//////////////////////////////////////////////////////////////
Filologul, folcloristul și scriitorul Grigore Bostan ar fi împlinit astăzi 80 de ani
Grigore Bostan s-a născut la 4 mai 1940, în satul Budineț, pe atunci județul Storojineț, astăzi regiunea Cernăuți, Ucraina.
A fost un folclorist și scriitor român, membru de onoare al Academiei Române (din 1991), membru fondator și președinte al Societății pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” (Cernăuți), autor al unor lucrări în domeniul istoriei folcloristice și etnografiei românești din Bucovina.
Tatăl său Constantin Bostan, a decedat în luptele de la Cotul Donului. Grigore Bostan, după ce a absolvit secția de filologie „moldovenească” a Universității de Stat Cernăuți, a devenit din 1979 profesor de literatură română și universală. Și-a luat doctoratul în filologie la Kiev (1971) și cel în folcloristică la Moscova (1987). A fost șef al Catedrei de Filologie română și clasică al Universității de stat din Cernăuți (astăzi Universitatea Națională ”Iurii Fedkovici”). A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, Republica Moldova și Ucraina, membru de onoare al Academiei Române (1991) și membru al Academiei Școlii Superioare din Ucraina (1993). A fost președinte-fondator (1989-1990) și apoi copreședinte al Societății pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuți.
A debutat în anul 1961 cu poezia „Drumeții” în săptămânalul „Cultura Moldovei”, Chișinău.
A editat volumele de versuri ”Cântece de drum” (1982), ”Revenire” (1990), ”Vitrina Manechinelor” (1992), ”Cetatea de Sus” (1994), ”Dincolo de vârstă” (1996).
Grigore Bostan, în calitate de folclorist și etnolog, a organizat cercetări sistematice în satele românești din nordul Bucovinei, rezultatele acestora fiind expuse în studiul „Poezia românească din spațiul carpato-nistrean” (1998).
A fost un adevărat apostol al neamului, pregătind cadre didactice pentru şcolile româneşti din Ucraina. El, în colaborare cu Lora Bostan, a alcătuit primul volum al literaturii române din regiunea Cernăuţi din anii 1775-2000. După moartea sa prematură s-a constatat că el a lăsat în manuscris un roman fantastic – „Eterna”, care poate fi pus alături de alte scrieri de acest gen în literatura română de pretutindeni. A trecut la cele veșnice la data de 17 noiembrie 2004.
Regretatul Grigore Bostan, acel profesor care a format timp de multe decenii suflete de dascăli, le-a insuflat dragostea pentru tot ce este românesc: grai, cântec, folclor și poezie. El nu va fi uitat niciodată de cei care i-au fost studenți, de cei care cu mult nesaț îi prindeau orice cuvânt. Plecarea lui a fost dramatică: profesorul Bostan, cel care iubea nespus de mult studențimea s-a stins de ”ziua studentului”… la locul său de muncă acolo unde și-a petrecut cei mai buni și mai frumoși ani ai vieții…
Agenția BucPress – www.bucpress.eu
//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
Grigore Bostan s-a născut la 4 mai 1940, în satul Budineț, pe atunci județul Storojineț, astăzi regiunea Cernăuți, Ucraina.A fost un folclorist și scriitor român, membru de onoare al Academiei Române (din 1991), membru fondator și președinte al Societății pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” (Cernăuți), autor al unor lucrări în domeniul istoriei folcloristice și etnografiei românești din Bucovina.
Tatăl său Constantin Bostan, a decedat în luptele de la Cotul Donului. Grigore Bostan, după ce a absolvit secția de filologie „moldovenească” a Universității de Stat Cernăuți, a devenit din 1979 profesor de literatură română și universală. Și-a luat doctoratul în filologie la Kiev (1971) și cel în folcloristică la Moscova (1987). A fost șef al Catedrei de Filologie română și clasică al Universității de stat din Cernăuți (astăzi Universitatea Națională ”Iurii Fedkovici”). A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, Republica Moldova și Ucraina, membru de onoare al Academiei Române (1991) și membru al Academiei Școlii Superioare din Ucraina (1993). A fost președinte-fondator (1989-1990) și apoi copreședinte al Societății pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuți.
A debutat în anul 1961 cu poezia „Drumeții” în săptămânalul „Cultura Moldovei”, Chișinău.
A editat volumele de versuri ”Cântece de drum” (1982), ”Revenire” (1990), ”Vitrina Manechinelor” (1992), ”Cetatea de Sus” (1994), ”Dincolo de vârstă” (1996).
Grigore Bostan, în calitate de folclorist și etnolog, a organizat cercetări sistematice în satele românești din nordul Bucovinei, rezultatele acestora fiind expuse în studiul „Poezia românească din spațiul carpato-nistrean” (1998).
A fost un adevărat apostol al neamului, pregătind cadre didactice pentru şcolile româneşti din Ucraina. El, în colaborare cu Lora Bostan, a alcătuit primul volum al literaturii române din regiunea Cernăuţi din anii 1775-2000. După moartea sa prematură s-a constatat că el a lăsat în manuscris un roman fantastic – „Eterna”, care poate fi pus alături de alte scrieri de acest gen în literatura română de pretutindeni. A trecut la cele veșnice la data de 17 noiembrie 2004.
Regretatul Grigore Bostan, acel profesor care a format timp de multe decenii suflete de dascăli, le-a insuflat dragostea pentru tot ce este românesc: grai, cântec, folclor și poezie. El nu va fi uitat niciodată de cei care i-au fost studenți, de cei care cu mult nesaț îi prindeau orice cuvânt. Plecarea lui a fost dramatică: profesorul Bostan, cel care iubea nespus de mult studențimea s-a stins de ”ziua studentului”… la locul său de muncă acolo unde și-a petrecut cei mai buni și mai frumoși ani ai vieții…
Agenția BucPress – www.bucpress.eu
//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
„Doiniţi păduri, cum aţi doinit odată/ Sau fremătaţi de nu puteţi cânta./ Tăcerea voastră neagră şi uscată/ N-o înţelege tinereţea mea.”, scria prin anii 60 ai secolului trecut în plină forţă a regimului totalitar sovietic, un tânăr vlăstar al poeziei, care avea să devină cu timpul un arbore viguros al neamului românesc din Bucovina. Pe sensibilul poet Grigore Bostan l-am cunoscut şi l-am apreciat mai mult ca savant care ne reprezenta limba şi cultura română în mediul academic de la Universitatea din Cernăuţi, în România şi mai departe în lume. Asumându-şi continuitatea idealurilor înaintaşilor, în calitatea-i de şef al Catedrei de Filologie Română şi Clasică profesorul ne-a menţinut oaza de românism şi vectorul demnităţii, cuvântul său avea putere ziditoare, semănând unire şi pace între conaţionali. Aveam la Cernăuţi un reazem temeinic, eram siguri că poate să ne protejeze de molima discordiei, să ne reprezinte cu demnitate oriunde... Mai puţin bănuiam că în adâncul sufletului i se ascunde un alter ego, receptiv de la cel mai uşor freamăt al frunzei până la cele mai mari dureri ale neamului său. Păstrez printre cele mai scumpe cărţi cu autografele autorilor şi câteva volume de versuri ale lui Grigore Bostan. Cu mulţi ani în urmă, în aprilie 2005, în preajma celei de-a 65-a aniversări şi la mai puţin de-un an de la subita-i dispariţie, când pentru soţia sa durerea pierderii era atât de mistuitoare, Lora Bostan a găsit puteri să-mi răspundă la provocarea despre poetul cunoscut doar ei în momentele sacre ale creaţiei. Or, numai ea l-a văzut „între patru ochi cu poezia”, fiind îndreptăţită să spună „Grigore se considera mai întâi de toate poet”.
Nu-mi amintesc unde şi când am auzit prima dată acest cântec „mai vechi ca Unirea” – „Treceţi batalioane române Carpaţii”. Dar după emoţiile ce mă cuprind când îl aud îmi dau seama că întotdeauna a fost cu mine. L-au cântat cu mândrie bunicii la 1918, l-au intonat părinţii în primii ani de şcoală, ca mai târziu să-l îngroape în inimă, să-l acopere cu frunze de pelin... Nu pot uita momentul când l-am văzut prima dată, ridicându-se în picioare şi cântând cu toată sala acest cântec, pe academicianul Grigore Bostan. Mă aflam la Gălăneşti, printre delegaţii la primul Congres al Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina. Atunci, când Societatea pentru cultura românească „Mihai Eminescu” din Cernăuţi, condusă de scriitorul şi savantul Grigore Bostan, ne reprezenta întreaga comunitate, ştiam bine ce dorim, spre care izbândă ne îndreptăm. Au trecut aproape trei decenii de la acel eveniment. Acum, când ar fi rotunjit al 80-a arminden, dacă inima nu i-ar fi cedat atât de timpuriu, recitindu-i al doilea roman din „Eterna” – „Eterna -2 sau Peştera Urşilor”, mi l-am imaginat pe autor urcând creste abrupte în ritmul „Înainte, înainte... să cucerim ce-avem de cucerit”. În urcuşul său, eroul romanului fredonează „Ne-aşteaptă şi cerul, ne-aşteaptă şi munţii!”, cu înflăcărarea pe care l-am văzut la Gălăneşti pe autor cântând „Treceţi batalioane...”. – crezul vieţii sale. Aşa a fost Grigore Bostan în viaţă şi aşa a rămas să dăinuie în poezie. Dacă nu-i grăbea Dumnezeu plecarea la „Eterna”, şi acum, la vârsta-i de 80 de ani, paşii i-ar fi îndreptaţi spre Urcuşuri, fericit de a ne vedea citind şi învăţând a trăi vertical din cărţile sale. (Maria Toacă-Andrieş)
Nu-mi amintesc unde şi când am auzit prima dată acest cântec „mai vechi ca Unirea” – „Treceţi batalioane române Carpaţii”. Dar după emoţiile ce mă cuprind când îl aud îmi dau seama că întotdeauna a fost cu mine. L-au cântat cu mândrie bunicii la 1918, l-au intonat părinţii în primii ani de şcoală, ca mai târziu să-l îngroape în inimă, să-l acopere cu frunze de pelin... Nu pot uita momentul când l-am văzut prima dată, ridicându-se în picioare şi cântând cu toată sala acest cântec, pe academicianul Grigore Bostan. Mă aflam la Gălăneşti, printre delegaţii la primul Congres al Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina. Atunci, când Societatea pentru cultura românească „Mihai Eminescu” din Cernăuţi, condusă de scriitorul şi savantul Grigore Bostan, ne reprezenta întreaga comunitate, ştiam bine ce dorim, spre care izbândă ne îndreptăm. Au trecut aproape trei decenii de la acel eveniment. Acum, când ar fi rotunjit al 80-a arminden, dacă inima nu i-ar fi cedat atât de timpuriu, recitindu-i al doilea roman din „Eterna” – „Eterna -2 sau Peştera Urşilor”, mi l-am imaginat pe autor urcând creste abrupte în ritmul „Înainte, înainte... să cucerim ce-avem de cucerit”. În urcuşul său, eroul romanului fredonează „Ne-aşteaptă şi cerul, ne-aşteaptă şi munţii!”, cu înflăcărarea pe care l-am văzut la Gălăneşti pe autor cântând „Treceţi batalioane...”. – crezul vieţii sale. Aşa a fost Grigore Bostan în viaţă şi aşa a rămas să dăinuie în poezie. Dacă nu-i grăbea Dumnezeu plecarea la „Eterna”, şi acum, la vârsta-i de 80 de ani, paşii i-ar fi îndreptaţi spre Urcuşuri, fericit de a ne vedea citind şi învăţând a trăi vertical din cărţile sale. (Maria Toacă-Andrieş)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu