VEZI 36 DE VIDEOCLIPURI AICI - https://www.youtube.com/watch?v=2zHsK0Sfpug&list=PLOQqVtnkhWmj9rBTmv2_9WbcuKPvMAs3r
Din inițiativa doamnei Elena Nandriş, Primarul comunei Mahala, Cernăuți, Ucraina, la 7 februarie 2016, lângă comuna Lunca, actualul raion administrativ Herța, reg. Cernăuți, Ucraina, a avut loc o manifestare de doliu în comemorarea a 570 de martiri ai neamului, care doreau să treacă Prutul în România, pentru a scăpa de teroarea bolşevică declanşată de URSS în nordul Bucovinei și care au fost secerați de gloanțele grănicerilor sovietici. S-au împlinit 75 de ani de la acele evenimente tragice, când teroarea stalinistă a nimicit mii de nevinovați din diverse localități ale regiunii Cernăuți, majoritatea fiind din comuna Mahala…
Au sosit din toate teritoriile noastre istorice oameni de bună credință, care au fost alături de măhăleni și împreună au aprins o lumânare la căpătâiul acelor suflete nevinovate...
Fotoreportaj și materiale video de Nicolae Hauca
"La
75 de ani de la Masacrul de la Lunca (07 februarie 1941), Primăria localității
Mahala din regiunea Cernăuți, împreună cu consilierii locali și credincioșii ortodocși din sat, a organizat manifestări comemorative, în cadrul cărora ne-am
rugat pentru sufletele celor care au fost omorâți în lunca Prutului, de
autoritățile sovietice. Din rândul celor 600 de persoane, pentru care
comunitatea din Mahala s-a rugat azi, 304 au fost copii și au fost
îngropați în trei gropi comune, fără cruci, lumânări, fără rugăciuni.
Cu acest prilej, comunitatea din Mahala a reconstruit crucea, ridicată în 1991 și a amenajat spațiul de rugăciune și pentru pelerinaj, care au fost sfințite de un sobor de 30 de preoți, în frunte cu episcopul de Herta, P.S. Longhin. Un sobor de preoți de la Mănăstirea Putna, condus de starețul mănăstirii, Arh. Velnic Melchisedec, a împărtășit durerea pentru jertfele de la Lunca, prin rugăciunea si învățătura Marelui și Sfântului Voievod Ștefan cel Mare.
Românii din regiunea Cernăuți, dar și din România, au aprins candele în memoria celor care au dorit să trăiască în Adevăr și Libertate, dar au plătit cu viață pentru aceasta.
Pomenirea din neam în neam, din generație în generație, în Biserică și la locul Masacrului, este datoria creștină și morală a tuturor celor care cred în sfânta tradiție bisericească și credință strămoșească, continuitatea împărtășirii valorilor creștine ne va menține integritatea personală, pacea și demnitatea națională.
Autoritățile regionale, raionale și locale ucrainene s-au rugat împreună cu noi.
Cu acest prilej, comunitatea din Mahala a reconstruit crucea, ridicată în 1991 și a amenajat spațiul de rugăciune și pentru pelerinaj, care au fost sfințite de un sobor de 30 de preoți, în frunte cu episcopul de Herta, P.S. Longhin. Un sobor de preoți de la Mănăstirea Putna, condus de starețul mănăstirii, Arh. Velnic Melchisedec, a împărtășit durerea pentru jertfele de la Lunca, prin rugăciunea si învățătura Marelui și Sfântului Voievod Ștefan cel Mare.
Românii din regiunea Cernăuți, dar și din România, au aprins candele în memoria celor care au dorit să trăiască în Adevăr și Libertate, dar au plătit cu viață pentru aceasta.
Pomenirea din neam în neam, din generație în generație, în Biserică și la locul Masacrului, este datoria creștină și morală a tuturor celor care cred în sfânta tradiție bisericească și credință strămoșească, continuitatea împărtășirii valorilor creștine ne va menține integritatea personală, pacea și demnitatea națională.
Autoritățile regionale, raionale și locale ucrainene s-au rugat împreună cu noi.
Felicitări doamna Primar Elena Nandris pentru
organizarea impecabilă a acțiunilor comemorative".
Eleonora
Moldovan, consul general al
României la Cernăuți.
/// ///
Martirii neamului de la Lunca, la 75 de ani
Cine nu își cinstește trecutul, nu are viitor – martirii neamului de la Lunca, la 75 de ani (7 februarie 1941 – 7 februarie 2016)
În urma pactului Ribbentropp-Molotov (1939), Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herței au fost anexate de către URSS în 28 iunie 1940. Îndată după anexare, regimul comunist a declanșat represiunea, din dorința de epurare etnică și de înlăturare a valorilor societății românești, în primul rând a credinței și a iubirii de neam. Numeroși români, mai ales din nordul Bucovinei și ținutul Herței, au început să fugă peste graniță, în România. Mulți dintre ei, căutând să trăiască în patria mamă, au căzut secerați de gloanțele grănicerilor sovietici.
Cel mai cunoscut masacru de acest fel a avut loc la Fântâna Albă, în Bucovina, pe 1 aprilie 1941. O altă rană a românilor, plină de lumina crucificată a iubirii de neam, este la Lunca, în raionul Herța.
În noaptea de 6 spre 7 februarie 1941, circa 600 de țărani, bărbați tineri și adulți, între care și două femei și doi copii, din satele: Coteni, Buda, Boian, Ostrița Herței, Horecea Mănăstirii, Horecea Urbană, Plaiul Cosminului, Ceahor, Corovia, Mahala (toate situate în raioanele Herța și Noua Suliță) au încercat să treacă Prutul, să ajungă în România. Au înaintat pe o vreme foarte rea, prin nămeți și pe un viscol năprasnic, până la câteva sute de metri de graniță. Pe malul Prutului au dat de o sârmă și au crezut că au ajuns în România. Au strigat „ura”, dar mitralierele grănicerilor au început să îi secere.
Doar 57 au reușit să ajungă în România. Sutele de morți au fost aruncați în trei gropi comune din albia Prutului. Șapte dintre cei scăpați și răniți au fost arestați și duși la Cernăuți. Au fost împușcați pe 13 iunie 1941 și zac în cimitirul militar al orașului.
În iulie 1941, a fost descoperită numai una dintre cele trei gropi comune cu 107 cadavre, celelalte două fiind luate de viiturile Prutului din primăvara acelui an. Vremea celui de-al Doilea Război Mondial, perioada comunistă de apoi, perioada postcomunistă, cu problemele ei, au făcut ca numele celor morți să nu se mai știe decât în parte: Apetre Dumitru, Conovaru V. Mihai, Mironescu Toader…
Toți cei care au murit secerați pentru dragostea lor de neam și de libertate au fost pomeniți la 75 de ani, în 7 februarie 2016. Pe locul masacrului a fost înlocuită vechea cruce de lemn, ridicată în 1992, cu una nouă, și, în fața chipului jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, au fost pomeniți cei ce s-au jertfit pe acel loc.
Inițiativa manifestărilor a avut-o doamna Elena Nandriș, primar în comuna Mahala, din care au fost cei mai mulți dintre cei care au murit. Au participat Doamna Eleonora Moldovan, Ionel Ivan, ministru consilier, și alți reprezentanți ai Consultului General al României la Cernăuți, primari și reprezentanți ai autorităților locale și regionale, Preasfințitul Longhin de Bănceni, Arhimandritul Melchisedec, starețul Mănăstirii Putna, părinții protopopi de Storojineț, Herța, Noua Suliță și alți 20 de preoți din satele ai căror fii au murit la Lunca, profesori și oameni cultură, între care Vasile Tărâțeanu, poet cernăuțean și membru corespondent al Academiei Române, români veniți din România, alături de circa 600 de săteni din Mahala și satele vecine.
După slujba de sfințire a crucii, a avut loc parastasul. Apoi, mai mulți dintre cei prezenți au spus cuvinte de recunoștință, pline de durere, dar și de încredere că cinstirea celor căzuți pentru iubirea de neam și de libertate este temelia viitorului urmașilor lor de pe acele meleaguri, dar și a neamului românesc, în general.
PS Longhin s-a adresat cu multă însuflețire celor prezenți: „Să fiți mândri că suntem români și ortodocși. Ei nu au făcut niciun rău, nu au avut nicio vină. Cred că Dumnezeu, în ziua cea mare a învierii de obște, îi va primi pe toți acasă, în Casa Sa, unde nu este dușmănie, nici rău, ci doar slava lui Dumnezeu. Să îi ierte Dumnezeu și pe cei care au făcut acestea, căci nu au știut ce fac, căci nu au avut credință. Iubiți pe toată lumea, nu faceți rău nimănui, trăiți în pace cu toți!
Tuturor celor adormiți, îngropați aici sau în Siberia, le spunem cu recunoștință: nu te va uita, frate sau soră român, poporul tău, biserica ta, Dumnezeul tău, niciodată”.
Arhimandritul Melchisedec a vorbit despre starea sufletească a celor de atunci, un îndemn pentru cei de azi: „În sufletul lor nu era altceva decât dragoste de Dumnezeu și libertate a minții. Când omul dușmănește pe cineva, mintea lui nu este liberă, inima lui este robită. Când iubești, inima este largă, este binevoitoare, este plină de lumina care vine de la Hristos. Toți aceia care au rămas aici sunt martiri și să nu vă îndoiți a-i pomeni cu drag, în a le cerceta locul și a pune o candelă la mormântul lor. Este datoria sfântă de a ne aduce aminte de strămoșii noștri, de cei care s-au jertfit pentru neam și țară.
Să afirmăm ceea ce este bun, demn, frumos, înălțător, căci nu am fost creați de Dumnezeu ca să fim mărginiți de păcat, mărginiți de ură. Ei au dorit să ajungă la sânul mamei, țara lor, pentru că numai la sânul mamei simți cu adevărat libertatea, sânul mamei dă siguranță, dă certitudinea de a fi iubit, de a aparține cuiva, de a avea un viitor.”
Doamna Consul General Eleonora Moldovan, demna și neobosita reprezentantă a statului român la Cernăuți, a vorbit despre necesitatea de a aminti despre momentele grele din istorie: „Este un moment de rugăciune, este un moment binecuvântat. Toate popoarele, și românii, și ucrainenii, și toate națiunile au datoria de a-și aminti de asemenea masacre. I-am pomenit creștinește și dăm slavă Domnului că avem aceste momente de libertate și putem să îi pomenim pe cei care au căzut nevinovați. Freamătul luncii ne aduce aminte de sângele care a fost vărsat. Ei au făcut calea liberă și destinul mai ușor al celor de azi.”
Rugăciunile, cuvintele spuse de vorbitori, cuvintele celor prezenți, cântecele interpretate de grupul de fete organizat de doamna Elena Nandriș și de grupul Dragoș Vodă, dar mai ales duhul zilei conglăsuiau: „Cine uită, cine nu știe, cine nu cinstește pe înaintași, nu are viitor. Dar cine nu uită, cine cunoaște și cine îi cinstește pe înaintași, acela are viitor.”
Redăm două poezii scrise și recitate de Elisabeta Selețkaia. Poeziile sunt inspirate de amintirile bunicii sale, care a fost deportată în Siberia după masacrul de la Lunca, împreună cu încă șase membrii ai familiei ei, dintre care au rămas în viață și s-au întors în Bucovina doar ea și încă o persoană.
Lunca, 7 februarie 1941
Eram un mahalean, ca tine,
Și eram eu de vârstă ta.
Eram român din Bucovina
Și niciodată n-oi uita.
Te rog, și tu, ca să ții minte,
Și la copii să povestești,
Să vii, să treci, printre morminte –
Acolo-n deal ai să găsești.
Era o iarnă-n pa’zăci și-unu
Cu mari zăpezi, cu frig și vânt.
Am vrut să trec pe gheață Prutul,
S-ajung pe-al noastre țări pământ.
Eram mai mulți, am mers spre Lunca
Și noaptea am ajuns pe loc.
Dar ne-au trădat. Trăgeau din pușcă –
S-au mestecat omăt și foc.
Fugeam de cizma comunistă,
Ce-ajunse și în sat la noi.
Sub steaua roșe, stalinistă
Striga în urma mea „postoi!”.
Eram de graniță aproape,
Dar m-a ajuns un glonte-n spate.
Și când cădeam eu jos, în apă
Am auzit „Dă mâna, frate!”.
A Prutului roșise apa,
Cădeam ca niște brazi în el.
Apoi ne aruncase-n groape,
De parcă nici n-am fost defel.
Azi crucea mea e înclinată
Sub a timpului povară.
Să știi, că am iubit și eu odată
Acele flori de primăvară.
Tu să-mi aduci un mărțișor,
Că nu mi-au dat să-l pun la piept
Și vreau să-ți spun încetișor,
Că ziua ceea eu aștept.
Când toți românii împreună,
Și toată Mahalaua noastră,
Ca frații, buni, să se adune –
Eu mi-am dat viața pentru-aceasta.
Fără trecut nu este viitor
Stau pe pământu-acesta, care
Înnădușit a fost cu sânge de român.
În iarna ceea a fost o jale mare,
A răsunat până la cer acel suspin.
Un geamăt greu printre copaci șoptește,
Că sângele-a ajuns la rădăcina lor.
Murind, strigau flăcăii românește:
„Eu liber, liber vreau să mor!”
Vai, câte mame și-au pierdut feciorii,
Basmale negre câte au purtat,
În câte nopți, plângând, le prinse zorii,
N-odată pe păgânul de moscal l-au blestemat.
Stau pe pământul de pe care
Se vede-al noastre mame-țări pământ,
Pe care pân-la ultima suflare
Avut-au mahalenii noștri-n gând.
Îi poate omorî numai uitarea.
Să nu uităm nicicând de jertfa lor!
Deci, oameni buni, s-aprindem lumânarea.
Fără trecut nu este viitor…
SURSA:https://www.facebook.com/media/set/?set=a.334073396763321.1073741874.137155626455100&type=3În urma pactului Ribbentropp-Molotov (1939), Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herței au fost anexate de către URSS în 28 iunie 1940. Îndată după anexare, regimul comunist a declanșat represiunea, din dorința de epurare etnică și de înlăturare a valorilor societății românești, în primul rând a credinței și a iubirii de neam. Numeroși români, mai ales din nordul Bucovinei și ținutul Herței, au început să fugă peste graniță, în România. Mulți dintre ei, căutând să trăiască în patria mamă, au căzut secerați de gloanțele grănicerilor sovietici.
Cel mai cunoscut masacru de acest fel a avut loc la Fântâna Albă, în Bucovina, pe 1 aprilie 1941. O altă rană a românilor, plină de lumina crucificată a iubirii de neam, este la Lunca, în raionul Herța.
În noaptea de 6 spre 7 februarie 1941, circa 600 de țărani, bărbați tineri și adulți, între care și două femei și doi copii, din satele: Coteni, Buda, Boian, Ostrița Herței, Horecea Mănăstirii, Horecea Urbană, Plaiul Cosminului, Ceahor, Corovia, Mahala (toate situate în raioanele Herța și Noua Suliță) au încercat să treacă Prutul, să ajungă în România. Au înaintat pe o vreme foarte rea, prin nămeți și pe un viscol năprasnic, până la câteva sute de metri de graniță. Pe malul Prutului au dat de o sârmă și au crezut că au ajuns în România. Au strigat „ura”, dar mitralierele grănicerilor au început să îi secere.
Doar 57 au reușit să ajungă în România. Sutele de morți au fost aruncați în trei gropi comune din albia Prutului. Șapte dintre cei scăpați și răniți au fost arestați și duși la Cernăuți. Au fost împușcați pe 13 iunie 1941 și zac în cimitirul militar al orașului.
În iulie 1941, a fost descoperită numai una dintre cele trei gropi comune cu 107 cadavre, celelalte două fiind luate de viiturile Prutului din primăvara acelui an. Vremea celui de-al Doilea Război Mondial, perioada comunistă de apoi, perioada postcomunistă, cu problemele ei, au făcut ca numele celor morți să nu se mai știe decât în parte: Apetre Dumitru, Conovaru V. Mihai, Mironescu Toader…
Toți cei care au murit secerați pentru dragostea lor de neam și de libertate au fost pomeniți la 75 de ani, în 7 februarie 2016. Pe locul masacrului a fost înlocuită vechea cruce de lemn, ridicată în 1992, cu una nouă, și, în fața chipului jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, au fost pomeniți cei ce s-au jertfit pe acel loc.
Inițiativa manifestărilor a avut-o doamna Elena Nandriș, primar în comuna Mahala, din care au fost cei mai mulți dintre cei care au murit. Au participat Doamna Eleonora Moldovan, Ionel Ivan, ministru consilier, și alți reprezentanți ai Consultului General al României la Cernăuți, primari și reprezentanți ai autorităților locale și regionale, Preasfințitul Longhin de Bănceni, Arhimandritul Melchisedec, starețul Mănăstirii Putna, părinții protopopi de Storojineț, Herța, Noua Suliță și alți 20 de preoți din satele ai căror fii au murit la Lunca, profesori și oameni cultură, între care Vasile Tărâțeanu, poet cernăuțean și membru corespondent al Academiei Române, români veniți din România, alături de circa 600 de săteni din Mahala și satele vecine.
După slujba de sfințire a crucii, a avut loc parastasul. Apoi, mai mulți dintre cei prezenți au spus cuvinte de recunoștință, pline de durere, dar și de încredere că cinstirea celor căzuți pentru iubirea de neam și de libertate este temelia viitorului urmașilor lor de pe acele meleaguri, dar și a neamului românesc, în general.
PS Longhin s-a adresat cu multă însuflețire celor prezenți: „Să fiți mândri că suntem români și ortodocși. Ei nu au făcut niciun rău, nu au avut nicio vină. Cred că Dumnezeu, în ziua cea mare a învierii de obște, îi va primi pe toți acasă, în Casa Sa, unde nu este dușmănie, nici rău, ci doar slava lui Dumnezeu. Să îi ierte Dumnezeu și pe cei care au făcut acestea, căci nu au știut ce fac, căci nu au avut credință. Iubiți pe toată lumea, nu faceți rău nimănui, trăiți în pace cu toți!
Tuturor celor adormiți, îngropați aici sau în Siberia, le spunem cu recunoștință: nu te va uita, frate sau soră român, poporul tău, biserica ta, Dumnezeul tău, niciodată”.
Arhimandritul Melchisedec a vorbit despre starea sufletească a celor de atunci, un îndemn pentru cei de azi: „În sufletul lor nu era altceva decât dragoste de Dumnezeu și libertate a minții. Când omul dușmănește pe cineva, mintea lui nu este liberă, inima lui este robită. Când iubești, inima este largă, este binevoitoare, este plină de lumina care vine de la Hristos. Toți aceia care au rămas aici sunt martiri și să nu vă îndoiți a-i pomeni cu drag, în a le cerceta locul și a pune o candelă la mormântul lor. Este datoria sfântă de a ne aduce aminte de strămoșii noștri, de cei care s-au jertfit pentru neam și țară.
Să afirmăm ceea ce este bun, demn, frumos, înălțător, căci nu am fost creați de Dumnezeu ca să fim mărginiți de păcat, mărginiți de ură. Ei au dorit să ajungă la sânul mamei, țara lor, pentru că numai la sânul mamei simți cu adevărat libertatea, sânul mamei dă siguranță, dă certitudinea de a fi iubit, de a aparține cuiva, de a avea un viitor.”
Doamna Consul General Eleonora Moldovan, demna și neobosita reprezentantă a statului român la Cernăuți, a vorbit despre necesitatea de a aminti despre momentele grele din istorie: „Este un moment de rugăciune, este un moment binecuvântat. Toate popoarele, și românii, și ucrainenii, și toate națiunile au datoria de a-și aminti de asemenea masacre. I-am pomenit creștinește și dăm slavă Domnului că avem aceste momente de libertate și putem să îi pomenim pe cei care au căzut nevinovați. Freamătul luncii ne aduce aminte de sângele care a fost vărsat. Ei au făcut calea liberă și destinul mai ușor al celor de azi.”
Rugăciunile, cuvintele spuse de vorbitori, cuvintele celor prezenți, cântecele interpretate de grupul de fete organizat de doamna Elena Nandriș și de grupul Dragoș Vodă, dar mai ales duhul zilei conglăsuiau: „Cine uită, cine nu știe, cine nu cinstește pe înaintași, nu are viitor. Dar cine nu uită, cine cunoaște și cine îi cinstește pe înaintași, acela are viitor.”
Redăm două poezii scrise și recitate de Elisabeta Selețkaia. Poeziile sunt inspirate de amintirile bunicii sale, care a fost deportată în Siberia după masacrul de la Lunca, împreună cu încă șase membrii ai familiei ei, dintre care au rămas în viață și s-au întors în Bucovina doar ea și încă o persoană.
Lunca, 7 februarie 1941
Eram un mahalean, ca tine,
Și eram eu de vârstă ta.
Eram român din Bucovina
Și niciodată n-oi uita.
Te rog, și tu, ca să ții minte,
Și la copii să povestești,
Să vii, să treci, printre morminte –
Acolo-n deal ai să găsești.
Era o iarnă-n pa’zăci și-unu
Cu mari zăpezi, cu frig și vânt.
Am vrut să trec pe gheață Prutul,
S-ajung pe-al noastre țări pământ.
Eram mai mulți, am mers spre Lunca
Și noaptea am ajuns pe loc.
Dar ne-au trădat. Trăgeau din pușcă –
S-au mestecat omăt și foc.
Fugeam de cizma comunistă,
Ce-ajunse și în sat la noi.
Sub steaua roșe, stalinistă
Striga în urma mea „postoi!”.
Eram de graniță aproape,
Dar m-a ajuns un glonte-n spate.
Și când cădeam eu jos, în apă
Am auzit „Dă mâna, frate!”.
A Prutului roșise apa,
Cădeam ca niște brazi în el.
Apoi ne aruncase-n groape,
De parcă nici n-am fost defel.
Azi crucea mea e înclinată
Sub a timpului povară.
Să știi, că am iubit și eu odată
Acele flori de primăvară.
Tu să-mi aduci un mărțișor,
Că nu mi-au dat să-l pun la piept
Și vreau să-ți spun încetișor,
Că ziua ceea eu aștept.
Când toți românii împreună,
Și toată Mahalaua noastră,
Ca frații, buni, să se adune –
Eu mi-am dat viața pentru-aceasta.
Fără trecut nu este viitor
Stau pe pământu-acesta, care
Înnădușit a fost cu sânge de român.
În iarna ceea a fost o jale mare,
A răsunat până la cer acel suspin.
Un geamăt greu printre copaci șoptește,
Că sângele-a ajuns la rădăcina lor.
Murind, strigau flăcăii românește:
„Eu liber, liber vreau să mor!”
Vai, câte mame și-au pierdut feciorii,
Basmale negre câte au purtat,
În câte nopți, plângând, le prinse zorii,
N-odată pe păgânul de moscal l-au blestemat.
Stau pe pământul de pe care
Se vede-al noastre mame-țări pământ,
Pe care pân-la ultima suflare
Avut-au mahalenii noștri-n gând.
Îi poate omorî numai uitarea.
Să nu uităm nicicând de jertfa lor!
Deci, oameni buni, s-aprindem lumânarea.
Fără trecut nu este viitor…
Răspuns: VEŞTI DIN NORDUL BUCOVINEI …
RăspundețiȘtergereRadu Motoc
Кому: "euromedia@mail.ru"
сегодня, 21:28
Stimate Domnule Prof. N. Hauca
Mulțumesc pentru primirea informațiilor de la Cernăuți grupate pe Euromedia.
Constat în continuare cu durere în suflet că România face în continuare foarte puțin pentru basarabeni și bucovineni.
1. Faptul că nu există un departament specializat numai pe aceste două destinații este o gravă strategie. A pune sub aceiași pălărie pe românii din Australia, America, Europa, care s-au refugiat în perioada dinainte de primul război mondial și între războaie, cu bucovineni și basarabeni în opinia mea este o gravă eroare. Fiecare din aceste grupuri au probleme fundamental diferite. Un funcționar din acest departament nu poate să cunoască problemele cu care se confruntă fiecare din aceste grupuri de români. Banii alocați fiind puși la grămadă este greu de distribuit pe acțiuni și necesități. Consider că trebuie să se înființeze mai multe departamente precum:
- Pentru Basarabia și Bucovina
- Pentru românii și aromânii din valea Timocului, Istro-românii, românii din Ungaria, un departament separat
- Românii din America, Australia și Europa de vest, un alt departament
- Românii din estul Rusiei până la Vladivostoc, un alt departament
Evident fiecare departament să fie dimensionat funcție de diversitatea problemelor și a strategiei adoptate de România
2. Mărirea numărului de burse alocate elevilor. studenților și a doctoranzilor români din Bucovina.
3. Înfrățirea unui număr cât mai mare de sate dintre cele două Bucovine, cu programe concrete de colaborare pe toate domeniile
4. Organizarea unor excursii de studii cu elevi și studenți din Bucovina care să viziteze România în perioada vacanțelor
5. Înființarea unor biblioteci sătești în Bucovina, cu carte românească donate de Guvernul României, primăriile din România, edituri, particulari, etc.
6. Taxele poștale pentru expedierea revistelor, cărților, către Bucovina, să fie identice ca în România, care va încuraja expedierea imprimatelor.
7. Post de TV în limba română care să poată fi receptat și difuzat în România pentru a se cunoaște realitățile economice, politice și culturale din Bucovina. Un bun exemplu care poate fi îmbunătățit este postul TVR 3 care transmite știri din Basarabia la ora 19 și este vizualizat pe ambele maluri ale Prutului.
8. Înființarea unor case memoriale în amintirea unor personalități din Bucovina și sunt nenumărați oameni de cultură care merită asemenea case, cu ajutorul material al Guvernului Român prin instituții specializate pe acest domeniu
9. Cercetarea arhivelor din Cernăuți de către specialiști, clasarea lor, pe domenii și publicarea în ordinea firească. Cu speranța că ele mai există în biserica unde au fost depozitate în ultima perioadă
Mă opresc numai la aceste puncte care trebuiesc discutate și solicitate oficialităților române cu toată fermitatea pentru a se percepe un progres real într-o apropiere pe diferite domenii între Bucovina și România
Din păcate domnul Stejărel Olaru în interviul dat este foarte departe de a avea o strategie reală în privința românilor din Bucovina. Intervențiile mele dea lungul anilor au fost ignorate la nivel de prefectură, miniștrii, prim ministru, președinte și Academia Română.
Referitor la Academia Română, am solicitat să recupereze scrisorile confiscate bucovineanului Torouțiu de către securitate în anul 1954 și să le publice în continuarea celor 13 volume de studii literare. Nici un răspuns și totală lipsă de activitate în acest domeniu.
Sunteți singurii în măsură să fiți ascultați printr-o documentare mai detaliată pe fiecare problemă și de urmărit permanent, lunar, trimestrial dacă se fac demersurile necesare pentru rezolvare.
Vă doresc din toată inima mult succes în tot ce întreprindeți
Cu plecășiuni moldave
Radu Moțoc
RăspundețiȘtergereElena Nandriş
48 мин ·
Dragi Prieteni!!! Vreau să mulțumesc din suflet la toată lumea, la toți prietenii mei și a comunei Mahala, care au fost alăturea de noi și au aprins candela pe mormântul martirilor neamului,secerați de gloanțele grănicerilor sovietici în iarna anului 1941... Elena Nandriș, Primarul Comunei Mahala.