MEMORIU al Asociaţiei Naţional-Culturale a Românilor din regiunea Odesa „BASARABIA”

privind unificarea celor două programe de învăţământ existente, pentru instituţiile şcolare cu predare în limba română şi „moldovenească” din Ucraina, într-o singură programă de învăţământ, prin trecerea tuturor acestor instituţii şcolare la învăţământul conform programei pentru instituţiile şcolare cu predare în limba română

(TRADUCERE, originalul este redactat în limba ucraineană)

Domnului Preşedinte al Ucrainei, PETRO POROŞENKO
Domnului Prim-Ministru al Ucrainei, ARSENII IAŢENIUK
Domnului Ministru al Învăţământului şi Ştiinţei, SERGHII KVIT
Domnului GHENNADII DRUZENKO, Împuternicit al Guvernului Ucrainei privind problemele politicii etnonaţionale
Domnului Preşedinte al Administraţiei Regionale de Stat Odesa, IGOR PALYŢEA
Doamnei Director a Departamentului Învăţământ şi Ştiinţă a Administraţiei Regionale de Stat Odesa TETIANA LAZAREVA

Stimate Domnule Preşedinte!
Doamnelor şi Domnilor!

Ne adresăm conducerii statului şi patriei noastre cu rugămintea să atrageţi atenţia asupra situaţiei care s-a creat, de-a lungul anilor de independenţă a Ucrainei, în ce priveşte învăţământul în limba maternă pentru reprezentanţii populaţiei autohtone române şi/sau moldoveneşti din Ucraina, prin separarea procesului de învăţământ în cele mai „bune” tradiţii ale puterii sovietice-bolşevice.
După cum bine cunoaşteţi, în urma evenimentelor istorice locurile tradiţionale şi permanente de trai ale românilor din Ucraina independentă sunt raioanele Teaciv şi Rahău din regiunea Transcarpatică, regiunile Cernăuţi şi Odesa. În aceste trei regiuni de frontieră timp de veacuri întregi locuiesc reprezentanţi ai unui singur popor al latinităţi orientale, care comunică în numeroase graiuri ale aceleeaşi limbi – limba română.
Cu părere de rău, istoria contemporană, cuprinzând componenta sa indispensabilă – regimul comunist al Uniunii Sovietice din întregul bloc socialist din Europa centrală şi de Est, controlat în totalitate de Kremlin, a dat de înţeles întregii omeniri că regimurile totalitare sunt în stare să distrugă nu numai personalitatea şi identitatea naţională a persoanei umane, dar şi identitatea naţională a întregilor popoare, cu forţa, prin intermediul unei proceduri implementate sistematic obligând popoare mai mici să renunţe la propria limbă, cultură, religie şi învăţământ în limba maternă în folosul limbii sau a culturii dominante – în cazul nostru comun – în folosul limbii ruse pe cuprinsul tuturor republicilor sovietice. Astfel, etapizat, prin Marea Înfometare (Golodomor) din prima jumătate a sec. XX şi în următorii 40 de ani puterea sovietică din Moscova a extirpat considerabil limba ucraineană din instituţiile de învăţământ şi de cultură din RSS Ucraineană, popularizând un mit concret privind existenţa a unui grai ucrainean sau „malorus” („rusa mică”) al limbii ruse. În acelaş mod, după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost fabricată limba „moldovenească”, şi trecută la grafia chirilică, precum şi poporul „moldovenesc”, care ar fi diferit în mod consistent de istoria, cultura sau limba celei de-a doua jumătăţi a acestuia – românii care locuiesc azi în provincia istorică Moldova din componenţa României contemporane. După cum observăm – la destrămarea URSS soarta popoarelor din RSS Ucraineană şi RSS Moldovenească a fost hotărâtă anume de popoarele noastre, şi nicidecum de Moscova, Kremlin, cu atât mai mult Stalin sau fondatorul îmbalzamat al colosului sovietic – Lenin.
Prin urmare, în Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova din 27 August 1991, în conformitate cu hotărârea Marii Adunări Naţionale din Chişinău de la 31.08.1989 limbă de stat a Republicii Moldova este recunoscută limba română, pe baza grafiei latine. Conflictul armat din Transnistria din 1992, dar mai precis – componenta rusească a acestuia şi agentura KGB-istă a Uniunii Sovietice – practic au impus politicul moldovenesc să adopte Constituţia Republicii Moldova din 1994 cu acea componentă notorie, şi anume – art. 13, prin care recunoaşte drept limbă de stat, în contradicţie cu Declaraţia de Independenţă (!) – limba moldovenească (însă de asemeni, pe baza grafiei latine). Prin hotărârea Curţii Constituţionale din 2013, în Republica Moldova este recunoscută denumirea limbii de stat, în conformitate cu Declaraţia de Independenţă. Conform p.2 din Hotărârea nr.36 de la 05.12.2013, Curtea Constituţională a Republicii Moldova a hotărât: „În cazul existenţei unor divergenţe între textul Declaraţiei de Independenţă şi textul Constituţiei, textul constituţional primar al Declaraţiei de Independenţă prevalează.”. Cu siguranţă, interpretarea juridică a Curţii Constituţionale a Republicii Moldova are la bază şi expresia pur ştiinţifică a acestei probleme. Astfel, în anul 2010 Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova, răspunzând la o interpelare a Uniunii Interregionale “Comunitatea Românească din Ucraina”, a menţionat:
”denumirea corectă, ştiinţifică a limbii vorbite de românii din Basarabia istorică (inclusiv nordul şi sudul acesteia), din regiunea Cernăuţi şi cea Transcarpatică, este LIMBA ROMÂNĂ, fapt arhicunoscut de lingviştii contemporani şi confirmat în cadrul mai multor întruniri ştiinţifice, susţinut de altfel şi de lingviştii ucraineni, fiind suficient să amintim aici numele regretatului profesor Stanislav Semcinschi. Mai mult, savanţii Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi-au expus opinia în problema denumirii corecte a limbii române de nenumărate ori. Astfel, în „Răspunsul la solicitarea Parlamentului Republicii Moldova privind istoria şi folosirea glotonimului „limbă moldovenească”, adoptat în şedinţa lărgită a Prezidiului Academiei de Ştiinţe a Moldovei din 9 septembrie 1994, se subliniază: „Convingerea noastră este aceea că articolul 13 din Constituţie trebuie să fie revăzut în conformitate cu adevărul ştiinţific, urmând a fi formulat în felul următor: „Limba de stat (oficială) a Republicii Moldova este limba română”. Ulterior, la 28 februarie 1996, Adunarea Generală Anuală a Academiei de Ştiinţe a Moldovei a adoptat o declaraţie prin care a fost confirmată opinia ştiinţifică a specialiştilor filologi din republică şi de peste hotare, potrivit căreia limba de stat (oficială) a Republicii Moldova este limba română. Din 1996 şi până în prezent, opinia savanţilor de la Academie în problema glotonimului „limbă română” a rămas aceeaşi, în pofida faptului că unii politicieni au ajuns să declare că sintagma „limbă română” e un termen ştiinţific, în timp ce sintagma „limbă moldovenească” ar fi un termen politic, acesta, în realitate, fiind un termen ideologic şi geopolitic.”
Astfel, în prezent avem două state independente, limbă de stat a cărora este o singură limbă est-romanică – limba română: România şi Republica Moldova.
Însă, tot în prezent există un singur stat, care foloseşte denumirea de limbă „moldovenească”, mai cu seamă în ce priveşte asigurarea procesului de învăţământ a unei părţi din populaţie – reprezentanţi ai unei minorităţi naţionale. Aceasta este patria noastră şi a Dumneavoastră comună – Ucraina. Desigur, „limba moldovenească, în grafie chirilică” figurează, demonstrativ, încă într-o regiune – formaţiune separatistă – republica moldovenească nistreană nerecunoscută – de facto aceasta reprezentând un teritoriu al Republicii Moldova ocupat ilegal.
La încheierea celei de-a doua conflagraţii mondiale în Sudul Basarabiei se mai preda în limba română în 62 de şcoli, în localităţile cu populaţie majoritară românească – oraşe şi sate. După dispariţia Uniunii Sovietice, Ucraina independentă şi suverană a moştenit doar 18 din acele şcoli româneşti, aflate doar în sate, preponderent în cele trei raioane de la Dunăre – Reni, Ismail şi Chilia, dar şi în raioanele Sărata, Tatarbunar, Tarutino, Belgorod-Dnestrovski (Cetatea Albă). În aşa mod URSS reuşind să extirpe învăţământul românesc din toate oraşele şi majoritatea satelor româneşti sud-basarabene, rusificând 44 (!!!) de şcoli româneşti. Astăzi, după 24 de ani de independenţă a statului ucrainean în raioanele din Sud-Vestul regiunii Odesa mai sunt doar cinci (5!!!) şcoli naţionale în care procesul de învăţământ se desfăşoară integral în limba română, însă sub denumirea de „moldovenească”, conform ordinului politic de la Kiev. Restul - 13 şcoli – ori sunt ucrainizate, ori acest proces este în plină desfăşurare. Toate acestea în circumstanţele în care se vorbea, în primii ani de independenţă a statului ucrainean, chiar de o posibilitate de a redeschide clase româneşti în şcolile rusificate de comunişti, atât de democrată şi europeană se întrezărea perspectiva!...
Cu tot respectul faţă de numeroasele realizări ale tânărului, independentului şi suveranului stat ucrainean, trebuie să atragem atenţia Dumneavoastră asupra faptului că în perioada sovietică acelaş popor - separat de Stalin în români şi/sau moldoveni - din RSS Ucraineană dispunea de învăţământ într-o singură limbă – „moldovenească” (grafie chirilică), la fel cu şcolile din RSS Moldovenească! Cu părere de rău, unica „realizare” a statului ucrainean în acest context este că a mai separat odată acest popor, promovând politica „divide et impera!” în problemele lingvisticii, fapt de care nu s-a încumetat nici măcar puterea sovietică: anume statului ucrainean, prin intermediul nomenclaturii comuniste moştenite, i-a reuşit să despartă învăţământul în limba română care se dezvolta în Ucraina anilor 1989-1998, implementând limba „moldovenească” în procesul de învăţământ din regiunea Odesa.

Domnule Preşedinte, Doamnelor şi Domnilor,

Într-o viziune pozitivă a acestui subiect, statul ucrainean, ieşind din trecutul sovietic comun împreună cu Republica Moldova, încă de la începutul independenţei Ucrainei, prin propriul sistem de învăţământ a menţinut în regiunile compact populate de populaţie românofonă – români şi/sau moldoveni (regiunile Transcarpatică, Cernăuţi şi Odesa) – învăţământul în limba română în instituţiile de învăţământ de treptele I-III. Începând cu anul 1991 Ministerul învăţământului din Ucraina aplica o singură programă de învăţământ în limba română atât pentru instituţiile de învăţământ naţionale care activau în localităţile în care populaţia mojoritară o constituie etnicii români, cât şi în şcolile din localităţile populate de români oficial denumiţi în acte încă de puterea sovietică ca având o naţionalitate aparte – „moldoveni”.
Întâmplător sau nu (?!), dar imediat după semnarea Tratatului ucraineano-român de bună vecinătate din 1997, pe valurile unui „moldovenism” de sorginte neo-sovietică venit de nicăieri altundeva decât de la Tiraspol (în fond - cauza prezenţei denumirii de limbă „moldovenească” din art. 13 al constituţiei R. Moldova), Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei din Ucraina începe, din anul 1998, procesul de învăţământ în unităţile de învăţământ din regiunea Odesa în limba „moldovenească” de predare, aprobând o programă şcolară duplicitară, practic identică (faţă de programa românească) în această „limbă”; tipăreşte din contul statului manuale aparent pentru două şcoli distincte: unele pentru şcolile cu predare în limba română, altele – pentru şcolile cu predare în „moldovenească”. Drept apogeu al meseriei editoriale apare tiparul la una dintre editurile din oraşul Lvov a două manuale identice 100%, separat pentru şcoli „româneşti” şi „moldoveneşti”, schimbând pentru aceasta conţinutul unei singure pagini!!!
Şi iarăşi întâmplător sau nu, însă anume în anul 1998, în timp record şi vădit cu sprijinul structurilor de stat cu destinaţie specială se crează Asociaţia Moldovenilor din Ucraina, iar drept veritabil conducător inamovibil al acesteia este numit nimeni altul decât Anatolii S. Fetescu – soţul Larisei I. Fetescu, aceasta fiind până în prezent (!!!) metodistă/curator asupra şcolilor „moldoveneşti” din regiunea Odesa. În fapt, statul ucrainean a angajat un cuplu, cu un scop concret: pentru a câta oară să despartă - prin intermediul programei de învăţământ controlate de familia Fetescu şi prin mass-media românofobă tipărită (bilunarul „Luceafărul”) editat de Asociaţia Moldovenilor din Ucraina, conform practicilor sovietice comuniste şi totalitare - nu numai acelaş popor, ci mai ales comoara cea mai de preţ a acestuia – limba – în două limbi aparent diferite, „moldovenească” şi română, conferind în acest fel statut de limbă graiului moldovenesc al limbii române. Această absurditate este foarte eficientă şi în zilele noastre, când absolvenţii şcolilor „moldoveneşti” din Sudul Basarabiei, având în diploma de absolvire menţionată drept limbă maternă „moldoveneasca” urmează studiile la specializarea „limbă română” la Universitatea Umanistă de Stat din Ismail, iar atunci când se reîntorc în şcolile de la baştină Direcţia Regională de Învăţământ de la Odesa îi obligă pe aceştia din urmă – profesori de limbă română – să predea (într-)o limbă „moldovenească”! ... Pe parcursul anilor de independenţă a Ucrainei suntem martori la o situaţie absolut absurdă când, fără să părăsească localitatea, absolvenţii aceleeaş şcoli au trecută drept româna drept limbă maternă în diplomele de studii medii necomplete din 1996, iar în diplomele de studii medii complete din 1998 apare drept limbă maternă „moldoveneasca”. Şi toate acestea – la buna dispoziţie a funcţionarilor din Odesa, sau la ordinul politic de la Kiev.
Desigur, conform tradiţiilor democratice europene consacrate – nimeni nu a abrogat dreptul la autoidentificare naţională, iar în prezent este problema fiecărei persoane cum se identifică – român sau moldovean – în cazul celor 400 de mii de populaţie românofonă din Ucraina, în cele câteva decenii trecute divizaţi artificial de regimul comunist în români şi moldoveni.
Dar, oare doreşte Ucraina de azi să continue „glorioasele” tradiţii comuniste-totalitare de asuprire a popoarelor mici, sau - totuşi - statul nostru cu adevărat optează pentru valorile democrate? Suntem convinşi că în răspunsul Dumneavoastră la această întrebare veţi alege ce-a de-a doua teză.
În realitate, din punct de vedere obiectiv, cultural-istoric, ştiinţific şi nu în ultimul rând – diplomatic - Ucraina modernă şi organele puterii de stat de toate nivelele trebuie să recunoscă că românii din Ucraina, inclusiv volohii, maramureşenii, bucovinenii, moldovenii şi basarabenii sunt reprezentanţii unui singur popor, ai aceleeaşi culturi, şi aceştia au aceeaş limbă maternă – limba română, care de asemeni se împarte în o sumedenie de graiuri locale – maramureşan, bucovinean, moldovean, basarabean, ardelenesc, oltenesc, muntenesc, ş. a., precum şi limba ucraineană se împarte în graiuri precum cel de Slobojanşcina, huţul, transcarpatic, de Polissya, al boicilor, de stepă, al Nistrului Superior, al Niprului Superior, ş.a..
Din motive necunoscute nouă, puterea de stat ucraineană din anii precedenţi a făcut tot ce a fost posibil pentru a politiza problema învăţământului în limba română din regiunea Odesa. O rezonanţă deosebită a avut cazul anului 1999, când doamna Zinaida Pinteac - profesoare eminentă a învăţământului public din Ucraina, directoare a şcolii din Frumuşica Veche/Staroselie, raionul Sărata – a fost demisă din funcţie, pentru obiectivitatea demonstrată şi pentru menţinerea denumirii ştiinţifice a limbii române în şcoală. Simbolic este acel fapt că anume în acelaş an în oraşul Odesa a fost furat bustul lui Mihai Eminescu, clasic al literaturii române... Chiar şi în prezent sunt sub evidenţa specială a organelor puterii regionale şi raionale şi a Serviciului de Securitate al Ucrainei toate cadrele didactice care menţin legături de specialitate cu alţi români – colegi din Cernăuţi, Republica Moldova sau România, ori participă la stagii pedagogice în limba română de peste hotarele Ucrainei.
Regretabil este faptul că şi în perioada actuală conducerea Departamentului Regional Odesa de Învăţământ interzice drastic profesorilor să folosească denumirea „limbă română” în procesul de învăţământ, desfăşoară separat de regiunile Transcarpatică şi Cernăuţi cursuri de perfecţionare a cadrelor didactice, olimpiade şcolare la limba „moldovenească”, ş.a.. Una dintre dovezile recente ale dimensiunii politice a acestei probleme este organizarea de către Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei din Ucraina a „Primei olimpiade panucrainene la limba română” în Cernăuţi, la finele lunii Martie 2015, cu participarea doar a elevilor din regiunile Transcarpatică şi Cernăuţi. Desigur, această acţiune de premieră este un mare plus al noilor organe ale executivului ucrainean, dacă nu ar apare o mică/mare întrebare: o olimpiadă la aceeaş limbă, dar cu denumirea de „moldovenească” s-a desfăşurat şi la Odesa, desigur că într-un format mai mic, însă cu siguranţă cu finanţare de la stat considerabilă, cu scopul de a mai turmenta odată elevii sud-basarabeni că Eminescu nu este poet clasic al literaturii române, ci numai al celei „moldoveneşti”, şi că limba lor se deosebeşte prin ceva consistent de limba românilor maramureşeni sau bucovineni...

Având în vedere cele relatate mai sus, care niciîntr-un caz nu sunt noutăţi pentru organele puterii de stat din toţi anii de independenţă a Ucrainei,
ţinând cont de numeroasele concluzii ale savanţilor de elită şi ale şedinţelor Academiilor de Ştiinţe din Ucraina, România şi Republica Moldova privind unica denumire a formei literare a limbii române şi existenţa unor speculaţii pur politice şi falsuri pseudoştiinţifice în ce priveşte existenţa unei limbi „moldoveneşti” aparte, bazată pe graiul moldovenesc al limbii române,
ţinând cont de aspiraţiile declarate ale Ucrainei de integrare în Uniunea Europeană, una dintre limbile oficiale ale căreia este limba română – limbă pe care pentru prima dată în toată istoria Ucrainei o posedă Preşedintele ţării noastre Petro Poroşenko, fapt de care este mândră întreaga comunitate românofonă din Ucraina – peste 400.000 de cetăţeni, o parte considerabilă (peste 100.000) din care locuiesc tradiţional la baştina Preşedintelui Ucrainei – în Sudul Basarabiei,
având drept fundament denumirea oficială a limbii de stat în cele două state vecine şi prietene ale Ucrainei - limba română în România şi Republica Moldova,

CEREM:
unificarea celor două programe de învăţământ existente, pentru instituţiile şcolare cu predare în limba română şi „moldovenească” din Ucraina, într-o singură programă de învăţământ, prin trecerea tuturor acestor instituţii şcolare la învăţământul conform programei pentru instituţiile şcolare cu predare în limba română

Cu respect,

Anatol POPESCU
Preşedinte al Asociaţiei Naţional-Culturale a Românilor din regiunea Odesa „BASARABIA”

31 Martie 2015, Ismail

Nicolae Hauca Mykola Havka

//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////// 

Президента України просять об’єднати дві окремо діючі навчальні програми для ЗОШ з румунською та «молдовською» мовою навчання 

Опубліковано: 13:42, 06/04/2015 автор - admin

Представники румунської громади України просять об’єднати дві окремо діючі та практично ідентичні навчальні програми для загальноосвітніх навчальних закладів з румунською та «молдовською» мовою навчання в Україні в одну єдину програму навчання, шляхом переходу всіх цих закладів на навчання за програмою шкіл з румунською мовою навчання.

ЗВЕРНЕННЯ

Одеської обласної національно-культурної румунської асоціації “БЕССАРАБІЯ”
щодо об’єднання діючих окремих навчальних програм для загальноосвітніх навчальних закладів з румунською та «молдовською» мовою навчання в Україні в одну єдину програму навчання, шляхом переходу всіх цих закладів на навчання за програмою шкіл з румунською мовою навчання.

Президенту України, Пану ПЕТРУ ПОРОШЕНКО
Прем’єр-міністру України, Пану АРСЕНІЮ ЯЦЕНЮКУ
Міністру Освіти та Науки України, Пану СЕРГІЮ КВІТ
Урядовому уповноваженому з питань етнонаціональної політики, Пану ГЕННАДІЮ ДРУЗЕНКО
Голові Одеської Облдержадміністрації Пану ІГОРЮ ПАЛИЦІ
Директору Департаменту Освіти і Науки Одеської ОДА,
Пані ТЕТЯНІ ЛАЗАРЕВІЙ

Вельмишановний Пане Президенте!
Шановні Пані та Панове!

Звертаємось до керівництва нашої держави та батьківщини з проханням звернути увагу на ситуацію, яка склалася за роки незалежності України навколо проблеми освіти рідною мовою для представників корінного румунського та/або молдовського населення України, шляхом розподілу навчального процесу за «кращими» традиціями радянсько-більшовицької влади.
Як відомо, так склалося історично, що місцями постійного і традиційного проживання румун в незалежній Україні є Тячівський та Рахівський райони Закарпатської області, Чернівецька та Одеська область. В цих трьох прикордонних регіонах нашої з Вами батьківщини сторіччями проживають представники одного єдиного східно-романського народу, який спілкується багатьма барвистими говорами однієї – румунської – мови.
На превеликий жаль, нещодавня історія, з її невід’ємною складовою – комуністичним режимом Радянського Союзу у всьому підконтрольному Кремлем соціалістичному блоці центральної та східної Європи, дала зрозуміти людству що тоталітарні режими в змозі руйнувати не лише особистість та національну ідентичність людської особі, а також національну ідентичність цілих народів, примусово, через системно налагоджену процедуру, змушуючи менші народи відмовлятися від власної мови, культури, релігії та освіти рідною мовою на користь домінуючої мови або культури – у нашому з Вами випадку на користь російської мови на просторах колишніх радянських республік. Таким чином, через Голодомор у першій половині ХХ-го сторіччя, та протягом наступних 40-а років радянською владою з Москви поетапно викорінювалась українська мова в навчальних закладах та в культурі Української РСР та популяризувався певний міф про український або «малоруський» говір російської мови. Так само після закінчення Другої Світової Війни Сталіним була створена «молдовська» мова і переведена письменність на кирилицю, та «молдовський» народ, який нібито суттєво відрізняється історією, культурою або мовою від іншої своєї половини – румунів які й сьогодні проживають в історичній провінції Молдова у складі сучасної Румунії. Як бачимо – долю народів Української РСР та Молдавської РСР визначили, під кінець СРСР саме наші народи, і ніхто інший – ні Москва, ні Кремль, тим паче ні Сталін або законсервований засновник радянського колосу – Ленін.
Таким чином, у Декларації про Незалежність Республіки Молдова від 27 Серпня 1991 року, згідно із рішенням Великого Національного Зібрання у Кишиневі 31.08.1989, державною мовою сусідньої країни визнається румунська мова, на основі латинської графіки. Придністровський воєнний конфлікт 1992 року, а точніше – його російська складова та КГБ-ська агентура Радянського Союзу – фактично примусили молдовський політикум прийняти Конституцію Республіки Молдова 1994 року із сумнозвісною складовою, а саме – стаття 13, яка визнає державну мову, у супереч Декларації про Незалежність (!) – молдовську мову (але також латинською писемністю). Рішенням Конституційного Суду 2013 року у Республіці Молдова повернуто назву державної мови, згідно Декларації про Незалежність. Згідно п.2 Рішення № 36 від 05.12.2013 року, Конституційний Суд Республіки Молдова вирішив: «У разі розбіжностей між текстом Декларації про Незалежність і текстом Конституції, переважає першочерговий конституційний текст Декларації про Незалежність.». Звісно, юридичне тлумачення Конституційного Суду Республіки Молдова має за основу і суто науковий вираз цього мовного питання. Отже, 2010 року Академія Наук Республіки Молдова, відповідаючи на запит Міжрегіонального Об’єднання “Румунської Спільнота України”, заявила:
«правильна, наукова назва мови спілкування румун в історичній Бессарабії (у тому числі її північ і південь), Закарпатській та Чернівецькій областях є румунська мова, загальновідомий факт, підтверджений сучасними лінгвістами у рамках багатьох наукових об’єднань, також підтверджений і українськими видатними лінгвістами серед яких буде достатньо зазначити ім’я покійного професора Станіслава Семчинського. Більше того, вчені Академії Наук Республіки Молдова неодноразово висловились стосовно правильної назви румунської мови. Таким чином, «Відповідь на прохання Парламенту Республіки Молдова стосовно історії та використання назви «молдавська мова», прийняту у розширеному засіданні Президії АНРМ від 9 вересня 1994 року, наголошує: «Ми віримо в те, що стаття 13 Конституції повинна бути переглянута відповідно до наукової істини, та повинна бути сформульована таким чином: «(Офіційною) Державною мовою Республіки Молдова є румунська мова». Згодом 28 лютого 1996 року річні загальні збори АНРМ прийняли заяву, в якій було підтверджено наукову думку профільних філологічних спеціалістів республіки та зарубіжжя, відповідно до якого (офіційна) державна мова Республіки Молдова є румунська мова. З 1996 по теперішній час, бачення вчених Академії з питання терміну «румунська мова» не змінилася, незважаючи на те, що деякі політики заявляли, що термін “румунська” є науковим терміном, в той час як термін «молдавська мова» є політичним терміном, коли насправді останній є ідеологічною та геополітичною назвою.»
Отже, у сучасному світі є дві країни – дві незалежні держави, державною мовою яких є єдина східно-романська мова – румунська: Румунія та Республіка Молдова.
Так склалося сьогодні, що в світі є лише одна країна, яка використовує назву «молдовська мова», зокрема для забезпечення навчального процесу рідною мовою певної частини населення – представників національної меншини. Це наша з вами батьківщина – Україна. Звісно, «молдовська мова, на кирилиці» показово фігурує ще в одному регіоні – сепаратистському формуванні – невизнаній придністровській молдовській республіці – по-суті незаконно окупованій території Республіки Молдова.
В кінці Другої Світової Війни у Південній Бессарабії викладалося румунською мовою у 62 школах, у місцях компактного проживання румуномовного населення – у містах та селах. Після зникнення Радянського Союзу, незалежна та суверенна Україна успадкувала 18 з цих румунських шкіл, тільки у селах, розташованих переважно у придунайських районах – Ренійському, Ізмаїльському та Кілійському, але і в Саратському, Татарбунарському, Тарутинському або Білгород-Дністровському районах. Таким чином, СРСР вдалося викоренити навчання румунською мовою з усіх бессарабських міст та більшість сіл, русифікуючи 44(!!!) румунські школи. Сьогодні, після 24-х років незалежності української держави у південно-західних районах Одеської області є лише п’ять (5!!!) національних шкіл, навчальний процес у яких повністю здійсняється румунською мовою, але під назвою «молдовська», за політичною подачею Києва. Всі інші – 13 шкіл – або українізовані, або цей процес йде повним та певним ходом. І це при тому, що у перші роки незалежності української держави навіть обговорювалася можливість відкриття румунських класів у русифікованих комуністами школах, такою демократичною та європейською нібито насувалася перспектива!…
При всієї повазі до численних здобутків молодої, незалежної та суверенної української держави маємо звернути Вашу увагу на те, що навіть у радянські часи один розділений Сталіним народ – румуни та/або молдовани Української РСР мали середню освіту однією – «молдовською» мовою (кирилиця) із школами Молдовської РСР! Нажаль, єдине, чого «досягла» незалежна українська держава у цьому контексті – ще раз розділити цей народ, проводячи політику «divide et impera!» у мовному питанні, на що навіть радянська влада не наважилась: саме українській державі, через успадковану комуністичну номенклатуру, вдалося розділити навчання румунською мовою, яке розвивалось в Україні 1989-1998 років, впровадивши «молдовську» мову у навчальний процес національних шкіл Одещини.
Пане Президенте! Шановні добродії!
У позитивному плані цього питання, українська держава, виходячи з спільного радянського минулого разом із Республікою Молдова, з самого початку незалежності України, через власну систему освіти підтримувала у місцях компактного проживання румуномовного населення – румун та/або молдован (Закарпатська, Чернівецька та Одеська області) – освіту румунською мовою у навчальних закладах І-ІІІ ступенів. Відомче міністерство освіти, починаючи з 1991 року використовувало єдину програму навчання румунською мовою як для національних навчальних закладів діючих у місцях проживання етнічних румун, так і для шкіл розташованих у місцях проживання румун, яких офіційно затверджено і задокументовано ще радянською владою окремою народністю – «молдованами».
Випадково чи ні (?!), але одразу після підписання Українсько-Румунського Договору про добросусідство 1997 року, на хвилях нео-радянського «молдовенізма» із джерелом ніде інде ніж у Тирасполі (причина, по суті, назви «молдовська мова» у ст.13 конституції Р. Молдова), Міністерство Освіти і Науки України починає в 1998-му році відокремлене навчання у навчальних закладів Одеської області «молдовською» мовою, закріплює практично ідентичну, дублюючу (відносно до румунської) шкільну програму цією «мовою», видає за рахунок держави підручники нібито для двох різних шкіл: одні для шкіл із румунською мовою навчання, інші – для шкіл з «молдовською». Апогеєм видавничої справи є видання львівською друкарнею двох стовідсотково ідентичних підручників для окремих «румунських» та «молдовських» шкіл, замінивши для цього один єдиний аркуш!!!
Знову-ж, випадково чи ні, але саме у 1998 році, у рекордні строки та явно за підтримкою владних структур спеціального призначення, створюється Всеукраїнська Молдовська Асоціація, а її беззмінним керівником призначається ніхто інший ніж А. С. Фетеску – чоловік Л. І. Фетеску, методиста по «молдовських» школах Одещини. По суті справ, українська держава найняла на роботу подружжя, з конкретною метою: в котрий раз розділити – через підконтрольну родині Фетеску навчальну програму та через румунофобський друкований ЗМІ Всеукраїнської Молдовської Асоціації – згідно радянської комуністично-тоталітарної практиці не лише певний народ, а його найцінніший скарб – мову – на дві нібито різні – «молдовську» і румунську, надаючи таким чином статус окремої мови молдовському говору румунської. Даний абсурд є дуже дієвим і у теперішній час, коли випускники «молдовських» шкіл Бессарабії, маючи зазначену за рідну мову у атестаті «молдовську», навчаються на спеціальності «румунська мова» в Ізмаїльському Державному Гуманітарному Університеті, та повернувшись у рідні школи Одеське обласне управління освіти примушує їх – викладачів румунської – викладати і називати мову «молдовською»! … Протягом років незалежності України складається абсолютно абсурдна ситуація, коли, не виходячи з села, випускники однієї і тієї ж школи мають прописаною рідною мовою румунську у атестаті про неповну середню освіту 1996 року, а в атестаті про повну освіту 1998 року – «молдовську». І все це – за волею одеських чиновників, або за політичною вказівкою з Києва.
Звісно, згідно сталим європейським демократичним традиціям, право на національну самоідентифікацію ніхто не відміняв, та у сучасний день справа кожної особи як себе ідентифікувати – румуном чи молдованином, у випадку 400-тисячного румуномовного населення України, у минулому десятиріччями штучно розділений комуністичним режимом на румун та молдован.
Але, чи бажає сьогодні Україна продовжувати «славетні» комуністичні-тоталітарні традиції пригнічення малих народів, або наша держава по-справжньому обирає демократичні цінності? Впевнений, що Ваша відповідь на це питання обере останній тезис.
Насправді, з об’єктивної, культурно-історичної, наукової, і нарешті – дипломатичної точки зору – сучасна Україна та її органи влади всіх рівнів мають визнати, що українські румуни, у тому числі волохи, мараморошани, буковинці, молдовани та бессарабці є представниками одного народу, однієї культури та у них одна, єдина рідна мова – румунська, яка так само розподіляється на безліч локальних говорів або наріч – мараморошський, буковинський, молдовський, бессарабський, трансільванський, олтянський, мунтянський, і т.д., як і українська мова на слобожанський, гуцульський, закарпатський, поліський, бойківський, степовий, наддністрянський, наддніпрянський та інші говори.
З якихось невідомих нам причин, українська влада минулих років зробила все можливе для того щоб заполітизувати питання навчання румунською мовою в Одеській області. Одним із найрезонанснішим прикладом стало діло 1999-го року, коли за проявлену об’єктивність та за підтримання наукової назви румунської мови у Старосільський Загальноосвітній Школі Саратського району було звільнено з поста директора школи Відмінника народної освіти України Пінтяк Зінаїду Миколаївну. Символічним є той факт, що саме в той самий рік в Одесі було викрадено бюст класика румунської літератури М. Емінеску… Навіть сьогодні під особливим наглядом обласної та районної влади та СБУ перебувають всі педагогічні кадри які підтримують фахові робочі зв’язки із колегами з Чернівців, Республіки Молдова або Румунії, або беруть участь у закордонних викладацьких стажуваннях румунською мовою.
Нажаль, і в наш час керівництво облуправління освіти Одещини жорстко забороняє вчителям використовувати назву «румунська мова» у навчальному процесі, та проводить окремі від Закарпатської та Чернівецької областей курси підвищення кваліфікації, олімпіади з окремої «молдовської» мови, і т.д.. Останній доказ політичної площини цього питання – проведення Міністерством Освіти та Науки України «Першої всеукраїнської олімпіади з румунської мови» у Чернівцях, наприкінці Березня 2015 року, за участю учнів тільки з Закарпатської та Чернівецької області. Безумовно, це великий плюс нової української влади, якби не одне «але!»: олімпіада з тієї-ж мови, але під назвою «молдовська» відбулася і в Одесі, звісно у меншому форматі, але впевнено – за ті ж самі державні кошти або суми, у котре одурманюючи учнів що поет Емінеску не румунський, а тільки «молдовський» класик літератури, і що їхня мова чимось суттєвим відрізняється від мови закарпатських або буковинських румун…

Беручи до уваги вищевикладене, яке ні в якому разі не є новиною для органів державної влади за всі роки незалежності нашої з Вами України,
дотримуючись численних висновків провідних науковців та нарад Академій Наук України, Румунії та Республіки Молдова щодо єдиної назви літературної форми румунської мови та існування суто політичних спекуляцій і псевдонаукових підробок стосовно існування нібито окремої, «молдовської» мови з посилання на молдовський говір румунської мови,
враховуючи задеклароване прагнення України до інтеграції в Європейській Союз, однією з офіційних мов якого є румунська мова – мова якою володіє, вперше за всю історію України, Президент нашої держави Петро Олексійович Порошенко – чим пишаються вся 400-тисячна румуномовна спільнота України, значна частина якої (понад 100 тисяч громадян) традиційно проживає на малій батьківщині Президента України – в Бессарабії,
маючи за основу офіційну назву державної мови двох сусідніх та дружніх для України держав – румунська мова у Румунії та Республіці Молдова,

ПРОСИМО:
об’єднати дві окремо діючі та практично ідентичні навчальні програми для загальноосвітніх навчальних закладів з румунською та «молдовською» мовою навчання в Україні в одну єдину програму навчання, шляхом переходу всіх цих закладів на навчання за програмою шкіл з румунською мовою навчання.

З повагою,

Анатолій ПОПЕСКУ
Президент Одеської Обласної Національно-Культурної Румунської Асоціації «БЕССАРАБІЯ»

31 Березня 2015, м. Ізмаїл

Ultima ediție al Festivalului internațional „Fanfarele străbat hotarele” s-a încheiat la Lipovăț (România) cu un mare succes

Pentru orice petrecere s-au manifestare militară cel mai potrivit instrument muzical este Fanfara. Fanfara este o formațiune muzicală, care produce foarte multe sunete, dar în același timp putem constata, că instrumentele ei componente produc prin vuietul lor o eleganță admirabilă și niciodată demodată, o bună dispoziţie dinamică și captivantă, o muzică de calitate şi rafinament. Rolul acestor instrumente este crearea unei atmosfere de mici nebunii de care are nevoie orice veselie.

La finele lunii martie (27-29 martie 2015) în pitoreasca localitate vasluiană, Lipovăț, s-a desfăşurat ultima etapă a Proiectului transfrontalier „Fanfarele străbat hotarele”. În pofida faptului că vremea nu a fost tocmai favorabilă pentru desfășurarea festivalului internațional, acordurile formațiunilor fanfarice au adunat întreaga comună. Spectatorii, care erau în jur de o mie de persoane, cu mare drag au urmărit acest concert unic susţinut de cele trei fanfare din România, Ucraina și Republica Moldova.

Întâlnirea s-a dovedit a fi foarte emoţionantă, fiind rostite cuvinte din suflet de către primarii localităţilor respective, iar prestaţiile formaţiilor au fost divine. Spectatori, rămânând până la finalul concertului, deşi afară ploua mărunt, iar frigul era pătrunzător, inundau fiecare număr reprezentat prin aplauze îndelungate şi exclamaţii bravo!

La Lipovăţ fanfarele au concertat pe o scenă înălţată în fața primăriei. Începutul festivalului a aparţinut fanfarelor din țările vecine, Ucrana și Republica Moldova, cu intonarea imnului Uniunii Europene „Oda bucuriei”, care simbolizează idealurile de unitate, solidaritate şi armonie între popoare.

Locțiitoarea Consiliului raional Leova, Eufrosinia Greţu, a spus, că a venit la Lipovăț cu sufletul deschis, așa cum numai românii între ei pot s-o facă. „Fanfarele străbat hotarele” este un generic frumos pe care l-am purtat în suflet aproape doi ani de zile, cât a durat proiectul. Acest festival a demonstrat că muzica de fanfară poate uni românii de pretutindeni și vom reveni aici, ori de câte ori vom avea posibilitatea”, a spus doamna Grețu.

Fanfara Şcolii de muzică din Costiceni era condusă de către șeful de studii al acestei instituții, profesorul Vladimir Vatamanu, iar delegația a fost însoţită de către primarul localității, domnul Alexandru Munteanu, care după intonarea solemnă a Imnului de Stat al Ucrainei, a ţinut să le mulţumească gazdelor pentru ospitalitate. „De la bun început vă spun buna ziua și vă aduc cele mai calde felicitări și urări de bine din partea locuitorilor satului Costiceni. Suntem pentru prima dată în comuna dumnevostră și ne simțim aici ca la noi acasă. Îi mulțumesc bunului Dumnezeu pentru-că ne-a ajutat să realizăm acest proiect minunat. Datorită acestui proiect am devenit cu adevărat mai aproape sufletește. Am găsit aici oamenii primitori și prietenoși. La fel le mulțumesc domnului primar al comunei Lipovăț, Valerian Hriscu, și nu în ultimul rând echipei de implimentare, care ne-au fost mereu alături, domnilor Maricel Rusu și Ciprian Păduraru. Acum pot spune cu mândrie că suntem o echipă superbă și o familie mare.” a declarat domnul Alexandru Munteanu.

După evoluarea artistică a orchestrei de fanfare de pe lângă Consiliului raional, Leova, și fanfarei de elevi ai școlii de Muzică din Costiceni, pe scenă a urcat Fanfara țărănească „Moștenitorii” din satul Fundul Văii, comuna Lipovăț. Această formațiune a fost dirijată cu profesionalism și măiestrie de renumitul profesor Nicolae Bălan. La final maestrul Bălan a reunit cele trei fanfare pentru a interpreta cea mai importantă melodie populară românescă, „Noi suntem români”, care a smuls ropote de aplauze impresionând chiar până la lacrimi publicul.

În cadrul festivalului Valerian Hriscu le-a înmânat coordonătorilor delegațiilor trofeie onorifice pentru munca depusă. Spectacolul organizat a dovedit că muzica uneşte popoarele indiferent de naționalitate.

Timpul petrecut în România cu certitudine va rămâne în inimile tinerilor din Ucraina. Unele dintre cele mai frumoase și culminante deplasări efectuate aici, în județul Vaslui, al echipei din Costiceni a fost excursia excepțională la Complexul memorial de cultură și recunoștință de la Podul-Înalt - locul unde au fost glorificați ostașii moldoveni în lupta cu puhoiul otoman. Această grandioasă excursie-pelerinaj la statuia strămoșului nostru Ștefan a fost un balsam pentru suflet și o lecție importantă de viață pentru tinerii instrumentiști. Priveliștea divină aflată în centrul dealurilor merenilor și delenilor, le-a oferit delegației noastre ocazia să descopere niste lucruri care trezește interes. Aici am aflat că  statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare a fost dezvelită în anul 1975 și are o înălțime de 6.90 metri și o greutate de 19 tone.

La fel elevii din raionul Noua Sulița, grație domnul Ciprian Păduraru, unul dintre managerii proiectului, au fost ghidați prin aleea parcul „Copou” din orașul Vaslui. Oaspeții au rămas încântați de farmecul îngrijit și curat al acestui parc vasluian care, s-ar zice, că este originalul unei reproduceri pictate de vreun pictor celebru. Mândri ca brazii, dar totuși întruchipați în piatră rece, chipurile, scriitorilor pozau neclintiți lângă elevii instrumentiști din Ucraina, care erau dornici să-și facă o simplă fotografie ca amintire.

Vă reamintim, că frumoasa întâlnire de la 29 martie în comuna Lipovăț se datorează proiectului transfrontalier „Fanfarele străbat hotarele”, proiect, implementat prin programul operațional comun România-Ucraina-Republica Moldova. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 165 mii de euro, iar obiectivul său constă în înbunătățirea social culturală din zona de graniță prin amplificarea schimburilor culturale și artistice, prin organizarea unui turneu internațional, precum și revigorarea tradițiilor locale românești cu privire la muzica de fanfară.

Sergiu Barbuța

Jurnalist in Romania, editia a II-a

Proiectul TVR Cluj "JURNALIST ÎN ROMÂNIA" a ajuns la etapa a II-a. Detalii în comunicatul din attach. Emilia Avram, producător general al proiectului "JURNALIST ÎN ROMÂNIA" pentru detalii nu ezitaţi să mă contactaţi tel. 0040740873090

Revista presei nord bucovinene de limba română din 03/04/2015

Atenție! Pentru a citi ziarul în mărime reală, accesați tastele Ctrl și (+) la mărire & Ctrl și (–) la micșorare

 ////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

 ///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

 ////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

O întâlnire plină de speranţe pentru tinerii români de la universitatea cernăuţeană (Vizita secretarului de stat Sebastian Ioan Hotca la Cernăuţi şi Fântâna Albă, Ucraina)

Share the post "Vizita secretarului de stat Sebastian Ioan Hotca la Cernăuţi şi Fântâna Albă, Ucraina"

2 aprilie 2015

În perioada 31 martie – 1 aprilie, secretarul de stat Sebastian Ioan Hotca a efectuat o vizită la Cernăuţi şi Fântâna Albă, în Ucraina, unde s-a întâlnit cu reprezentanţi ai comunităţii  româneşti din regiune, a vizitat Casa memorială „Aron Pumnul” şi a participat la evenimentul de comemorare a victimelor masacrului de la Fântâna Albă.

În prima zi a vizitei, demnitarul român a avut o întâlnire cu domnul Oleksandr Fişciuk, Preşedintele administraţiei regionale de stat Cernăuţi, care a precizat că autorităţile ucrainene sprijină procesul de reformă administrativ-teritorială în urma căruia comunităţile româneşti ar urma să fie comasate, în funcţie de situarea lor şi ponderea populaţiei. De asemenea, oficialul ucrainean, aflat în premieră la Consulatul României, a menţionat faptul că România reprezintă un bun exemplu pentru Ucraina, în privinţa parcursul ei european.

Programul a continuat cu o întâlnire la sediul Consulatului General al României la Cernăuţi, cu reprezentanţii comunităţii româneşti din regiune. În cadrul discuţiilor, au fost menţionate o serie de aspecte care preocupă comunitatea şi care au impact asupra situaţiei acesteia: reducerea numărului şcolilor cu predare în limba română, problemele financiare cu care se confruntă mediul asociativ, dar şi parteneriatele existente cu o serie de instituţii româneşti.

În cea de-a doua zi delegaţia a vizitat Casa memorială „Aron Pumnul”, unde a putut urmări stadiul lucrărilor de amenajare, care se realizează prin investiţia realizată de Guvernul României, prin MAE-DPRRP. Clădirea urmează să fie reabilitată şi transformată în muzeu literar-artistic, dedicat memoriei lui Mihai Eminescu şi a dascălului său, Aron Pumnul.

La Universitatea Naţională din Cernăuţi, secretarul de stat a fost primit de către domnul Popovici Oleksandr Orestovici, prodecanul facultăţii de Filologie şi de profesori de limba română şi studenţi români. Secretarul de stat a oferit audiobook-uri şi cărţi studenţilor pentru a-i ajuta în activitatea lor de cercetare şi studiu.

Cu ocazia participării la comemorarea victimelor masacrului de la Fântâna Albă, secretarul de stat a transmis un mesaj de prietenie faţă de Ucraina şi a subliniat faptul că avem cu toţii datoria morală de a comemora victimele tragicelor evenimente desfăşurate la 1 aprilie 1941 în această localitate: „Aceste fapte trebuie transmise din generaţie în generaţie, deoarece viitorul nostru depinde şi de modul în care tinerii vor înţelege istoria şi vor avea grijă de păstrarea identităţii naţionale.”, a precizat oficialul român.

Share the post "Vizita secretarului de stat Sebastian Ioan Hotca la Cernăuţi şi Fântâna Albă, Ucraina"

SURSA: http://www.dprp.gov.ro/vizita-secretarului-de-stat-sebastian-ioan-hotca-la-cernauti-si-fantana-alba-ucraina/

 

O întâlnire plină de speranţe pentru tinerii români de la universitatea cernăuţeană

În dimineaţa acestei zile la Catedra de Filologie Română şi Clasică a Universităţii Naţionale “Iuri Fedkovyci” din Cernăuţi, unde studiază 56 de tineri români, a avut loc o întâlnire oficială a domnului Sebastian Ioan Hotca, Secretar de Stat la DPRRP cu profesorii catedrei şi Facultăţii de Litere a instituţiei menţionate, precum şi cu tineretul studios. Domnia sa a dat o înaltă apreciere eforturilor depuse de profesorii catedrei şi conducerea Universităţii, pentru că menţin flacăra aprinsă a limbii române în satele din regiunea Cernăuţi prin aceşti tineri, viitori profesori de română, pe care-i pregătesc cu atâta dragoste. La rândul lor, reprezentanţii conducerii universităţii cernăuţene au adresat cuvinte de mulţumire statului român pentru sprijinul acordat Ucrainei în aceste clipe grele, menţionând rolul important pe care-l au relaţiile de colaborare care există între Universitatea cernăuţeană şi  instituţiile de învăţământ din Suceava, Iaşi şi din alte centre universitare.

Domnul Secretar de Stat şi-a exprimat dorinţă să se întalnească şi cu tinerii români de la Universitatea din Cernăuţi, să afle care sunt problemele pe care le întâlnesc şi în ce măsură statul român ar putea să-i ajute. S-a constatat că tinerii au nevoie de literatură artistică în limba română, vor ca să cunoască şi mai mult patria-mamă, solicitând să fie inaugurate proiecte pentru tinerii din nordul Bucovinei care ar putea mai uşor “Descoperi România”. Doamna  Consul General Eleonora Moldovan a menţionat faptul că studenţii români de la universitatea cernăuţeană colaborează cu Liga Tineretului Român “Junimea” din Regiunea Cernăuţi, se implică în derularea unor proiecte transfrontaliere şi anul trecut, bunăoară,  o mare parte din aceşti tineri au petrecut şapte zile din vacanţa de vară pe litoralul românesc al Mării Negre împreună cu asociaţia “Junimea”. Doamna docent Lora Bostan le-a povestit oaspeţilor despre istoria acestei catedre, despre acei piloni de nădejde a învăţământului românesc în nordul Bucovinei, care au plecat prea devreme din mijlocul nostru. E vorba de academcianul Grigore Bostan şi profesorul Gheorghe Jernovei.

Oaspeţii români le-a oferit în dar studenţilor şi profesorilor cadouri din partea Ministerului român de externe, felicitându-i cu prilejul apropiatelor sărbători de Paşte.

BucPress.eu

//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////// 

Rugăciune comună pentru martirii de la Fântâna Albă

7  VIDEO - https://www.youtube.com/watch?v=V7Ht-ymAjVE&list=PLOQqVtnkhWmjcI3oDiZ5lGBeWFXONvz-y

Vom muri, dar vom fi liberi! Cu aceste cuvinte şi-a dat viaţa unul dintre martirii neamului românesc, care au fost seceraţi fără milă de către grănicerii sovietici în poiana Varniţei de lângă Fântâna Albă în acea neagră zi de 1 aprilie anul 1941. Acum 74 de ani acest pământ a fost udat cu sângele unor oameni nevinovaţi, care au avut o singură dorinţă – dorinţa de a fi liberi şi de a-şi păstra credinţa lor strămoşească, care nu s-au împăcat cu odiosul regim, ce venise peste ei pentru a le stârpi credinţa în tot ceea ce este sfânt.
Restabilirea adevărului istoric şi omagierea celor, care au devenit jertfe ale regimului totalitar este una din condiţiile de bază ale afirmării unui stat democratic, bazat pe drept. Şi anul acesta, în prima zi de Prier, amintirea pentru martirii neamului ne-a purtat paşii spre Fântâna Albă, unde a avut loc comemorarea victimelor masacrului comis acum 74 de ani de către călăii regimului totalitar stalinist, acţiune organizată de către Societatea „Golgota”, condusă de Octavian Bivolaru. La ceremoniile de pomenire a celor, care au fost măcelăriţi fără nici o vină, au fost prezente înalte oficialităţi din ţinut, în special domnul Oleksandr Fişciuk, şeful Administraţiei Regionale de Stat Cernăuţi (de altfel este pentru prima dată când un guvernator de regiune vine la această acţiune de pomenire), nou-numitul şef al Administraţiei Raionale de Stat Hliboca, Gheorghe Pridii, preşedintele Consiliului Raional Hliboca, Grigori Vanzureak, deputatul poporului din Ucraina, Grigore Timiş, lideri ai asociaţiilor cultural-naţionale româneşti din regiunea Cernăuţi. La acţiunile de pomenire de la Fântâna Albă au sosit Secretarul de Stat în Ministerul de Externe al României, domnul Sebastian Ioan Hotca, senatori şi deputaţi ai parlamentului României, delegaţii din judeţele Suceava şi Botoşani. 
 Peste şapte decenii ne despart de la acea straşnică tragedie a românilor-nord-bucovineni. Manifestările au început cu un serviciu divin, oficiat de către un sobor de preoţi, în frunte cu protopopul de Hliboca, Ioan Gorda, protopopul de Storojineţ, Vasile Covalciuc, şi stareţul Mănăstirii Putna, părintele Melchisedec. La 1 aprilie 1941, atunci când NKVD-ul lansase zvonuri conform cărora grănicerii sovietici i-ar fi lăsat pe mai mulţi români să treacă graniţa în România, un grup mare de oameni din mai multe sate de pe Valea Siretului, din nordul Bucovinei, a format o coloană paşnică de peste trei mii de oameni care se îndrepta spre graniţa sovieto-română. Oamenii purtau cu ei un steag alb cu însemne religioase – icoane şi cruci din cetină. Însă, grănicerii sovietici, ascunşi în pădure, au tras în ei din plin un foc continuu de mitraliere. Cei care au supravieţuit, au fost urmăriţi de cavalerişti şi spintecaţi cu săbiile. Masacrul nu s-a încheiat aici. Răniţii au fost legaţi de cai şi târâţi până la un loc unde erau săpate dinainte gropi comune, iar unii dintre ei au fost îngropaţi de vii, conform unor documente din acea vreme.
La monumentul „Victimelor evenimentelor tragice de la 1 aprilie 1941” şi crucile din apropiere au fost depuse coroane şi flori din partea Administraţiei Regionale de Stat, Administraţiei Raionale de Stat şi Consiliului Raional Hliboca, a Consulatului General al României la Cernăuţi, oaspeţilor şi oficialilor din România. Apoi au răsunat cuvinte pline de durere consacrate evenimentelor de tristă pomină din acea vreme. Deputatul poporului din Ucraina, Grigore Timiş, le-a mulţumit tuturor celor care au sosit în această zi pentru ca împreună să se roage pentru mântuirea sufletelor celor căzuţi fără vină, chemându-i pe cei prezenţi să păstreze vie memoria celor masacraţi - pentru a nu permite în viitor repetarea unor asemenea tragedii. Domnia sa a lansat ideea turnării în viitor a unui film despre acele groaznice evenimente după exemplul ucraineano-polonez.
Masacrul de la Fântâna Albă a fost considerat tabu pentru istoriografi până în anii de independenţă a ţării noastre. Ucraina, care aspiră spre familia civilizaţiilor europene, cinsteşte cu sfinţenie memoria martirilor căzuţi în anii de tristă pomină, indiferent de ce etnie aceştia erau, a subliniat, în discursul său, Grigori Vanzureak, preşedintele Consiliului Raional Hliboca. Atât foametea organizată artificial, cât şi masacrul de la Fântâna Albă de acum şapte decenii şi ceva, precum şi evenimentele din Donbas, ce au loc în prezent, au un singur autor – statul agresor şi regimul elitei politice din Rusia, care tinde să domine, a spus domnia sa. Atâta timp cât vom fi împreună şi ne vom aminti de martiri şi înaintaşi, putem spera că pe pământul nostru va fi pace şi înţelegere. Domnul Grigori Vanzureak a adus mulţumiri părţii române pentru sprijinul acordat Ucrainei în problemele asocierii cu Uniunea Europeană şi a aplicării regimului de mic trafic la frontieră, de fiecare dată partea română demonstrând o poziţie pro-europeană.    
Domnul Secretar de stat în Ministerul de Externe al României, Sebastian Ioan Hotca, a constatat că tragedia de la Fântâna Albă reprezintă o pată întunecată şi o rană adâncă în istoria naţiunii române, o rană ce nu s-a vindecat nici până acum. Pomenirea martirilor este o lecţie şi, în acelaşi timp, o motivaţie pentru noi de a fi uniţi şi de a promova cu mândrie istoria, limba şi cultura neamului, a spus domnul Secretar de Stat.
Vieţuind împreună de milenii, popoarele român şi ucrainean au în istoria lor pagini mai luminoase, dar şi pagini mai sângeroase, a constatat în discursul său Consulul General al României la Cernăuţi, doamna Eleonora Moldovan. Pagina de care ne amintim acum – cea de la 1 aprilie anul 1941, este una dintre cele mai complicate, pline de sânge şi de lacrimi.
Odată cu scurgerea timpului, trec, unul câte unul, în lumea celor drepţi şi martorii acelui groaznic măcel. Libertatea este acea comoară fără de preţ pentru care au murit martirii de la Fântâna Albă, apărându-şi credinţa şi demonstrându-şi iubirea faţă de neam. Acesta a fost mesajul preasfinţitului părinte Melchisedec, stareţ al Mănăstirii Putna.
Acea rugăciune comună a reprezentanţilor celor două popoare s-a încheiat cu un recital de poezie şi melodii de comemorare pentru martirii neamului, susţinut de către studenţii Catedrei de Filologie Română şi Clasică de la Universitatea Naţională „Iuri Fedkovyci” din Cernăuţi şi elevii de la Liceul „Ion Nistor” din Suceava.
Spre sfârşitul manifestării, lumea s-a îndreptat spre crucile risipite prin pădurea Varniţei şi pe lângă tulpinile copacilor ce înlocuiesc de peste şapte decenii „cripta cea neagră de la cap” a celor îngropaţi fără nici un semn, pentru „a aprinde o lumânare, a împărţi pomană de sufletul celor trecuţi prematur şi nevinovaţi în lumea umbrelor”. Crimele regimului de atunci nu s-au încheiat la 1 aprilie. După aceea a început o vastă campanie de urmărire şi persecutare a rudelor celor decedaţi, ridicate cu forţa şi duse în „Siberii de gheaţă”. Să reaprindem candela-n căscioare şi să ne rugăm continuu pentru acei care aşa şi nu au reuşit să ajungă la sânul Patriei-mame, găsindu-şi locul de odihnă la picioarele falnicilor brazi de altă dată. 
 Dumitru VERBIŢCHI
„Libertatea Cuvântului”
Fotoreportaj și materiale video realizate de Nicolae Hauca.