Pentru a doua oară în ultimii ani la București s-a desfășurat Forumul Românilor de Pretutindeni, eveniment organizat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) din cadrul Guvernului României, la care au participat reprezentanți ai comunităților românești din Ucraina, Serbia, Bulgaria, Ungaria, Republica Moldova, Spania, Canada, Italia, Franța, Austria, Germania și SUA. La deschiderea oficială a evenimentului au fost prezenți Secretarul de stat din cadrul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero, ministrul de externe Titus Corlățean, vicepreședintele Academiei Române, Dan Berindei, ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, secretarul Camerei Deputaților, Georgian Pop, consilierul patriarhal George Grigoriță, secretarul de stat din Ministerul Culturii, Victor Opaschi și alții. *****************************************************************************************

În mesajul de salut, șefa Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero, a reiterat că românii din afara țării vor constitui și de acum înainte o temă prioritară pentru statul român și că aceștia sunt parte integrantă a culturii și istoriei românești, contribuind, totodată, la consolidarea legăturilor cu România. “Îmbunătățirea situației românilor din străinătate reprezintă o prioritate pentru Guvernul României. Este nevoie de educație în limba română, de istorie și de geografie, de biblioteci românești și de slujbe religioase în limba maternă” – a declarat Natalia Intotero, care a ținut să precizeze că își încheie mandatul la conducerea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, după ce, la alegerile din 9 decembrie, a obținut un mandat de deputat. Domnia sa a mai menționat în discursul său că pe parcursul celor opt luni de când se află în fruntea DRP-ului a reușit să viziteze mai multe țări din lume, regretând faptul că n-a ajuns încă în Ucraina, în regiunile locuite compact de către comunitatea românească. Însă acest fapt n-a constituit un impediment ca proiectele finanțate de DRP să se desfășoare cu succes în țara noastră.
*****************************************************************************************
La rândul său, ministrul român de externe, Titus Corlățean, a enumerat câteva dintre problemele cu care se confruntă românii din jurul granițelor, printre acestea s-a referit la nerecunoașterea românilor ca minoritate în Bulgaria sau nerespectarea principiului reciprocității de către Serbia și Ucraina în ceea ce privește drepturile minorității românești din cele două state. Totodată, ministrul a lansat un îndemn de unitate în rândul românilor din afara României și a propus, de asemenea, organizarea Congresului Românilor de Pretutindeni pe lângă Parlamentul României.******************************************************************************** ***********
În luările lor de cuvânt reprezentanții comunității românești din regiunile Cernăuți,
Transcarpatia și Odessa
s-au referit la unele probleme pe care le întâmpină românii din Ucraina,
între acestea numărându-se lipsa susținerii financiare a presei independente de limbă română din regiunea Cernăuți,
asigurarea școlilor cu limba română de predare cu literatură artistică în limba maternă, încheierea acordului de colaborare între ministerul Educației din România și Ministerul Învățământului din Ucraina, privind schimbul de studenți, deschiderea unui Consulat al României în regiunea Transcarpatia și altele. *****************************************************************************************
Pentru a afla impresiile reprezentanților comunității românești din regiunea Transcarpatia referitoare la desfășurarea celei de-a doua ediție a Forumului Românilor de Pretutindeni am solicitat părerea domnului Sergiu Dan, secretar General al Clubului maramureșenilor din dreapta Tisei:

- În general impresiile nu sunt rele pentru că au venit mulți români pe care i-am revăzut, pe unii nu i-am mai văzut până acuma. O singură problemă am observat-o și de această dată, dar și acum un an. Unii confundă tot timpul zonele istorice românești cu diaspora. Trebuie să spunem clar și tare că problemele noastre, ale românilor din imediata vecinătate a României nu pot fi comparate nicidecum cu problemele românilor din diaspora. De aceea când vor fi organizate alte ediții ale forumului să se țină cont de aceasta, este de părere Sergiu Dan.
*****************************************************************************************
De aceeași părere s-a dovedit a fi și Anatol Popescu, președintele Asociației ”Basarabia” din satul Utconosovca, regiunea Odesa. ”Cu siguranță sunt de acord cu Sergiu, întrucât problemele noastre, ale românilor din jurul României, într-adevăr sunt diferite de cele ale românilor din Diaspora, din Europa, SUA și Canada, unde au plecat de bună voie.
Noi fiind băștinași în zonele din care provenim avem scopuri și obiective specifice, cum ar fi păstrarea identității autohtone a românilor din zonele din care venim. În principiu, forumul este benefic,
însă, de asemenea, ar trebui separate aceste întruniri în interesele comunităților din care venim,” a specificat Anatol Popescu.
******************************************************************************************
În cadrul Forumului Românilor de Pretutindeni au fost abordate diverse teme și anume “Implementarea programelor DRP din perspectiva realităților cu care se confruntă comunitățile românești”.
Evenimentul dat a reunit reprezentanți ai comunităților românești din afara granițelor României în dorința de a consolida relațiile dintre statul român și românii de peste hotare,
precum și de a constitui un format de dialog instituționalizat între autoritățile române și mediul asociativ românesc.
Ediția de anul acesta a inclus și o sesiune de formare în managementul proiectelor, cu accent pe procedurile specifice proiectelor finanțate de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
*****************************************************************************************
Vitalie ZÂGREA, radio ”Ucraina-Internațional”,
*****************************************************************************************
Fotografii şi video de Nicolae HAUCA