În perioada 16-17 mai 2016, o
delegaţie ucraineană din Cernăuţi, formată din inspectorul şcolar general profesor
Serghei Martiniuc, inspectori de specialitate de la Direcția de Învățământ a
Consiliului Orășenesc Cernăuți şi directori de şcoli, s-a aflat într-o vizită
de lucru în judeţul Suceava în vederea consolidării sau încheierii unor noi
proiecte de colaborare transfrontalieră.
În prima zi, delegaţia s-a aflat la
Colegiul Naţional ”Petru Rareş” din Suceava şi a vizitat, de asemenea,
Instituţia Prefectului Judeţului Suceava, Consiliul Judeţean şi Inspectoratul Şcolar
Judeţean Suceava.
Marţi, 17 mai 2016, membrii
delegaţiei din Cernăuţi, Ucraina, s-au deplasat în municipiul Câmpulung Moldovenesc,
unde au fost oaspeţii Şcolii Gimnaziale
„George Voevidca” şi ai Primăriei Municipiului.
În cadrul acestei vizite s-a semnat Acordul de parteneriat între Şcoala
Gimnazială „George Voevidca” şi Gimnaziul Nr. 6 din Cernăuţi, privind
colaborarea în cadrul Proiectului
educaţional internaţional „Caravana prieteniei”, de către
directorii prof. Băcanu Lăcrămioara şi Ignat Ion, în prezența delegației din Cernăuți, a cadrelor didactice și
elevilor din școala câmpulungeană și a invitaților, domnul Vasile Vargan – președintele
Corpului profesional al Mediatorilor
judetul Suceava-initiatorul proiectului de colaborare,domnul prof.Ioan
Ițco – președintele fondator al Institutului de învățământ și cercetare în
turism ,,I.P.I Bucovina, domnul Cristian Mîndrilă din partea Muzeului Lemnului și
a domnului Gavril Ianovivi – redactor și fotoreporter la revista ,,Dulce
Bucovină”.
Perioada de derulare a proiectului
este mai 2016 – mai 2017, cu posibilitatea de prelungire a colaborării intre
cele doua institutii de invatamant. Scopul proiectului este promovarea bunelor
practici educaţionale în beneficiul copiilor, prin schimbul de experienţă
interculturală între instituţiile de
învăţământ din cele două ţări vecine, în vederea stimulării atitudinilor de
respect, empatie şi admiraţie faţă de muncă, tradiţii şi obiceiuri specifice zonelor.
De asemenea, se urmăreşte sporirea cooperării dintre organizaţii şi instituţii
din judetul Suceava/România şi regiunea Cernauti/Ucraina, în vederea creării
unor legături strânse, bazate pe respect, reciprocitate şi dezvoltare comună.
Printre obiectivele proiectului se numără: respectarea şi
promovarea diversităţii culturale, formarea unei atitudini tolerante faţă de
valorile fiecărui popor, promovarea obiceiurilor şi tradiţiilor specifice
românilor şi ucrainenilor, sensibilizarea elevilor faţă de frumuseţea
costumelor populare tradiţionale sau dezvoltarea competenţelor interculturale
ale cadrelor didactice prin intermediul parteneriatelor educaţionale în scopul
păstrării şi apărării diversităţii culturale .
Activităţile ce urmează a fi derulate în cadrul
proiectului vor crea punţi de legătură trainice între cele două ţări, prin
cunoaşterea şi valorificarea potenţialului de care fiecare dispune. Se vor
stabili, aşadar, legături de prietenie şi colaborare între elevii şi cadrele
didactice de la cele două şcolii partenere şi se va urmări formarea de
deprinderi de comportare civilizată, bazată pe cooperare, stimă, toleranţă şi
respect reciproc.Delegatia din Cernauti a fost primita de primarul municipiului
dl.ing.Mihaita Negura
Deplasarea în sudul Bucovinei a delegaţiei din regiunea Cernăuţi a
continuat cu vizitarea Muzeului lemnului si alte obiective istorice din zonă.
Echipa de proiect:
Prof. Băcanu Lăcrămioara,
prof. Norocel Marcela, prof. Nistor Oltea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu