Ascultă Online Radio Cernăuți

18 oct. 2022

Concursul de desene „Ștefan, Ștefan, Domn cel Mare”





 Anul acesta s-au împlinit 30 de ani de la canonizarea sfântului voievod Ștefan cel Mare, iar la 26 octombrie 2022 vom comemora 525 de ani de la celebra bătălie de la Codrii Cosminului, una din marile victorii ale gloriosului domnitor și vitejilor săi oșteni.

Cu această ocazie, Societatea culturală „Valea Prutului” din regiunea Cernăuți în parteneriat cu Asociația sportiv-culturală „Ștefan cel Mare și Sfânt” și Societatea Bibliotecarilor Bucovineni, organizează concursul de desene „Ștefan, Ștefan, Domn cel Mare”, destinat copiilor din regiunea Cernăuți. Concursul se desfășoară online până la 1 noiembrie și urmărește să cultive dragostea tinerilor pentru istoria neamului, glia străbună și faptele vitejești ale înaintașilor. Copiii sunt invitați să realizeze un desen în care să-l ilustreze pe domnitorul moldav, pe oștenii săi sau vreo scenă de luptă. Cum poți să participi la concurs? • trebuie să ai între 7 și 12 ani. • trebuie să realizezi un desen. • să trimiți o fotografie cu desenul respectiv pe Viber/Telegram la numărul de telefon 0665476656 • să menționezi numele, vârsta și școala pe care o frecventezi. Lucrările copiilor vor fi publicate pe pagina de Facebook a Societății culturale Valea Prutului. Ele pot fi accesate pe acest link: https://facebook.com/ValeaPrutuluiUA/albums/587357669739332/ Învingătorii concursului vor fi desemnați după evaluarea numărului de aprecieri (like-uri) primite din partea publicului. Totalul premiilor acordate în acest concurs va fi de 3.000 de grivne. Finanțarea concursului este asigurată de cele trei organizații, inițiativa aparţinând exclusiv organizatorilor. Parteneri media: Centrul Media BucPress Ziarul „Monitorul bucovinean” Ziarul „Gazeta de Herța” Portalul Euromedia Bucovina


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu