Preşedintelui Cabinetului de Miniştri A.IAŢENIUK
Reprezentantului Uniunii Europene în
Ucraina Ian T.Tombinski
COMUNICAT
În momentul de faţă membrii Comisiei speciale a Parlamentului ucrainean
examinează în ritm de urgenţă noul proiect de Lege privind funcţionarea
limbilor în Ucraina.
Ea urmează să fie promovată în locul fostei Legi privind bazele politicii
lingvistice de stat în Ucraina, abrogate de către actuala coaliţie parlamentară
a Radei Supreme.
La baza viitoarei Legi se află proiectul elaborat de ex-preşedintele
Ucrainei Leonid Kravciuk, care, după cum se vede, exprimă voinţa majorităţii
naţionaliste din parlamentul ucrainean şi are ca scop restrângerea volumului
drepturilor minorităţilor naţionale autohtone din Ucraina, în primul rând, a
ariei de funcţionare a limbilor regionale şi minoritare în diverse domenii ale
vieţii social-culturale, şi, în mod special, în sfera învăţământului.
Propunerile făcute de parlamentarii I.Popescu, I.Gaidoş, A.Kisse
reprezentanţi ai minorităţilor naţionale autohtone din Ucraina, precum şi cele
venite din partea ONG-urilor culturale ale etnicilor români, maghiari, bulgari
ş.a. vizând perfecţionarea Legii ce urmează să fie adoptate, sunt total
ignorate. Membrii comisiei respective nu ţin cont nici de prevederile
constituţionale, în special de p.3 art. 22 al Constituţiei ucrainene care
interzice, de fapt, restrângerea volumului de drepturi existente deja ale
omului şi a persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale.
Dat fiind acest fapt solicităm ca proiectul noii legi, înainte de a fi dezbătut
în plenul Parlamentului, să fie discutat pe larg în cadrul societăţii civilie
şi, în special, în mediul reprezentanţilor minorităţilor naţionale care sunt
supuse pericolului deznaţionalizării şi asimilării.
În caz că acest proiect nu întruneşte adeziunea tuturor comunităţilor poporului
multinaţional Ucrainean, iar propunerile făcute de minoritari vor continua să
fie ignorate de parlamentarii ucraineni, proiectul trebuie să fie scos de pe
ordinea zilei.
Iar dacă noul proiect va corespunde doleanţelor comunităţilor naţionale
autohtone din Ucraina el urmează să fie expediat spre examinare Comisiei de la Veneţia în vederea
stabilirii dacă el corespunde standardelor europene în materie de drepturi şi
Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare ratificate de către Ucraina
şi obţinerii avizului necesar.
În caz că drepturile noastre la învăţământ în limba maternă, la
funcţionarea ei ca limbă regională oficială alături de cea de stat vor continua
să fie limitate în zonele convieţuirii noastre tradiţionale, ne rezervăm
dreptul de a o contesta şi de a ne adresa forurilor internaţionale, inclusiv
către conducerile statelor Uniunii Europene, cu rugămintea de a ne apăra
drepturile civice şi de comunităţi minoritare în Ucraina.
Din partea UI ’’Comunitatea Românească din Ucraina’’:
Vasile TĂRÂŢEANU, Preşedintele Senatului
Aurica BOJESCU, Secretar responsabil
Din partea Uniuni Regionale din
Transcarpatia ’’Dacia’’ Ion Botoş, Preşedinte
Din partea Societăţii
pentru Cultură Românească
din regiunea Cernăuţi Vasile Bâcu, preşedinte
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu