Pun condeiul pe hârtie și încep cu drag a scrie… Deși stau și ”scriu” la calculator, fără condei în mână și hârtie în față, nu pot să-mi refuz plăcerea de a începe cu aceste cuvinte creionarea momentelor de aleasă sărbătoare sufletească, trăite în casa doamnei profesoare Eleonora Bizovi. Așa își scrie dumneaei articole trimise la ”Zorile Bucovinei” – pe foi albe de hârtie (unele desprinse din caiete școlărești), cu stiloul în mână, așternând drept speranțele și frământările, gândurile și simțirile. Cele izvorâte din bucurii sunt puține. Mai multe sunt provocate de dureri, de neliniști, căci, așa e soarta românilor de pe aceste meleaguri, sortiți să trăiască la margine de țară și sub stăpânirea mai multor imperii.
Un ghimpe la inimă pentru soarta Marelui Boian
Bine a zis cine a zis că cei care se aseamănă se adună. Noi, ziariștii de la ”Zorile Bucovinei”, care i-am deschis portița dnei Eleonora în amiaza zilei sale de naștere, îndrăznim să credem că măcar un pic ne asemănăm regretatului ei soț Vasile Bizovi, totodată și dumneaei, ființă firavă, dar purtată de curaj prin mărăcinii vieții. Acum, recunoaște cu seninătate că n-are motive să se plângă pe soartă. A fost fericită în tinerețe alături de un bărbat ce a lăsat urme demne de amintire, a ajuns să vadă aievea nu doar în vise realizările nepoților. Un ghimpe mai are la inimă – soarta Marelui Boian. Doar n-ar fi ea continuatoarea incomparabilului patriot al neamului, Vasile Bizovi, dacă s-ar mulțumi numai cu bucuriile propriei familii.
Dar despre ”ghimpe” ceva mai încolo, căci neașteptat de mari i-au fost surprizele acelei zile, ca să nu începem cu momentele de supremă bucurie. Prima surpriză a fost concepută la ”Zorile Bucovinei”. Înaintând către primăria Boianului demersul redacției noastre de a-i conferi doamnei Eleonora Bizovi titlul de cetățean de onoare, redactorul-șef Nicolae Toma s-a înțeles cu primarul Gheorghe Demenciuc în privința omagierii jubiliarei în localul primăriei. Alta, însă, era dorința sărbătoritei. Așa cum orice mare ”secret” se află înainte de vreme, a ajuns și la urechile dnei Eleonora înțelegerea pusă la cale. A mai intervenit și fiica Marioara, sosită de la Bălți, ca ”s-o pună pe picioare”, cum glumește dna Eleonora pe seama sănătății sale cam ”trădătoare” în zilele fierbinți de august. Oricum, jubiliara a ținut morțiș să primească oaspeții în casa ei, unde oricine sosit cu inima deschisă este binevenit și bine primit. Astfel, lângă florile din curtea casei sale, și-a primit și distincția de cetățean de onoare al Boianului, însoțite de felicitările aduse (în lipsa primarului) de tânăra secretară a primăriei, Diana Juc.
La 14 august, ziua când destinul i s-a încununat cu a 85-a aniversare, de rând cu prieteni care i-au mai trecut pragul (la jubileul octogenar și cu alte prilejuri) a avut fericirea să fie onorată de prezența consulului Aurelian Rugină, care a felicitat-o în numele Consulatului General al României la Cernăuți. A fost surpriza cea mai emoționantă, în îmbrățișarea și strângerea de mână a distinsului diplomat simțind căldura și recunoștința Țării, a Patriei Limbii Române, la altarul căreia și-a depus toată dragostea și eforturile, pentru care nici un sacrificiu nu i se pare imposibil: ”Domnule consul, m-ați făcut fericită că ați trecut pragul acestei case, care a găzduit tare mulți oaspeți – din România, Moldova, Canada, Franța, Anglia… Dar niciodată până azi nu mi-a trecut pragul un diplomat român. Știu că ați participat la multe evenimente și sărbători, însă nu cred să fi intrat până acum în casa unei simple profesoare de la țară, și încă de o vârstă atât de înaintată. Mulțumesc la toți și mă închin până la pământ pentru bucuria ce m-ați dăruit-o”.
Într-adevăr, e deosebit de impresionant acest gest de prețuire din partea diplomatului român, care a asigurat-o pe gazdă că dumneaei merită ”plecăciunea până la pământ” și recunoștința poporului român: ”Vă dorim să dați dovadă de aceeași putere, pe care o arătați întotdeauna pentru apărarea valorilor naționale aici, în Marele Boian. Vom fi mereu alături de Dumneavoastră și vă vom sprijini. Oricând veți avea nevoie să vă adresați prin intermediul ”Zorilor Bucovinei” sau direct la Consulatul General al României la Cernăuți. Statul Român vă este recunoscător pentru tot ce faceți, pentru menținerea și promovarea valorilor românești”.
Mărioara, fiica gazdei, a folosit prilejul pentru a-și exprima recunoștința față de Patria istorică, care le oferă copiilor din teritoriul înstrăinat șansa de a obține studii de înaltă calitate. Fiica ei Cristina a absolvit, la București, Facultatea Relații Economice Internaționale, iar nepotul Mihai, student la Academia de Studii Economice, a obținut o bursă de doctorand de la Academia de Științe a României. Mihăiță este marea mângâiere, balsamul la inima bunicuței Eleonora, făcându-i mai blânzi spinii ce-i înțeapă sufletul.
”Vă mulțumesc că sunteți aproape de mine”, Vă mulțumim că sunteți alături de noi…
O îngrijorează soarta vetrei străbune, mărturisind: ”Boianul este pentru mine casa părintească, de la care începe Patria, se naște iubirea de Țară, Neam și Limbă. Mi-au insuflat această dragoste prietenii de la redacția ”Zorilor Bucovinei”, de la care învăț să lupt pentru adevăr, vă mulțumesc să sunteți aproape de mine…”. Aceste cuvinte flatante pentru noi, au fost de fapt un preambul la o mare neliniște ce-i frământă inima. Dna Eleonora zice că dacă ar avea mai multe puteri s-ar duce la Lihăceni (Priprutie), ar umbla din casă în casă să stea de vorbă cu cei care nu vor să se unească, în virtutea reformei de descentralizare, cu Boianul. Are și un argument forte de convingere: jurnalul unui ostaș din primul război mondial, cu o vechime de o sută de ani. Deși născut la Lihăceni, în însemnările sale el pomenește doar de Boian, fapt elocvent că pentru oamenii de atunci exista un singur sat – Marele Boian.
Revărsându-și amarul provocat de nedorința unora de a se uni, gazda ne-a invitat să-i vedem comoara cea mai de preț, în camera dominată de cărți. Acolo ne aștepta masa de sărbătoare, plină de bunătăți, pregătită și aranjată cu rafinat gust estetic de gospodinele Mărioara (fiica), Floarea Bosovici și Ana Capcec (rude apropiate), Lilia, nepoata de la cumnatul Toader, și, desigur, jubiliara, meșteriță neîntrecută în arta culinară, mai ales la coptul toartelor. Nimerisem într-o ambianța deosebită, unde deși pluteau arome apetisante, predomina, totuși, hrana spirituală, și privirile ne erau îndreptate mai mult spre cărți decât la bucate. Gazda ne îndemna ”să respectăm legea găzduirii” și să nu le supărăm pe ”bucătărese”, iar oaspeții mai aveau multe a-i spune – cuvinte de la inimă. Mulțumindu-i pentru tot ce face și din partea Societății Jurnaliștilor Români Independenți, a cărei membră este, redactorul-șef al ”Zorilor Bucovinei”, Nicolae Toma, și-a exprimat bucuria că satul Boian are o luptătoare atât de perseverentă pentru limba maternă, pentru perenitatea tradițiilor și spiritului românesc, evidențiind ca un mare triumf al dreptății faptul că și Vasile Bizovi, iar de curând și dna Eleonora au primit titlul de cetățean de onoare al Boianului: ”Această bucurie, însă, ne este umbrită de durerea că nu aveți continuatori asemenea Dumneavoastră. Ne scrieți despre ce vă doare și vă neliniștește. Dacă ar avea mai mulți români această durere nu s-ar fi ucrainizat școlile din sat, alta ar fi situația românilor noștri, am păși cu mai multă încredere înainte”. Un semn bun că satul apreciază zbuciumul și sentimentele patriotice ale dnei Eleonora este că strada pe care locuiește a fost frumos amenajată și poartă numele lui Vasile Bizovi. Drept dovadă că profesoara Eleonora Bizovi este prețuită, stimată și iubită de generația în creștere, în pofida proceselor regretabile de ucrainizare, a răsunat mesajul de felicitare al secretarei primăriei, Diana Juc, care a încredințat-o că tinerii boinceni simt și gândesc românește.
Fiind din aceeași zodie a oamenilor combativi, jurnalista Felicia Nichita-Toma a asigurat-o pe doamna limbii române, cum o numește și o cunoaște o lume: ”Sunteți modelul nostru de iubire românească, avem aceeași durere și aceeași iubire. Noi învățăm de la Dumneavoastră cum să ne iubim Limba, Țara și Neamul. Avem mai mare susținere din partea Dumneavoastră decât ne spuneți că aveți de la noi. Vă invităm de pe acum la jubileul de 80 de ani al ”Zorilor Bucovinei”, așa cum ați venit la cel de 70 de ani, la cel de 75 de ani – cu primarul, directorii de școală, elevi și tineri din sat…”.
Inspirat de jubileul primei sale învățătoare, jurnalistul Mihai Huțcal i-a consacrat câteva strofe, citindu-le în șoaptă, dar am prins noi una cu urechea: ”Mulți, mulți ani să ne trăiți,/ Cu cei dragi să vă-ntâlniți/ Să fiți tânără, frumoasă,/ Cât trăiți în astă casă…”. Maestru fotograf, boinceanu Nicolae Hauca, a avut prioritatea de a prinde și ”înveșnici” nu numai vorbe, dar și imagini cu cel de-l treilea ochi al său.
Cu lacrimile bucurii în ochi, mărturisind că se află într-al nouălea cer, dna Eleonora a amintit doar două întâmplări de poveste petrecute în casa în care a trăit ”tânără și frumoasă”. Cineva i-a pârât pe soții Bizovi la organele securității că au cărți românești. Au venit tovarășii, prefăcându-se grozav de interesați de ”Doina” lui Eminescu. S-au uitat pe rafturi, au dat la o parte un rând de cărți, al doilea, rămânând uimiți că toate-s în limba rusă. Cele românești erau ascunse mai departe. Nici ”Doina” căutată n-au putut s-o găsească, dna Eleonora declarându-le că n-are de unde avea cărți interzise. Acum volumele de literatură română stau în față, așa vechi și uzate demonstrând că sunt cele mai citite, împrumutate elevilor, studenților, sătenilor care au dragoste de carte. A doua întâmplare e dintr-o perioadă mai democratică. Când a început deșteptarea românilor și s-a permis, oficial, arborarea Tricolorului pe instituții de stat, cineva a furat simbolul nostru național de pe primărie. Vasile Bizovi a găsit alt drapel, dar și acela a dispărut, apoi a mai adus un Tricolor… Dar n-a fluturat mult timp, căci autoritățile ucrainene și-au anulat propriile hotărâri. Arătându-ne flamura tricoloră ce-i împodobește biblioteca, dna Eleonora ne-a povestit: ”Soțul meu a ”cumpărat” acest drapel (pe un litru de votcă) de la un consătean, cred că de la persoana care l-a și furat. Nu știu numai dacă e primul sau al doilea Tricolor dispărut de pe primărie. Îl păstrez ca pe o scumpă relicvă. Mai are de îndeplinit o funcție, după care o să-l donez muzeului de la Biserica Adormirea Maicii Domnului, înălțată pe moșia lui Ioan Neculce”.
Rămâne o taină, nu știm care-i ultima funcție a Tricolorului din biblioteca soților Bizovi. Neîndoielnic, însă, este că doamna Eleonora are încă multe funcții de îndeplinit la Boian și pe acest pământ, spre bucuria copiilor, nepoților, strănepoților ei, dar și a noastră – toți cei care purtăm un Tricolor în suflet.
Maria TOACĂ
Fotografii și materiale video de Nicolae HAUCA
