De la Hliboca
(Ucraina), Nicolae Şapcă îmi trimite cartea sa „Eternul dor” (Editura „DrukArt”, Cernăuţi, 2018). Este o carte ce
cuprinde o selecţie a textelor cu temă cultural-educativă, alese dintre sutele de articole de opinie, civice şi de opoziţie, scrise de-a
lungul timpului de acest român adevărat. Conţinutul volumului revelează o
triadă de aur care a stat la baza demersurilor jurnalistice ale lui Nicolae
Şapcă şi pe care cititorul atent o descoperă în cele 175 de pagini sub forma
unei arhitecturi izvorâte dintr-un crez: 1.
„Cel mai eficient generator în societate este presa”; 2. „Marele Întuneric
cedează în faţa celei mai mici raze de lumină”; 3. „Calea spre succes este
aşternută doar prin limba maternă”.
Cine este
Nicolae Şapcă? Dintr-un laudatio al Larisei Duşceac reţinem: 1. „Poet şi prozator, traducător, autor şi
redactor al unui şir de cărţi de proză şi poetice, laureat al premiului raional
„Olga Kobîleanska” în anul 2007 pentru literatură, vicepreşedintele Societăţii
pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu” în regiunea Cernăuţi, deputat în
Consiliul Raional şi în cel Regional în câteva legislaturi, membru al corului
„Fiii Arboroasei” din satul Iordăneşti”; 2. „Este autorul culegerilor poetice
„Roua sărutului”, „Aici e inima mea”, „Trei ipostaze ale lui Nicolae Mintencu”,
„Teatrul popular de Crăciun la Iordăneşti”, coautor al culegerilor „Sculaţi,
gazde, nu dormiţi!”, „Colinde şi urături pentru copii şi maturi”, a micromonografiei
„Iordăneşti, istorie şi destine”, a monografiei „File din istoria satului
Iordăneşti” şi editor a circa 80 de culegeri poetice şi cărţi de proză. Este
fondatorul ziarului „Lumea satului”, iar soţia lui, Marina, a ziarului pentru
copii „Recreaţia mare”. În prezent,
Nicolae Şapcă este şi redactor-şef al ziarului „Monitorul de Hliboca”.
Primul capitol
al volumului, intitulat „Eminescu
decapitat sau Eminescu cu două capete”, merită o analiză specială având în
vederea delicateţea subiectului. Supus Decalogului Missouri (zece principii
pentru un jurnalism de calitate conform facultăţii de profil din Missouri),
textul lui Nicolae Şapcă corespunde perfect. Din perspectiva decalogului
amintit e de remarcat corectitudinea
celor prezentate, la care se adaugă intenţia vizibilă de a nu fi părtinitor,
conducând demersul pentru găsirea adevărului astfel încât să implice şi opinia
publică din Hliboca. Mai mult, Nicolae Şapcă a avut răbdare să asculte toate
punctele de vedere cărora le-a asociat, în final, o perspectivă. Căutarea
adevărului s-a făcut pas cu pas, cu o tenacitate ce ne aminteşte de metoda
folosită de Vitoria Lipan. Deschiderea
şi transparenţa au înflorit din convingerea
autorului că acestea întăresc apariţia unor emoţii pozitive, ceea ce s-a şi
întâmplat. Întreg capitolul, care face referire
la odiseea capului bustului lui Eminescu de la Hliboca, furat într-o
noapte, este rezultatul unei gândiri vizuale, toate întâmplările ce se
circumscriu subiectului, devin un şir de imagini în cuvinte.
„Dureri de netămăduit” e un act de comemorare a victimelor de la Fântâna Albă
ceea ce ne arată că lui Nicolae Şapcă nu-i este indiferent adevărul istoric,
unul dureros pentru neamul său. „Sub raza de lumină a crucii lui Ştefan” ni-l
prezintă pe marele domn ca pe un pilon pe care se sprijină neamul românesc din părţile rupte din Ţara
Mamă, toţi îndreptându-se către simbolul exprimat de Stejarul din Codrii
Cosminului. Sunt evocate, în capitolele următoare, personalităţi ale
românismului precum Mircea Lutic, Vasile Bâcu, Dumitru Covalciuc, Vasile
Leviţchi, Gabriel Balaşa, Grigore Bostan, Constantin Moroşanu, Dorin
Misichevici, Traian Apetrei, Vasile Lihovolea şi alţii.
Pe lângă
valoarea istorică ce o vor căpăta în viitor scrierile lui Nicolae Şapcă, ele ne
înnobilează prezentul producând o stare
specială de trezvie. Acea stare pe care trebuie s-o ai când nu dormi, un
fel de priveghere şi luare aminte. Dar e o altfel de trezvie. Nu una în sens filocalic, ci acea stare în care trebuie să acţionăm pentru Eminescu,
limba naţională, portul tradiţional şi valorile naţionale. Doar dorul, eternul
dor, ne menţine în această stare. Şi personalităţi, precum Nicolae Şapcă,
conectate la acelaşi sentiment.
RECENZIE DE GEORGICĂ MANOLE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu