Ascultă Online Radio Cernăuți

19 oct. 2016

Constantin Moroșanu - românul de cea mai înaltă probă





Duminică, 16 octombrie 2016, am plecat la Dărăbani, județul Botoșani, împreună cu Vasile Bâcu, Adrian Medvedi, Alexandru Timciuc, Gheorghe Șodrângă (Regățanu) – toți prieteni ai minunatului om – pedagog și ziarist – Constantin Moroșanu. Îi aduceam cartea pe care am editat-o și tipărit-o la Cernăuți și pe care o aștepta cu mare nerăbdare. Eram convins că ne așteaptă la intrarea în Casa de cultură și ca întotdeauna cu voce-ai ascuțită ne va întreba cum am ajuns, dacă totu-i bine și va veni cu alte întrebări lumești... Apoi va trece la temă... Dar nu a fost așa. Domnul Moroșanu de data aceasta era încă acasă, foarte strivit de boala incurabilă. Timciuc cu Șodrângă l-au ajutat să se îmbrace. Costică a insistat să fie dus la Casa de cultură unde urma să aibă loc lansarea cărții pe care am adus-o, și el încă n-o văzuse.
Ședea pe scaun o umbră de om. Noi îl priveam cu compătimire și cu o frică în suflet, el, însă, chiar dacă practic nu mai putea vorbi, continua să ne dea o lecție de viață, ținându-se bărbătește, solicitându-ne să fie urcat pe scenă în fața lumii. Petru Grior a fost primul care a vorbit despre cartea lui Constantin Moroșanu „Trecători prin zodia revoluției” pe care a prefațat-o. E o carte de publicistică cu articole și comentarii. Apoi un scurt cuvânt a rostit Gheorghe Șodrângă. A trebuit să vorbesc și eu în calitate de editor și redactor al acestei cărți. Am decis să prezint cartea în așa fel de parcă nimic trist nu se întâmpla, de parcă autorul ei Constantin Moroșanu ar fi fost bine, așa cum îl cunoaștem. Vroiam să-l îmbărbătez. Vorbeam de parcă cu optimism, însă simțeam cum alături o flacără treptat se stingea. Și aceasta vedea fiecare din preajmă.
 Domnul Moroșanu, la masă, ținea în mâinile-i uscate o carte pe care o răsfoia cu greu și o mângâia cu privirea. Cred că niciodată nu a fost atât de bucuros și atât de întristat în acelaș timp.
Mă telefona adesea și mă ruga să fac tot posibilul să vin cu cartea. Oare avea o presimțire? În scenă era absolut conștient de ceea ce se întâmpla în sală, îi cunoștea pe toți care îl îmbărbătau, însă numai el și bunul Dumnezeu știe ce gândea la acel moment. Apoi am mai stat puțin la o masă unde a servit puțin suc și s-a cerut să plece acasă. La petrecut viceprimarul de Dărăbani și alți cunoscuți. Prietenii de la Cernăuți l-au dus cu mașina și practic eram toți conștienți că nu-l vom mai vedea.
Marți, 18 octombrie 2016, la vârsta de doar 55 de ani s-a stins ca o lumânare.
Profesorul Constantin Moroşanu a fost preşedintele Asociaţiei „Prietenii Basarabiei, Bucovinei şi Ţinutului Herţei”, directorul publicaţiei „Plai Dărăbănean” şi profesor de română-franceză în învățământul dărăbanean. Și toate acestea au fost sensul vieții lui. În cuvântul său de însoțire la cartea „Trecători prin zodia revoluției”, domnul Vasile Bâcu, președintele Societății pentru cultură română „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuți, spune: „Constantin Moroșanu este un român de cea mai înaltă probă”, iar cine l-a cunoscut nu poate să nu fie de acord cu acesta.
Veșnică lui pomenire!
Nicolae Șapcă, vicepreședintele Societății
pentru cultură română „Mihai Eminescu”
din regiunea Cernăuți.
în imagini: coperta cărții și ultima fotografie cu Costică Moroșanu.
Foto Adrian Medvedi
/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
Vezi aici: ULTIMUL DRUM AL DOMNULUI PROFESOR CONSTANTIN MOROSANU
http://stirihudesti.ro/ultimul-drum-a-domnului-profesor-constantin-morosanu/


18 oct. 2016

UN COLOCVIU INSTRUCTIV ŞI NECESAR


În prima jumătate a zilei de  22 octombrie 2016 în sala „Bucureşti” a Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuţi a avut loc un colocviu   ştiinţific internaţional desfăşurat sub genericul „Bucovina. Identitate, tradiţii, valori”, dedicat aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea Academiei Române şi a 100 de ani de la naşterea academicianului Vladimir Trebici.
În plan mai larg, în cadrul lui s-a vorbit despre perspectivele istoriografice româneşti, despre contribuţia Institutului ,,Bucovina” al Academiei Române la studierea  istoriei  Bucovinei, despre cele mai importane evenimente din toamna anului 1918 din oraşul Cernăuţi, care au influienţat asupra soartei bucovinenilor.
Colocviul a fost deschis şi moderat de domnii Vasile Tărâţeanu, membru de onoare al Academiei Române, preşedintele Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”  şi de Marian Olaru, directorul Institutului „Bucovina” din Rădăuţi al Academiei Române.
În continuare în faţa celor prezenţi, profesori de limba şi literatura română, ziarişti, oameni pasionaţi de istorie, literaţi, au susţinut comunicări interesante  cercetătorii ştiinţifici  de la Rădăuţi, şi anume Vasile I. Schipor, Rodica  Iaţencu,  Mihaela-Ştefăniţa Ungureanu,  Elena Pascaniuc şi Ovidiu Bâtă.
Din nordul Bucovinei au prezentat comunicări interesante doamna academician Alexandrina Cernov,  care a dat citirii şi comunicării istoricului Ilie Luceac privind aportul lui Eudoxiu (Doxuţă) Hurmuzaki la studierea  istoriei românilor, precum şi domnii Dragoş  Olaru (Isidor Bodea şi Sextil Puşcariu – promotorii Unirii Bucovinei cu Patria Mamă), Arcadie Moisei (Sfatul Ţării şi soarta judeţului Hotin), Dumitru  Covalciuc (Constituanta şi rolul Consiliului Naţional).
La sfârşitul comunicărilor s-a înfiripat un dialog viu între conferenţiari şi participanţii la colocviu, în final oaspeţii rădăuţeni prezentând mai multe cărţi apărute sub egida  Institutului Bucovina.
Pe marginea comunicărilor au luat cuvântul domnii Vasile Bâcu, preşedintele Societăţii „Mihai Eminecu”, consilierul  Vladimir Foloşnea, politologul Serghei Hacman, ziaristul Nicolae Toma,  redactor şef al ziarului regional „Zorile Bucovinei”.
La lucrările colocviului a participat şi excelenţa Sa, doamna Eleonora Moldovan, consul General al României la Cernăuţi. Domnia sa a subliniat importanţa unor asemenea  întruniri ştiinţifice la care  ar fi bine să  fie invitaţi şi istoricii ucraineni de  la Universitatea  Naţională „Iurii Fedkovyci” din Cernăuţi, ce se ocupă de problemele  istoriei Bucovinei.
Text, fotografii şi vidio N. HAUCA
















































MAI  MULTE  FOTOGRAFII  VEZI  AICI; 
https://www.facebook.com/nicolae.hauca/media_set?set=a.10206833395104998.1073742227.1579975698&type=3 
ȘI AICI;https://ok.ru/nikolay.gavka/album/839279387159

///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

Eleonora Moldovan 


22 octombrie 2016
Cernăuți
Întâlnirea conducerii Institutului Academiei Române "Bucovina" cu președintele Institutului Internațional de Arhitectură și Conservarea Patrimoniului din Cernăuți
Discuțiile au vizat instituirea unui parteneriat în vederea implementării unui proiect transnațional cu privire la reabilitarea Cimitirului Central din Cernăuți.
Părțile au convenit semnarea unui Acord de parteneriat și evaluarea tuturor mecanismelor și formalităților necesare implementării proiectului.
Mulțumesc domnului director al Institutului "Bucovina" din Rădăuți, dr. Marian Olaru și întregii echipe ale instituției academice, care a participat la dezbatere, și-a manifestat disponibilitatea de a colabora cu asociațiile din Cernăuți.
Cimitirul Central din Cernăuți adăpostește mormântul lui Aron Pumnul, criptele familiei Sbierea, Olinescu sau a profesorului Dimitrie Onciul, fost președinte al Academiei Române, director general al Arhivelor Statului, precum și mormintele altor personalități ale culturii române.
Ne-am bucurat de asistența și ospitalitatea acad. Vasile Tarateanu, care de asemenea s-a angajat să susțină demersul.
Consulatul General al României la Cernăuți, în marja exercițiului diplomatic, va sprijini acest proiect foarte important




17 oct. 2016

Răspuns: VEŞTI DIN NORDUL BUCOVINEI …

              
Răspuns: VEŞTI DIN NORDUL BUCOVINEI …
Radu Motoc <motoc.radu@yahoo.com>
Кому: "euromedia@mail.ru"
17 10 2016 , 20:01

Mulțumesc pentru Revista presei din Cernăuți
Am avut bucuria să particip la simpozionul Monumentul de la Iași unde a fost și Domnul V. Tătâțeanu
Atașez programul selectiv al acestei manifestări superbe
Cu plecășiuni Moldave
Radu Moțoc
 MONUMENTUL – TRADIȚIE ȘI VIITOR
              Ediția a XVIII-a din 6-9 octombrie 2016 - Iași
                                           
Simpozionul MONUMENTUL  din Iași are o vechime de 18 ani cu o continuitate neîntreruptă. Patronată de instituții culturale din țară, Republica Moldova și Ucraina, printre care menționăm:
-         Ministerul Culturii din România
-         Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași – Muzeul Unirii
-         Mitropolia Moldovei și Bucovinei
-         Uniunea Națională a Restauratorilor de Monumente Istorice
-         Academia de Științe a Moldovei
-         Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” Cernăuți.

Deschiderea oficială a lucrărilor Simpozionului a avut loc în sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași cu Binecuvântarea IPS Teofan, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Nu au lipsit mesajele de salut din partea organizatorilor principali și diplome de merit pentru activitatea depusă,  care au fost acordate unor personalități cu merite deosebite.

Cele două volume „Monumentul XVII”, care cuprind 40 de comunicări susținute la simpozionul în anul 2015, au fost prezentate de distinsul genealogist Mihai Dim. Sturdza.

Conform unui bun obicei a urmat prezentarea unor cărți de specialitate:
-                Oana Marinache,  „Familia Bibescu – Basarab Brâncoveanu: între Paris și București”
-          Ruxandra Beldiman, „Domeniul lui Ion Ghica de la Ghergani”.
-                Maria Șlapac (Academician din Rep. Moldova), „Cetăți bastionare din Moldova (sfârșitul sec. XVII-mijlocul sec. XIX)”.
-                O atenție deosebită a fost acordată de către organizatori unui studiu prosopografic, care a constituit și tema unei teze de doctorat a tânărului istoric Mihai – Bogdan Atanasiu din Iași. Lucrarea intitulată „Din lumea cronicarului Ion Neculce” face parte din colecția Historica. Coordonatorul tezei de doctorat și părintele spiritual, cum este denumit de autor în prefața , este distinsul genealogist, Ștefan S. Gorovei. Acest lexicon prosopografic tratează 104 familii boierești din Moldova la care autorul a adăugat și tabele genealogice a 32 de familii.

Au fost vernisate mai multe expoziții precum:
-         „Monumente și eroi. Memoria Marelui Război”. Prezentat de dr. Florentina Udrea
-         „Memoria Monumentelor: strada Ștefan cel Mare”. Curatori: dr. Aurica Ichim, dr. Sorin Iftimi.
-         „Restauratori români: arhitectul Ștefan Balș (1902-1994)”. Curatori: arhitect Anca Filip și arhitect Iosef Kovacs.
-         „Restaurarea monumentelor istorice: realizări actuale și premise pentru viitor”. Prezentat de dr. Daniel Sabău.

Au fost susținute în plen un număr de 7 comunicări din care semnalăm:
-                Dan Dumitru Iacob, Informații despre monumentele din orașul Iași și din împrejurimile acestuia pe o hartă austriacă inedită, din 1855.
-                Călin Hoinărescu, Mănăstirea Măxineni jud. Brăila. Tehnici și tehnologii de restaurare. Mănăstirea a fost ridicată de Matei Basarab în anul 1636.
-                Paolo Tomasella (Italia), Victor Asquini (1892-1969), un arhitect italian la București.
-                Ovidiu Boldura, Extragerea picturilor murale
Următoarele comunicările au fost susținute pe mai multe secțiuni, în prima zi la Muzeul Mitropolitan și a doua zi la Muzeul Unirii, fiind moderate de personalități de specialitate precum: Alexandra Chiliman Juvara, Ion Opriș, Aurica Ichim, Ioan Aurel Botez, Sorin Iftimi, Iosef Kovacs, Ruxandra Nemțeanu, Liliana Condraticova, Marius Chelcu, Manole Brihuneț, Daniela Mihai:
I.                   Secțiunea – Tehnici și tehnologii de restaurare
-                Mihai Bradu, Alexandra Chiliman Juvara, Biserica din satul Mălăiești, comuna Vutcani, jud. Vaslui.
-                Cozmin Bratu, Consolidarea Turnului Lăpușneanu al Bisericii Sf. Dumitru din Suceava – turn înclinat și rotit.
Referitor la Biserica din localitatea Aroneanu, în apropiere de Iași, pe care organizatorii au inclus-o în programul de vizitate, au fost prezentate trei comunicări deosebit de interesante. Biserica a fost ctitoria lui Alexandru Lăpușneanu și refăcută de către Aron Vodă în anul 1594:
-                Stela Cheptea, Bobi Apăvăloaie, Biserica Sf. Nicolae Aroneanu: ultimele cercetări arheologice.
-                Gheorghe Baean, Biserica Aroneanu Iași.
-                Lucian Soveja, Sebastian Todică, Restaurarea structurală a Bisericii Sf. Nicolae – Aroneanu din Iași. Această comunicare a prezentat soluția de restaurare structurală a bisericii prin metoda izolării seismice a bazei, utilizând izolatori seismici sferici cu coeficient de frecare limitat.

II.                 Secțiunea – Viața monumentelor laice – istorie, arhitectură
-                Acad. Mariana Șlapac, Noi considerații privind cea mai enigmatică placă comemorativă de la Cetatea Albă.
-                Aurelia Trifan, Conacul Manuc Bey de la Hâncești (Rep. Moldova)
-                Narcis Dorin Ion, Reședințele familiei Rosetti din Moldova.
-                Laurențiu Chiriac, Conacul Rosetti-Solescu din Solești, jud. Vaslui.
-                Cristian Căldăraru, Proiecte edilitare în orașul Galați (1834-1901)
-                Marius Mitrof, Căminul studenților covurluieni din Iași.
-                Leonid Dumitrașcu, Arhitectura Basarabiei în perioada interbelică.
-                Liliana Condraticova, Feroneria artistică a clădirii fostei Judecătorii de district din Chișinău.
-                Radu Moțoc, Maria Cantacuzino (1817-1898)

III.              Secțiunea – Viața monumentelor religioase – istorie, arhitectură.
-                Mihai Mârza, Documentele Mitropoliei Moldovei și Sucevei. Istoria fascinantă a unei arhive risipite și o încercare de reconstituire virtuală a acesteia
-                Ștefan S. Gorovei, Ansambluri pierdute: necropolele familiare ale Moldovei medievale.
-                Vitalie Iațiuc, Arhitectura de cult în orașul Soroca.
-                Sorin Iftimi, Biserica Bărboi din Iași – un monument reevaluat.
-                Pr. Manole Brihuneț (Chișinău), Despre unele biserici cu plan triconc din Basarabia de la începutul secolului al XIX-lea.

IV.              Secțiunea – Arhitectul Ștefan Balș (1902-1994)
-         Anca Filip, Arh. Ștefan Balș – o viață dedicată monumentelor istorice.
-                Oana Marinache, Eliza Brătianu și arhitecții Balș: o colaborare necunoscută.
-                Liviu Brătuleanu, Ștefan Balș – restauratorul Mănăstirii Neamț.
-                Aurica Ichim, Implicarea arhitectului Ștefan Balș în restaurarea Palatului A. I. Cuza din Iași.
-                Sidonia Teodorescu, Ion I. Berindey, un nume uitat al arhitecturii românești.

Programul simpozionului Monumentul a inclus și participarea la un spectacol de excepție la Opera Națională Română din Iași, regizat de Andrei Șerban: Les indes galante, de Jean-Philippe Rameau.

Conform unei vechi tradiții, simpozionul a inclus și o vizită de studiu, de data asta la obiective restaurate și în prezent funcționale, precum:  Conacul Polizu (Maxut) și Conacul Miclescu din Călinești.

Acest simpozion MONUMRNTUL, considerat de specialiști ca fiind cel mai complex și cu o tradiție neîntreruptă de 18 ani, a fost coordonat cu mult profesionalism dar și cu mult suflet de către Doamna dr. Aurica Ichim, care conduce și Muzeul Unirii din Iași.
Considerăm o datorie de onoare să mulțumim întregului colectiv, care a organizat acest simpozion și sponsorilor, care au oferit condiții excelente de desfășurarea a simpozionului ieșean.

Radu Moțoc                                            17 octombrie 2016



15 oct. 2016

Gabriel Balașa a adus la Cernăuți o nouă „Trăistuță cu întâmplări bucovinene”



14 octombrie 2016, zi de vineri, dar de mare sărbătoare pentru toți creștinii: pe stil nou se sărbătorește Ziua Sfintei Cuvioase Maici Parascheva, iar pe stil vechi în acestă zi este cinstit Acoperământul Maicii Domnului. La Cernăuți, Societatea pentru cultură românească „Mihai Eminescu” găzduia un nou eveniment cultural ce ținea de lansarea unui nou volum de articole publicistice care aparțin ziaristului botoșănean Gabriel Balașa de la publicația „Informatorul Moldovei”. Acest volum este o continuare a primei cărți a autorului întitulată „Trăistuța bucovineană cu amintiri basarabene”,
apărută acum doi ani și jumătate și poartă titlul sugestiv „Noi întâmplări ale Trăistuței bucovinene”. Pe mine însă mă onorează faptul că G.Balașa deschide acest volum cu reportajul pe care l-am scris după lansarea primului său volum de publicistică, care a avut loc în Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani acum doi ani și jumătate. Îi sunt recunoscător lui Gabi și pentru celelalte articole ale mele care au văzut lumina tiparului în „Informatorul Moldovei”, dar pe care le-a preluat și în carte.
Gabriel Balașa este un cronicar harnic al vieții culturale a românilor din nordul Bucovinei și din Basarabia. Din câmpul său de vedere nu scapă nici un eveniment de anvergură desfășurat la Cernăuți și mai ales organizat de Societatea „Mihai Eminescu”. Jurnalistul botășănean, devenit prieten fidel al românilor „din afară”, cu pana-i măiastră de reportajist de mare valoare, duce știrile desprea viața noastră departe peste hotarele ținutului nostru natal, prin toată lumea unde se citește românește, prin rețeaua Internet.
În „a doua Trăistuță” a sa Gabriel Balașa pune cu grijă articole atât din viața culturală a românilor din nordul Bucovinei și Basarbia, cât și articole ce țin de evenimentele politice din țările vecine. Nu rămân fără atenție evenimentele sângeroase din estul Ucrainei. Mai mult, Gabriel Balașa se interesează în dialog cu parlamentarul român Grigore Timiș din Rada Supremă de la Kiev despre consecințele reformei administrative pentru comunitate românească din Ucraina.
În cuvântul său către cititor care deschde volumul, Gabriel Balașa își exprimă frumosul gând, că „odată aceste articole vor fi de folos pentru a produce o istorie a relațiilor românilor de pretutindeni”. În ambele volume sunt incluse 101 articole de autor pe această temă. Este o cifră simbolică. Ea nu definește un final, ba din contra mai mult simbolizează un nou început sau o continuitate. Și dacă în luna august a acestui an Gabriel a ajuns în zenitul vieții, în zenit îi este și activitatea sa gazetărească de la care așteptăm noi podoabe care să îmbogățească și să înfrumusețeze trăistuțele țesute cu atâta măiestrie și dragoste de Gabriel Balașa.
Manifestarea a fost deschisă de domnul Vasile Bâcu, președintele Societății „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuți, care a găzduit prezentarea cărții. Apreciind la justa valoare scrisul lui Gabriel Balașa, domnul Bâcu a fost foarte inspirat oferind cuvântul protagoniștilor cărții prezenți în sală.
Doamna Eleonora Moldovan, consul general al României la Cernăuți, este o prezență constantă la manifestările organizate de comunitatea românească din regiune. „Gabriel Balașa este o radiogramă a ceea ce se întâmplă la Cernăuți. Articolele scrise de domnia sa sunt, în primul rând, un sprijin al cominății românești din zonă” — a menționat diplomatul român.
Despre valoarea scrisului lui Gabriel Balașa au vorbit scriitorii Dumitru Covalciuc și Vasile Tărâțeanu, care s-au oprit asupra obiectivității jurnalistului. Aceasta sporește încrederea cititorului față de autor, lăsând nepătată și imaginea personajelor din lucrările publicistice, fapt care uneori este denaturat de unii colegi de breaslă pentru a căuta și a face senzații.
Politologul Serghei Hacman a comparat apariția unei cărți „cu nașterea unui copil”, care după ce i se dă nume devine de sine stătător în viață: „Așa și cartea, pleacă în lume, și fiind citită prezintă imaginea și hărnicia părintelui său”.
Cuvinte de mulțumire pentru activitatea sa de ziarist care se îngrijește de viața românilor din nordul Bucovinei i-au adresat autorului cărții Nicolae Bodnariuc, directorul școlii de cultură generală din Oprișenii Hlibocii și Octavian Voronca, veteran al muncii pedagogice, ambii membri ai Prezidiului Societății „M.Eminescu”.
„Noile întâmplări ale Trăistuței bucovinene” au fost apreciate și de profesorul universitar Ilie Popescu și domnia sa aflându-se printre protagoniștii evenimentelor descrise în carte. Autorul a fost felicitat pentru apariția cărții și de pictorița ucraineană Sofia Gordița, vernisarea expozției sale de pictură fiind inclusă în „Trăistuță”. Cercetătorul Dragoș Olaru a prezentat date interesante din documentele de arhivă care au tangențe cu unele evenimente prezente în cartea lui Balașa.
Însuși Gabriel, cu ușoare emoții în voce, obosit după drumul parcurs cu cursa de la Botoșani la Cernăuți, cu geanta plină cu cărți, a adus sincere mulțumiri doamnei Eleonora Moldovan pentru sprijinul material la editatrea acestei cărți, dar și tuturor celora care au venit să împărtășească bucuria apariției acestui volum. A dăruit cărți cu autografe tuturor doritorilor prezenți.
Nicolae Șapcă, vicepreședintele „Societății „M.Eminescu” din Cernăuți, redactor-șef al ziarului „Monitorul de Hliboca


















FOTOREPORTAJ   ȘI MATERIALE  VIDEO DE   NICOLAE HAUCA