Domnilor „profesori”, nu ne falsificați istoria

Cu câteva zile în urmă a ajuns în Transcarpatia o gazetă adusă de o doamnă din România. Deseori prietenii aduc şi lasă la noi diferite ziare, pe urmă le citim şi le analizăm, dar de această dată mi-a atras atenția, m-am uitat la ziar în primul rând, era „Gazeta de Nord-Vest” nr. 7954 din 16 noiembrie 2016. Răsfoindu-l am observat articolul „Insula românească descoperită în regiunea Zakarpatia din Ucraina” scris de Nicolae Crișan. L-am citit atent şi m-am gândit de ce Doamne l-au scris? Noi suntem aproape de judeţul Satu Mare şi ne cunoaştem destul de bine. Nu trăim în „AFRICA”, dar încercăm să aducem la cunoştinţa cititorului puţine date despre românii din Transcarpatia pe care majoritatea le cunosc.

Regiunea Transcarpatia este aşezată la graniţa dintre Munţii Carpaţi şi depresiunea sectorului mijlociu al Dunării în inima Europiei. Coordonatele fixe sunt: la vest - 22⁰04ʹ longitudine estică, 48⁰27ʹ latitudine nordică, la est - 24⁰38ʹ longitudine estică, 48⁰04ʹ latitudine nordică, la nord - 22⁰35ʹ longitudine estică, 49⁰06ʹ latitudine estică, la sud - 24⁰18ʹ longitudine estică, 47⁰53ʹ latitudine nordică.

Suprafaţa generală a regiunii este de 12800 km². Avem 13 raioane, 10 oraşe şi 28 de orăşele, 561 aşezări rurale. Foarte importantă este întinderea generală a graniţei Transcarpatiei care este de 460 km.

Transcarpatia se învecinează la nord-vest cu Polonia (33,4 km), la vest cu Slovacia (98,5 km), la sud cu Ungaria (130 km), la sud-est cu România (205,4 km), la nord şi nord-est cu regiunea Lvov (85 km) şi cu regiunea Ivano-Francovsc (180 km).

Conform recensământului din 2001 numărul total al populaţiei este de 1258300 locuitori.

În regiune convieţuiesc reprezentanţii a peste 100 de minorităţi: ucraineni (majoritari), maghiari, români, ruteni, ruşi, ţigani, slovaci, germani ş.a. Majoritatea românilor locuiesc compact în două raioane teritorial-administrative: Teaciv (Teceu) şi Rahiv (Rahău).

În raionul Teceu sunt următoarele localităţi cu populaţie românească: Apşa de Jos, Slatina, Strâmtura, Bouţu Mare, Bouţu Mic, Cărbuneşti, Topcino, Podişor, Peştera, Valea Malului. În raionul Rahău avem localităţile: Apşa de Mijloc, Biserica Albă, Dobric şi Plăiuţ.

Un număr destul de mare de români (9500-10000), numiţi români volohi, locuiesc în unsprezece localităţi, dar cea mai mare comunitate o avem la Poroşcovo, raionul Perecin (2200-2600). Mai puţini români sunt împrăştiaţi prin toată Transcarpatia.

Conform ultimului recensământ numărul românilor este de 32108, distribuiţi astfel: raioanele Teceu – 21298, Rahău – 10514, Mukacevo – 43, Perecin – 87, Hust – 9, Irşova – 8, Vinogadiv – 22, Beregovo – 8, oraşul Ujgorod – 88, Mukacevo – 31.

S-au declarat peste 700 de etnie moldoveni. La recensământ românii volohi nu au fost consideraţi ca români, au fost dizolvaţi… Dar azi în Transcarpatia locuiesc în jur de 50000 de români.

Acum ne întoarcem la informaţiile publicate în articolul din publicaţia „Gazeta de Nord-Vest” referindu-ne la localitatea Veleatino din raionul Hust Numită „insula românească”… ce este o noutate şi pentru noi cei din Transcarpatia. În primul rând am hotărât  să ne bazăm  pe izvoarele de informaţii din Transcarpatia, dar cunoscute foarte bine şi în alte zone ale Europei,inclusiv in Romania

În cartea sa, „Dicţionarul geografic al Ungariei” apărută la 1851 la Pesta, Elek Fenyes ne informează că localitatea Veleatino (Velethe), sat ucrainean în comitatul Bereg-Ugocea la frontiera Maramureşului avea 1183 greco-catolici, 12 romano-catolici şi 45 evrei.

Yaroslav Dostal, în cartea „Rusia subcarpatică” apărută la Praga în anul 1936 (toate datele statistice apar în conformitate cu recensământul petrecut în Cehoslovacia în anul 1930), scrie: „Veleatino - Veleatin – Velete localitate cu: rusini 2603, evrei 350, cehi şi slovaci 35, maghiari 2, alţii 8, străini 22.” Nu se pomeneşte nici de un român sau voloh. În ceea ce ne informează că oamenii susţin că sunt urmaşii lui Pintea Viteazul la Veleatino este corect, ei îl consideră că este „eroul” lor, al ucrainenilor.

Jurnalistul Alexandru Gavroş a scris o carte, „ROZBIINIC PINTEA U ZACLEATOMU MISTI”, o poveste despre „… la Veleatino au dezvelit şi un monument – 2015, organizeaza un festival <Pintea Fest>”.

Cu părere de rău nimic nu este legat de români, la Veleatino azi locuiesc ucraineni, mândri de ei şi foarte înflăcăraţi. Niciodată nu am avut acolo urme de români şi credem că nu vor fi că nu este de unde.

Ne întoarcem la cele trei localităţi: Novoseliţa, Cerna şi Hîja (Tarna Mică) care apar pomenite în articol.

Elek Fenyes ne informează:

Novoseliţa – Sosujfalu – sat ucrainean în comitatul Bereg-Ugocea, locuitori – 182 greco-catolici.

Cerna-Csarnatö – sat ucrainean în comitetul Bereg-Ugocea, locuitori – 353 greco-catolici.

Hîja – Tarna Mică – Kis-Tarna – sat românesc în comitetul Bereg-Ugocea, 392 greco-catolici.

         Yaroslav Dostal scrie:

Novoseliţa – Novoselice – Sósújfalu – locuitori 746 dintre care rusini 657, evrei 84, maghiari 1, străini 4;

Cerna – Csarnatö – locuitori 1078 dintre care rusini 921, evrei 124, cehi şi slovaci 15, maghiari 13, alţii 1, străini 4;

Hîja – Chyše – Kistarna – locuitori 1027 dintre care rusini 922, evrei 27, cehi şi slovaci 16, nemţi 12, maghiari 4, alţii 1, străini 45.

         Cu câteva zile în urmă (29.11.2016) am stat de vorbă cu d-na Batin (Varga) Maria, n. 22.04.1956 la Apşa de Jos, căsătorită în satul Hîja în anul 1972 cu Batin Mihai a lui Ion, unde Maria zice că atunci cand s-a maritat în satul Hîja vorbeau limba română câţiva bătrâni, dar azi nu vorbeşte nimeni în afară de verişoara ei, Varga Ileana a lui Vasalie, măritată tot la Hîja, unde locuieşte de vreo 40 de ani. Satul Hîja s-a ucrainizat total.

         În 9 decembrie 2016 am avut o întrunire cu primarul Ivan Gaiduc de la Hîja la Apşa de Jos. Ne cunoaştem de mult timp, am discutat cu dl. primar problemele, dar el zice că o parte din locuitori ar fi interesaţi să cunoască limba română deoarece în viitor este posibilă deschiderea punctului de trecere a frontierei, punct care a funcţionat de la împărţirea localităţii (1921-1944). După război sovieticii l-au închis, dar în 1992 din nou a fost redeschis şi a funcţionat până în anul 1999. (Novini Zakarpattea nr. 12-13 [3879-3880], 04.02.2013).

         De câteva ori la rând am făcut cercetări în acea zonă pentru a achiziţiona obiecte pentru Muzeul de Istorie şi Etnografie a Românilor din Transcarpatia. Am avut bucuria să mă întâlnesc cu d-na Irina Vamoş, acum în vârstă şi fiica ei. D-na Irina mi-a donat cartea „Novoseliţchi veciorniţi z narodnoi chriniţi” (7.10.2015) unde dumneaei este autoare, apărută la Ujgorod, editura Patent, 2008.

         Analizând cartea se observă unele urme româneşti: cuvinte care sunt folosite, portul popular, unele obiecte în muzeul local atât din Hîja, cât şi din Novoseliţa au denumiri vechi româneşti, au şi un festival „VOLOSICHI STRAVA” (Mâncăruri româneşti), biserica veche din Novoseliţa (sec. XVII) ne mărturiseşte că  acolo acum câteva sute de ani au locuit românii.

         În procesul de ucrainizare petrecut de-a lungul istoriei au rămas urmele româneşti deoarece nu au avut cu ce să le acopere, dar azi cele trei localităţi de acum sunt ucrainene.

         Referindu-ne tot la articolul de la Satu Mare, în privinţa „Cine sunt volohii?”, acest răspuns domnii „profesori” l-ar putea cunoaşte dacă ar dori să cunoască românii din Transcarpatia. Să cerceteze puţin şi pe urmă să afirme despre „descoperirile” făcute.

         Anul 2016 este foarte important pentru noi, adică pentru toţi românii din Transcarpatia, pentru că trei mari instituţii din Patria Mamă s-au aflat în zonă şi au făcut unele documentare. Publicaţia „Formula AS” a publicat în trei numere la rând despre românii volohi din Transcarpatia: Nr. 1217 (20), 19-26 mai 2016; Nr. 1218 (21), 26 mai -2 iunie 2016; Nr. 1219 (22), 2-9 iunie 2016. TVR Internaţional a filmat zona românească din Transcarpatia, producând cinci episoade documentare, iar televiziunea „Antena 3” a fost în zona locuită de românii volohi unde a făcut un  documentar despre această comunitate.

Iar pentru „profesorii” de la Satu Mare care au dorinţa să sprijine românii din Transcarpatia nu numai să strige că fac ceva, le-aş recomanda să se consulte cu Nicolae Butan de la Alba Iulia, un mare român, care în anul 2016 a organizat pe banii privaţi o tabără lângă Alba Iulia pentru un grup de 23 de copii de la Poroşcovo  (le-a făcut paşapoarte, a finanţat o vacanţă de 7 zile).

Domnilor! Iată ce înseamnă dragostea de români, nu ceea ce scrieţi în presa din Satu Mare.

Pe parcursul istoriei deseori am avut oaspeţi din Patria-Mamă. Majoritatea au venit la noi acasă şi ne-au înţeles. Erau cu sufletul alături de noi. Dar au fost şi sunt şi azi oameni care vin la noi şi „işi rup” cămăşile declarând iubire faţă de noi, dar noi le-am răspuns şi aşa le vom răspunde: Plecaţi la Bucureşti înapoi şi hotărâţi acolo problemele legate de comunităţile istorice. Mulţi nu mai vin, nu au ce să ne spună.

Dacă înainte s-a putut veni la românii din Transcarpatia declarând diferite „prostii”, azi nu vă permitem să ne falsificaţi istoria. Dacă doriţi sa vorbiti  şi doriţi sa sprijini pe românii din Transcarpatia, uşile sunt deschise, românii sunt foarte primitori, dar nu vorbiţi în numele nostru şi faceţi ceea ce este de folos pentru voi, nu „descoperiţi” insule româneşti care sunt deja descoperite.

La o întrunire la Negreşti Oaş am atras atenţia că unele instituţii de la Satu Mare ar trebui să fie mai des prezente în zona românească din Transcarpatia. S-a supărat d-na director de la Muzeul Judeţean afirmând că este invers, dar eu sunt de acord cu dumneaei că atunci când derulează proiecte vin, dar pe urmă nu. Anul acesta de minim două ori s-au trimis invitaţii dar nu au răspuns.

Aş dori să amintesc că acum câţiva ani , când Muzeul Judeţean era „în floare” şi era condus de dl. Viorel Ciubotă erau şi rezultate în colaborarea noastră.

Mă adresez tuturor românilor din judeţul Satu Mare şi tuturor prietenilor de alte etnii, vă spun că în Transcarpatia locuieşte o comunitate mare şi specifică de români, este foarte primitoare, totdeauna a fost îndreptată cu ochii spre Patria Mamă şi merită să fie cinstită şi onorată de instituţiile Statului Român şi de personalităţile care le conduc necătând de dorinţele unora. Pe noi ne uneşte limba română, istoria şi tot ce este legat de Neamul nostru.

Cu stimă şi respect,

Ion M. Botoş

Preşedintele URRdT „Dacia”, Ucraina

Directorul Muzeului de Istorie şi Etnografie

al Românilor din Transcarpatia