Grigore Gherman

Grigore Gherman: Nu am plâns, căci nu pot, dar am bătut în multe uşi…
Pe Grigore Gherman l-am cunoscut la Suceava, venise împreună cu ansamblul artistic al Universității din Cernăuți la un spectacol. Vorbește o limbă română curată, cântă românește superb și scrie versuri la fel de superbe. Ține la locurile unde s-a născut mai mult ca la orice în lumea asta și-i atenționează pe toți care confundă “nordul Bucovinei” și “Bucovina de Nord” că sunt doi termeni diferiți. E unul dintre puținii români din nordul Bucovinei care mai crede într-o reîntregire a poporului roman. Și pentru că azi e ziua lui de naștere, îl felicităm și-i dorim realizări la fel de frumoase și în continuare. La mulți ani, Grigore!
Cum a fost prima ta întâlnire cu România ?
Fiecare întâlnire cu Patria, este o întâlnire cu sufletul ei. Prima întâlnire, însă, a fost râvnită şi visată, iar bucuria întâlnirii a fost dublată de întâlnirea cu marea, de excursiile la Palatul Poporului şi alte obiective de neuitat, inclusiv mănăstirile şi bisericile din Moldova, cele ctitorite de Ştefan cel Mare. Îmi amintesc şi acum, deseori, cum împreună cu alţi colegi de clasă am sărit în valurile marii parcă într-o poveste. De atunci, aproape în fiecare an, mi se oferă posibilitatea de a revedea Ţara care ne aparţine şi nouă, românilor din Nordul Bucovinei, iar fiecare întâlnire rămâne la fel: emoționantă.
Câţi studenți sunteţi la specializarea Filologie Română la Universitatea Naţională „Yuriy Fedkovych” din Cernăuţi?
În total, Universitatea din Cernăuți are peste 20 de mii de studenţi. Catedra de Filologie Română şi Clasică, însă, are puțin peste 80 de studenți. Putem zice că acești studenți sunt cei care păstrează limba română în zona noastră. La Cernăuți și, mai ales, în Ținutul Herța, care a făcut parte din Regat, limba română încă mai este vie.
Aveţi toate materialele şi manualele necesare studiului ?
Lipsa manualelor este sesizabilă în întreg Nordul Bucovinei, nu doar în rândul studenților, dar și a elevilor. Biblioteca universităţii are un fond bogat de cărte românească, dar, spre regret, studenţii nu beneficiază de cărţile solicitate. La cererile studenţilor români, li se răspunde că respectiva carte lipseşte. E un paradox, aceste cărți există, darn u avem acces la ele. Dacă acum doi sau trei ani în urmă, opera lui Gala Galaction putea fi accesată de studenți, anul acesta, din motive necunoscute, ea lipsește. Problema cărţilor în limba română a fost observată de mai multe personalităţi din ţară, care au încercat să o rezolve. De exemplu, Doina Uricariu, Doctor în Poetică şi Stilistică, fost Consilier al Primului Ministru, remarca într-o prefaţă a unui poet din Ţinutul Herţa, baştina lui Gheorghe Asahi: ”În şcoli cu sute de elevi români, abia dacă pot număra treizeci-patruzeci de volume…”. Prof. Dr.Doc. Ion Gherman, Preşedintele “Societăţii Culturale Ţinutul Herţa”, din Bucureşti, originar din Pilipăuţi, un sat din Ţinutul Herţa, a constat într-o vizită la baştină că proporţia cărţilor româneşti nu trece de 1%, chiar şi în satele româneşti. În pofida lipselor, apar unii intelectuali cu inimă mare, care sar în ajutor. Spre exemplu, anul acesta studenţi din anul V, care îşi scriu tezele de licenţă, au avut posibilitatea de a lucra în Biblioteca Judeţeană “Mihai Eminescu” din Botoşani, datorită Corneliei Viziteu. A fost un stagiu de documentare, dar şi unul de întâlnire cu opera integral eminesciană.
În regiunea Cernăuţi sunt aproximativ 90 de localităţi unde trăiesc vorbitori de limbă română. De ce atât de mulţi tineri de-acolo aleg să facă totuţi o facultate în limba ucraineană?
Ideea e că la Universitatea din Cernăuți poți studia în limba română doar dacă alegi să faci filologie română, la celelalte facultăți nu există grupe unde se predă în limba română. Nu toți au aptitudinile necesare, ceea ce nu înseamnă că nu cunosc limba română. Majoritatea au absolvit o școală românească. Problema e că nu există cadre didactice la facultăţile de Drept, Economie, Istorie etc, care să predea studenților în limba română.
Te-am descoperit în mai multe ipostaze: poet, cântăreţ, moderator de spectacol. Cum reuşeşti ?
Cei care pot să-și gestioneze corect timpul, se pot considera norocoși. Am făcut dansuri populare şi sportive. Am scris şi scriu versuri. Am compus şi mai compun muzică, deoarece am absolvit şi Şcoala Muzicală. Am scris şi continui să scriu câte un articol, interviu sau câte un reportaj, printre care aş aminti diaogurile cu Irina Loghin, Maria Ciobanu, Sofia Vicoveanca. Nu ştiu cum reuşesc. Pur şi simplu simt nevoia de a le face şi de a mă mişca tot timpul.
Anul trecut a apărut la Cernăuţi cartea ta de debut „Epoca nedescifrată”. Cum a fost cu putinţă, ai căutat tu sponsori sau te-au găsit ei pe tine?
Bate şi ţi se va deschide, plânge şi te vor auzi. Nu am plâns, căci nu pot, dar am bătut în multe uşi. Nu vreau să înşir numele celor care m-au ajutat, pentru că au făcut-o cu plăcere. Sunt români în sensul deplin al cuvântului, printre care un parlamentar din Chişinău, un poet din Cernăuţi şi un diplomat din România, niște români adevărați! De asemenea, simţeam nevoia de a scoate de sub teascul tiparului cartea, ca o amintire a anilor de studenţie şi ca o viziune aparte despre lumea în care trăiesc, iubesc, visez, creez și urăsc.
Cum crezi că ar putea fi apropiate relaţiile românilor din nordul Bucovinei cu cei din Ţară?
Nici nu ştiu dacă e posibilă vreo apropiere, decât cea spirituală, care implică tradiţiile propriu-zise, limba şi tradiţiile scrisului. Aş vrea ca apropierea spiritelor să fie mai clară, mai firească.
Ai vizitat mai multe oraşe, ai cunoscut mai mulţi oameni din România. Crezi că în România e destul de bine cunoscută situaţia românilor din Bucovina de Nord?
Nu Bucovina de Nord, ci Nordul Bucovinei. Sunt ferm convins că situaţia românilor din Herţa, Cernăuţi nu este cunoscută României, dar nici nu prea apare interes pentru acest colţ de ţară răpit. Adevărul este lege. Şi nu poate fi comparată situaţia cetăţenilor români de etnie ucraineană din România cu situaţia cetăţenilor ucraineni de etnie română din Ucraina.
Comunitatea românească din Ucraina este ajutată destul de Statul Român?
N-am fost susținuți și nici acum nu suntem. Este finanțat un festival şi o instituţie (o editură): Festivalul internaţional de muzică populară “În grădina cu flori multe”, Editura “Alexandru cel Bun”, care, printre altele activităţi, scoate şi revista Glasul Bucovinei. Vara, un număr mic de copii pleacă în România la mare sau la munte. Se mai dau şi nişte burse pentru studii în Ţară şi, practic, acesta este tot ajutorul…
Un mesaj pentru tinerii români de pretutindeni
România este o ţară înconjurată de români, care de la “Râm se trage”, trebuie să fim mândri de acest fapt, chiar dacă suntem presăraţi prin lume. Avem o limbă frumoasă, avem tradiţii deosebite, avem o doină sfântă. Ţara noastră a dat lumii atâtea cugete lucide! Nu uitaţi ce trecut avem şi ce viitor putem zidi! Reveniţi la cuiburi măcar cu inima şi veţi înţelege câtă veşnicie ne este dată, câtă frumuseţe. Toţi ne întoarcem acasă, mai târziu sau mai degrabă, ca pasărea la cuib!
Oxana GREADCENCO
SURSA: http://sprevest.ro/
Un poet al spicului de grâu: Simion Gociu
autor:Ilă Citilă , 24.10.2011
XBine ai venit pe Bookiseala.ro. Daca dorești sa fii la curent cu ultimele articole sau informații te poți abona la Feed-ul RSS sau la Newsletter-ul prin e-mail.
Printre poeţii buni, întruniţi în „Cercul literar semiclandestin” (Arcadie Suceveanu) din Cernăuţii anilor şaptezeci, descoperim un poet cu scris curat ca un spic de grâu: Simion Gociu.

Poetul, prozatorul, ziaristul Simion Gociu s-a născut în bătrâna Molniţă, de pe malurile Prutului, la 1 septembrie 1948. Este membru al Uniunilor scriitorilor din România, Moldova şi Ucraina, absolvent al secţiei de filologie română a Universităţii din Cernăuţi (1972), autor al volumelor de poezie: Sărutul spicelor, La ţărmure de suflet, Oul gastronomic, Lacrima toamnei şi Bună dimineaţă, septembrie!.

Despre universul liric al poetului au scris mai mulţi critici şi poeţi. Vasile Tărâţeanu, în prefaţă la Oul gastronomic, face următoarea remarcă: ”fabulele şi epigramele din această plachetă demonstrează că autorul lor ştie să surprindă grotescul unor situaţii ridicole (…), să moralizeze, să deturneze sensul cuvintelor, să fie incisiv”. În eseul „Un «eu visător»: Simion Gociu” în antologia sa Poeţi din Bucovina, criticul literar Adrian Dinu Rachieru observă că versul poetului „e un vers cantabil, pe un ton de tristă baladă”.

Simion Gociu e un poet intrat deja în conştiinţa cititorilor din nordul Bucovinei. Despre el, în şcoală, au auzit copii, ba unii chiar l-au citit. Laurii săi de scriitor i-au strălucit şi mai mult când toată lumea i-a văzut contribuţia la înfiinţarea Şcolii numărul 29 din Cernăuţi (actualul Gimnaziu nr. 6), la fondarea „Gazetei de Herţa” pentru compatrioţii din ţinutul său natal, a săptămânalului „Concordia” pentru românii din Ucraina, a revistei pentru copii „Făgurel” etc.

Ca poet bucovinean, Simion Gociu a scris şi mai are de scris despre multe lucruri interesante şi profunde din lumea satului în care, cum observă marele Blaga, s-a născut veşnicia. Şi dacă, în cartea sa consacrată literelor române din Cernăuţi, critirul Ştefan Hostiuc îl numeşte poet rustic, acesta nu poate fi un calificativ de ocară, pentru că poezia unui poet rustic cum e Simion Gociu are toate şansele să se menţină în timp atât cât durează satul: o veşnicie.

Poetul întotdeauna a fost aproape de acele frumuseţi ale naturii pe care Dumnezeu i le-a dăruit ţăranului în cele patru anotimpuri. Această legătură între poezie şi natură este comentată pe larg de Ştefan Hostiuc în volumul său de eseuri Scriitori români din Nordul Bucovinei. În analizele sale, destul de exigente, criticul scoate în evidenţă legătura romantică dintre poezie şi toamnă, destul de vizibilă în lirica lui Simion Gociu, mai ales, în volumul-sinteză Buna dimineaţă, septembrie (Cernăuţi, Editura „Zoloty lytavry”, 2004).

În lirica lui Simion Gociu se mai întrevăd şi umbre ale altor poeţi. Însă prin exerciţiul scrisului, poetul depăşeşte faza influenţelor, creându-şi un stil propriu, cu o tonalitate specifică a versurilor. O undă expresionistă a încercat, la un moment dat, să pătrundă în poezia lui Gociu, dar fără mari şanse de succes, pentru că, opinează criticul Hostiuc, „a întâlnit în cale o prea îngustă portiţă”. Practic, e imposibil să inventezi ceva cu totul şi cu totul nou. O casă, spre exemplu, poate fi construită pe acelaşi loc pe care s-au mai construit şi altele înainte. Poezia lui Gociu e ca o casă nouă construită pe un teren moştenit de la străbuni.

Pentru copii, poezia sa e dulce ca bomboanele primite de la bunici. Nu se plictisesc citind-o. E liniştită ca valurile Prutului pe timp de vară. E uşoară ca un zbor de porumbel în văzduhul primăverii. De aceea, cu uşurinţă intri în lumea ei ficţională. Pe de altă parte, este matură ca toamna. Creatorul intră frecvent în dialog cu acest anotimp, eroul liric înaintând cu încredere „prin arterele anilor/ spre ţărmul celălalt”. Aici, „în clopotul cosmic/ dintre cele două/ puncte cardinale”(Bună dimineaţa, septembrie!), va întâlni roua, un alt simbol-cheie al poeziei sale. Aici, în singurătatea sa regală, va descoperi logosul din care descinde: „Coboram din cuvinte / să mă găsesc pe mine însumi / întru a mă cunoaşte.// Semănam cu un rege / părăsit de oşteni” (Singur).

În majoritatea versurilor sale însă poetul nu e singur. Îl vedem mereu cu poezia la braţ: ”Într-o linişte superbă / stau de vorbă cu scânteia / ce-ar aprinde într-o clipă / infinitul / Carnea mea / pe loc devine / străvezie / Invizibil ca şi timpul / care curge-n univers, / îmi urc sângele-n caleaşca / unei stele / şi mă plimb prin Veşnicia / retezată de un vers”(Linişti).

De multe ori, pornit în căutarea sinelui, el descoperă, „pe calea iubirii”, „rodul seminţei” din care a purces (Dialog imaginar în ţara de rouă a sufletului). Imaginea tăcerii zămislitoare revine mereu în poezie, rodul zămislirii nedorindu-se a fi ceva sacru ( un „templu de adevăr”), ci mai curând un „fruct” ce ar putea fi rup de un copil (Cercat de vis).

Ramul şi frunza, dar şi altele mici splendori ale naturii, ajung, în unele compuneri lirice ale poetului nostru, să îndeplinească funcţia de laitmotiv. Eroul liric „alunecă pe marginea frunzei desprinse din dud”, ca „într-un sfârşit de baladă” (Pe marginea frunzei). Din nou avem de a face cu un erou liric nu chiar atât de simplu pe cât pare. În general, lumea frumoasă şi urâtă, tristă şi veselă, a poeziei lui Simion Gociu nu te lasă indiferent, ci te pune pe gânduri: ”Pururi / lumina ce ne înconjoară / rămâne de taină; / trec fluturii prin ea / ca nişte ispite / uşoare; / cerbii coboară din codri / să-i pască iarba dorinţei; / cucul / vinde ani cuiva / şi aşteaptă să vadă / ce-o zice lumina; / izvorul, de vise adânci rourat, / într-o rază-şi răneşte / oglinda; / greierul umblă / prin cântec / şi nu poate găsi / începutul acestei / lumi. / Numai cicoarea, / alături, / iat-o, de-a pururi / păstrându-i hotarul / neîntinat” (Alături, cicoarea)

În universul liric al lui Simion Gociu totul e posibil, pentru că povestea imaginaţiei murmură neîntrerupt ca un izvor veşnic, ţâşnind la suprafaţa versului. Aici, „ziua are pleoape de frunze”(Prin aerul...), iar „păsările cerului / trag pe chipul zilei / ceaţa…” (Dimineaţa secerişului). Aici, „în straturile adânci de var, / (…) timpul se deşteaptă iar”(Graiul de Bunavestire). Aici, „se călătoresc iluzii / lăsând pălămida” în timp ce „la porţi uitate, duzii / îngroaşă omida” (Decor).

Simion Gociu şi-a clădit lirica, indiferent de felul timpului de afară – ploios sau însorit, guvernat de fulgi sau de ghiocei – cărămidă cu cărămidă, înţelegând să fie un ziditor temerar de poezie.

Grigore Gherman
SURSA: http://www.bookiseala.ro