În perioada 2-3 martie 2015, Secretarul de Stat MAE-DPRRP, Sebastian Ioan Hotca, a efectuat o vizită la Vidin, cu ocazia celebrării zilei naţionale a Bulgariei.
În prima zi a vizitei, oficialul român a avut o întrevedere cu reprezentanţi ai mediului asociativ românesc din Bulgaria: preşedintele Uniunii Etnicilor Români din Bulgaria “AVE”, Ivo Gheorghiev, vicepreşedintele Fundaţiei ”Walahorum”, Liudmil Rădukanov şi preşedintele de onoare al Asociaţiei Vlahilor din Bulgaria, Ivan Aleksandrov. Întrevederea a avut loc la Centrul de Informare şi Logistică din Vidin, unde funcţionează şi Biblioteca Albotina – ambele gestionate de Uniunea Etnicilor Români din Bulgaria “AVE”.
Demnitarul român i-a asigurat pe liderii comunităţii de români din Bulgaria de întreaga susţinere a statului român pentru păstrarea valorilor identitare, culturale şi lingvistice ale etnicilor români din această zonă istorică. Cu această ocazie, au fost identificate şi dezbătute posibile soluţii pentru problemele cu care se confruntă etnicii români.
Cu ocazia deplasării în localitatea Tianovtsi, delegaţia MAE-DPRRP a avut oportunitatea să viziteze muzeul Walahorum, în care sunt expuse obiecte, fotografii şi cărţi cu specific românesc din zona Vidinului. Muzeul reprezintă o iniţiativă particulară a domnilor Ivan Alexandrov şi Liudmil Radukanov dezvoltată cu susţinerea comunităţii româneşti.
Cea de-a doua zi a vizitei a fost marcată de ceremonia de celebrare a zilei naţionale a Bulgariei la Inovo (fostă Smârdan) şi Vidin, evenimente la care au participat oficiali bulgari, un sobor de preoţi şi un numeros public, precum şi o trupă de actori amatori purtând uniforme de dorobanţi şi infanterişti. Oficialul român a subliniat importanţa relaţiilor bilaterale istorice dintre România şi Bulgaria, “De-a lungul veacurilor, un factor geografic important al legăturilor dintre ţările şi popoarele noastre l-a constituit fluviul Dunărea, care nu ne-a separat ci, dimpotrivă, a fost şi continuă să fie un puternic element de legătură între noi.”.
Secretarul de stat Sebastian Ioan Hotca a ţinut să reitereze susţinerea pe care Guvernul României o acordă atât minorităţilor aflate pe teritoriul său, cât mai ales comunităţilor istorice de români din ţările vecine “Statul român reprezintă un exemplu de bune practici în păstrarea, exprimarea şi dezvoltarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a minorităţilor naţionale de pe teritoriul său. În spiritul respectului reciproc, este oportun ca statul bulgar să susţină şi să respecte drepturile etnicilor români, conform standardelor europene în domeniu. În acest sens, îi asigur pe conaţionalii noştri din Bulgaria că statul român le acordă o atenţie specială şi îi susţine în demersurile legitime de exprimare identitară.”
Vizită a continuat cu o întrevedere cu Silvia Mihailova, vicepreşedinte al Asociaţiei Vlahilor din Bulgăria, pe tema dezvoltării unor viitoare colaborări cu MAE-DPRRP.
La invitaţia Uniunii Etnicilor Români din Bulgaria, demnitarul român a participat la o masă rotundă cu tema „Aportul frăţesc al românilor în lupta pentru eliberarea Bulgariei. Relaţiile româno-bulgare în decursul secolelor”. În deschidere, copiii beneficiari ai programului-pilot de învăţare a limbii române finanţat de MAE-DPRRP, au oferit un mini-spectacol, alături de artişti populari din judeţul Dolj.
În cadrul dezbaterii, secretarul de stat Sebastian Ioan Hotca a adresat un mesaj comunităţii de români, luând cuvântul alături de Ivo Gheorghiev, Dusan Pârvulovici (Comitetul pentru Drepturile Omului din Negotin, Şerbia) şi Ivan Alexandrov. Tot în cadrul vizitei în Bulgaria, delegaţia română a depus coroane de flori la Monumentul eroilor din Vidin şi la Monumentul ostaşilor români din localitatea Inovo (fostă Smârdan).
GALERIE FOTO
SURSA: http://www.dprp.gov.ro/vizita-secretarului-de-stat-dprrp-sebastian-ioan-hotca-la-vidin-cu-ocazia-zilei-nationale-a-bulgariei-in-perioada-2-3-martie-2015/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu