţi reprezentanţi ai altor societăţi naţional-culturale din regiune (ucraineană, evereiască). Alături de noi s-au aflat şi Grigore Vieru, Mihai Cimpoi, Leonida Lari, Ion Druţă, Eugen Doga, care ne-au trimis o telegramă de salut chiar din Sala Congresului Deputaţilor Poporului din Moscova, alţi oameni de cultură din România şi din străinătate”. (Grigore Bostan, preşedinte fondator al Societăţii „Mihai Eminescu”, membru de onoare al Academiei Române, Aspecte din activitatea Societăţii „Mihai Eminescu”. Raport prezentat la Conferinţa Jubiliară a Societăţii „Mihai Eminescu”, Cernăuţi, 1994, „Glasul Bucovinei”, nr. 3, 1994 p. 150-154).
Emoţiile erau mari chiar şi atunci, după cinci ani.
În continuare preşedintele Grigore Bostan a punctat obiectivele principale pe care urma să le realizăm în continuare: restituirea Casei Naţionale, deschiderea de şcoli şi grădiniţe, librării şi puncte de difuzare a presei româneşti, revenirea la grafia latină, cercuri şi seminare de cultivare a limbii, revenirea la denumirile tradiţionale istorice ale localităţilor noastre, ocrotirea monumentelor de artă, crearea unor condiţii favorabile pentru afirmarea talentelor tinerilor români.
La aceeaşi conferinţă jubiliară a Societăţii „Mihai Eminescu” un raport de activitate a fost prezentat şi de conf. univ. dr. Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române, preşedinta Societăţii din 1991, care la finalul activităţii sale‚ în calitate de preşedintă, constata: „Activitatea Societăţii „Mihai Eminescu”, constituită în 1989, s-a încadrat în acea atmosferă de entuziasm caracteristic perioadei. Trăiam o zi din viaţa culturii româneşti, părea că nimic nu ne poate umbri încrederea în reuşita noastră. Vedeam chiar atunci aievea monumentul lui Mihai Eminescu, muzeul din casa lui Aron Pumnul, schitul şi monumentul lui Ştefan cel Mare în Codrii Cosminului, şcoli, biblioteci, edituri în limba română... Părea că e îndeajuns să muncim numai pentru ideea naţională. (...) Societatea a resimţit din plin cele trei etape ale activităţii sale prin care a trecut Ucraina postunionistă. Entuziasmul primei etape a activităţii sale (preşedinte G. Bostan) s-a soldat cu fondarea filialelor la sate. A fost un marş triumfal care ne-a insuflat încredere în forţele proprii. S-au înaintat demersuri, s-au întocmit programe de lucru, s-a dezvelit bustul lui Mihai Eminescu în curtea casei lui Aron Pumnul etc. Experienţa acumulată în această perioadă a fost legată de cunoaşterea mai profundă a situaţiei românilor din regiune, ea convingându-ne şi de necesitatea revendicărilor drepturilor noastre politice de popor băştinaş. Aşa apăruse ideea primului miting organizat de Societate în octombrie 1990 (preşedinte Ilie T. Zegrea). Cred că atunci am intrat în a doua etapă, cea de lucrare consecventă pentru drepturile noastre. Au început confruntările cu autorităţile locale. Membrii Societăţii cer implicarea mai insistentă în revendicarea drepturilor românilor din Ucraina. Societatea începe să fie învinuită de politizare a problemelor naţiolnale şi a culturii”. (Alexandrina Cernov, Societatea „Mihai Eminescu” în oglinda retrovizoare a momentului actual. Raport prezentat la Conferinţa jubiliară a Societăţii „Mihai Eminescu”, „Glasul Bucovinei”, nr. 3, 1994, p. 155-158).
Etapa a treia este marcată de aprofundarea conflictelor cu administraţia ucraineană locală, şi a relaţiilor dintre membrii conducerii societăţii. „Dar foarte curând, nota în continuare Alexandrina Cernov, ne-am lovit de zidul ce creştea între noi şi autorităţile ucrainene. Am înţeles că ni se predestina în continuare acelaşi rol de cultură naţională exotică, menită să demonstreze lumii existenţa de bună prietenie a popoarelor, de data aceasta nu ale URSS-ului, ci ale Ucrainei. (...) Numeroasele demersuri şi chemări la un dialog constructiv erau îngropate în sertarele funcţionarilor de stat. Între timp oamenii solicită implicarea mai perseverentă în aplicarea dreprturilor lor. În aceste condiţii, mai îmtâi prezidiul, apoi consiliul, hotărăsc să se recurgă la pichetarea Sesiunii Sovietului Regional de Deputaţi ai Poporului. Am înaintat trei cerinţe: acordarea statutului de limbă oficială limbii române în localităţile compact locuite de omâni, retrocedarea caselor naţionale, recunoaşterea dreptului de arborare a tricolorului pe instituţiile de stat. Tricolorul începu să fie arborat în toate satele noastre pe primării. Sfinţit la biserică, el oferea, prin actul arborării, un prilej de sărbătoare naţională”. (Ibidem, p. 156).
Am fost profund marcaţi în această perioadă şi de conflictul din interiorul bisericii ucrainene: „...lupta pentru scaunul episcopal la Cernăuţi, ne-a afectat, cred, cel mai puternic prin trecerea preşedintelui Societăţii „Mitropolitul Silvestru” (fără hotărârea prezidiului şi a consiliului şi fără a-şi explica poziţia) de partea episcopului autocefal Danilo, în urma cărui fapt, românii s-au trezit de cele două părţi ale baricadelor bisericeşti” (Idem).
Au fost înaintate numeroase demersuri şi memorii, propuneri de a organiza un dialog constructiv, dar toate au fost îngropate în sertarele funcţionarilor de stat. În fiecare an în luna septembrie, în teatrul de vară, care era mai încăpător, se organiza sărbătoarea „Limba noastră cea română”, sărbătoare de care ne bucurăm şi astăzi, şi care, se bucură de o binemeritată susţinere a românilor din Ucraina, dar şi din România şi Republica Moldova, alături de alte două sărbători, „Florile dalbe” şi „Mărţişor”.
În anul 1991, Societatea a organizat prima Conferinţă ştiinţifică „Bucovina – istorie şi actualitate” la care au participat bucovinenii noştri din România: acad. Radu Grigorovici, vice-preşedintele Academiei Române, absolvent al universităţii cernăuţene, a fost reprezentantul Şcolii de Fizică din Cernăuţi condusă de Eugen Bădărău; acad. Vladimir Trebici, cunoscut în lume ca demograf şi sociolog, care a avut şansa să lucreze în anii de formare cu Anton Golopenţia, licenţiat în filozofIe şi litere la Facultatea de Litere şi Filozofie şi la Facultatea de Drept a Universității din Cernăuţi; juristul Radu Economu, originar din Mamorniţa; istoricul şi criticul literar George Muntean, personalităţi cu care societatea a întreţinul relaţii de colaborare mult timp. Ne-au fost prieteni şi sfătuitori până când moartea nemiloasă ne-a despărţit. Menţionăm că acad. Radu Grigorovici, acad. Vladimir Trebici şi-au început activitatea profesională la Cernăuţi, ambii fiind absolvenţi ai Liceului „Aron Pumnul”. Am intervenit în repetate rânduri pe lângă rectoratul universităţii cernăuţene cu propunerea ca domnilor academicieni Radu Grigorovici şi Vladimir Trebici, care au dus faima acestei instituţii şi a oraşului Cernăuţi, să li acorde titlul de Doctor Honoris Cauza a Universităţii. Fără nici un motiv – ni s-a refuzat şi acestă cerinţă firească.
În anul 1992 Societatea a organizat primul Congres al românilor din regiunea Cernăuţi. A fost alcătuit şi un Program de activitate (autori Ion Popescu şi Alexandrina Cernov). Membrii Societăţii au participat şi la Conferinţa internaţională dedicată Pactului Molotov-Robbentrop de la Chişinău.
„Perioada, se menţionează în raport, a fost marcată şi prin desprinderea unor societăţi noi: „Paralel s-au constituit alte societăţi româneşti: „Golgota”, „Mitropolitul Silvestru”, „Aron Pumnul”, „Doamnele române”, iar după pichetare – „Alianţa Creştin-Democrată a românilor din Ucraina” (idem).
Conflictele devin din ce în ce mai acentuate. Cei trei copreşedinţi, Grigore Bostan, Ilie Zegrea şi Alexandrina Cernov, care sperau să amelioreze situaţia nu reuşesc să ajungă la un consens. Alexandrina Cernov este înlăturată de la conducere şi la următoarea conferinţă refuză propunerea delegaţilor de a prelua în continuare conducerea societăţii. Refuză postul de secretar executiv şi vicepreşedinte Eugen Patraş, al cărui rol organizatoric a fost decisiv: a organizat pelerinaje la mănăstirea Putna, a lucrat perseverent la înfrăţirea dintre satele bucovinene din nordul şi sudul Bucovinei; aproape în fiecare săptămână organiza plecarea elevilor (sâmbătă şi duminică) prin mănăstirile din judeţul Suceava (Putna, Suceviţa, Voroneţ, Dragomirna etc.). Am colinadat împreună cu maşina Societăţii (şofer – Dan Voronca), primită în dar din partea premierului Moldovei, Mircea Druc, satele româneşti, organizând diferite manifestări: întâlniri cu scriitorii, cu formaţiunea artistică a Şcolii Pedagogice din Cernăuţi (conducător artistic Ilie Luceac), întâlniri cu preşedinţii de filiale etc. Relaţiile cu filialele erau foarte strânse. Se organizau lunar întâlniri cu preşedinţii filialelor săteşti. Merită să menţionăm activitatea perseverentă a lui Eugen Patraş, care împreună cu viitorul director al Şcolii nr. 29, Mihai Jar au umblat în fiecare şcoală din oraş întocmind listele elevilor de origine română, au umblat apoi din casă în casă convingându-i pe părinţi să-şi transfere copii la şcoala cu predare în limba română din or. Cernăuţi. Listele au fost sistematizate şi împărţite liderilor tuturor societăţilor româneşti care au definitivat această lucrare. În toamnă şcoala a fost inaugurată în prezenţa acad. Vladimir Trebici, a premierului Moldovei Mircea Druc, a consului general al României la Cernăuţi Ilie Ivan şi a tuturor liderilor societăţilor româneşti. Primul careu festiv a fost deschis de Mihai Jar, primul director şi fondator al şcolii. În aceeaşi perioadă au fost deschise clase româneşti în şcolile din satele cu populaţie mixtă, care, din păcate, nefiind susţinute în continuare, au fost ulterior închise.
Pentru a desăvârşi lista activităţilor, a evenimentelor organizate de Societate şi de filialele ei recurgem la o simplă republicare a unor fragmente din ziarul „Zorile Bucovinei”.
Ziarul „Zorile Bucovinei” din 16 august 1989, nr. 159, 11508, rubrica: Viața Societății „M. Eminescu”. Articolul Prilej de înălțare spirituală, autor Ilie Tudoran: „La 13 august 1989 la Casa de cultură din Crasna s-au adunat oameni hotărâți să inaugureze organizația primară a Societății pentru Cultură Moldo-Română „M. Eminescu”. Grupa de inițiativă hotărâse să demonstreze că spiritul eminescian se păstrează viu în aceste locuri și că datoria lor este de a reînvia tradițiile populare, de a salva limba maternă.
Au vorbit: doctor în științe, filolog, Grigore Bostan, președintele Societății; scriitorul Vasile Levițchi; docentul Alexandrina Cernov; poeții Ilie T. Zegrea, Vasile Târâțanu și alții. Președintele organizației primare a fost ales Nicolae Ursachi”.
De fapt, la Crasna a fost organizată prima filială a societăţii. Satul Crasna, care era situat pe atunci în zona de frontieră, era inaccesibil pentru ceilalţi locuitori ai regiunii, aşa că cei sosiţi din Cernăuţi au fost nevoiţi să ocolească de la Ciudei prin pădure. Şi totuşi am sosit la timp la adunarea de constituire a filialei Crasna.
Ziarul „Zorile Bucovinei” din 30 decembrie 1989, nr. 249, 11598, rubrica: Viața Societății „M. Eminescu”. Articolul Dificultăți și probleme, autor V. Dormărunt: „La 30 decembrie în localul școlii medii № 10 din or. Cernăuți a avut loc adunarea de constitiure a organizației de bază „Roșa” a Societății pentru Cultură Moldo-Română „M. Eminescu”. Participanții au vorbit despre problemele care stau în fața românilor din această veche suburbie a orașului, despre greutățile pe care le întâmpină localnicii în ceea ce privește instruirea copiilor în limba maternă. Nu există nici o grădiniță, nici măcar o grupă în limba părinților.
Din lipsa de pregătire în limba maternă și umblând la grădinițe în limba rusă sau ucraineană ei sunt nevoiți să-și continue studiile în clasa I în limba rusă sau ucraineană.
Din viața suburbiei, ca și din alte mahalale ale orașului, au fost izgonite frumoasele obiceiuri și tradiții folclorice, a dispărut portul național al localnicilor. Pe cale de dispariție se află și limba maternă. Într-o stare dificilă se află și bibliotecile care nu se completează cu literatură moldo-română.
La adunarea de constitiure a organizației primare din Roșa au luat cuvântul reprezentanții conducerii Societății regionale pentru cultură moldo-română, scriitorul V. Tărâțeanu și docentul Aurel V. Constantinovici.
Președinte al organizației primare a fost ales Ion N. Grencișin, directorul școlii № 10”.
Ziarul „Zorile Bucovinei” din 26 decembrie 1989, nr. 247, 11596, rubrica: Viața Societății „M. Eminescu”, articolul Sărbătoare la Boian, autor V. Micu: „La 17 decembrie în satul Boian a avut loc constituirea organizației primare a Societății pentru Cultură Moldo-Română „M. Eminescu”. Aici au fost și reprezentanții satelor vecine: Priprutie, Boianivca, Arboreni. Sarcini ale organizației: revenirea la grafia latină; folosirea pe larg a limbii materne în cadrul manifestărilor culturale, social-politice și artistice din sat; complectarea bibliotecilor cu literatură moldo-română; organizarea unei sărbători a limbii materne; revenirea la denumirile vechi a localităților; crearea unui cenaclu literar și camerei-muzeu „M. Eminescu”.
Din partea Societății au luat parte: președintele Societății, Gr. Bostan, poetul V. Tărâțeanu, lectorul universitar, secretarul Societății, Ștefan Hostiuc.
Președinte al organizației primare din Boian a fost ales Ion T. Cuciurean, vice-președinți: Vasile D. Botă și Vasile N. Bizovi”.
Ziarul „Zorile Bucovinei” din data de 28 decembrie 1989 nr. 248, 11597, rubrica: Viața Societății „M. Eminescu” publică articolul Mariei Toacă Cu zâmbetul și lacrima pe față: „La 23 decembrie a avut loc conferința Societății pentru Cultură Moldo-Română „M. Eminescu”. Sarcinile conferinței: Comemorarea centenarului morții lui Ion Creangă şi rezolvarea unor chestiuni privind activitatea societății.
La începutul conferinței s-a păstrat un moment de reculegere în memoria victimelor căzute în lupta împotriva regimului dictatorial al lui Ceaușescu.
A fost citită lista candidaților în deputați în Sovetele regional, orășenesc Cernăuți și naționale, înaintați din partea Societății.
A fost pusă problema ca din partea raionului Hliboca să fie un reprezentant în parlamentul republicii, care să apere interesele moldo-românilor din regiune.
A fost primită propunerea docentului de la universitatea cernăuţeană Aurel Constantinovici de a crea pe lângă Societate un grup „Fenix” care să pledeze pentru renașterea științei și învățământului în limba maternă. Au fost aleși membrii acestui grup. A fost adoptat un demers către Prezidiul Sovetului Suprem al RSS Ucrainene și Moldovenești în vederea asigurării cu cărți în limba maternă și a retranslării emisiunilor televizate din Moldova”.
Ziarul „Zorile Bucovinei” din 19 ianuarie 1990, nr. 13, 11612, rubrica: Viața Societății „M. Eminescu”. Articolul Încă un pas spre renaștere națională, autor Vasile Bâcu: „Tot mai mulți oameni își exprimă dorința să devină membri ai Societății pentru cultură Moldo-Română „M. Eminescu”. Astfel și în satul Dubovca s-a constituit organizația primară a Societății. Adunarea a fost deschisă de către Ion E.Bezușco, președintele comitetului executiv al Sovetului Sătesc. Vorbește despre necesitatea păstrării tradițiilor satului. Locuitorii satului propun ideea de a întoarce satului denumirea lui seculară – Oprișeni. Gheorghe I. Ciubrei membru al prezidiului Societății „M. Eminescu” accentuează nevoia întoarcerii cu fața la problemele spirituale”.
Ziarul „Zorile Bucovinei” din 19 ianuarie 1990, nr. 13, 11612, rubrica: Viața Societății „M. Eminescu”, articolul Împreună cu munții, autor Vasile Bâcu: „Recent la Universitatea de Stat din Cernăuți sub egida organizației primare a Societății pentru Cultură Moldo-Română „M. Eminescu” a avut loc comemorarea centenarului de la trecerea în nemurire a clasicilor literaturii noastre M. Eminescu și Ion Creangă. Despre creația acestor scriitori au vorbit Gr. Bostan, candidat în științe filologice, docentul Gheorghe Jernovei, lectorul universitar Șt. I. Hostiuc. Studenții au participat cu un recital de versuri, cântece, înscenarea poveștii lui Ion Creangă Soacra cu trei nurori Printre spectatori au fost și elevii clasei moldovenești de la școala medie № 5 din oraș”.
Ziarul „Zorile Bucovinei” din 22 decembrie 1989, nr. 244, 11593 la rubrica Viața Societății „M. Eminescu”, a fost publicat articolul poetului Ilie T. Zegrea, Pentru renașterea culturii naționale: „La 17 decembrie în casa de cultură din s. Horbova a avut loc constituirea organizației primare a Societății pentru cultura Moldo-Română „M. Eminescu”. Președintele organizației primare a fost ales învățătorul Mihai Iacoban.
În acelaşi ziar a fost publicat articolul lui Dumitru Covalciuc Rapsodia demnității de neam: „La Carapciu în sala de festivități a școlii medii a avut loc constituirea organizației de bază a Societății „M. Eminescu”. Au vorbit: Vasile Tovarnițchi – Pentru înflorirea culturii naționale; V. I. Levițchi despre necesitatea renașterii etnosului nostru, renașterea limbii, trezirea conștiinței de neam. Au fost prezenţi membri ai prezidiului Societății „M. Eminescu”: Vasile Levițchi, Gheorghe I. Ciubrei șeful vămii din Vadul-Siret, scriitorul Mircea Lutic. A fost ales președinte – pedagogul Vasile I. Tovarnițchi”.
În ziarul „Zorile Bucovinei” din 23 decembrie 1989, nr. 245, 11594 Dumitru Covalciuc, în articolul Sfânta scântee a dragostei scrie despre constituirea organizației de bază a Societății „M. Eminescu” în satul Bucovca, raionul Hliboca. Președinte – I. F. Rotaru”.
Este menționată organizația de bază a Societății „M. Eminescu” din satul Stănești în frunte cu I. A. Posteucă.
Ziarul publică aproape în fiecare număr informaţii despre constituirea filialelor şi participarea membrilor prezidiului la aceste manifestări de suflet, care au contribuit esenţial la trezirea conştiinţei de neam.
În numărul din 24 iunie 1989 Ion Creţu publică articolul Înveșnicirea memoriei Luceafărului: „La 20 iunie la Cernăuți, pe strada Ivan Franco, pe peretele clădirii școlii medii № 1 (fosta Aron Pumnul) a avut loc festivitatea de dezvelire a unei noi plăci memoriale consacrate geniului poeziei românești și moldovenești – M. Eminescu. Această misiune de onoare a fost acordată lui Vasile Tovarniţchi și lui Grigore Bostan, președintele Societății pentru Cultură Moldo-Română „M. Eminescu”.
Începând cu 1 noiembrie 1989 în ziarul „Zorile Bucovinei” se tipăresc pagini din Abecedar (cu caractere latine) de S. Vangheli, G. Vieru, Lică Sainciuc din Chișinău.
În acelaşi ziar în nr. 242, 11591, din 19 decembrie 1989, Ilie T. Zegrea publică articolul Nemuritor și atât de aproape în care ne informează: „La 7 decembrie în Sala cu icoane a Casei Sindicatelor din Moscova a avut loc o manifestare prilejuită de comemorarea genialului nostru poet național M. Eminescu, organizată de comitetul de conducere a Uniunii scriitorilor din țară. Aici a luat cuvântul Grigore Bostan, doctor în științe filologice, șeful catedrei de limba și literatura moldovenească și filologie clasică a Universității de Stat din Cernăuți.
În data de 5 ianuarie 1990, la rubrica: Viața Societății „M. Eminescu” Simion Gociu publică articolul Dreptul la apel în care menţionează: „Societatea pentru Cultură Moldo-Română „M. Eminescu” se înscăunează tot mai mult în legitimele sale drepturi de renaștere a culturii naționale. Cultura noastră are drept la apel și construirea organizațiilor de bază în satele regiunii, servește drept un stimulent pentru revenirea celor ale sufletului și inimii. Ceea ce m-a bucurat la Podlesna (Iordănești) a fost tinerețea grupului de inițiativă ea oscilând între 20 și 28 ani. Acești tineri au organizat o palpitantă manifestare cu ocazia fondării organizației de bază.
