Istoria trecutului nu poate fi ştearsă atât de uşor din inimile românilor nordbucovineni. Războaie, deportări, masacrul de la Fântâna Albă şi cel de la Lunca au secerat mii de vieţi omeneşti.
24,02,2012. Cimitirul din Mahala, raionul administrativ Noua Sulita, reg. Cernăuţi, Ucraina.
Numai în noaptea de 6 spre 7 februarie a îndepărtatului an 1941 în localitatea Lunca din Ţinutul Herţa au fost seceraţi de gloanţele grănicerilor sovietici peste 300 de români din satele Boian, Ostriţa Herţei, Horecea Mănăstirii, Horecea Urbană, Plaiul Cosminului, Ceahor, Corovia, Mahala, care se îndreptau spre România. Trupurile neînsufleţite ale românilor au fost aruncate în trei gropi mari, acolo în luncile Prutului, însă, din păcate doar o singură groapă a fost descoperită. Acolo erau îngropaţi majoritatea martirilor din comuna Mahala, raionul Noua-Suliţă. Aceştia au fost aduşi acasă de către rude şi îngropaţi în cimitirul din sat. De atunci în fiecare an în aceste zile se adună rudele, prietenii şi intelectualitatea bucovineană pentru a-i pomeni pe cei omorâţi fără vină în localitatea Lunca. Şi-n acest an românii din nordul Bucovinei s-au adunat la cimitirul din Mahala, unde primăria din sat, în frunte cu doamna Elena Nandriş,
Societăţile orăşenească şi regională „Golgota” şi reprezebtanţi ai Consulatul General al României la Cernăuţi
au organizat un parastas în memoria martirilor din Mahala. Intelectualitatea bucovineană, scriitori, lideri ai asociaţiilor culturale româneşti, profesori, jurnalişti, rude ale victimelor au fost prezenţi la acel parastas, unde s-a vorbit încă o dată despre rana adâncă ce continuă să sângereze în inimile românilor din nordul Bucovinei, o rană care nu va putea fi vindecată niciodată. Autorul informaţiei - Vitalie Zâgrea, Cernăuţi
În materialele foto si video de mai jos vă oferim un reportaj de la aceasta manifestare:
******************************************************************************************************************
Vezi toate fotografiile aici:
https://picasaweb.google.com/117910556505622716012/InMemoriaRomanilorMasacratiInLuncaPrutului
LIBERTATEA CUVANTULUI DIN 22,02,2013**************************************** DACĂ ACCESAŢI IMAGINILE DE MAI JOS PUTEŢI CITI ZIARUL IN MĂRIME NATURALĂ: ***************************************************************************************************************************************<br />
GAZETA DE HERTA din 22,02,2013*************************** DACĂ ACCESAŢI IMAGINILE DE MAI JOS PUTEŢI CITI ZIARUL IN MĂRIME NATURALĂ:
************************************************************************************************************ CONCORDIA DIN 22,02,2013 *********************************************************** DACĂ ACCESAŢI IMAGINILE DE MAI JOS PUTEŢI CITI ZIARUL IN MĂRIME NATURALĂ:
************************************************************************************************************ CUVÂNTUL ADEVĂRULUI DIN 22,02,2013 ***************************
DACĂ ACCESAŢI IMAGINILE DE MAI JOS PUTEŢI CITI ZIARUL IN MĂRIME NATURALĂ: ************************************************************************************************************ MONITORUL DE HLIBOCA din 22/02/2013.**************************************** DACĂ ACCESAŢI IMAGINILE DE MAI JOS PUTEŢI CITI ZIARUL IN MĂRIME NATURALĂ:
LIBERTATEA CUVANTULUI DIN 15,02,2013****************************************
DACĂ ACCESAŢI IMAGINILE DE MAI JOS PUTEŢI CITI ZIARUL IN MĂRIME NATURALĂ:
*********************************************************************************
GAZETA DE HERTA din 15,02,2013
***************************
DACĂ ACCESAŢI IMAGINILE DE MAI JOS PUTEŢI CITI ZIARUL IN MĂRIME NATURALĂ:
**********************************************************************
CONCORDIA DIN 15,02,2013
***********************************************************
DACĂ ACCESAŢI IMAGINILE DE MAI JOS PUTEŢI CITI ZIARUL IN MĂRIME NATURALĂ:
***************************************************************************
CUVÂNTUL ADEVĂRULUI DIN 15,02,2013 ***************************
DACĂ ACCESAŢI IMAGINILE DE MAI JOS PUTEŢI CITI ZIARUL IN MĂRIME NATURALĂ:
*******************************************************************************
MONITORUL DE HLIBOCA din 15/02/2013.****************************************
DACĂ ACCESAŢI IMAGINILE DE MAI JOS PUTEŢI CITI ZIARUL IN MĂRIME NATURALĂ:
În perioada 9-17 februarie, Primăria şi Consiliul Local Vatra Dornei a organizat o nouă ediţie a “Serbărilor Zăpezii”, manifestare care s-a desfăşurat in două weekend-uri consecutive, scena fiind amplasată între Cazinou şi Izvorul Sentinela.
în imaginile foto si video ce urmeaza va oferim un reportaj de la manifestare.
Cernăuţi, dar şi dincolo de hotarele ei. A participat
la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale care s-au desfăşurat în
Ucraina, România şi Polonia. Are legături deosebite cu comunitatea românească
din regiunea Cernăuţi, participând de fiecare dată la manifestările culturale
organizate de asociaţiile româneşti din nordul Bucovinei. Teatrul folcloric
”Oberig” se numără mereu printre cei mai aşteptaţi oaspeţi la festivalurile
internaţionale ”În grădina cu flori multe”, ”Să-mi cânţi, Cobzar”, ”Alese perle
pentru mama”, organizare de Centrul Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi
Promovarea Culturii tradiţionale româneşti din Cernăuţi, condus de domnul Iurie
Levcic. În miezul lunii februarie membrii Teatrului folcloric ”Oberig” din
Zastavna au participat la ”Festivalul Zăpezii” din Vatra Dornei, alături de
renumite colective folclorice şi interpreţi de valoare din întreg spaţiul
românesc. Sperăm că ţinutul nostru prin
acest colectiv deosebit a fost reprezentat la cel mai înalt nivel.
Vitalie ZÂGREA
În inima munţilor, la Serbările Zăpezii
O idee bună vine într-un moment bun şi plăcut. Chiar în timpul marcării jubileului de două decenii al „Gazetei de Herţa”, dl Nicolae Şapcă, redactorul-şef al „Monitorului de Hliboca” şi vicepreşedinte al SCR „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuţi, a propus să organizăm o excursie la Vatra Dornei, la faza finală a Serbărilor Zăpezii din 16-17 februarie, mai ales că în calitate de parteneri generoşi s-au oferit să ne fie familia Paraschiva şi Jan Abutnăriţei, vechii noştri prieteni din filiala „Arboroasa” (Vatra Dornei) a Asociaţiei „Pro Basarabia şi Bucovina”.
...În zorii zilei de 16 februarie autocarul condus de Alexandru Vanzureac a pornit din centrul regional spre vamă. Până la PTF „Porubne”, echipa de circa 50 de persoane a fost completată cu reprezentanţi ai raioanelor Herţa, Hliboca, Storojineţ, Noua Suliţă şi oraşului Cernăuţi.
Primul popas l-am făcut la Rădăuţi. Ne-am convins că avem şi aici buni prieteni. Ne-a întâmpinat cu drag domnul Ştefan Rotaru, preşedintele Fundaţiei „Pro-Rădăuţi”, iar dl avocat Mircea Rusu ne-a aşteptat ca o adevărată gazdă, plină de generozitate: cu plăcinte calde, vişinată şi vin alb pentru toată lumea. Tot dumnealui ne-a însoţit la Mănăstirea Suceviţa, unde am fost primiţi de măicuţele Tatiana şi Veronica, care ne-au relatat date importante din istoria mănăstirii, iar maica stareţă Mihaela ne-a invitat la o scurtă audienţă pentru un scurt răgaz şi o binecuvântare la drum.
…De la Suceviţa urcăm spre vârful muntelui şi după un scurt popas şi o poză de grup la Palma (monumentul dedicat celor care au construit această serpentină), urmăm calea spre Vatra Dornei.
...Chiar la marginea oraşului ne-au întâmpinat doamna Paraschiva şi dl Jan Abutnăriţei, care ne-au fost călăuză pentru cele două zile de neuitat cu splendoarea munţilor înzăpeziţi, pârtia de schi, telescaunul, ospitalitatea gazdelor de la Poiana Negrii, unde am fost cazaţi la Cabana „Poiana” şi bineînţeles, spectacolele la aer liber. Fiecare şi-a găsit odihnă după plac şi ...un motiv să mai revină pe aceste plaiuri de legendă.
Vasile BÂCU
În imagini: clipe de neuitat din cadrul excursiei la Vatra Dornei
Săptămâna aceasta s-au împlinit 40 de zile de când s-a strămutat în veşnicie acel care a fost Ion POSTEUCĂ, un vrednic fiu al neamului nostru, al comunei natale Stăneşti din raionul Hliboca, un pedagog şi un om de o comportare proverbială şi o aleasă bunătate sufletească, un tată şi bunic iubitor, dar şi un prieten devotat. A rămas fidel până în clipa de pe urmă celor mai nobile şi frumoase lucruri. Duminica trecută, intelectuali români din ţinut, membri ai familiei, s-au adunat la sediul Societăţii pentru Cultură Românească "Mihai Eminescu” din centrul regional pentru a înălţa o rugăciune către Sfântul întru odihna sufletului celui plecat la dreptate, a păstra un minut de reculegere şi a depăna din cele mai frumoase amintiri despre clipele petrecute cândva alături de acest Om şi Pedagog cu literă mare.
******************************************************************************* În cadrul acelui moment comemorativ a fost prezentată şi cartea recent apărută a lui Ion Posteucă "Vechi şi noi tradiţii şi obiceiuri stăneştene”, care a văzut lumina tiparului deja după plecarea autorului pe alt tărâm.
În cuvântul său de omagiere, domnul Vasile Bâcu, preşedintele Societăţii "Mihai Eminescu” a menţionat vasta contribuţie a lui Ion Posteucă la propăşirea valorilor culturale şi literare ale neamului românesc în calitatea-i de profesor şcolar şi de preşedinte al filialei din Stăneşti a Societăţii respective, iscusinţa lui de a trece peste cele mai grele şi complicate momente.
*********************************************************************************
Scriitorul şi publicistul Dumitru Covalciuc, pe care l-a unit, cu cel răposat, nu numai o prietenie adevărată, dar şi o colaborare rodnică, fiindu-i redactor la majoritatea dintre cele nouă cărţi, a constatat cu regret dispariţia dintre cei vii a unui promotor neobosit al culturii noastre şi a unuia dintre cei mai activi colaboratori ai almanahului "Ţara fagilor”. Cu durere a vorbit despre cel dispărut şi Ion Creţu, veteran al ziaristicii româneşti din nordul Bucovinei. Împreună cu Ion Posteucă au păşit pragul Şcolii medii din Tereblecea, iar apoi şi al Universităţii din Cernăuţi, fiind în aceiaşi grupă. După absolvirea facultăţii au avut parte de locuri de muncă diferite, dar i-a unit dragostea pentru frumos, colaborând la editarea unui şir de cărţi, între care şi cea întitulată "Poeme prigonite” de Vasile Posteucă.
Au depănat din amintirile lor Ilie Popescu, doctor în filologie, preşedintele Societăţii regionale "Golgota”, Arcadie Opaiţ, ex-preşedinte al Societăţii "Mihai Eminescu”, profesorul şcolar, Octavian Voronca, preşedintele Societăţii orăşeneşti "Golgota”, Octavian Bivolaru, profesorul şcolar, Nicolae Mintencu, şi alţii.
Vorbitorii au dat o înaltă apreciere moştenirii literare a lui Ion Posteucă, menţionând necesitatea reeditării cărţilor sale într-un volum aparte - un cadou frumos, ce ar putea fi făcut satului Stăneşti către aniversarea a 80-a a autorului, pe care ar fi marcat-o peste câţiva ani. Încă o dorinţă a colegilor şi prietenilor ar fi aceea ca o stradă din comuna Stăneşti să poarte numele acestui cărturar, promisiune făcută şi de primarul localităţii, domnul Gheorghe Gireadă. Sunt la prima vedere nişte lucruri mărunte şi, totodată, majore, prin care am face eternă memoria despre acest adevărat fiu al Stăneştilor.Toţi cei prezenţi duminica trecută la acel moment de omagiere au fost uniţi prin spiritul eminentului cronicar şi pedagog, ei asistând, de fapt, la o lecţie, cea mai frumoasă poate, pe care a ţinut-o cândva un adevărat părinte spiritual -amintirea.
CONCORDIA DIN 08,02,2013
***********************************************************
DACĂ ACCESAŢI IMAGINILE DE MAI JOS PUTEŢI CITI ZIARUL IN MĂRIME NATURALĂ:
CUVÂNTUL ADEVĂRULUI DIN 08,02,2013 ***************************
DACĂ ACCESAŢI IMAGINILE DE MAI JOS PUTEŢI CITI ZIARUL IN MĂRIME NATURALĂ:
*******************************************************************************
MONITORUL DE HLIBOCA din 08/02/2013.****************************************
DACĂ ACCESAŢI IMAGINILE DE MAI JOS PUTEŢI CITI ZIARUL IN MĂRIME NATURALĂ:
Dragi
conaţionali! Vă invităm cu drag la tradiţionala Sărbătoare a primăverii
„Mărţişor”- ediţia XIX-a, organizată anual de Societatea „Mihai Eminescu” din regiunea
Cernăuţi.
Manifestarea
va avea loc duminică, 10 martie, în
sala Palatului Academic al Universităţii Bucovinene de Medicină din Cernăuţi (str F. Şchiller, 11), cu
începutul la ora 12.00.
Rugăm
conducătorii colectivelor folclorice care doresc să participe, să ne anunţe în
prealabil, până la 4 martie, la numerele de telefon (0038)0506274156; (0038)0669155877 pentru a concretiza
scenariul şi numărul de participanţi. Organizatorii îşi rezervă dreptul de a
reduce programul până la încadrarea în termenul-limită de închiriere a sălii şi
utilajelor de sunet.
De
asemenea ne adresăm la toţi oamenii de bună credinţă, persoane fizice şi
juridice care doresc să sprijine această acţiune: suntem deschişi pentru o
colaborare informativă, sau publicitară reciproc avantajoasă şi ne vom bucura
de orice propunere.
Conturile noastre bancare:Товариство
румунської культури ім. М. Емінескуп/р 26004000254387 в ПАТ Укрсоцбанк, МФО 300023, м. Київ (în grivne) şi 57: /UKRSOTSBANK,
KIEV, SWIFT UKRSUAUX, 59:/ 26003010073281 (EUR) TOV Rumunskoyi kultury,
Tsentralna ploshcsha 9, CHERNIVTSI, CERNIVTSI REGION. (cu menţiunea –
ajutor nerambursabil pentru activitatea Societăţii „Mihai Eminescu”)
Informaţii suplimentare, sugestii, propuneri de
colaborare cu potenţialii sponsori – tel. (0038) 050-627 41 56; e-mail: vasilebycu@gmail.com
.
Vă
aşteptăm cu drag!
Prezidiul
Societăţii de Cultură romînească „Mihai Eminescu” din Regiunea Cernăuţi
Expoziţia face parte din cadrul Festivalului Internaţional de Fotografie"Szathmári Pap Károly - Carol Pop de Szathmári", organizat de Asociaţia "Euro Foto Art" din Oradea (http://www.eurofotoart.com/szatm%C3%A1ri-pap-k%C3%A1roly-photo- festival/rom%C3%A2n%C4%83/) şi Festivalul Naţional "Luna Fotografiei din România, organizat de Asociaţia Artiştilor Fotografi din România.
Expo Ovi D.Pop la Cernăuţi - Ucraina
Galeria “Euro Foto Art” din centrul oraşului Cernăuţi a fost neîncăpătoare, vineri seara (08 februarie 2013). În ciuda faptului că afară ningea fără întrerupere toată ziua, iubitorii fotografiei s-au adunat într-un număr foarte mare la vernisajul expoziţiei personale Ovi D.Pop din Oradea, intitulată “Viziune personală”. Printre public s-au aflat mai mulţi oameni de cultură, poeţi, scriitori, precum şi membrii Fotoclubului “Pozitiv” din Cernăuţi.
Vernisajul a fost deschis de domnul Vasile Bâcu preşedintele Societăţii pentru Cultura Românească din regiunea Cernăuţi, care şi-a exprimat bucuria de a găzdui în Galeria “Euro Foto Art” din Cernăuţi expoziţia artistului fotograf orădean Ovi D.Pop. În continuare reprezentantul Consulatului General al României la Cernăuţi, domnul consul Corneliu Ciobotaru a apreciat rolul pe care poate juca arta fotografică în relaţiile oamenilor.
Artistul fotograf Ştefan Tóth AFIAP, preşedintele Asociaţiei “Euro Foto Art” din Oradea a subliniat faptul că expoziţia personală face parte din cadrul Festivalului Internaţional de Fotografie “Szathmári Pap Károly - Carol Pop de Szathmári, organizat de Asociaţia orădeană, precum şi în cadrul Festivalului Naţional “Luna Fotografiei din România”, iniţiat de AAFR. În continuare i-a înmânat domnul Vasile Bâcu preşedintele Societăţii pentru Cultura Românească din regiunea Cernăuţi, placheta Festivalului Internaţional “Szathmári Pap Károly – Carol Pop de Szathmári, acordat Galeriei “Euro Foto Art” din Cernăuţi.
Artistul fotograf orădean Ovi D.Pop şi-a exprimat admiraţia pentru clădirile din Cernăuţi şi bucuria de a fi prezent la acest eveniment personal. În continuare a luat cuvântul prof.univ.dr. în filologie Ilie Popescu, preşedintele Societăţii Publice „Golgota” a Românilor din regiunea Cernăuţi., care a înmânat artistului fotograf expozant trei cărţi editate recent.
În încheieredomnul Vasile Bâcu preşedintele Societăţii pentru Cultura Românească din regiunea Cernăuţi i-a înmânat artistului fotograf Ovi D.Pop o diploma de onoare cu ocazia deschiderii expoziţiei personale, precum şi dlui Ştefan Toth AFIAP, preşedintele Asociaţiei “Euro Foto Art” din Oradea, o
alto diploma de onoare pentru susţinerea şi promovarea artei fotografie româneşti în Ucraina.
În cadrul expoziţiei au fost prezentate 45 de fotografii alb-negru şi color, realizate în ultima perioadă de timp de artistul fotograf expozant, care va rămâne la dispoziţia publicului vizitator timp de o lună. Fotografiile au fost realizate de Nicolai Hauca
Născut la Oradea, la 9.04.1973, absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii din Oradea, promoţia 1994-1995. Din 1994 conduce propria firmă de publicitate, Duran`s Trade SRL, devenită unul din partenerii AAFR-ului dar şi sponsor permanent al Clubului Fotografic Nufărul din Oradea. Din anul 2010 devine artist fotograf. Editura Duran`s din Oradea scoate mai multe produse pe piaţă cu fotografiile artistului, în speţă fotografii aeriene, peisaje şi clădiri de patrimoniu: Monografia Judeţului Bihor (5 ediţii începând cu anul 2005), Ghiduri turistice ale Judeţului Bihor (3 ediţii din anul 2004), cărţi de buzunar tematice ale judeţului Bihor (Oradea - Monumente de arhitectură 2010, 2011; Judeţul Bihor - Monumente de arhitectură 2010, 2012; Judeţul Bihor - Biserici de lemn 2010, 2012; Judeţul Bihor - Vederi Aeriene 2012; Judeţul Bihor - Atracţii turistice 2010, 2012;
Expoziţii personale: 1. Oradea văzută din aer - Galeria Euro Foto Art Oradea, 2010
2. Universitatea Oradea văzută din aer - Universitatea din Oradea, 2011
3. Târgul de Turism Oradea 2011 - Arena Antonio Alexe Oradea, 2011
4. Oradea văzută în 3D - Lotus Center Oradea, 2011
5. Valea Ierului văzută din aer - Valea lui Mihai, Bihor, 2012
6. Oradea văzută din aer - Primăria Municipiului Oradea, 2012
7. Târgul de Turism Oradea 2012 - Arena Antonio Alexe Oradea, 2012
Mai multe expoziţii de grup. Din partea a doua a anului 2012 participă şi la Saloane Naţionale si Internaţionale de fotografie (lucru pe care l-a omis mulţi ani la rând), având mai multe lucrări acceptate şi o Menţiune AAFR.
Locaţie: Galeria „Euro Foto Art”, Cernăuţi, Piaţa Centrală, nr. 9. Vă aşteptăm între 08.02.- 01.03.2013. Vernisajul expoziţiei: 08.02.2013, ora 18:00.
În imaginile video si foro de mai jos vă oferim un reportaj de la vernisaj!
O nouă expoziţie de fotografie la Cernăuţi
Recent, Asociaţia Artiştilor Fotografi din România-Oradea şi Societatea pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuţi au organizat Expoziţia de fotografie artistică „Viziune personală”. Expoziţia face parte din cadrul Festivalului Internaţional de Fotografie "Carol Pop de Szathmari”, organizat de Asociaţia „Euro Foto Art” din Oradea şi Festivalul Naţional „Luna Fotografiei din România”, organizat de Asociaţia Artiştilor Fotografi din România.
De data aceasta, autorii proiectului au adus la Cernăuţi expoziţia lui Ovidiu Pop membru al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România, din municipiul Oradea. Ovidiu Pop este autor al mai multor albume de fotografii care reprezintă Oradea şi judeţul Bihor. Recent, a lansat şi Monografia ilustrată a judeţului Bihor. Expoziţia prezentată la Cernăuţi, însă, conţine imagini noi în proporţie de 30 la sută.
La inaugurarea expoziţiei au participat reprezentanţi ai Consulatului General al României la Cernăuţi, deputaţi ai Consiliului Regional, jurnalişti, colaboratori şi prieteni ai autorului. Artistul fotograf, Ştefan Toth, în calitate de preşedinte al Asociaţiei „Euro Foto Art” din Oradea a ţinut să menţioneze că datorită artistului fotograf, Vasile Paladeanu, din Cernăuţi s-a reuşit realizarea unor legături extraordinare, la care şi-a adus contribuţia un alt artist fotograf din Cernăuţi, Nicolae Hauca. Domnul Ştefan Toth a remarcat bunele relaţii pe care artiştii fotografi români le au cu membrii Fotoclubului "Pozitiv” din Cernăuţi, dar şi cu reprezentanţii mass-media. Sunt bucuros că de această dată, particip în calitate de preşedinte al Asociaţiei „Euro Foto Art” din Oradea, care a organizat anul acesta prima ediţie a Festivalului de fotografie artistică în numele lui Carol de Szathmari, care a fost primul fororeporter de război din lume. Cu mare satisfacţie am venit cu prietenul şi colegul meu, Ovidiu Pop, care s-a pregătit în mod special pentru prima expoziţie a lui în Ucraina, a subliniat domnul Ştefan Toth.
În cadrul acestei festivităţi, domnia sa i-a înmânat preşedintelui Societăţii pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu” din Cernăuţi, domnului Vasile Bâcu, o plachetă a Festivalului Internaţional de Fotografie „Carol Pop de Szathmari”. Anume datorită lui Vasile Bâcu au şi fost desfăşurate un şir de expoziţii ale fotografilor români la Cernăuţi.
La rândul său, autorul expoziţiei şi-a exprimat impresiile despre oraşul Cernăuţi, posibilităţile de a crea foarte multe fotografii de noapte în acest oraş cu o arhitectură deosebit de frumoasă. Selecţia de imagini a fost una într-adevăr responsabilă, reprezintă valori patrimoniale şi naturale ale multor locuri din România, textele sunt riguroase, iar autorul a încercat ca acestea să fie şi obiective.
George BODNĂRAŞ
Fotografii de Nicolae HAUCA*********************************************************************************
Відкриття виставки : 08.02.2013. 18:00 Виставка
проходить з 08.02. по 01.03.2013. в рамках Міжнародного фестивалю фотографії «Szathmári Pap Károly », організованого
«Євро Photo Art" м. Орадя, і Національного фестиваля "Місяць фотографії в Румунії,
організованого
Асоціацією фотохудожників з Румунії.
Expo foto Ovi D. Pop Arta fotografică, punte de legătură între Oradea şi Cernăuţi
Galeria “Euro Foto Art” din centrul oraşului Cernăuţi a fost neîncăpătoare vineri, 8 februarie. În ciuda vremii capricioase, iubitorii fotografiei s-au adunat în număr mare la vernisajul expoziţiei personale Ovi D. Pop din Oradea, intitulată “Viziune personală”. În public s-au aflat mai mulţi oameni de cultură locali, poeţi, scriitori, precum şi membrii Fotoclubului “Pozitiv” din Cernăuţi.
Vernisajul a fost deschis de Vasile Bâcu, preşedintele Societăţii pentru Cultura Românească din Regiunea Cernăuţi, care şi-a exprimat bucuria de a găzdui, în Galeria “Euro Foto Art” din Cernăuţi, expoziţia artistului fotograf orădean Ovi D. Pop. În continuare, reprezentantul Consulatului General al României la Cernăuţi, domnul consul Corneliu Ciobotaru, a apreciat rolul pe care îl poate juca arta fotografică în relaţiile dintre oameni. Artistul fotograf Ştefan Toth AFIAP, preşedintele Asociaţiei “Euro Foto Art” din Oradea, a subliniat faptul că expoziţia personală face parte din Festivalul Internaţional de Fotografie “Szathmári Pap Károly - Carol Pop de Szathmári, organizat de Asociaţia orădeană, precum şi din manifestările Festivalului Naţional “Luna Fotografiei din România”, iniţiat de AAFR. Preşedintele Asociaţiei “Euro Foto Art” din Oradea, artistul fotograf Ştefan Tóth AFIAP i-a înmânat lui Vasile Bâcu, preşedintele Societăţii pentru Cultura Românească din Regiunea Cernăuţi, placheta Festivalului Internaţional “Szathmári Pap Károly - Carol Pop de Szathmári, acordată Galeriei “Euro Foto Art” din Cernăuţi. Artistul fotograf orădean Ovi D. Pop şi-a exprimat admiraţia pentru clădirile din Cernăuţi şi bucuria de a fi prezent la acest eveniment personal. În continuare, a luat cuvântul prof. univ. dr. Ilie Popescu, preşedintele Societăţii Publice „Golgota” a Românilor din Regiunea Cernăuţi, care a înmânat artistului fotograf expozant trei cărţi editate recent. În încheiere, preşedintele Societăţii pentru Cultura Românească din regiunea Cernăuţi i-a acordat artistului fotograf Ovi D.Pop o diploma de onoare, cu ocazia deschiderii expoziţiei personale, precum şi lui Ştefan Toth AFIAP, preşedintele Asociaţiei “Euro Foto Art” din Oradea, pentru susţinerea şi promovarea artei fotografie româneşti în Ucraina. L.IONAŞ http://www.facebook.com/redactia.crisana