Ascultă Online Radio Cernăuți

21 mar. 2015

A încetat subit din viață sculptorul român Dumitru Gorșcovschi

Societatea pentru cultură românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuți anunță cu profundă mâhnire despre încetarea subită din viață a sculptorului român Dumitru Gorșcovschi, cunoscut ca autor al multor lucrări și proiecte artistice în piatră, dar în primul rând ca autor al monumentului Luceafărului din centrul orașului Cernăuți. În aceste clipe de durere exprimăm sincere condoleanțe familiei, rudelor, prietenilor. Dumnezeu să-l odihnească în pace.

Prezidiul Societății „M.Eminescu” din Cernăuți 



Un gând de neuitare la despărțirea de un creator
Din Cernăuţi, orașul Atlantidei noastre, a venit o veste tristă și neașteptată: că a plecat dintre cei vii un om care, deși modest și nespectaculos ca persoană, a lăsat în urma sa amintiri de neuitat: sculptorul Dumitru Gorşcovschi, autor a numeroase lucrări de artă, reprezentative pentru creativitatea culturală românească din nord. Dar cea mai importantă dintre toate este monumentul statuar al Luceafărului, aflat în centrul orașului Cernăuţi și devenit un adevărat loc de pelerinaj al conaționalilor noștri ce se reunesc de multă vreme la umbra lui, Poetului, venind din patru zări spre a-și afirma prețuirea, dar și neuitarea valorilor noastre profunde, chiar dacă, sau cu atât mai mult, cu cât față de acest ținut istoria și-a arătat vrăjmășia. 
Artistul a dorit mereu să vină în țară și să participe și el la sărbătorile eminesciene, dar iată că a plecat din lumea pământească fără să-și împlinească visul. E un memento, încă unul, al efemerității dăinuirii noastre omenești dar, mai ales, al imensului preț pe care îl are timpul viețuirii unui creator autentic, timp pe care nici o valută nu-l poate prețălui. 
Așadar, Dumitru Gorşcovschi a plecat la ceruri să-și întâlnească idolul, dar ne-a înzestrat pe toți cei pentru care valorile nordului cultural nu sunt indiferente, cu una dintre cele mai remarcabile reprezentări statuare eminesciene din multele câte au crescut în lume, dar, nu în ultimul rând, cu un topos simbolic unde an de an zidul de flori memoriale e tot mai bogat și mai strălucitor. 
Dormi în pace, inspirate artist, căci ai reușit să-ţi zidești de-a pururi neuitarea din marea ta iubire pentru Poet!
Lucia Olaru Nenati
 /////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

FOTOGRAFII DE  NICOLAE HAUCA



3 comentarii: