Cu câteva zile în urmă a ajuns
în Transcarpatia o gazetă adusă de o doamnă din România. Deseori prietenii aduc
şi lasă la noi diferite ziare, pe urmă le citim şi le analizăm, dar de această
dată mi-a atras atenția, m-am uitat la ziar în primul rând, era „Gazeta de
Nord-Vest” nr. 7954 din 16 noiembrie 2016. Răsfoindu-l am observat articolul „Insula
românească descoperită în regiunea Zakarpatia din Ucraina” scris de Nicolae Crișan.
L-am citit atent şi m-am gândit de ce Doamne l-au scris? Noi suntem aproape de
judeţul Satu Mare şi ne cunoaştem destul de bine. Nu trăim în „AFRICA”, dar încercăm să aducem la cunoştinţa
cititorului puţine date despre românii din Transcarpatia pe care majoritatea le
cunosc.
Regiunea Transcarpatia este
aşezată la graniţa dintre Munţii Carpaţi şi depresiunea sectorului mijlociu al
Dunării în inima Europiei. Coordonatele fixe sunt: la vest - 22⁰04ʹ
longitudine estică, 48⁰27ʹ latitudine nordică, la est - 24⁰38ʹ longitudine
estică, 48⁰04ʹ latitudine nordică, la nord - 22⁰35ʹ longitudine estică, 49⁰06ʹ
latitudine estică, la sud - 24⁰18ʹ longitudine estică, 47⁰53ʹ latitudine
nordică.
Suprafaţa
generală a regiunii este de 12800 km2. Avem 13 raioane, 10 oraşe şi
28 de orăşele, 561 aşezări rurale.
Foarte importantă este întinderea generală a graniţei Transcarpatiei care este
de 460 km.
Transcarpatia se învecinează la
nord-vest cu Polonia (33,4 km), la vest cu Slovacia (98,5 km), la sud cu
Ungaria (130 km), la sud-est cu România (205,4 km), la nord şi nord-est cu
regiunea Lvov (85 km) şi cu regiunea Ivano-Francovsc (180 km).
Conform recensământului din 2001
numărul total al populaţiei este de 1258300 locuitori.
În regiune convieţuiesc
reprezentanţii a peste 100 de minorităţi: ucraineni (majoritari), maghiari,
români, ruteni, ruşi, ţigani, slovaci, germani ş.a. Majoritatea românilor
locuiesc compact în două raioane teritorial-administrative: Teaciv (Teceu) şi
Rahiv (Rahău).
În raionul Teceu sunt
următoarele localităţi cu populaţie românească: Apşa de Jos, Slatina,
Strâmtura, Bouţu Mare, Bouţu Mic, Cărbuneşti, Topcino, Podişor, Peştera, Valea
Malului. În raionul Rahău avem localităţile: Apşa de Mijloc, Biserica Albă,
Dobric şi Plăiuţ.
Un număr destul de mare de
români (9500-10000), numiţi români volohi, locuiesc în unsprezece localităţi,
dar cea mai mare comunitate o avem la Poroşcovo, raionul Perecin (2200-2600).
Mai puţini români sunt împrăştiaţi prin toată Transcarpatia.
Conform ultimului recensământ
numărul românilor este de 32108, distribuiţi astfel: raioanele Teceu – 21298,
Rahău – 10514, Mukacevo – 43, Perecin – 87, Hust – 9, Irşova – 8, Vinogadiv –
22, Beregovo – 8, oraşul Ujgorod – 88, Mukacevo – 31.
S-au declarat peste 700 de etnie
moldoveni. La recensământ românii volohi nu au fost consideraţi ca români, au
fost dizolvaţi… Dar azi în Transcarpatia locuiesc în jur de 50000 de români.
Acum ne întoarcem la
informaţiile publicate în articolul din publicaţia „Gazeta de Nord-Vest”
referindu-ne la localitatea Veleatino din raionul Hust Numită „insula
românească”… ce este o noutate şi pentru noi cei din Transcarpatia. În primul
rând am hotărât să ne bazăm pe izvoarele de informaţii din Transcarpatia,
dar cunoscute foarte bine şi în alte zone ale Europei,inclusiv in Romania
În cartea sa, „Dicţionarul
geografic al Ungariei” apărută la 1851 la Pesta, Elek Fenyes ne informează că
localitatea Veleatino (Velethe), sat ucrainean în comitatul Bereg-Ugocea la
frontiera Maramureşului avea 1183 greco-catolici, 12 romano-catolici şi 45
evrei.
Yaroslav Dostal, în cartea
„Rusia subcarpatică” apărută la Praga în anul 1936 (toate datele statistice
apar în conformitate cu recensământul petrecut în Cehoslovacia în anul 1930),
scrie: „Veleatino - Veleatin – Velete localitate cu: rusini 2603, evrei 350,
cehi şi slovaci 35, maghiari 2, alţii 8, străini 22.” Nu se pomeneşte nici de
un român sau voloh. În ceea ce ne informează că oamenii susţin că sunt urmaşii
lui Pintea Viteazul la Veleatino este corect, ei îl consideră că este „eroul”
lor, al ucrainenilor.
Jurnalistul Alexandru Gavroş a
scris o carte, „ROZBIINIC PINTEA U ZACLEATOMU MISTI”, o poveste despre „… la
Veleatino au dezvelit şi un monument – 2015, organizeaza un festival <Pintea
Fest>”.
Cu părere de rău nimic nu este
legat de români, la Veleatino azi locuiesc ucraineni, mândri de ei şi foarte
înflăcăraţi. Niciodată nu am avut acolo urme de români şi credem că nu vor fi
că nu este de unde.
Ne întoarcem la cele trei
localităţi: Novoseliţa, Cerna şi Hîja (Tarna Mică) care apar pomenite în
articol.
Elek Fenyes ne informează:
Novoseliţa – Sosujfalu – sat ucrainean în
comitatul Bereg-Ugocea, locuitori – 182 greco-catolici.
Cerna-Csarnatö – sat ucrainean în comitetul Bereg-Ugocea,
locuitori – 353 greco-catolici.
Hîja – Tarna Mică – Kis-Tarna – sat românesc
în comitetul Bereg-Ugocea, 392 greco-catolici.
Yaroslav
Dostal scrie:
Novoseliţa – Novoselice – Sósújfalu – locuitori 746 dintre care rusini 657, evrei 84, maghiari 1,
străini 4;
Cerna – Csarnatö – locuitori 1078 dintre care rusini 921,
evrei 124, cehi şi slovaci 15, maghiari 13, alţii 1, străini 4;
Hîja – Chyše – Kistarna – locuitori 1027 dintre care
rusini 922, evrei 27, cehi şi slovaci 16, nemţi 12, maghiari 4, alţii 1,
străini 45.
Cu
câteva zile în urmă (29.11.2016) am stat de vorbă cu d-na Batin (Varga) Maria,
n. 22.04.1956 la Apşa de Jos, căsătorită în satul Hîja în anul 1972 cu Batin
Mihai a lui Ion, unde Maria zice că atunci cand s-a maritat în satul Hîja
vorbeau limba română câţiva bătrâni, dar azi nu vorbeşte nimeni în afară de
verişoara ei, Varga Ileana a lui Vasalie, măritată tot la Hîja, unde locuieşte
de vreo 40 de ani. Satul Hîja s-a ucrainizat total.
În
9 decembrie 2016 am avut o întrunire cu primarul Ivan Gaiduc de la Hîja la Apşa
de Jos. Ne cunoaştem de mult timp, am discutat cu dl. primar problemele, dar el
zice că o parte din locuitori ar fi interesaţi să cunoască limba română
deoarece în viitor este posibilă deschiderea punctului de trecere a frontierei,
punct care a funcţionat de la împărţirea localităţii (1921-1944). După război
sovieticii l-au închis, dar în 1992 din nou a fost redeschis şi a funcţionat
până în anul 1999. (Novini Zakarpattea nr. 12-13 [3879-3880], 04.02.2013).
De
câteva ori la rând am făcut cercetări în acea zonă pentru a achiziţiona obiecte
pentru Muzeul de Istorie şi Etnografie a Românilor din Transcarpatia. Am avut
bucuria să mă întâlnesc cu d-na Irina Vamoş, acum în vârstă şi fiica ei. D-na
Irina mi-a donat cartea „Novoseliţchi veciorniţi z narodnoi chriniţi”
(7.10.2015) unde dumneaei este autoare, apărută la Ujgorod, editura Patent,
2008.
Analizând
cartea se observă unele urme româneşti: cuvinte care sunt folosite, portul
popular, unele obiecte în muzeul local atât din Hîja, cât şi din Novoseliţa au
denumiri vechi româneşti, au şi un festival „VOLOSICHI STRAVA” (Mâncăruri
româneşti), biserica veche din Novoseliţa (sec. XVII) ne mărturiseşte că acolo acum câteva sute de ani au locuit
românii.
În
procesul de ucrainizare petrecut de-a lungul istoriei au rămas urmele româneşti
deoarece nu au avut cu ce să le acopere, dar azi cele trei localităţi de acum
sunt ucrainene.
Referindu-ne
tot la articolul de la Satu Mare, în privinţa „Cine sunt volohii?”, acest
răspuns domnii „profesori” l-ar putea cunoaşte dacă ar dori să cunoască românii
din Transcarpatia. Să cerceteze puţin şi pe urmă să afirme despre
„descoperirile” făcute.
Anul
2016 este foarte important pentru noi, adică pentru toţi românii din
Transcarpatia, pentru că trei mari instituţii din Patria Mamă s-au aflat în
zonă şi au făcut unele documentare. Publicaţia „Formula AS” a publicat în trei
numere la rând despre românii volohi din Transcarpatia: Nr. 1217 (20), 19-26
mai 2016; Nr. 1218 (21), 26 mai -2 iunie 2016; Nr. 1219 (22), 2-9 iunie 2016.
TVR Internaţional a filmat zona românească din Transcarpatia, producând cinci
episoade documentare, iar televiziunea „Antena 3” a fost în zona locuită de
românii volohi unde a făcut un documentar despre această comunitate.
Iar pentru „profesorii” de la
Satu Mare care au dorinţa să sprijine românii din Transcarpatia nu numai să
strige că fac ceva, le-aş recomanda să se consulte cu Nicolae Butan de la Alba
Iulia, un mare român, care în anul 2016 a organizat pe banii privaţi o tabără
lângă Alba Iulia pentru un grup de 23 de copii de la Poroşcovo (le-a făcut paşapoarte, a finanţat o vacanţă
de 7 zile).
Domnilor! Iată ce înseamnă
dragostea de români, nu ceea ce scrieţi în presa din Satu Mare.
Pe parcursul istoriei deseori am
avut oaspeţi din Patria-Mamă. Majoritatea au venit la noi acasă şi ne-au
înţeles. Erau cu sufletul alături de noi. Dar au fost şi sunt şi azi oameni
care vin la noi şi „işi rup” cămăşile declarând iubire faţă de noi, dar noi
le-am răspuns şi aşa le vom răspunde: Plecaţi la Bucureşti înapoi şi hotărâţi
acolo problemele legate de comunităţile istorice. Mulţi nu mai vin, nu au ce să
ne spună.
Dacă înainte s-a putut veni la
românii din Transcarpatia declarând diferite „prostii”, azi nu vă permitem să
ne falsificaţi istoria. Dacă doriţi sa vorbiti şi doriţi sa sprijini pe românii din
Transcarpatia, uşile sunt deschise, românii sunt foarte primitori, dar nu
vorbiţi în numele nostru şi faceţi ceea ce este de folos pentru voi, nu
„descoperiţi” insule româneşti care sunt deja descoperite.
La o întrunire la Negreşti Oaş
am atras atenţia că unele instituţii de la Satu Mare ar trebui să fie mai des
prezente în zona românească din Transcarpatia. S-a supărat d-na director de la
Muzeul Judeţean afirmând că este invers, dar eu sunt de acord cu dumneaei că
atunci când derulează proiecte vin, dar pe urmă nu. Anul acesta de minim două
ori s-au trimis invitaţii dar nu au răspuns.
Aş dori să amintesc că acum
câţiva ani , când Muzeul Judeţean era „în floare” şi era condus de dl. Viorel
Ciubotă erau şi rezultate în colaborarea noastră.
Mă adresez tuturor românilor din
judeţul Satu Mare şi tuturor prietenilor de alte etnii, vă spun că în
Transcarpatia locuieşte o comunitate mare şi specifică de români, este foarte
primitoare, totdeauna a fost îndreptată cu ochii spre Patria Mamă şi merită să
fie cinstită şi onorată de instituţiile Statului Român şi de personalităţile
care le conduc necătând de dorinţele unora. Pe noi ne uneşte limba română,
istoria şi tot ce este legat de Neamul nostru.
Cu
stimă şi respect,
Ion M. Botoş
Preşedintele
URRdT „Dacia”, Ucraina
Directorul
Muzeului de Istorie şi Etnografie
al
Românilor din Transcarpatia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu