Luni, 21 Martie 2016 17:33
- Scris de Identitate Românească
În perioada 6-8 mai 2016 va avea loc în localitatea Ivano-Frankivsk, Ucraina, Festivalul Internațional de Artă Populară „Carpathian Space”, eveniment care urmează să fie implementat cu sprijinul Ministerului Culturii al Ucrainei.
Proiectul constă în organizarea unui festival de artă populară (cu accent pe muzică folclorică), cu participarea unor artiști din statele carpatice (România, Ucraina, Austria, Polonia, Serbia, Slovacia, Ungaria, Cehia, Republica Moldova). Inițiatorul conceptului dorește ca festivalul să devină anual, de tradiție, și treptat un reper pentru artiștii populari din aceste state. Conform acestuia, scopul festivalului va consta în susținerea valorilor spirituale, dezvoltarea artei și a schimburilor culturale între aceste țări.
Festivalul se va desfășura în mai multe locații, concomitent urmând să se desfășoare mai multe evenimente: concerte de muzică populară, expoziții ale artiștilor plastici, expoziții și prezentări din diverse ramuri ale artei populare (olărit, pictură, artă artizanală, etc.), prezentări și degustări de preparate culinare naționale, târg (de tip iarmaroc). Organizarorii vor acoperi cheltuielile de cazare și masă pentru oaspeții din străinătate, urmând ca transportul și eventual, onorariul să fie acoperit de țara trimățătoare. Pentru acest an organizatorii au comunicat că ar putea găzdui câteva zeci de artiști din România.
Se dorește ca festivalul să devină unul de tradiție, organizatorii dorind să discute cu reprezentați ai Minsterelor Culturii din țările participante „Strategia multianuală de dezvoltare a festivalului”. (Foto: Nicolae Hăuca)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu