În
perioada 11-12 iunie 2016, la Școala Gimnazială „George Voevidca” din Câmpulung
Moldovenesc s-a desfășurat prima activitate în cadrul Proiectului educaţional internaţional „Caravana prieteniei”,
derulat în parteneriat cu Gimnaziul Nr. 6 din Cernăuţi, instituție școlară cu
predare în limba română.
Acordul de parteneriat dintre cele două
instituții școlare a fost semnat pe data de 17 mai, anul curent, de către
directorii instituțiilor școlare, prof.
Lăcrămioara Băcanu şi prof. Ion Ignat, în prezența delegației din Cernăuți, a cadrelor didactice și
elevilor din școala câmpulungeană și a invitaților de seamă care au participat
la eveniment.
În calitate de
gazde, am fost deosebit de încântați să primim vizita a 25 de elevi din
Cernăuți, însoțiți de 23 de profesori și părinți, coordonați de către doamna
învățătoare Eleonora Timofti.
Prima zi a vizitei
a constat în activități de cunoaștere și relaționare, în contextul realizării schimbului
de experienţă interculturală între
instituţiile de învăţământ din cele două ţări vecine, în vederea stimulării
atitudinilor de respect, empatie şi admiraţie faţă de valorile, tradiţiile şi
obiceiurile specifice zonelor. În urma dialogului avut cu colegii noștri din
Cernăuți și cu părinții elevilor, s-au creat punți de legătură trainice între
cele două școli vorbitoare de limbă română, bazate pe încredere reciprocă și
dorința de a învăța unii de la ceilalți, prin valorificarea potențialului de care
dispunem fiecare dintre noi, atât ca indivizi, cât și ca entități culturale.
Pe parcursul celei
de a doua zile, s-au derulat activități educative și recreative cu elevii din
cele două școli partenere. Sub îndrumarea doamnelor învățătoare Sfarghiu Anca, Uriciuc
Camelia, Cenușă Ancuța, Călinescu Anca și Grămadă Mihaela și a domnului
profesor Gânscă Cătălin, atât elevii Școlii Gimnaziale „George Voevidca” , cât și elevii de la Gimnaziul
Nr. 6 din Cernăuţi au participat la acțiuni comune, derulate sub egida prieteniei
și a colaborării dintre națiuni. Elevii participanți au fost deosebit de
încântați de atmosfera din școala noastră și s-au legat prietenii care, cu
siguranță, se vor consolida și vor dăinui peste ani.
Duminică, cadrele didactice și
părinții participanți la activitate, din ambele țări, au fost în vizită la
muzeul Arta lemnului din municipiul
Câmpulung Moldovenesc, adevărat centru al civilizaţiei lemnului, spațiu ce
relevă varietatea ocupaţiilor localnicilor de pe plaiurile Bucovinei. Oaspeții
au fost deosebit de încântați de modul în care au fost păstrate și conservate
exponatele care vorbesc despre spiritul și tradiția câmpulungeană.
Alături de noi s-au aflat și
invitați de seamă ai comunității locale: domnul Vasile Vargan, președintele
Corpului Profesional al Mediatorilor din județul Suceava – inițiator al
proiectului de colaborare, domnul Cristian Mândrilă, directorul muzeului Arta lemnului,
domnul Gavril Ianovici, redactor și fotoreporter la revista Dulcea Bucovină, domnii Virgil Macovei și
Cornel Berențan, consilieri ai Consiliului Local al municipiului Câmpulung
Moldovenesc. Prezența domniilor lor ne-a făcut o deosebită cinste și au dat
activității de parteneriat o notă distinctă, dovedind încă o dată faptul că
parteneriatul școală-famile-comunitate reprezintă cu adevărat premisa dezvoltării unei
societăți.
Gâanduri bune au fost transmise de catre domnul consul Edmond Neagoe de la Consulatul General al României la Cernăuţi.
Gâanduri bune au fost transmise de catre domnul consul Edmond Neagoe de la Consulatul General al României la Cernăuţi.
Impresiile de după vizită au fost
extrem de pozitive și de motivante, iar oaspeții ne-au mărturisit că au dus
acasă, în Cernăuți, crâmpeie din frumusețea locurilor, a oamenilor și a momentelor
unice trăite în Câmpulung Moldovenesc, alături de persoanele minunate pe care
le-au întâlnit aici. Le mulțumim pentru gândurile frumoase transmise și
așteptăm cu nerăbdare să ne reîntălnim,
în luna septembrie, când noi vom fi oaspeții lor la Cernăuți.
Echipa de proiect: Prof. Băcanu
Lăcrămioara, prof. Norocel Marcela, prof. Nistor Oltea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu