Ascultă Online Radio Cernăuți

24 feb. 2019

Ședinţa lunară (02. 2019) a Cenaclului Literar transfrontalier „Maşina cu poeţi”.







O nouă întâlnire a cenaclului transfrontalier „Mașina cu poeți” a avut loc duminică, 24 februarie 2019
Cafeneaua „București” din Cernăuți a găzduit duminică, 24 februarie 2019, o nouă întâlnire a cenaclului transfrontalier „Mașina cu poeți” (Cernăuți-Suceava). În fața unui public de iubitori ai literaturii au citit din propriile creații nord-bucovineni fideli participanți ai cenaclului precum: Vasile Bâcu, Doina Bojescu, Marin Gherman, Mircea Lutic, Dorin Misichevici, Ilie Popescu, Elisabeta Selețchi, Vasile Tărâțeanu, Ilie Tomiuc, Dumitru Zaidel, iar Ștefan Broască și-a exprimat un punct de vedere asupra celor ascultate în finalul ședinței. Pentru prima dată la acest cenaclu au fost prezenți Petru Hrihor și poetul de limbă rusă Valeriu Țibulenco, acesta din urmă lecturând texte inspirate de poeți români precum Eminescu și Blaga, introdus fiind în cadrul cenaclului de poetul Vasile Bâcu.
Dintre suceveni, vechi membri ai cenaclului, s-au deplasat și au citit duminică în cafeneaua „București” Marcel Flocea, Constantin Horbovanu, George Mahalu, Carmen Marcean, Dumitru Parasca, George Sauciuc. Florin Gușu a citit pentru prima dată în cadrul întâlnirilor cernăuțene ale „Mașinii cu poeți”. Cezar Straton, prezență constantă în cadrul cenaclului, a fost prezent de această dată doar prin intermediul unui text, citit de ministrul-consilier Edmond Neagoe, care ulterior a prezentat și unele din propriile sale poeme. De menționat că Cezar Straton și Edmond Neagoe au oferit de asemenea cadouri (cărți și flori) gazdelor și participantelor la cenaclu.

FOTOREPORTAJ  ȘI  MATERIALE  VIDEO DE NICOLAE HAUCA












































MAI  MULTE FOTOGRAFII  VEZI  AICI:
https://www.facebook.com/nicolae.hauca/media_set?set=a.10212445997976562&type=3




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu