Prof. Maria Opaiţ: Străinătate – lacrimă amară

Este greu să privești în ochii unui copil care duce dorul celor mai scumpe ființe – părinților. Este foarte actuală această temă și trebuie să ne punem mai des întrebarea «Oare ce face copilul meu? Oare banii câștigați cu sudoare înlocuiesc dragostea mea de părinte?» Nici o rețea telefonică, nici acea jucărie de preț, nici acei bani folosiți pentru bunurile materiale nu înlocuiesc acea mângâiere de mamă, nu înlocuiesc acel cuvânt de alinare în moment de durere și greutate, nu înlocuiesc acea înbrățișare care o doresc copilașii atât de mult. Străinătatea aduce poate bunătăți materiale, dar niciodată bunătăți spirituale și duhovnicești. E greu să răscolești o inimă întristată de copil, dar privirea lui îl trădează. Sunt pedagog și foarte mulți din elevii mei au părinți plecați peste hotarele țării cărora le duc dorul. Simt în privirea lor o durere, care îmi face inima să plângă de jale, simt durerea din sufletul lor și am încercat să redau sentimente în câteva versuri: Străinătate, tu, amară, Întoarce mamele în ţară Întoarcele pe-aripă de cocor Căci multe inimi se topesc de dor. Străinătate, fără mângâiere Veninul speranţei îl transformă-n miere, Nu lăsa copii îndureraţi Lipsiţi de mamă, tată şi de fraţi. Străinătate, armă răpitoare, De ce atâtea inimioare-s goale? De ce răpeşti micuţilor copilăria Şi o duci în vânt ca păpădia. Cel mai dureros este când la orele de literatură adesea este atinsă tema "dragostei pentru mamă", și vezi cum câteva perechi de ochișori își pleacă privirea. Cum?.. Cum poate un copil să scrie despre mama sa, când el chiar de micuț nu i-a văzut privirea, nu i-a auzit glasul și dacă l-a auzit, numai prin unda telefonică, nu i-a simțit mângâierea. Adesea auzi "Mama mea e cea mai – cea mai scumpă!", dar glasul copilașului e mai moale, mai moale și apoi se face aproape neauzit. Și încă odată să ne punem întrebarea "Cum?.." O corespondenta de la Maria Opaiţ, Profesoară la şcoala №2 Iordăneşti, Raionul Hliboca, Ucraina