În incinta Centrului Cultural Român „Eudoxiu
Hurmuzachi” din Cernăuţi a avut loc lansarea volumului „Rusia la răspântie”, al
cărui autor este politologul Oleg Serebrian, fost ambasador al Republicii
Moldova la Paris, actualmente director al Institutului de Studii Europene din
Moldova.
Cu doi ani în urmă, Oleg Serebrian şi-a lansat la
Universitatea Națională din Cernăuţi romanul istoric „Cântecul mării”. Acum,
însă, Serebrian a lansat în capitala Bucovinei istorice o carte de analiză
geopolitică şi geoistorică, dedicată problematicii ruseşti. Moderatorul
întâlnirii cu domnul Oleg Serebrian a fost Vasile Tărâțeanu, membru de Onoare
al Academiei Române.
Cartea „Rusia la răspântie: geoistorie, geocultură
şi geopolitică” a fost prezentată de doamna Alexandrina Cernov, membru de
Onoare al Academiei Române, care a menționat că volumul domnului Serebrian
reprezintă o contribuție semnificativă la conștientizarea rolului Rusiei în
politica globală și în relațiile internaționale moderne.
Marin Gherman, doctor în științe politice, a
subliniat că volumul domnului Serebrian se înscrie în seria de cărți dedicate
problematicii ruse, destul de populare în occident, cum ar fi „URSS a murit,
trăiască Rusia!” de Hélène Carrère d'Encausse sau volumele de geopolitică
scrise de Zbigniew Brzeziński.
Politologul Oleg Serebrian a comunicat că a scris
cartea „Rusia la răspântie” în timpul evenimentelor din Crimeea și Donbass,
fiind uimit de modul cum erau analizate evenimentele din Ucraina de politologii
și jurnaliștii din occident. Domnul Serebrian a adăugat că volumul are ca scop
să arate care sunt posibilele variante ale evoluției situației din Rusia.
La lansarea cărții a participat și președintele
Consiliului Regional, Mihail Gainiceru, care a subliniat importanța unor
cercetări științifice dedicate rolului Rusiei în politica globală.
Edmond Neagoe, consul la Consulatul General al
României la Cernăuţi, a comunicat că nu numai Rusia, dar și Europa este la
răspântie, însă, potrivit lui, viitorul Rusiei este unul european. Evenimentul
organizat la Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” a fost unul de succes,
mai ales că toate volumele cărții „Rusia
la răspântie” au fost vândute fulgerător la librăria „Mihai Eminescu” din
cadrul Centrului Cultural Român în timpul întâlnirii autorului cu
cititorii.
BucPress.eu
Fotoreportaj și materiale video de la această manifestare realizate de Nicolae Hauca.
14 video - https://www.youtube.com/watch?v=yf16esYF3HY&list=PLOQqVtnkhWmj6fYG3fQZnm8xcZzMZ9NV_
14 video - https://www.youtube.com/watch?v=yf16esYF3HY&list=PLOQqVtnkhWmj6fYG3fQZnm8xcZzMZ9NV_
http://www.revistatimpul.ro/view-article/2575
Moscova față cu „oamenii moderni ai peșterii”
De: Iulia Badea-GuéritéePublicat la: 25-06-2015
„Eu am renunțat să mai înțeleg Rusia.” Când un analist de la Institutul European pentru Studii de Securitate aruncă aceste cuvinte, Nicu Popescu în ocurență, cu ocazia lansării de carte a ambasadorului Moldovei la Paris (Oleg Serebrian, Rusia la răspântie. Geoistorie, geocultură, geopolitică, Editura Cartier, Chișinău), concluzia este una singură: dincolo de aspectul ei de euglenă verde (ca să fiu plastică, nici stat, nici continent, însă putere și cameleon aparent tributar unei diplomații fine, însă extrem de compactă, de dură, de impenetrabilă și de imuabilă în realitate), Rusia este o enigmă. Din cartea citată, aș fi reținut două aspecte referitoare la Rusia, două expresii tăioase ca două extrem de păcătoase defecte: „Rusia este o fatalitate geopolitică” și „Rusia are o poftă de geografie” care „nu este înțeleasă de europeni”. Dostoievski explica și el în Demonii marele defect al Rusiei: a nu crede în nimic, a nu avea nici o filosofie, nici o credință, fiind condamnată astfel să se complacă cu demonii săi.
Nu aș merge cu mila atavică până acolo. Dincolo de aceste tare, cred că Moscova, prin liderii care o încarnează, știe foarte bine ce face, are un țel foarte clar stabilit, are o capacitate autentică de a crede în aceste valori și, nu în ultimul rând, duce războiul de cucerire cu oblăduirea și binecuvântarea Patriarhiei Ruse. „Utilizarea Bisericii Ortodoxe Ruse în stat ca armă geopolitică este probabil mai vădită ca oricând”, scrie Oleg Serebrian în capitolul dedicat „Rusiei și creștinismului ortodox”, și aceasta este cheia de lectură pentru toate acțiunile, inacțiunile, gesturile diplomatice și cuvintele rostite de liderii săi: ieri Vladimir Putin, apoi tăcerea unui Dmitri Medvedev, azi din nou Putin.
În timp ce ei acționează, deseori total absurd și de neînțeles, creând gâlceavă și provocând, „Europa, leagănul civilizației, bătrânul continent ce s-a născut la 325 la Sinodul de la Niceea, dacă ar fi să mergem pe linia propusă de Constantin Noica, se remarcă printr-o lipsă de reacție la ce i se întâmplă. Poate că noi, europenii, suntem un soi de oameni moderni ai peșterii. Ne preocupăm atât de mult de lucrurile filosofice, împingem limitele lui politically correct atât de departe, încât ignorăm că Vladimir Putin tatonează gurile Dunării”. Teologul Alexandru Ojică, în volumul Je suis Charlie. Regândirea libertății în Europa multiculturală, apărut de curând la Editura Adenium, are dreptate. Europa încearcă încă să dea sens, filosofic vorbind, acțiunilor lui Vladimir Putin, iar în acest timp Moscova face pași într-o totală și definitivă ignorare a filosofiei. Ocuparea Peninsulei Crimeea, înarmarea separatiștilor, încălcarea celor două acorduri de la Minsk, pregătirea unui nou front pentru această vară, crearea unor liste negre cu nume proscrise sunt toate nu doar provocări, ci acte de posesie pe care și le arogă nu doar cu fudulie, ci cu conștiința faptului că nu va exista nici o ripostă. Nu a existat nici o ripostă la acele liste. Uniunea Europeană nu a răspuns nici ea prin alte liste. Rusia face ce vrea, într-o ogradă a ei care nu mai este limitată la fostele state sovietice, în timp ce UE bea cafea politically correct.
Culmea acestei atitudini de gentleman în fața unei Rusii care a rămas la stadiul de barbarie (cum altfel să numești dorința hrăpăreață de teritorii în secolul XXI, ignorând orice drept la autodeterminare sau la dorințe legitime?) am observat-o la Summitul Parteneriatului Oriental de la Riga, în mai 2015. Summitul a strălucit printr-un eminent exercițiu de diplomație: numele lui Putin nu a fost rostit nici măcar o dată, iar în documentul final s-a reușit precizarea anexării Peninsulei Crimeea, menționarea luptelor din Ucraina, dar, pentru a nu fi lezate vanitățile manifeste ale Bielorusiei și Armeniei și cele latente ale Franței, Germaniei, Italiei, Greciei etc., aceste bucăți de pământ au fost anexate sau ocupate de… extratereștri. Lipsește grav un complement indirect. Neputință sau complacere?
Nu aș merge cu mila atavică până acolo. Dincolo de aceste tare, cred că Moscova, prin liderii care o încarnează, știe foarte bine ce face, are un țel foarte clar stabilit, are o capacitate autentică de a crede în aceste valori și, nu în ultimul rând, duce războiul de cucerire cu oblăduirea și binecuvântarea Patriarhiei Ruse. „Utilizarea Bisericii Ortodoxe Ruse în stat ca armă geopolitică este probabil mai vădită ca oricând”, scrie Oleg Serebrian în capitolul dedicat „Rusiei și creștinismului ortodox”, și aceasta este cheia de lectură pentru toate acțiunile, inacțiunile, gesturile diplomatice și cuvintele rostite de liderii săi: ieri Vladimir Putin, apoi tăcerea unui Dmitri Medvedev, azi din nou Putin.
În timp ce ei acționează, deseori total absurd și de neînțeles, creând gâlceavă și provocând, „Europa, leagănul civilizației, bătrânul continent ce s-a născut la 325 la Sinodul de la Niceea, dacă ar fi să mergem pe linia propusă de Constantin Noica, se remarcă printr-o lipsă de reacție la ce i se întâmplă. Poate că noi, europenii, suntem un soi de oameni moderni ai peșterii. Ne preocupăm atât de mult de lucrurile filosofice, împingem limitele lui politically correct atât de departe, încât ignorăm că Vladimir Putin tatonează gurile Dunării”. Teologul Alexandru Ojică, în volumul Je suis Charlie. Regândirea libertății în Europa multiculturală, apărut de curând la Editura Adenium, are dreptate. Europa încearcă încă să dea sens, filosofic vorbind, acțiunilor lui Vladimir Putin, iar în acest timp Moscova face pași într-o totală și definitivă ignorare a filosofiei. Ocuparea Peninsulei Crimeea, înarmarea separatiștilor, încălcarea celor două acorduri de la Minsk, pregătirea unui nou front pentru această vară, crearea unor liste negre cu nume proscrise sunt toate nu doar provocări, ci acte de posesie pe care și le arogă nu doar cu fudulie, ci cu conștiința faptului că nu va exista nici o ripostă. Nu a existat nici o ripostă la acele liste. Uniunea Europeană nu a răspuns nici ea prin alte liste. Rusia face ce vrea, într-o ogradă a ei care nu mai este limitată la fostele state sovietice, în timp ce UE bea cafea politically correct.
Culmea acestei atitudini de gentleman în fața unei Rusii care a rămas la stadiul de barbarie (cum altfel să numești dorința hrăpăreață de teritorii în secolul XXI, ignorând orice drept la autodeterminare sau la dorințe legitime?) am observat-o la Summitul Parteneriatului Oriental de la Riga, în mai 2015. Summitul a strălucit printr-un eminent exercițiu de diplomație: numele lui Putin nu a fost rostit nici măcar o dată, iar în documentul final s-a reușit precizarea anexării Peninsulei Crimeea, menționarea luptelor din Ucraina, dar, pentru a nu fi lezate vanitățile manifeste ale Bielorusiei și Armeniei și cele latente ale Franței, Germaniei, Italiei, Greciei etc., aceste bucăți de pământ au fost anexate sau ocupate de… extratereștri. Lipsește grav un complement indirect. Neputință sau complacere?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu