NE-A DAT ARIPI PENTRU LIBERTATEA ZBORULUI

30 video - https://www.youtube.com/watch?v=Nc8s9f_ZRhQ&list=PLOQqVtnkhWmg88TH43aLfSC-tqLrJOVRQ

...în casa mare a „Zorilor Bucovinei” s-au adunat oameni înrudiţi întru duhul de înălţare, aspiraţia spre libertate, setea de adevăr şi dragostea pentru cuvântul matern...

În pragul uneia dintre cele mai mari sărbători creştine, Pogorârea Sfântului Duh, şi aproape de împlinirea a 125 de ani de dăinuire a sufletului românesc în veşnicia eminesciană, în casa mare a „Zorilor Bucovinei” s-au adunat oameni înrudiţi întru duhul de înălţare, aspiraţia spre libertate, setea de adevăr şi dragostea pentru cuvântul matern. Gazdele au avut alături feţe monahale de la Mănăstirea Putna, prieteni dragi de la Suceava, pe reprezentantul Consulatului General al României la Cernăuţi, ministrul-consilier Ionel Ivan, ambianţă în care am simţit respiraţia spiritului românesc reîntregit.

Brăţara noastră de aur

Nu din dulapuri cu iz de naftalină sovietică, ci dintr-o veche zicere românească am preluat acest uitat şi pe nedrept ignorat proverb. Mi l-am amintit cu prilejul Zilei Jurnalistului, marcată în Ucraina la 6 iunie. O sărbătorim şi noi, mâna de ziarişti care menţinem permanenţele valorilor româneşti în lumina „Zorilor Bucovinei”, deşi în ultimii ani nu prea avem motive de bucurie. Însă, în ciuda greutăţilor materiale, a nedreptăţirilor, ne este dragă profesia, considerând-o într-adevăr neasemuită podoabă, ornată cu nobleţea aurului. De dragul ei nici un sacrificiu nu e prea mare, zorii de după nopţile albe găsindu-ne în fagurele satisfacţiei sufleteşti neîncadrate în beneficii materiale. Pentru noi, ziaristica este stihia oamenilor curajoşi, iubitori de libertate, care nu pot trăi cu gura închisă, primind datul vieţii, ca o nesfârşită călătorie spre ţărmurile binelui. Asumându-ne benevol, impuşi doar de propria vocaţie şi conştiinţă, această profesie încununată cu pasiunea, suntem fericiţi când auzim o vorbă de mulţumire de la cititori, dar mai ales când cuvântul nostru vindecă o durere sufletească, seamănă speranţă sau, pur şi simplu, bucură o inimă de român. Atât recunoştinţa, cât şi obiecţiile cititorilor noştri (drepte sau neîntemeiate) – toate sunt binevenite, căci aceasta ni-i soarta, dacă ne-am ales drumul spinos al ziaristicii aservite intereselor neamului. Şi deoarece nu putem fi rupţi de societatea şi realitatea în care ni-i dat să ne împlinim destinul în profesie, ziua de 6 iunie o considerăm a noastră, sărbătorind-o, de obicei, cu modestia nativă a omului de la ţară, în cercul restrâns al redacţiei, la o ceaşcă de cafea cu câţiva prieteni ai ziarului – corespondenţi netitulari ce au aderat la Societatea Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi, condusă de redactorul-şef al „Zorilor Bucovinei”, Nicolae Toma. Acest 6 iunie, însă, s-a apropiat de noi cu vibraţia unor emoţii nemaipomenite. Şi nu numai că ne-am înnemurit cu încă doi membri, preşedintele Societăţii având onoarea să înmâneze carnetul de membru dnei Eleonora Bizovi, cunoscută prin articolele sale combative şi, post-mortem, corespondentului netitular care a fost şi rămâne o prezenţă vie printre noi, Vasile Bizovi. Sărbătoarea a fost anticipată de un prinos de frumuseţe, nuanţată de tristeţea comemorării unui regretat prieten şi desăvârşit model de slujire jurnalisticii – radioreporterul, poetul, scriitorul, fiul credincios al bisericii, „bucovineanul curat” Mircea Motrici. El este omul identificat cu profesia dragă, de la care preluăm aripile pentru libertatea zborului, învăţând fericirea de a vieţui cu rost.

Deschizând uşile Palatului cu prieteni…

Caut să deschid uşile

Palatului cu prieteni

Pentru a face lumea mai bună

Îmblânzind răul ce călătoreşte

Nestingherit printre noi.

(Mircea Motrici)

Ideea de a-i deschide „uşile Palatului cu prieteni” şi la Cernăuţi a venit de la preşedintele Societăţii Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi, Nicolae Toma, dar şi de la alţi cernăuţeni prezenţi la 16 mai la Udeşti, la comemorarea celor şapte ani din veșnicia lui Mircea Motrici.Doar distinsul dispărut este iubit, aşteptat, primit cu braţele deschise pe meleagul nostru nu mai puţin decât în Ţară, decât pe orice palmă de pământ pe unde l-au purtat dorul de români şi datoria de reporter. Astfel, din amabilitatea dnei Rozalia, angajată în păstrarea şi popularizarea moştenirii literare a regretatului ei soţ, cu susţinerea stareţului Mănăstirii Putna, Arhim. Melchisedec Velnic şi a filialei Suceava a Jurnaliştilor Profesionişti din România, condusă de scriitoarea Doina Cernica, ne-am întregit sărbătoarea profesională cu o voce, un chip şi un suflet de jurnalist nepereche, adeverindu-se spusele unui alt poet împătimit de Bucovina: „E frumos să te plângă cineva/ după ce mori/ e chiar mai frumos/ decât răsăritul soarelui/ pentru că rar ţi-a fost dat/ să se întâmple ceva numai pentru tine/ fără să ţi se ceară recunoştinţă” (Marcel Mureseanu).

Adus de cei care l-au avut mult mai aproape, l-au cunoscut mult mai bine decât noi, Mircea Motrici şi de dincolo de moarte a semănat iubire, blândeţe, nobleţe printre cei ce au vorbit, au cântat, au plâns pentru şi despre el. Invocându-i vocea, chipul, creaţia, ne-am regăsit în dragostea şi frăţia ce se leagă miraculos nu numai între inimi, ci şi între glasuri, văzând aievea ce suflete alese pot avea cei întristaţi, câtă lumină, bucurie, împăcare poate dărui un dispărut în lumea umbrelor! Manifestarea a derulat în unduirea amintirilor despre Mircea Motrici, ca o continuare a comemorării de la Udeşti, susţinută și în baza proiectului datorită căruia a primit finanțare și a putut fi tipărită cartea „Pentru Mircea Motrici. Mesaje postume”. Recenta culegere a fost publicată cu sprijinul Primăriei Sucevei și al Consiliului Local al Municipiului Suceava, prin Programul de finanţare nerambursabilă, anul 2014. În acest context menţionăm căSuceava este înfrățită cu orașul Cernăuți din 2003, iar Mircea Motrici e trecut pe lista personalităților municipiului Suceava. Acesta este aspectul oficial al lucrurilor, în inimile noastre prietenul comemorat având un loc„brăzdat cu blândeţea melancoliei de cursă lungă”. Organizatorii s-au bucurat de o susţinere efectivă, aşa cum de altfel şi la multe alte manifestări de conotaţie naţională, din partea Consulatului General al României la Cernăuţi. Ministrul-consilier, dl Ionel Ivan a transmis mesajul Consulului General, dna Eleonora Moldovan, aflată la o întâlnire cu vameşii români şi ucraineni în perspectiva facilitării traficului de frontieră, iar referitor la întâlnirea de suflet de la „Zorile Bucovinei” a evidenţiat valenţele culturale, creştineşti, jurnalistice, amintind şi de aniversarea a 235-a a naşterii cărturarului Gheorghe Asachi, fondatorul primului ziar în limba română. Interesant ne-a fost să aflăm că şi diplomatul Ionel Ivan l-a cunoscut pe Mircea Motrici, pe la începutul anilor 90, la Kyiv, în prima parte a misiunii sale în Ucraina. E impresionant cercul de cunoscuţi ai radioreporterului, unde deopotrivă, pe aceeaşi treaptă a afecţiunii se întâlnesc simpli ţărani şi miniştri.

Nespus de drag a fost şi a rămas poetul radioreportajului în mediul monahal şi al Bisericii. Primindu-l ca pe un frate îndrumător în tainele jurnalisticii, înzestrat cu har de la Dumnezeu, dl Nicolae Toma, i-a rugat mai întâi pe cuvioşii părinţi, protopopul raionului Storojineţ Vasile Covalciuc, parohul Bisericii din Crasna Vasile Paulencu, preoţii de la voievodala Mănăstire Putna, cucernicii Dosoftei şi Arsenie, să-i facă cântarea cea de plângere. Alături de soţia Rozalia, împreună cu medicul Valeriu Gavrilovici, cu stareţul Melchisedec Velnic, preoţii noşti i-au vegheat martirajul trecerii la Dumnezeu.

Cu mâna de ajutor şi cuvinte de frăţească susţinere pentru osârduirea colegilor de la „Zorile Bucovinei”, care zilnic trebuie să manifeste răspundere sporită şi curaj, a intervenit scriitoarea Doina Cernica, menţionând că Mircea Motrici a avut mai mult decât oricine puterea relaţiei cu românii din nordul Bucovinei, mărturie fiind şi mesajele postume incluse în ultima antologie realizată de dna Rozalia. Părintele Dosoftei a sesizat că acest volum „este o carte formatoare pentru adolescenţi” pe calea devenirii profesionale şi că ar fi bine să ajungă la cât mai mulţi tineri, „ca-n sufletele lor să rămână o sămânţă bună din evocările despre omul şi jurnalistul care „ ce i-a pus Dumnezeu în suflet, aceea a ştiut să lucreze, a trăit intens drama Bucovinei, a scris frumos şi a vorbit frumos, a îmbrăţişat şi s-a dăruit atâtor oameni diverşi...”.

În continuare, spaţiul de ziar nu-mi permite decât să redau fragmentar emoţiile iubirii şi recunoştinţei exprimate pentru Mircea Motrici, înregistrările complete urmând să ajungă la dna Rozalia şi să prindă viaţă pe un CD sau în pagini de carte. Dna Eleonora Bizovi: „Dreptatea apărată de Mircea e ca roua cerului şi ca să nu se tulbure trebuie strânsă într-un vas curat. Acest vas curat este dna Rozalia, căci numai ea ştie tot adevărul, continuă faptele soţului, prin străduinţa ei Mircea trăieşte în inimile celor care l-au cunoscut, l-au iubit, îi citesc opera…”. Medicul Valeriu Gavrilovici, vicepreşedinte al Asociaţiei Culturale „Mircea Motrici”: „După o pauză de vreo 15 ani revin cu drag la Cernăuţiul prietenului meu, Mircea Motrici. Sunteţi mai fericiţi decât mine pentru că îl cunoaşteţi mai de demult. Eu îi păstrez amintirea cunoştinţei de un an – din mai 2006 până în mai 2007, când ne-am despărţit pe pământ, dar sperăm să ne revedem în ceruri. A fost un om al bucuriei, îl văd ca pe un brad ce umbreşte fericit. Avea şi fizic ceva din măreţia bradului. A slăvit pe Dumnezeu, a căutat să-i ajute pe cei de-un neam şi să-i facă cunoscuţi pe cei care o merită”.

Graţie sărbătorii noastre, marcate de pomenirea lui Mircea Motrici, a avut un fericit prilej de a-şi potoli dorul de Cernăuţi, cercetătorul literar, istoricul, editorul de cărţi, un îndrăgostit iremediabil de Bucovina întreagă şi udeştean prin adopţiune, Nicolae Cârlan, căruia-i aparţine aprecierea  dată prietenului dispărut – „un bucovinean curat”. Din rostirile lui am reţinut îndeosebi dorinţa-i nestăvilită de a spune (a scrie) adevărul despre destinul istoric al Bucovinei şi graniţele etnice ale României. „Mircea îl spunea mai blând şi nu supăra pe nimeni, mie nu mi-i dat”, a recunoscut cercetătorul, evocându-l pe cel ce „a ars cu întreaga-i fiinţă în cuvinte de suflet, ce aveau menirea de a încălzi auzul radioascultătorilor”. Menţionăm că acest distins domn, responsabil de editarea „mesajelor postume” pentru Mircea Motrici, a venit cu o excepţională donaţie pentru cei mai preţuiţi fraţi nord bucovineni – volumul (de două kilograme, valoarea literar artistică fiind incomensurabilă) „Nicolae Labiş. Opera Magna”, lui aparţinându-i îngrijirea ediţiei, cuvântul înainte, notele, precizările şi comentariile.

În recviemul celor întristaţi pentru plecarea timpurie a „frumosului om al sărbătorii şi bucuriei” s-au contopit vocile şi lacrimile poeţilor Ilie T. Zegrea şi Vasile Tărâţeanu, inimoşilor români Alexandru Teodoreanu, preşedintele Societăţii „Stindard”, şi Eugenia Cimborovici-Teodoreanu, preşedinta Fundaţiei culturale „Gheorghe Asachi”, ale cucernicilor părinţi Vasile Covalciuc şi Vasile Paulencu, care l-au petrecut pe ultimul drum, preşedintelui Societăţii „Mihai Eminescu”, Vasile Bâcu, fotoreporterului Nicolae Hauca, ale celor mai apropiate fiinţe din Cernăuţi, Maria Gaisan şi Vasile Paladean, şi de la Suceava, Cătălina Gavrilovici, ale lui Mihail Lenkov fost membru al misiunii diplomatice ucrainene la Suceava, în prezent şef al serviciului de stat în regiunea Cernăuţi. Deasupra tuturor evocărilor s-a înălţat revelaţia culminantă a scriitorului Grigore Crigan, care a păstrat banda cu înregistrarea unui interviu solicitat lui Mircea Motrici. Am trăit fericirea de a-l asculta ca în cei mai buni ani ai săi şi ai noştri, pentru că eram mai uniţi, mai tari în credinţa românească pe timpul vizitelor sale. Or, după cum a spus posesorul înregistrării, „ el a avut cheiţa de aur cu care ne deschidea inimile, ne făcea să fim mai sinceri, mai generoşi, ne trezea din somn, amintindu-ne că cineva trebuie să rămână treaz”.

Prin melosul comorilor folclorice, au mărturisit vrednicia românească frumoşii, dragii noştri invitaţi, demni de a purta în inimi o fărâmă din darul Duhului Sfânt, ca în clipe de îmbrăţişare frăţească să ni le dăruie cu dragoste însutită. Primarul satului Mahala, Elena Nandriş, înainte de a doini jalea înstrăinării de neam, împreună cu Lenuţa Petriuc, tânăra directoare a căminului cultural din localitatea respectivă, ne-a dorit sănătate, sensibilizând că „asemenea întâlniri, organizate la „Zorile Bucovinei” ne dă puteri să rezistăm, să-i învăţăm pe copii cât de scumpe ne sunt limba, patria, şi cât de neagră e străinătatea, ne căleşte caracterul pentru a nu ne lăsa călcaţi în picioare, pustiiţi şi prădaţi de ce avem mai scump”. Tinerii de la Gimnaziul din Boian-Hliniţă – dansatori ai admirabilului ansamblu ”Făgurel”, condus de profesoara Maria Basaraba, şi solista Maria Ţurcan, interpreta melodiei „Viaţă, viaţă, floare scumpă”, au demonstrat pe viu acest sfânt adevăr. Iar când şi-a revărsat dorul Victoria Costinean, cu măiastra-i voce, părea că s-au deschis porţile cerului, artista cântând la rugămintea noastră melodii înregistrate cândva de Mircea Motrici. Cu lacrima cântării înălţătoare l-au evocat talentaţii interpreţi Gică Puiu şi Eugenia Cimborovici-Teodoreanu.

A doua zi, dna Rozalia avea să scrie pe adresa „Zorilor Bucovinei”:„Mulțumesc din nou pentru ziua de ieri a fost foarte frumos și bine organizat. Mi-a părut rău că nu l-am pus pe pomelnic și pe dl Bizovi și poate mai trebuia pe cineva, dar aşa se întâmplă, ca să nu ne mândrim, ci să ne smerim, am făcut-o la Bănceni, am scris un pomelnic în care l-am pus şi de dl Vasile Bizovi. Să treceți mulţumirile mele şi celor pe care poate i-am uitat, căci m-au tulburat unele discuții, iar spusele părintelui Dosoftei mi-au trezit amintiri uitate”. Uniţi într-o icoană a pătimitului nostru meleag, noi, jurnaliştii de la „Zorile Bucovinei”, înălţăm spre cer smeritele mulţumiri stareţului Mănăstirii Putna, pentru susţinere la derularea acestui eveniment, precum şi pentru izvorul nesecat al credinţei veghetoare la candela lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, pentru duhul eminescian ce ne patronează din turnul Mănăstirii, de unde Eminescu a lansat apelul la unitatea tuturor românilor. Suntem recunoscători Consulului General al României, Eleonora Moldovan, la care găsim înţelegere şi cea mai generoasă mână de ajutor. Gratitudinea ni se îndreaptă către preoţii Vasile Covalciuc şi Vasile Paulencu, mai ales pentru prinosul duhovnicesc, icoanele dăruite de cucernicii părinţi întărindu-ne în desăvârşirea rostului creştinesc şi în urmarea chemării de slujitori ai cuvântului pe moşia ştefaniană.

Maria TOACĂ

Fotografii de Vasile Paladean şi Nicolae Hauca 

SURSA: http://www.zorilebucovinei.com/news/show/676/