Președintele grupului de inițiativă a fost Florea Șapcă. Sarcini propuse: revenirea la grafia latină; revenirea la vechea și frumoasa denumire a satului Iordănești; reînvierea vechilor datini și obiceiuri populare; dublarea înscripţiilor pe firmele din sat. La adunarea au participat scriitorii M. Lutic și V. Tărâțeanu”.
O temă nouă în viaţa societăţii este relatată de către neobositul ziarist şi membru al comitetului director Dumitru Covalciuc. În nr. din 11 aprilie 1990 citim în articolul Acțiuni de binefacere: „Unele din cele 26 de organizații de bază ale Societății, odată cu sosirea primăverii au organizat marșuri ecologice. Fac ordine la lizierile pădurilor, pe malurile iazurilor, pâraielor, în parcuri. Din inițiativa secției de istorie, etnografie și folclor a Societății unele organizații de bază au luat sub protecția lor monumentele ostașilor căzuți în cele 2 războaie mondiale, strâng mijloace pentru ridicarea monumentelor în memoria victimelor staliniste.
Grupul „Damele române” de pe lângă Societate se pregătesc să viziteze aziluri de bătrâni și orfelinate, pentru a le înmâna colete cu produse alimentare și cadouri.
Grupul „Arboroasa” strânge mijloace bănești pentru repararea și restaurarea bisericii catedrale din Cernăuți”.
Despre un alt act de binefacere al membrilor Societăţii (3 ianuarie 1990) citm articolul Nobil act de binefacere, autor Ștefan Hostiuc, secretarul Societății pentru Cultură Moldo-Română „M. Eminescu”: „O delegație din partea Societății în frunte cu președintele ei, profesorul Gr. Bostan s-au prezentat la comitetul executiv al Sovietului Regional de Deputați ai poporului cu propunerea de a expedia de urgență în România Liberă o mașină de produse de prima necesitate. M. Țurcan a salutat această inițiativă și peste 2 ore la o ședință prezidată de dumneaei se rezolvau problemele privind acest ajutor acordat răniților și copiilor din România: cumpărarea produselor, repartizarea unei mașini frigorifice, întocmirea documentelor necesare etc.) A doua zi mașina a ajuns la Suceava de unde urma să fie expediată la București”. Responsabil pentru organizarea acestor expediţii a fost Eugen Patraş, care îşi îndeplinea în acele zile primele sarcini serioase încredinţate de către prezidiul societăţii.
„Pe lângă produse, se menţionează în articol, a fost trimis și un mesaj al președintelui Societății adresat Frontului Salvării Naționale: „suntem alături de acei care-și iubesc cu adevărat țara și neamul”.
Apoi a fost trimisă o mașină cu 9 tone făină și iarăși peste o zi a plecat și o a treia mașină. Sunt menționați toți cei care au donat bani Societății în vederea acestui ajutor. La Universitate, la Catedra de Filologie Moldovenească, a funcționat timp de 2 săptămâni grupul „ad-hoc” pentru strângerea donațiilor avându-i în cadrul lui pe membrii catedrei”.
Ştefan Hostiuc, secretarul Societății publică la 6 iunie 1990 articolul La Suceveni sub steaua lui Eminescu: „O adevărată sărbătoare a graiului, a sufletului și a datinilor strămoșești a avut loc la Suceveni. Președintele de onoare al Societății, Vasile Levițchi, a fost solicitat să prezinte publicului obiectivele principale ale Societății. El a accentuat importanța constituirii în acest sat a organizației primare a Societății. Poetul Arcadie Suceveanu, redactorul-șef al editurii „Hiperion” din Chişinău, a adus un dar pentru organizație: ediția princeps a Luceafărului poeziei noastre.
Ziaristul Dumitru Covalciuc a mărturisit bucuria de a participa la această sărbătoare. Docentul Alexandrina Cernov, vicepreședinte al Societății, a remarcat faptul că pe lângă dreptul de a dansa și cânta împreună, prietenia adevărată mai are nevoie de echitate deplină în toate domeniile de activitate. Președinte a fost ales Arcadie Suceveanu.
Informaţii interesante despre constituirea şi activitatea filialelor ne relatează în articolele sale şi ziarista Maria Toacă. În ziarul din 18 iunie 1990, în articol A doua rândunică citim: „După multe eforturi din partea unor entuziaști s-a rupt gheața și la Mahala. Asist la adunarea de constituire a organizației de bază a Societății „M. Eminescu” la Mahala. S-a vorbit de importanța formării acestei organizații, s-a păstrat un moment de reculegere în memoria celor deportați, s-a propus ridicarea unui obelisc în memoria victimelor.
Președinte a fost ales Ștefan Purici, locțiitori ai lui învățătorii Nicolai Acsanii și Petru Sainciuc. A urmat un concert”.
În ziarul „Zorile Bucovinei” din data de 13 iunie 1990, în articolul Acțiuni frumoase D. Covalciuc scrie: „Vineri 18 mai, V. Șapcă, G. Onofreiciuc, I. Suceveanu, A. Garașciuc, G. Suceveanu, V. Moscalu și alții învățători de istorie de la un șir de școli din raionul Hliboca în frunte cu metodistul lor F. Șapcă și însoțiți de grupuri de elevi au venit la cimitirul central din Cernăuți pentru a face ordine la mormintele lăsate în paragină.
Sâmbăta 19 mai, 70 de entuziaști din satul Cupca în frunte cu membrii consiliului de conducere al secției de bază a Societății „M. Eminescu” din Cupca au evoluat pe scena casei de cultură Molodia. S-au recitat poezii, s-au cântat cântece pentru cetățenii satului Molodia care până atunci nu au avut posibilitatea să asiste la vreun concert în limba maternă.
În ziua de Ispas în satul Ceahor a avut loc constituirea secției de bază a Societății pentru cultură „M. Eminescu”. Ceahorenii au manifestat dorința de-a avea în bibliotecă cărți în limba română.
Din inițiativa grupului „Arboroasa” de pe lângă Societate are loc colectarea mijloacelor pentru restabilirea monumentului lui M. Eminescu la Cernăuți” (În curând BucPress va publica partea a 2-a a acestui articol).
Autor: Alexandrina Cernov, redactor-șef al revistei „Glasul Bucovinei”
*Alexandrina Cernov s-a născut la 24 noiembrie 1943 în oraşul Hotin. A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii Naţionale „Iuri Fedkovyci” din Cernăuţi (1966). A susţinut teza de doctorat în 1989 la Chişinău. Conf. univ. dr. la Catedra de Filologie Română şi Clasică a Universităţii Naţionale din Cernăuţi (1971–2002). A publicat studii şi articole în domeniul teoriei traducerii, lingvostilisticii şi poeticii comparate (română, rusă, ucraineană). Este autor de manuale şcolare de limba şi literatura română pentru şcolile româneşti din Ucraina. Este redactor-şef la revista trimestrială de istorie şi cultură „Glasul Bucovinei”. Membru de onoare al Academiei Române (1991), membru fondator şi director executiv al Editurii Alexandru cel Bun din Cernăuţi (1995), membru fondator al Societăţii pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuţi, vicepreşedinte (1989) şi preşedinte al Societăţii pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuţi (1990-1994). Premiul Fundaţiei Culturale Române (București), 1994; Medalia jubiliară „Mihai Eminescu” a Ministerului Culturii din România, (2000); Ordinul Serviciul Credincios în grad de ofiţer, pentru contribuția deosebită pentru propagarea literaturii române în lume (2004); Ordinul Serviciul Credincios în grad de comandor ş.a. ///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
Societatea pentru cultura românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuţi – 30 de ani de existenţă (partea II)
În ziarul „Zorile Bucovinei” din data de 1 aprilie 1990 poetul şi traducătorul, profesorul Vasile Leviţchi din nordul Bucovinei publică articolul Oare chiar nu ne trebuie? în care, cu durere în suflet, ne împărtăşeşte gândurile sale despre societate şi unii „prieteni”: „Anul trecut a fost creată Societatea de cultură românească „M. Eminescu”, cu statut, înregistrată juridic. Dar iată că din ce în ce mai des poate fi auzită o replică venită din partea unor șefi de rang, cam „de la dom’căprar în sus”, o replică un pic greșită stilistic, nu prea în firea limbii noastre – „Asta nouă nu ne trebuie!”. Înseamnă că nu ne prea au la inimă unii dintre șefii locali. Totuși cu voia sau fără voia dumnealor Societatea va funcționa. Nedoritorii vor fi nevoiți să contribuie la crearea organizațiilor primare ale Societății, fiindcă satele nu sunt moșiile lor personale, ci așezări cu oameni care tind spre cultură, mai ales când e vorba de cultura proprie, ce le-a fost luată pe nedrept ani și ani la rând, scrie Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române, director al Editurii „Alexandru cel Bun” într-un articol pentru revista de istorie și cultură „Glasul Bucovinei”, pe care-l publicăm în continuare (partea II).
Ne lipsește această cultură, nu avem în regiune un teatru în limba noastră, limba noastră a fost socotită „mai mică”, mai fără perspective, mai de mâina doua. S-a pomenit izgonită din universitate precum și din toate instituțiile de nivel superior, n-a mai fost acceptată în sferele vieții sociale, s-a degradat, a sărăcit încât rar mai găsești oameni să o știe corect.
Avem nevoie de cultură, ne trebuie societăți de cultură.
Toate aceste fiind spuse și recunoscute, ce să facem noi, cei de la Societatea pentru cultură „M. Eminescu” atunci când avem să venim într-un sat și observăm că mica șefime locală se teme de noi ca dracul de tămâie? Că iată – e pericol! Noi nu vrem decât să propagăm o cultură a limbii noastre, a datinilor străbune, a cărților, să scoatem la iveală frumosul în obiceiurile străvechi, în cântecele noastre. Noi am vrea să nu ne dispară limba, ci s-o păstrăm și s-o îmbogățim, am vrea să vedem biblioteci bine înzestrate cu cărţi și săteni cu dragoste pentru lectură, oameni care să știe cine sunt și de unde se trag, oameni care să-și prețuiască neamul.
De ce vă temeți de noi, dragi tovarăși, înscăunați în posturi atât de mărunţele? Ce aveți de pierdut? Cine vă sperie atât de cumplit? Ce năpastă a belșugului și a îmbuibării vă face să vă feriți atât de mult de cultură? Dumitale mă adresez, tovarășe președinte, care, cică ai zis: „Tolko cerez moi trup”. Oare să fie adevărat? Ai fi în stare să-ți dai viața numai să nu treacă spre satul dumitale cultura?
Dragi compatrioți de prin sate! Alcătuiți comitete de inițiativă și chemați-ne în satul dumnavoastră să înființăm organizații primare locale ale Societății de cultură „M. Eminescu”.
La 26 octombrie, în ziua Sf. Dumitru la stejarul lui Ștefan cel Mare din Codrii Cosminului a avut loc comemorarea de a 493-a aniversare a bătăliei purtate acolo de marele nostru voievod Ştefan cel Mare cu oastea regelui Ioan Albert, eveniment despre care ne relatează D. Covalciuc în aritcolul Pomenirea eroilor: „La această acțiune inițiată de cercul „Arboroasa” au participat intelectuali și gospodari din mai multe sate precum și membri ai Societății „M. Eminescu” în frunte cu membrii prezidiulu. Au răsunat chemări la unirea morală. Cu lumânări aprinse întru pomenirea celor căzuți s-au cântat cântece de glorie ale neamului, s-au recitat versuri”.
În data de 2 iunie 1991, la rubrica „Glasul adevărului”, Vasile Carlașciuc scrie în articolul Izbânda e în unire despre adunarea neamului, care a avut loc la Cernăuţi la 9 iunie: „Mitingul a fost deschis de Alexandrina Cernov, președinta Societății pentru Cultură „M. Eminescu”, care a anunțat că începând cu 9 iunie, ziua adunării neamului, au început zilele de doliu pentru Bucovina. Anume la 9 iunie 1941 au început deportările în masă ale românilor bucovineni. De aceea în numele Societății „M. Eminescu” precum și a altor Societăți românești, la gara din Cernăuți și cea din Hliboca au fost depuse flori în amintirea jertfelor stalinismului. Participanții au păstrat un moment de reculegere. S-a anunțat că membrii prezidiului Societății „M. Eminescu” și a Societății republicane „Aron Pumnul” bat pragurile funcționarilor pentru obținerea deschiderii în centrul orașului Cernăuți a unui liceu românesc (în școala № 1 unde a învățat Eminescu). S-a subliniat importanța școlilor cu predare în limba română. S-au adunat bani în contul viitorului liceu românesc.
Simion Gociu a vorbit despre greutățile pe care le întâmpină persoanele din conducerea Societății pentru cultură „M. Eminescu” în activitatea de deschidere a claselor românești în satele hlibocene.
Cu un cuvânt de salut s-a adresat adunării Petru Grozavu președintele Societății „Dunărea și Marea” a românilor din regiunea Odesa, societate care urmărește aceleași scopuri, se ciocnește de aceleași baricade birocratice în rezolvarea problemelor. A subliniat faptul necesității unei uniri. Şi-a exprimat ideea creării Unității democratice a românilor din Ucraina.
S-a anunțat că la 2 iulie va avea loc un miting lângă Stejarul din Codrii Cosminului unde va fi pusă și piatra viitorului monument viteazului voievod Ştefan cel Mare.
Din partea Societății „Ștefan cel Mare” a vorbit domnul Sârbu din Suceava.
Participanții la miting au adoptat o adresare către secretarul general al ONU enumerându-se în ea doleanțele românilor din aceste ținuturi”.
Începând cu anul 1992, în filiale au început dările de seamă. Vasile Bâcu, în ziarul din 5 martie 1992 scria următoarele: „În satele Carapciu, Suceveni și Pătrăuții-de-Sus au avut loc adunări de dare de seamă și alegeri în filialele Societății pentru Cultură „M. Eminescu”. Adunați într-o atmosferă de sărbătoare oamenii au vorbit, totuși, despre problemele întâlnite în cadrul activității în filiale. Problema principală abordată în toate trei comune rămâne învățământul în limba română atât în școli cât și în instituțiile superioare de învățământ. Cu multă durere despre acest lucru a vorbit domnul Vasile Tovarnițchi, directorul liceului „M. Eminescu”, președintele filialei din Carapciu. Marea majoritate a absolvenților liceului din ultimii ani își fac studiile peste hotarele republicii, în timp ce avem în regiune atâtea instituții de învățământ mediu și superior. De asemenea s-a vorbit și despre situația presei în limba română din regiune”.
Au fost probleme şi cu şcolarizarea absolvenţilor şcolilor noastre în România. Responsabil din partea Societăţii a fost ales Simion Gociu, care scrie în numărul din 14 august 1990 în articolul Liceele din România vă așteaptă următoarele: „Se acordă locuri la liceele din România. După multe demersuri către Direcția regională de învățământ, Societatea pentru Cultură „M. Eminescu” aduce la cunoștință absolvenților școlilor cu limba de predare română că își pot continua studiile în România.
Părintele Ivasiuc, parohul bisericii din Corovia, șeful secției de culte a Societății pentru cultură românească „M. Eminescu”, aflându-se într-o vizită de serviciu în România, a dus tratative cu Înalt Preasfinția sa Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în privința obținerii unor burse la un seminar teologic și la o facultate. Seminarul teologic din Neamț a oferit 20 de burse, Iași – 10 burse.
S-a stabilit componența comisiei de selectare a pretendenților condusă de prof. univ. dr. Grigore Bostan”.
Au fost abordate şi problemele bisericii. Aflăm din ziarul „Zorile Bucovinei” din 29 august 1990 că membrii prezidiului Societății s-au întâlnit cu preasfinția sa episcopul Cernăuțiului și Bucovinei Antoniu: „S-au abordat probleme legate de colaborarea strânsă dintre membrii societății și biserica creștină ortodoxă română, de repararea catedralei cernăuțene, de îngrijirea cimitirelor, instruirea cadrelor bisericești în România. S-a organizat o comisie în care au intrat reprezentanții Societății Dumitru și Constantin Covalciuc și cei ai preoțimii românești bucovinene. Comisia condusă de preotul protoiereu Mihai Ivasiuc se va ocupa de problema restaurării bisericuței din cimitirul orășănesc”.
Societatea a organizat şi mai multe pelerinaje de Hramul sfintei mănăstiri de la Putna la care au participat peste 1400 membri ai Societății. Această acțiune de mare amploare, a fost inițiată de Societate, cu sprijinul Episcopiei cernăuțene, a organelor de resort și Societății pentru cultură și literatură română din Bucovina (Gălănești).
În articolul Cu tăcerea și răbdarea nu treci nici pârăul (Însemnări de la adunarea națională a românilor din raionul Hliboca, Maria Toacă consemnează: „În cadrul pregătirilor pentru congresul românilor din regiunea Cernăuți, duminica trecută a avut loc întrunirea românilor din raionul Hliboca.
Ion Timiș mi-a spus c-au aflat întâmplător despre această adunare. Am fost vânduți și batjocoriți toată viața. Poate de acum înainte vom avea zile mai bune, dacă vom fi uniți, nu vom sta cu capul la pământ.
Câteva doamne din satul Iordănești mi-au spus că participă cu bucurie la adunările organizate de Societatea „M. Eminescu”, oamenii a căror viață înclină spre apus nu se pot împăca cu faptul că, odată cu sfârșitul lor, vor apune vorba și tradițiile românești pe acest pământ. Doamna Alexandrina Cernov, președinta Societății „M. Eminescu”, a expus succint platforma program al apropiatului congres al românilor din regiunea Cernăuți. Ideea organizării unui asemenea for nu vine numai din partea Societății, ci a unui grup de inițiativă. Platforma program include probleme din viața politică, economică, socială și culturală a românilor.
La congresul general al românilor urmează să fie ales Consiliul Național care va activa pentru repunerea românilor în drepturile lor firești. Consiliul Național nu este o organizație politică, dar își rezervă dreptul să exprime opinii proprii cu caracter politic față de anumite evenimente din viața regiunii. Îndeosebi s-a bucurat de susținerea asistenței compartimentul referitor la relațiile cu România. Piedicile întâmpinate în legăturile cu Patria istorică este o durere mereu vie pentru noi.
Referitor la politica de cadre se subliniază ca fiind necesară reprezentanța românilor în toate posturile de conducere, proporțional cu procentul populației.
De-asemenea platforma programului prevede organizarea unor asociații de tineret și asociații sportive benevole „Dragoș Vodă”.
În timp ce F. Șapcă și M. Onofriiciuc vorbeau cu durere despre urmele ce se comit față de natură și pământul strămoșesc, afară se petrecea un act de vandalism. Alături de steagul de stat al Ucrainei, pentru perioada cât avea să țină adunarea, a fost arborat tricolorul. Niște răufăcători au dat foc simbolului nostru sfânt. Pânza fină de mătase, fiind stropită cu benzină a ars în câteva secunde. Și aceasta s-a întâmplat ziua în amiaza mare când în sală se aflau domnii Petru Toca, reprezentantul Președintelui în raionul Hliboca, Silvian Boico, președintele sovietului raional, Petro Gasiuc, șeful secției pentru relații interetnice a Administrației Regionale și alte persoane oficiale. Probabil, că tricolorul n-ar fi zădărât așa de rău privirile cuiva, dacă ar fi fost arborat mai demult pe clădirea Sovietului Regional de Deputați ai Poporului.
Acest moment insultător a fost atenuat de concertul prezentat de micii neîntrecuții artiști din Carapciu. Prin cântec și dans, ei au dovedit că demnitatea noastră națională nu poate fi înjosită că totuși avem un mare viitor”.
Tot Maria Toacă a publicat în ziarul „Zorile Bucovinei” mai multe articole despre Sărbătoarea Mărţişorului. Citim în articolul Duminica Mărțișorului din 11 mmartie 1995: „La Cernăuți primăvara a sosit cu un Mărțișor neobișnuit – un bogat festival-concurs, organizat de comitetul director al Societății pentru Cultură Românească „M. Eminescu”.
O singură zi de duminică s-a dovedit a fi prea scurtă pentru cununa de manifestări sufletești. De bogați ca întotdeauna în cântece, dansuri și, ce-i mai important, în dorința de desăvârșire.
Deși festivalul s-a desfășurat în formă de concurs, având un juriu solid, din care a făcut parte pe lângă alte personalități directorul artistic al Ansamblului „Ciprian Porumbescu” Emil Havriliuc, pentru fiecare colectiv mai important decât toate a fost participarea.
Au evoluat printre alții și ansamblul „Opincuța” din Hliboca, orchestra de muzică populară din satul Costiceni, condusă de Vladimir Șeremet precum și colective de elevi din satele Boian, Mahala, corul Societății „M. Eminescu” „Dragoș Vodă”, orchestra de muzică populară „Mugurel” de la centrul tineretului, condusă de N. Hacman.
Premiile au revenit celor care au adus un program inedit, specific localităților lor. S-a ținut cont de autenticitatea costumelor populare. Astfel, au fost menționați lăutarii din Herța, conducător artistic Ion Iacobiță. Juriul a acordat premiul I pătrăuțeanului Dragoș Tochiță, care a înfiripat fără de asemănare „Ciobanii”.
Însă cei mai scumpi și așteptați oaspeți au fost membrii Ansamblului „Ciprian Porumbescu”, dirijor Viorel Leancă.
Un loc considerabil în organizarea sărbătorii l-au avut consiliul regional și cel orășenesc de deputați ai poporului, din partea cărora ne-au onorat cu prezența domnii A. Kruglaşov, P. Hasiuk, C. Sainciuk, I. Marceak.
La organizarea festivalului și-au dat concursul prefectura Sucevei și consiliul județean Suceava, din partea cărora ne-a salutat Dragoș Corlățeanu.
Datoria noastră e să ne ținem mereu în floare cultura românească”.
Deespre a patra ediţie a Mărţişorului Maria Toacă ne relatează: „Pe 9 martie 1998, la Cernăuți s-a desfășurat cea de-a patra ediție a Festivalului „Mărțișor”, în cadrul căruia au evoluat colective de artiști amatori din toate raioanele cu populație românească din regiune.
Cuvântul de deschidere i s-a propus d-lui Arcadie Opaiț, președintele Societății pentru Cultură Românească „M. Eminescu” care a oferit cuvântul de felicitare onoraților oaspeți. E vorba de domnii Petro Hasiuk, A. Roșca, Micola Fedoruk, primarul orașului Cernăuți, Petru Rotari, vice-primar, Ilie Ivan, ministru-consilier la Ambasada României în Ucraina, C. Manolache, vice-președinte al consiliului județean Botoșani (România). Au evoluat artiști amatori din satele regiunii”.
În data: 10 iunie 1998 ziarul anunţă: „În ziua de 15 iunie a. c. Se împlinesc 139 de ani de la trecerea în lumea celor drepți a marelui nostru poet M. Eminescu, viața căruia a fost atât de strâns legată de fosta capitală a „dulcei” Bucovine. Cu acest prilej de creștinească aducere aminte a celui care a fost Mihai Eminescu, a rămas și va fi întotdeauna Luceafărul poeziei românești, filiala orășenească a Societății Regionale pentru Cultură Românească „M. Eminescu” organizează după vechiul obicei creștinesc ortodox român, la Catedrala arhiepiscopală din orașul Cernăuți, începând de la orele 12.00 un parastas întru pomenirea ilustrului nostru înaintaș.
Serviciul divin va fi oficiat de un sobor de preoți în funcție cu parohul catedralei, părintele protoiereu Adrian Acostăchioaie”.
Despre una din ediţiile sărbătorii „Limba noastră cea română” din 20 septembrie scrie Vasile Bâcu: „În această lună de toamnă conducerea Societății „M. Eminescu” a organizat în Teatrul de vară din Grădina publică din oraș tradiționala sărbătoare „Limba noastră cea română”. Au fost prezenți oaspeți din București, Iași, Brașov, Suceava, Chișinău, reprezentanți ai administrației regionale de stat și ai consiliului orășenesc Cernăuți, scriitori bucovineni, reprezentanți ai societăților de cultură ucraineană, poloneză, germană, evreiască.
După mesajele oaspeților, în scenă apar artiști amatori din satele regiunii.
Finalul, spectaculos și înălțător, s-a transformat într-o frumoasă horă a artiștilor și spectatorilor, o horă a unirii de suflete ce au o singură bucurie și o singură durere – Limba Română”.
În data de 22 iunie 1996 ziarul publică articolul lui Ion Creţu Pururi tânăr înfășurat în manta-mi..., despre o nouă manifestare culturală, dedicată lui Mihai Eminescu: „La 15 iunie Societatea „M. Eminescu” a inaugurat Festivalul de poezie și cântec „Pururi tânăr înfășurat în manta-mi…”.
Festivalul a debutat cu un pios omagiu adus de admiratorii marelui Poet prin depunere de flori la placa memorială de pe clădirea liceului unde a învățat M. Eminescu, la bustul său din curtea casei lui A. Pumnul, cu cuvinte rostite din suflet de oameni de litere M. Lutic, V. Tărâțeanu, D. Covalciuc și alții.
După un Te-Deum oficiat de preotul paroh Gh. Florea, la Casa Națională a Românilor din Cernăuți a evoluat un frumos spectacol.
A doua zi, Festivalul a continuat la Liceul „Mihai Eminescu” din Carapciu-pe-Siret care a fost deschis cu un cuvânt de salut al directorului liceului Eugen Tovarnițchi.
Au fost prezenți domnii Serghei Popic, locțiitor al șefului Secției de Relații Interetnice și Migrație a Administrației Regionale de Stat, Ionel Șerban, secretar doi al Ambasadei României în Ucraina, Mihail Zelenco, locțiitor al șefului Administrației Regionale de stat Hliboca şi alţii.
Am spicuit doar câteva dintre consemnările publicate în ziarul „Zorile Bucovinei”, pentru a ne împrospăta memoria noastră, dar poate şi de a ne revizui activitatea noastră, a tuturora, care îmi pare mult prea săracă. Avem nevoie de o poziţie fermă faţă de noile legi, votate în Rada Supremă a Ucrainei şi semnate de preşedintele P. Poroşenko. Deja după ce a pierdut alegrile preşidenţile, P. Poroşenko a făcut noi declaraţii umilitoare pentru poporul ucrainean, îndeosebi pentru monorităţi: „Voi apăra, a declarat expreşedintele, realizările mele – „armata, limba şi religia”. Oare nu a înţeles domnia sa că anume aceste triste „realizări” i-au fost fatale în alegeri, oare nu şi-a dat seama că 30% din populaţia Ucrainei, care reprezintă minorităţile nu l-au votat. Nu l-au votat mamele fiilor ucişi în războiul din Donbas şi ca celor, care negăsindu-şi de lucru în Ucraina şi-au luat lumea-n cap şi au plecat în Europa, nu l-au votat văduvele care au rămas să-şi crească singure copilaşii etc., etc. Nu de mult, împreună cu vice-premierul Groisman au declarat că în Ucraina a scăzut rata şomajului. Cred că ar fi trebuit să-i caute prin Europa, într-adevăr, acolo şi-au găsit de lucru. A reuşit domnul ex-preşedinte să scindeze populaţia ucraineană şi cu prilejul acordării bisericii ortodoxe ucrainene a Tomosului. Astfel de hotărâri nu se iau din „fuga calului”. Oare acestea pot fi numite realizări? S-au poate doar hotărâri luate în pripă, cu scop electoral. Ele au avut un efect invers, au dovedit că Petro Poroşenco nu-şi cunoaşte ţara, interesele populaţiei. În schimb este susţinut cu ardoare de ultranaţionaliştii ucraineni.
Ultima realizare a ex-preşedintelui este partidul Solidaritatea europeană. Despre ce solidaritate europeană poate fi vorba când legile referitoare la limbă, încalcă toate normele europene? Când minorităţile din Ucraina sunt într-o luptă continuă pentru drepturile, care cu tupeu sunt încălcate de către autorităţile locale, şi nu numai. Punctul cel mai nervalgic este şcoala şi limba. Ni se dă dreptul să cântăm şi să dansăm totuşi. Noi sperăm în continuare, că totul se va remedia cu noul preşedinte Vladimir Zelenski, că noul parlament nu va mai vota legi aberante, fără a cunoaşte situaţia reală. Serăm că, în sfârşit, se va realiza şi un recensământ care va arăta situaţia reală.
Am hotărât să reproduc în continuare şi un raport al activităţii Societăţii, publicat în zarul „Zorile Bucovinei”.
Darea de seamă a preşedintelui Societăţii pentru cultura românească „Mihai Eminescu”, publicată în „Zorile Bucovinei” la 10 decembrie 1994
Ziarul „Zorile Bucovinei” în data: 10 decembrie 1993 a publicat Darea de seamă a preşedintei A. Cernov: Încă un an de activitate a Societății pentru Cultură Românească „M. Eminescu”. Reproducem textul:
De la fondarea Societății au trecut 4 ani, ani marcați de scopul general de a dezvolta cultura românească, de a trezi conștiința națională, de a reveni la valorile noastre culturale și literare. Obiectivele principale au fost: dezvoltarea limbii materne, lupta pentru introducerea limbii române în instituțiile de învățământ superior, lupta pentru dreptul tinerilor de a-și continua studiile în limba maternă, difuzarea presei și a cărții româneşti, lupta pentru dreptul la simbolurile naționale etc.
În munca noastră am reieșit, în primul rând, din drepturile internaționale ale omului, ale minorităților naționale prevăzute în cartea ONU, declarația universală a drepturilor omului, în documentele finale ale Conferinței de la Helsinki, Viena, Kopenhagen. Aceste drepturi sunt prevăzute astăzi și în Legea Ucrainei despre minoritățile naționale în Ucraina.
Atacurile în așa-numita presă independentă ucraineană, ca și atacurile în ultimul timp din partea unor societăți românești, sunt răspunsul pe care l-am primit în momentul când, pe lângă activitatea culturală, am atins problemele minorității românești în genere.
Activitatea științifică și culturală
Cultura este baza existenței și identității noastre naționale. Unul din scopurile principale ale activității noastre e să ne păstrăm și să ne dezvoltăm capacitatea creatoare într-un cadru național românesc. Societatea a stimulat contactele cu societățile de cultură ale nemților austrieci, ale polonezilor și evreilor. Din păcate nu putem menține aceleași relații bune cu societatea ucraineană „Prosvita”, conducătorii căreia, în locul unei propuneri constructive, ne atacă în presa șovină din regiune, interesându-se numai de problema cultivării și renașterii limbii ucrainene. O populație majoritară devine puternică și stimată cu atât mai mult, cu cât mai bine sunt susținute minoritățile.
Esențialul în rezolvarea problemelor de cultură națională în regiune a fost pentru noi problema cadrelor. Societatea a susținut crearea colectivelor teatrale de tineret și pentru copii în limba română pe lângă casa tineretului și adolescenților din Cernăuți. În vederea organizării unui teatru profesional românesc la Cernăuți au fost trimiși să studieze la Academia de Teatru din Târgu-Mureș 3 studenți.
Membrii prezidiului și consiliului Societății, membrii Societății au participat la diferite conferințe științifice din Ucraina, Republica Moldova și România. Au fost publicate studii de istorie, literatură și cultură în Bucovina, studii sociologice.
Anul acesta a fost inaugurat Cenaclul literar condus de Ilie Zegrea.
Ca de obicei a fost organizată sărbătoarea „Limba noastră cea română”.
Activitatea editorială
Societatea „M. Eminescu” a continuat editarea ziarului „Plai românesc” (redactor V. Tărâțeanu). Mulțumim tuturor celor care au susținut prin donații bănești această publicație.
Cu ajutorul Patriarhiei române a fost editat Calendarul ortodox bucovinean pe anul 1992-1993(cu un tiraj de 5000 exemplare), redactor D. Covalciuc.
Felicităm cercul „Arboroasa” pentru editarea almanahului „Țara Fagilor” și a „Mioriței”. Editura „Carpați” din Ujgorod a lichidat cartea românească. Este întrebarea pe care o adresăm Guvernului Ucrainei: unde își publică românii cărțile? Sau poate se consideră că noi nu avem nici poeți, nici scriitori, nici savanți.
Societatea va face tot posibilul ca pe viitor să aibă o editură și o tipografie pentru a putea contribui mai eficient la dezvoltarea ştiinţei şi culturii româneşti la Cernăuţi.
În prezent Societatea pregătește reeditarea cărții lui Ion Nistor Problema ucraineană în lumina istoriei. La începutul anului viitor vom avea o conferință științifică-metodică în problemele predării limbii, literaturii și etnologiei românești în școală.
Biblioteca
Societatea noastră a pledat mult pentru deschiderea unei biblioteci naționale românești în orașul Cernăuți. Am acumulat cărți, am abonat periodicele, am convenit cu bibliotecile și alte instituții și edituri din Republica Moldova și România pentru completarea acestei biblioteci cu cărți, reviste de specialitate, ziare. Am primit, în sfârșit, încăpere pentru desfășurarea activității societăților românești. Însă s-au pronunțat categoric împotriva folosirii spațiului primit pentru bibliotecă Societatea „Mitropolitul Silvestru”, Societatea pedagogică republicană „Aron Pumnul” și comitetul executiv al „Golgotei”.
Învățământul
Societatea a insistat asupra încheierii contractului între Ministrele Învățământului din Kiev și București, am scris demersuri și scrisori, proteste în presă împotriva blocării burselor pentru studii în România.
Societatea a înaintat în acest an mai multe demersuri pentru redeschiderea grupelor cu predare în limba română la Universitatea de Stat și Institutul de Medicină din Cernăuți. Însă în zadar.
Societatea a organizat în luna iunie cursuri de perfecționare pe 2 săptămâni la Oradea pentru 15 învățători ai claselor primare. Prin intermediul Societății s-au organizat donații de carte românească pentru școli.
Excursii, odihnă, pelerinaje
În perioada vacanței de vară s-au organizat 7 excursii în România, la care au participat circa 200 elevi. De-asemenea s-a organizat odihna elevilor școlii № 29 la Piatra Neamț. Membrii Societății „M. Eminescu” (24 persoane) au efectuat o excursie la Brașov, 26 de copii din Boian, care au suferit de intoxicare în școală au beneficiat de odihnă în România, la Constanța.
S-au organizat pelerinaje la Putna, pe 2 iulie 1992, la sanctificarea lui Ștefan cel Mare (3500 persoane) și pe data de 15 august – la hramul Mănăstirii Putna (1400 persoane).
Din partea Societății au fost trimise 4 persoane la cursurile de creație a tinerilor poeți din România la Botoșani.
Relațiile cu alte societăți
În baza contractului de colaborare cu Societatea pentru Cultura și Literatura Română din Bucovina am continuat un vast schimb de valori culturale (donații de carte, excursii cu elevi, studii de arhivă). Am avut contacte de colaborare reciprocă cu filialele acestei Societăți din Brașov și Satu-Mare, Sibiu, Târgu-Mureș, cu filiale ale asociațiilor „Pro Basarabia și Bucovina”, „Cultură fără frontieră”.
Ne aflăm într-o bună înțelegere cu societățile de cultură națională din regiunea Cernăuți (evreiască, austro-germană, poloneză) cu care am înființat un consiliu de coordonare al societăților culturale ale minorităților naționale.
Din păcate n-au fost atât de fructuoase relațiile cu Societatea de Cultură Ucraineană „Prosvita”, care a avut o poziție antiromânească preconcepută.
Prin intermediul Societății, populația românească din regiune a acordat un ajutor umanitar refugiaților din Transcarpatia.
Alte activități
La invitația camerei deputaților a Parlamentului României o delegație în componența Alexandrinei Cernov, Nicolae Motrescu, Eugen Patraș, Vasile Tărâțeanu a avut întrevederi în vederea dezvoltării relațiilor cu țara, a sprijinului material și cultural din partea Guvernului României, la Ministerul Culturii, Ministerul Învățământului și Ştiinței și Ministerul de Externe din România.
Vrem să amintim despre activitatea prezidiului Societății în legătură cu întoarcerea bisericii Sf. Nicolae comunității românești. Am făcut acest lucru având în vedere că biserica Sf. Nicolae este un monument de arhitectură moldovenească din sec. al XVII-lea și trebuie păstrată ca un monument istoric de arhitectură. Demersurile noastre au rămas fără răspuns.
În încheiere, mă adresez membrilor Societății noastre: dacă într-adevăr dorim sincer să luptăm pentru drepturile noastre naționale, pentru renașterea culturii noastre, pentru viitorul copiilor noștri, să ne sprijinim unul pe altul, să dăm o ripostă hotărâtă celor care doresc să-i dezbine pe români.
Lista președinților Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina
Reuniunea pentru leptură (1862-1863)
Mihai Zotta – președinte
Alecu Hurmuzachi – vicepreședinte
De la 26 mai 1863 până la 1865
Eugenie Hacman – președinte
Gheorghe Hurmuzachi – vicepreședinte
De la 1 ianuarie 1865 până la13 mai 1882
Gheorghe Hurmuzachi – președinte
Ion Calinciuc – vicepreședinte
Miron M. Călinescu – (1869-1879 – secretar), apoi vicepreședinte
De la 1882 până la 1887
Victor baron Stârcea – președinte
Miron M. Călinescu – vicepreședinte
De la 1887 până la 1889
Miron M. Călinescu – vicepreședinte
Conduce Societatea de unul singur
De la 1889 până la 1899
Doxuță baron Hurmuzachi – președinte
Vasile V. de Repta – vicepreședinte
Din 1896 Dionisie de Bejan – vicepreședinte
Din 1900 până la 1922
Dionisie de Bejan – președinte
Iancu Flondor și Sextil Pușcariu – vicepreședinți
Din 1921 până la 1923
Radu I. Sbiera – președinte
Vasile Gheorghiu și Nicu Vasilovschi – vicepreședinți
Din 1923 până la 1929
Profesorul Vasile Gheorghiu – președinte
Din 1929 până la 1940
Profesorul Grigore Nandriș – președintele Societății
În anii 1860 din 185 membri ai Societății – 62 erau boieri și 71 preoți.
SUMMARY
30 years have passed since the foundation of the Romanian cultural society from Cernăuţi Region. On 28th of May 1989 the society’s board meeting took place, which gathered all the delegates from various villages of the region. For the first time after 1945, the Society reunited the Romanians from the north of Bukovina, Herţa county and a part of former Hotin district – the actual Cernăuţi region, having in mind the continuation and reunion of the activity of the Society for Romanian Culture and Literature in Bukovina, founded still in 1862, primarily as a Romanian Reading Reunion.
On 2nd of April 1989 the Statutory Project was published. The main objectives to be pursued have been the renovation of the National House, the opening of the schools and kindergartens, libraries and points of distribution of Romanian press, the restoration of the Latin script, linguistic circles and seminars, the return to the historical traditional names of our locations, protection of the artistic monuments, creation of favorable conditions for the affirmation of young Romanian talents. The main goals of the Society, from the very beginning of its existence have been: the right to the maternal language, the return of the national house and the use of the national symbols. Out of numerous problems, the priority has been set to the valorification of the national legacy.
After publishing the Statute of the future Society, in the newspaper „Zorile Bucovinei” different opinions and thoughts have appeared almost in every edition, shedding some light on the chronology of the events. This article reproduces some of the published materials in the section Discutăm proiectul de Satut al Societății pentru cultură moldo-română „Mihai Eminescu” / We Discuss the Statutory Project of the Society for the Moldavian and Romanian Culture „Mihai Eminescu”/ and in continuation, the section Din viaţa Societăţii „Mihai Eminescu” / From the Life of the Society „Mihai Eminescu”/.
In September 1990 for the first time the holiday „Limba noastră cea română” /Our Romanian Language/, as well as the national meeting of the Romanians of the region took place, along with the appearance of the first edition of the newspaper „Plai Românesc”. Other national holidays have followed, „Florile dalbe”, „Mărţişorul”. A scientific conference „Bucovina – istorie şi actualitate” / Bukovina – History and Actuality/ was organised in 1991. With the efforts of the society members the Romanian school nr 29 has been founded in the downtown of the city. The choir „Dragoș Vodă” set up its first steps, the Society branches were inaugurated in the villages, the statue of Mihai Eminescu has been founded in the courtyard of Aron Pumnul house, later another statue of Eminescu also in the city centre, the bust of Ion Neculce in Boian and many others. With the course of time from the Society „Mihai Eminescu” other new societies emerged: Arboroasa, Golgota, Mitropolitul Silvestru, Aron Pumnul, Doamnele române, and after the picketing – „The Christian Democratic Alliance of the Romanians of Ukraine”.
The society has permanently seeked to initiate a constructive dialogue with the Ukrainian administration.
*Alexandrina Cernov s-a născut la 24 noiembrie 1943 în oraşul Hotin. A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii Naţionale „Iuri Fedkovyci” din Cernăuţi (1966). A susţinut teza de doctorat în 1989 la Chişinău. Conf. univ. dr. la Catedra de Filologie Română şi Clasică a Universităţii Naţionale din Cernăuţi (1971–2002). A publicat studii şi articole în domeniul teoriei traducerii, lingvostilisticii şi poeticii comparate (română, rusă, ucraineană). Este autor de manuale şcolare de limba şi literatura română pentru şcolile româneşti din Ucraina. Este redactor-şef la revista trimestrială de istorie şi cultură „Glasul Bucovinei”. Membru de onoare al Academiei Române (1991), membru fondator şi director executiv al Editurii Alexandru cel Bun din Cernăuţi (1995), membru fondator al Societăţii pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuţi, vicepreşedinte (1989) şi preşedinte al Societăţii pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuţi (1990-1994). Premiul Fundaţiei Culturale Române (București), 1994; Medalia jubiliară „Mihai Eminescu” a Ministerului Culturii din România, (2000); Ordinul Serviciul Credincios în grad de ofiţer, pentru contribuția deosebită pentru propagarea literaturii române în lume (2004); Ordinul Serviciul Credincios în grad de comandor ş.a. ///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
SURSA:
Ilie Tudor Zegrea: ”Dacă pierdem şcolile şi bisericile, vor dispărea imediat şi satele noastre,... încărcate de istoria şi gloria strămoşilor”
Una dintre realizările importante ale activităţii desfăşurate de Societatea „Mihai Eminescu” este deschiderea şcolii medii nr. 29 din Cernăuţi (astăzi gimn. „Alexandru cel Bun”) la 1 septembrie 1991. În iunie 1990 în curtea casei lui Aron Pumnul a fost dezvelit bustul lui Mihai Eminescu, iar primăria oraşului a aprobat locul unde urma să fie înălţată statuia poetului.
La 28 mai curent s-au împlinit 30 de ani de la fondarea Societăţii pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu”, iar la începutul acestei toamne am marcat 30 de ani de la prima sărbătoare „Limba noastră cea română” organizată la Cernăuţi. Şi deoarece s-a întâmplat astfel că am fost implicat în ambele evenimente: împreună cu alţi scriitori, profesori şi intelectuali am făcut parte din grupul de iniţiativă care s-a ocupat nemijlocit de organizarea conferinţei de fondare a Societăţii, iar la 2 septembrie 1990, ca preşedinte al Societăţii „M. Eminescu”, împreună cu alţi membri ai conducerii, organizam în teatrul de vară din Grădina Publică din Cernăuţi sărbătoarea „Limba noastră cea română”, astăzi, aruncând o privire în urmă, sunt cuprins de anumite sentimente de bucurie şi, în acelaşi timp, de tristeţe.
Bucuria ar veni din faptul că atunci am găsit în noi forţa şi înţelegerea de a ne uni în aceiaşi voinţă şi dorinţă în numele unor idealuri ce-şi aveau rădăcinile în istoria neamului trăitor de milenii pe aceste pământuri. Şi împreună am găsit forma cea mai adecvată pentru a porni (reporni) o activitate prodigioasă în numele redeşteptării naţionale, al adevărului istoric, pentru păstrarea şi dezvoltarea limbii materne, a culturii şi tradiţiilor noastre strămoşeşti. În programul de activitate al Societăţii pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu” au fost incluse mai multe obiective importante pentru existenţa fiinţei noastre naţionale în acest spaţiu istoric, şi anume, deschiderea de şcoli în limba română, revenirea la denumirile istorice ale localităţilor, revenirea la limba română, în veşmântul ei adevărat, inaugurarea muzeului „Mihai Eminescu”, înălţarea unor statui sau busturi personalităţilor marcante ale poporului nostru, personalităţi legate nemijlocit de localităţile din regiune, deshiderea unui teatru cu o trupă de actori români.
Vrem să amintim în mod deosebit faptul că la conferinţa de fondare a Societăţii pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu” a participat o delegaţie importantă de scriitori din Chişinău, din care au făcut parte regretaţii Ion Vatamanu şi Eugen Cioclea, prozatorul Vladimir Beşleagă, poetul Arcadie Suceveanu, istoricul literar Pavel Balmuş, omul de teatru Anatol Ursu din Bălţi. Atunci, în Sala de Marmură a Universităţii din Cernăuţi, spiritele păreau unite şi pe această undă a fost ales şi primul preşedinte al Societăţii, profesorul Grigore Bostan.
O componentă a succesului activităţii din primii ani se datora, indiscutabil, faptului că echipa din conducerea Societăţii era constituită din personalităţi bine cunoscute în regiune şi în afara ei: scriitorii Vasile Leviţchi, Mircea Lutic, Vasile Tărâţeanu, Simion Gociu, profesorii şi conferenţiarii universitari Grigore Bostan, Alexandrina Cernov, Ştefan Hostiuc, Ilie Popescu, Teodosia Chitari, Mircea Druc, (viitorul prim-ministru al Republicii Moldova), preotul Mihai Ivasiuc, ziariştii Ion Creţu, Gheorghe Aiftodi, Ion Rusu, Dumitru Covalciuc, arhivistul Petru Grior, profesorii de şcoală Vasile Bizovi, Vasile Tovarniţchi, Mihai Lungu, fraţii Ştefan şi Nicolae Motrescu, Gheorghe Haficiuc, Gheorghe Micailu, Adrian Iliuţ, Vasile Bota, Dragoş Tochiţă, Cozma Şorodoc şi alţi câţiva buni români şi activişti care prin autoritatea lor personală au ridicat la un nivel înalt şi prestigiul Societăţii.
Mulţi dintre ei au părăsit între timp această lume, însă noi, cei care i-am cunoscut, le suntem şi astăzi recunoscători pentru munca şi devotamentul lor faţă de cauza noastră comună. Graţie lor, dar şi altor români cu suflet mare, în vreo doi ani au fost fondate organizaţii primare (sau cum le spuneam noi – filiale) ale Societăţii „M. Eminescu” în mai bine de 40 de localităţi din ţinut.
Iar una dintre realizările importante ale activităţii desfăşurate de Societatea „Mihai Eminescu” este, indiscutabil, deschiderea şcolii medii nr. 29 din Cernăuţi (astăzi gimnaziul „Alexandru cel Bun”) la 1 septembrie 1991. De asemenea, în iunie 1990 în curtea casei lui Aron Pumnul a fost dezvelit bustul lui Mihai Eminescu, iar primăria oraşului a aprobat locul unde urma să fie înălţată statuia poetului.
Amintiri frumoase ne leagă şi de primele sărbători cu genericul „Limba noastră cea română”, „Mărţişor” sau „Florile dalbe”. Bunăoară, la prima sărbătoare „Limba noastră cea română”, organizată la 2 septembrie 1990 în Grădina Publică din Cernăuţi, au participat peste 2 mii de români din satele noastre. Majoritatea celor prezenţi erau îmbrăcaţi în costume naţionale, iar multe delegaţii soseau în coloană, cu drapele tricolor în frunte. Iar pe scenă, la microfoane, se perindau nu doar cântăreţi, ci şi profesori de şcoală, intelectuali sau ţărani care-şi spuneau păsul referitor la cele mai diverse probleme.
Din lipsă de spaţiu vom trece peste mai multe lucruri bune înfăptuite în acei ani de mare entuziasm şi ne vom opri pe scurt asupra regretelor ce ne macină sufletul astăzi, la 30 de ani de la derularea acelor evenimente remarcabile.
În primul rând, desigur, e vorba de pierderea unui număr mare de şcoli româneşti, care pur şi simplu au dispărut de pe harta noastră spirituală. Situaţia e cu atât mai dramatică şi neînţeleasă, deoarece în ultimii ani în regiune avem chiar trei asociaţii pedagogice, care potrivit prevederilor statutare ar trebui să aibă în grija lor anume funcţionarea şcolilor cu predare în limba română.
Din păcate „activitatea” lor se reduce mai mult la manifestări de suprafaţă, de machiaj şi nu la lucruri de esenţă. Şi în general, ni se pare că activităţile majorităţii societăţilor culturale româneşti (mai bine de 20 la număr!) au lunecat, spre marele nostru regret, pe o pistă greşită, reducându-se mai mult la organizarea de spectacole, de manifestări distractive şi festiviste, uitând de lucrurile esenţiale. Bunăoară, în internet găsim postate informaţii şi fotografii unde îi vedem pe pretinşii lideri ai românilor din nordul Bucovinei petrecând la diverse hramuri şi cârciume, pe litoral sau la munte, însă nu ştim ce se face concret în satele noastre pentru păstrarea limbii, culturii naţionale, şcolilor şi grădiniţelor în limba română.
Rar de tot găsim informaţii despre activitatea organizaţiilor primare ale societăţilor (inclusiv ale Societăţii „M. Eminescu”) din localităţile noastre, dar şi atunci aceste activităţi se reduc la organizarea de spectacole şi distracţii.
De mai multe ori am exprimat gândul că ar fi oportună organizarea unei conferinţe unde să discutăm în modul cel mai serios problema activităţii şcolilor cu predare în limba română din regiune şi chiar din ţară. Trebuie să explicăm fiecărui părinte cât de important este ca fiul sau fiica lui să înveţe la şcoală în limba maternă. Or, dacă pierdem şcolile şi bisericile, vor dispărea imediat şi satele noastre, dispărem noi, ca cetăţeni băştinaşi în aceste locuri frumoase, încărcate de istoria şi gloria strămoşilor.
Părerea pe care o împărtăşim e că trebuie să facem un efort pentru a ieşi din starea de leşin şi lâncezeală în care ne aflăm de vreo două decenii, să punem mâna şi pe carte, nu numai pe telefonul mobil, şi să demonstrăm că suntem urmaşi demni de înaintaşii care ne-au lăsat moştenire adevărate tezaure: limba maternă, tradiţiile, credinţa şi locurile unde ne-am născut.
Avem nevoie de muncă perseverentă, demnitate şi luptă pentru supravieţuire în aceste timpuri ale globalizării.
Altă soluţie nu există!
Ilie T. Zegrea, scriitor
Agenția BucPress – www.bucpress.eu
Imagini din albumul de fotografii al scriitorului Ilie Tudor Zegrea //////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
Ziua Limbii Romane
Am sarbatorit aceasta zi in 8 septembrie 2019, alaturi de fratii romani din Bucovina de Nord.Am inceput calatoria spre Cernauti cu colegii de la Vatra Dornei ,membri ai Societatilor Arboroasa si Pro Basarabia si Bucovina. Am parcurs drumul pe varianta nordica a Obcinelor Bucovinene atat de dragi si cunoscute mie Tinutul Bucovinei de sud parca era imbracat in sarbatoare,un aer imbalsamat cu mirosul cetinii de brad ne obliga la o meditatie istorica.Mi-am adus aminte de versurile lui Octavian Goga care se potriveau atat de bine la calatoria noastra :
”Veniti romani veniti la munte
V-arata drumul mortii din morminte “
Pluteam pe straturile pe care istoria le-a asezat sub noi.Atatea secole de istorie parca jucau rolul Stelei Polare si ne priveau cu o grija parinteasca .Am depasit in tacere Moldovita.am inteles cu totii mesajul durat in stanca in Pasul Palma care arata directia Cernautiului.Chiar daca mesajul stancii si al celor din morminte este firav nu poti sa il intelegi gresit.Apropierea de Radauti,de necropola voievodala, iti da impresia ca intri in altarul unei catedrale.Nimeni nu vorbea dar toti simteam ca in gand rostim cuvinte care aveau greutatea celor rostite sub patrafir.Aerul voievodal al Putnei ne facea respiratia tot mai profunda .Simteam greutatea istoriei si gandul ne ducea la versurile din poezia” Stramosii”a celui care a fost Prim Ministru al Romaniei Mari-Octavian Goga :
“Stramosii nu mor niciodata
Razboiul lor in noi il poarta
Si azi de dincolo de moarte
Ei ne mai cer o judecata “
De sarbatoarea Limbii Romane, judecata strabunilor se refera la felul in care ne-am identificat cu ea si am pastrat-o.Cu totii intelegem ca limba romana nu este doar un instrument de comunicare si de tezaurizare .Ea este certificatul nostru de nastere ,marca noastra si ceea ce ne individualizeaza si ne da vizibilitate intre natiunile lumii .Ea ne fereste de stergerea identitatii si de moarte intr-o lume tot mai uniformizatoare.Apropierea de frontiera mie personal mi-a activat cunostintele despre sociologia si geopolitica frontierelor.Frontiera nu este o limitare fizica ci un fenomen politic ,administrativ ,cultural ,etnic ,psihologic sociologic ,istoric, religios ideologic ,filozofic.de identitate civilizationala.Imi revin in minte frontierele lui Huntington si le resping pentru ca civilizatiile nu se ciocnesc ci numai interesele .Frontiera intre romanii din Bucovina nu este decat administrativa .Toate celelalte expresii ne unesc si nu ne despart de aceea nu am senzatia ca am trecut o frontiera.Drumul spre Cernauti este asezat pe mai multe straturi de oase apartinand diferitelor armate care s-au confruntat aici.Un pamant framantat amarnic de istorie iar pe oasele ostenilor din acest pamant se sprijina Bucovina intreaga “ca pe umerii unor uriasi”asa cum zice Stefan cel Mare in Apus de Soare din opera lui Delavrancea .Si dincolo si dincoace de linia administrative de-a lungul drumului vegheaza acelasi Hristos rastignit.Situatia ortodoxiei din Ucraina imi aduce aminte ca religia are o pronuntata componenta geopolitica . Patrundem cu emotie in Cernauti.Straturile arhitecturale ne arata zbuciumatul lui destin. Arhitectura austriaca ,romaneasca si ucrainiana se afla intr-un dialog impaciuitor .Aron Pumnul insotit de Eminescu parca ne asteapta in prag iar coloana sonora nu poate fi decat Balada lui Ciprian Porumbescu.Am mers direct la Cimitirul stramosilor nostri.Aici am simtit judecata aspra a stramosilor .Miroase a loc parasit desi in acest pamant avem o comoara istorica imposibil de pretuit .Sigur ar fi nevoie de o interventie guvernamentala din Romania pentru a realiza o concordanta intre continutul acestui loc si forma acestuia, expresia exterioara.Vechea noastra boala magistral radiografiata de Maiorescu. Nimic nu este mai greu de suportat decat dojana de sub lespedea tacerii .Ma simt vinovat si judecat pentru abandonarea istoriei si a stramosilor .Plec din cimitir cu capul plecat .Imi este frica de orizont pentru ca dincolo de el parca se aude vocea Hurmuzachestilor si a Flondorilor .A doua zi parca ne-am reluat sperantele si aerul sarbatoresc prin cuvintele rostite de organizatorul sarbatorii Bacu Vasile secondat de Nicolae Sapca . Spiritul lui Eminescu ne-a imbarbatat si am pornit spre Palatul Mitropoliei Din peretii acesteia parca auzeam sunetele infundate ale pietrelor de la Dornisoara.In Sala de Marmura am avut senzatia ca istoria vine in avalansa spre mine. Spiritul lui Flondor parca domina sala.Privirile mele il cautau pe generalul Iacob Zadic.De undeva parca ii simteam privirea aspra .Am trait un sentiment de intoarcere a timpului.Precizia si rigoarea organizatorilor nu a fost afectata decat de limba romana rostita foarte corect ,fluent ,dulce si convingator de vorbitori .Limba e stapana noastra scria intr-un slide si in consecinta ,indiferent ce s-ar spune in aceasta zi de sarbatoare trebuie ascultat cu atentia si cuviinta cu care ascultam cuvintele rostite de pe amvon.Acest imperativ a fost inteles perfect de organizatorii Vasile Bacu si Nicolae Sapca care au fost supusi unei duble judecati si ai celor de dincolo de moarte si ai celor pe care i-au urmat in functii.Impresionanta asumare a responsabilitatii si a constiintei istorice . Prin grija atenta a organizatorilor ,cele doua muze Euterpe si Calliope au dat expresie artistica sarbatorii. M-am intors acasa ca dupa o spovedanie. De sarbatoarea limbii romane ,calauzit de glasul celor din morminte am fost unde trebuia. La multi ani Limba romana !Felicitari tuturor romanilor din Bucovina de dincoace si de dincolo.Felicitari organizatorilor de la Arboroasa din Vatra Dornei-Paraschiva si Ioan Abutnaritei.
Col.(Rez,) Gaftone ioan Bistrita 09 septembrie 2019
Am sarbatorit aceasta zi in 8 septembrie 2019, alaturi de fratii romani din Bucovina de Nord.Am inceput calatoria spre Cernauti cu colegii de la Vatra Dornei ,membri ai Societatilor Arboroasa si Pro Basarabia si Bucovina. Am parcurs drumul pe varianta nordica a Obcinelor Bucovinene atat de dragi si cunoscute mie Tinutul Bucovinei de sud parca era imbracat in sarbatoare,un aer imbalsamat cu mirosul cetinii de brad ne obliga la o meditatie istorica.Mi-am adus aminte de versurile lui Octavian Goga care se potriveau atat de bine la calatoria noastra :
”Veniti romani veniti la munte
V-arata drumul mortii din morminte “
Pluteam pe straturile pe care istoria le-a asezat sub noi.Atatea secole de istorie parca jucau rolul Stelei Polare si ne priveau cu o grija parinteasca .Am depasit in tacere Moldovita.am inteles cu totii mesajul durat in stanca in Pasul Palma care arata directia Cernautiului.Chiar daca mesajul stancii si al celor din morminte este firav nu poti sa il intelegi gresit.Apropierea de Radauti,de necropola voievodala, iti da impresia ca intri in altarul unei catedrale.Nimeni nu vorbea dar toti simteam ca in gand rostim cuvinte care aveau greutatea celor rostite sub patrafir.Aerul voievodal al Putnei ne facea respiratia tot mai profunda .Simteam greutatea istoriei si gandul ne ducea la versurile din poezia” Stramosii”a celui care a fost Prim Ministru al Romaniei Mari-Octavian Goga :
“Stramosii nu mor niciodata
Razboiul lor in noi il poarta
Si azi de dincolo de moarte
Ei ne mai cer o judecata “
De sarbatoarea Limbii Romane, judecata strabunilor se refera la felul in care ne-am identificat cu ea si am pastrat-o.Cu totii intelegem ca limba romana nu este doar un instrument de comunicare si de tezaurizare .Ea este certificatul nostru de nastere ,marca noastra si ceea ce ne individualizeaza si ne da vizibilitate intre natiunile lumii .Ea ne fereste de stergerea identitatii si de moarte intr-o lume tot mai uniformizatoare.Apropierea de frontiera mie personal mi-a activat cunostintele despre sociologia si geopolitica frontierelor.Frontiera nu este o limitare fizica ci un fenomen politic ,administrativ ,cultural ,etnic ,psihologic sociologic ,istoric, religios ideologic ,filozofic.de identitate civilizationala.Imi revin in minte frontierele lui Huntington si le resping pentru ca civilizatiile nu se ciocnesc ci numai interesele .Frontiera intre romanii din Bucovina nu este decat administrativa .Toate celelalte expresii ne unesc si nu ne despart de aceea nu am senzatia ca am trecut o frontiera.Drumul spre Cernauti este asezat pe mai multe straturi de oase apartinand diferitelor armate care s-au confruntat aici.Un pamant framantat amarnic de istorie iar pe oasele ostenilor din acest pamant se sprijina Bucovina intreaga “ca pe umerii unor uriasi”asa cum zice Stefan cel Mare in Apus de Soare din opera lui Delavrancea .Si dincolo si dincoace de linia administrative de-a lungul drumului vegheaza acelasi Hristos rastignit.Situatia ortodoxiei din Ucraina imi aduce aminte ca religia are o pronuntata componenta geopolitica . Patrundem cu emotie in Cernauti.Straturile arhitecturale ne arata zbuciumatul lui destin. Arhitectura austriaca ,romaneasca si ucrainiana se afla intr-un dialog impaciuitor .Aron Pumnul insotit de Eminescu parca ne asteapta in prag iar coloana sonora nu poate fi decat Balada lui Ciprian Porumbescu.Am mers direct la Cimitirul stramosilor nostri.Aici am simtit judecata aspra a stramosilor .Miroase a loc parasit desi in acest pamant avem o comoara istorica imposibil de pretuit .Sigur ar fi nevoie de o interventie guvernamentala din Romania pentru a realiza o concordanta intre continutul acestui loc si forma acestuia, expresia exterioara.Vechea noastra boala magistral radiografiata de Maiorescu. Nimic nu este mai greu de suportat decat dojana de sub lespedea tacerii .Ma simt vinovat si judecat pentru abandonarea istoriei si a stramosilor .Plec din cimitir cu capul plecat .Imi este frica de orizont pentru ca dincolo de el parca se aude vocea Hurmuzachestilor si a Flondorilor .A doua zi parca ne-am reluat sperantele si aerul sarbatoresc prin cuvintele rostite de organizatorul sarbatorii Bacu Vasile secondat de Nicolae Sapca . Spiritul lui Eminescu ne-a imbarbatat si am pornit spre Palatul Mitropoliei Din peretii acesteia parca auzeam sunetele infundate ale pietrelor de la Dornisoara.In Sala de Marmura am avut senzatia ca istoria vine in avalansa spre mine. Spiritul lui Flondor parca domina sala.Privirile mele il cautau pe generalul Iacob Zadic.De undeva parca ii simteam privirea aspra .Am trait un sentiment de intoarcere a timpului.Precizia si rigoarea organizatorilor nu a fost afectata decat de limba romana rostita foarte corect ,fluent ,dulce si convingator de vorbitori .Limba e stapana noastra scria intr-un slide si in consecinta ,indiferent ce s-ar spune in aceasta zi de sarbatoare trebuie ascultat cu atentia si cuviinta cu care ascultam cuvintele rostite de pe amvon.Acest imperativ a fost inteles perfect de organizatorii Vasile Bacu si Nicolae Sapca care au fost supusi unei duble judecati si ai celor de dincolo de moarte si ai celor pe care i-au urmat in functii.Impresionanta asumare a responsabilitatii si a constiintei istorice . Prin grija atenta a organizatorilor ,cele doua muze Euterpe si Calliope au dat expresie artistica sarbatorii. M-am intors acasa ca dupa o spovedanie. De sarbatoarea limbii romane ,calauzit de glasul celor din morminte am fost unde trebuia. La multi ani Limba romana !Felicitari tuturor romanilor din Bucovina de dincoace si de dincolo.Felicitari organizatorilor de la Arboroasa din Vatra Dornei-Paraschiva si Ioan Abutnaritei.
Col.(Rez,) Gaftone ioan Bistrita 09 septembrie 2019
